Cookies de navigare nu pot fi dezactivate, iar cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Misiune. Mărturii. Vieţile SfinţilorNr. vizualizari: 14767

Sf. Porfirie cel nou, făcătorul de minuni (canonizat pe 27 noiembrie 2013)

Tags: minuni; sfinţi; Porfirie; mărturii;
Sf. Porfirie cel nou, făcătorul de minuni (canonizat pe 27 noiembrie 2013)

Sfântul Cuvios Porfirie (1906-1991) a fost omul lui Dumnezeu, care-i iubea pe toţi fără excepţie. În inima lui încăpeau toţi – rude, prieteni şi duşmani, cunoscuţi şi necunoscuţi, greci şi străini. Nu-i iubea pe unii mai mult. Nu dădea prioritate unui anumit fel de oameni. Iubea la fel pe toată lumea. Nu avea limite. Era nelimitat, nemărginit, universal, pentru toţi preţios, pentru toţi folositor, pentru toţi slujitor, cu toţi bucuros, pentru toţi familial, frate şi doctor. (Lucrări minunate ale harului. Eroi contemporani ai duhului - Arhimandrit Arsenie Kotsopoulos, Editura Egumeniţa, 2013)

Părintele Porfirie, noul făcător de minuni, numit şi Pr. Porfirie Kafsokalivitul a fost canonizat la 27 noiembrie 2013 de către Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol şi are ca dată de prăznuire ziua de 1 decembrie. Asemenea Sf. Ierarh Nectarie, cuviosul Porfirie este un sfânt contemporan, care a cunoscut societatea modernă si s-a adresat omului de astăzi cu căldură şi dragoste. Despre părintele Porfirie se spune: „Călăuzea cu rugăciunile lui pe toată lumea. Mănăstirea lui era universală. Toţi oamenii încăpeau în ea. Nu se îngrijea mai mult de cei câţiva care erau ai lui. Nu-i avantaja pe cei puţini. Nu-i smintea pe străini. De altfel, pentru el nu existau străini. Îi iubea pe toţi fără părtinire. Ai săi şi străinii deveniseră una în inima lui. Avantajarea celor apropiaţi şi nesocotirea celor mulţi şi străini nu funcţioneaza la oamenii universali. Acest comportament a născut tulburări, invidii, zavistie, mâhniri şi conflicte. Chiar şi în interiorul bisericii a stârnit furtuni. Să iubeşti mai mult pe cineva este un lucru primejdios, bolnăvicios, dezechilibrat. Creeaza tumori. Natura le oferă tuturor aceleaşi bunătăţi. Soarele îi încălzeşte la fel pe cei drepţi şi pe cei nedrepţi, nu face deosebiri. Iubind la fel pe toţi oamenii, ne simţim universali. Domnul „voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (I Timotei 2,4)”.

Procedura de canonizare a părintelui Porfirie a fost iniţiată de ÎPS Ierotheos Vlachos, care mărturiseşte: „Propunerea mea de canonizare se întemeia pe criterii teologice. De bună seamă, cuviosul Porfirie îi uimea pe oamenii care veneau în preajma lui prin curăţia inimii şi a minţii sale, pentru care fusese dăruit cu harisma înainte-vederii şi străvederii, precum și cu aceea a tămăduirii gândurilor şi a feluritelor boli ale oamenilor, arătându-și în multe chipuri dragostea curată faţă de toţi. S-au scris multe articole şi cărţi despre acestea. Pe mine, ceea ce mă uimea la el era cuvântul, dragostea lui curată de Hristos, de Biserică şi de oameni şi cugetul lui patristic. După cum bine se știe, cuviosul Porfirie nu a absolvit nici o facultate de teologie, însă era un teolog harismatic şi empiric, iar cuvântu-i izvora din inima lui curată. Cuviosul Porfirie era un organism duhovnicesc viu, căci în lăuntrul lui se sălăşluia Harul Duhului Sfânt care îl călăuzea neîncetat, şi, ca unul ce era organism duhovnicesc viu, neîncetat năştea cuvânt teologic şi îi renăştea pe oameni (…)

Pe Cuviosul Porfirie Kafsokalivitul se cuvine să îl înțelegem după criterii teologice, anume ca unul care s-a făcut părtaș lucrării curăţitoare, luminătoare şi îndumnezeitoare a lui Dumnezeu, în acord cu întreaga Tradiţie a Bisericii, care este premisa fundamentală a îndumnezeirii omului. Oricine vrea să îl înțeleagă pe Cuviosul Porfirie prin sentimentalisme şi din perspectiva unei iubiri fără discernământ față de toţi, în afara premiselor ascetice ale adevăratei iubiri, greșește. Astfel, şi în cazul Cuviosului Porfirie putem să identificăm premisele reale ale sfinţeniei, care constituie esenţa teologiei ortodoxe şi a Tradiţiei Ortodoxe. Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul este o întreagă „teologie a faptelor”, a experiențelor. În această perspectivă am citit învățăturile lui, am înțeles persoana lui şi apoi am propus Patriarhiei Ecumenice aşezarea lui în rândul sfinţilor. Să avem binecuvântarea şi mijlocirile lui! (IPS Ierotheos Vlachos - articolul integral poate fi citit pe site-ul pemptousia.ro)

Biografia cuviosului Porfirie ne arată că Evanghelos Bairaktari, după numele său de mirean, s-a născut în data de 7 februarie 1906, în localitatea "Sfântul Ioan Karystia", din Insula Evia (insulă unde odihnesc şi moaştele Sf. Ioan Rusul, făcătorul de minuni n.n.). Părinţii săi, Leonidas şi Elena, au primit de la Dumnezeu cinci copii. Cel de-al patrulea, botezat Evanghelos, a fost Cuviosul Porfirie. Din pricina sărăciei, tatăl său a plecat în America, spre a munci la Canalul Panama. Mezina familiei trăieşte încă, fiind monahie. Pentru a-şi ajuta material familia, la vârsta de numai 10 ani, tânărul Evanghelos a fost nevoit să lucreze la minele din zonă şi la nişte băcani din Halkida şi din Pireu. Pe când avea în jur de 12-15 ani, citind viaţa unui sfânt pustnic, tânărul Evanghelos a luat calea Sfântului Munte Athos. A dus încă de mic o viaţă de rugăciune, de ascultare desăvârşită şi de nevoinţe pustnicesti. Primul său nume de monah a fost Nichita. Fiind bolnav, el a fost forţat să se întoarcă în localitatea natală.

Despre cum a ajuns la viața monahală ne vorbește chiar Sfântul Porfirie: „De mic copil mă aflam tot în pacate, căci tatal meu, fiind săraci, plecase în America, să lucreze la Canalul Panama pentru noi, copiii săi. Pe când pășteam vitele, citeam silabisind viața Sfântului Ioan Kalivitul (Colibaşul). Și l-am îndragit mult pe Sfantul Ioan și mă rugam îndelung, ca un copil de 12-15 ani, cred, nu-mi mai amintesc bine. Și, vrând să-l imit, cu foarte multă luptă am plecat de la părinții mei pe ascuns și am ajuns la Kafsokalivia la Sfântul Munte și am intrat în ascultare la doi Bătrâni ce erau frați buni, Pantelimon si Ioanichie. S-a întâmplat să fie foarte evlavioși și plini de virtuți, așa că i-am îndrăgit foarte și, de aceea, cu rugăciunile lor, făceam deplină ascultare. Acest lucru m-a ajutat foarte mult și simțeam o mare iubire pentru Dumnezeu."

În ziua de 27 iulie 1927, la vârsta de numai 21 de ani, părintele Porfirie a fost hirotonit preot, de către Arhiepiscopul Porfirie al III-lea al Muntelui Sinai şi Rait. La rândul său, mitropolitul Pantelimon din Karystia l-a hirotesit în slujirea de duhovnic. Apoi, în anul 1938, la vârsta de numai 32 de ani, Cuviosul Porfirie a fost numit arhimandrit. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, părintele Porfirie a slujit ca preot într-un spital din Atena. În această slujire a rămas Cuviosul vreme de trei decenii (1940-1970). Următorii ani, părintele Porfirie şi i-a închinat construirii Mănăstirii Schimbării la Faţă, din localitatea Milesi, regiunea Atica, Grecia. În anul 1984, el s-a intors în Sfântul Munte Athos, unde a rămas până la plecarea sa la Domnul.

Cuviosul Porfirie a fost bolnav toata viaţa, însă el nu a încetat niciodată să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru toate bolile sale. Adesea, el spunea: "Mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat multe boli. Mă doare mult, sufăr, dar este foarte frumoasă boala mea. O simt ca iubire a lui Hristos. Mă străpung la inimă şi mulţumesc lui Dumnezeu. Este pentru păcatele mele. Sunt păcătos şi Dumnezeu se străduieşte să mă curăţească."

Cuviosul Părinte Porfirie a trecut la cele veşnice în dimineaţa zilei de 2 decembrie 1991, la vârsta de 86 de ani, în Chilia Sfântul Gheorghe, a Schitului Sfânta Treime, din pustia Capsocalivia, Sfântul Munte Athos. A fost unul dintre cei mai mari duhovnici ai vremii noastre, precum şi, cu darul lui Dumnezeu, un mare făcător de minuni. Cuvintele sale, pline de har şi de adevăr, au fost adunate în mai multe cărţi, traduse şi în limba română. Creștinilor ortodocși români viața și învățăturile Părintelui Porfirie le sunt cunoscute din cărți precum: „Ne vorbește Părintele Porfirie", „Lângă Părintele Porfirie", „Bătrânul Porfirie - Părinte duhovnicesc și pedagog", „Amintiri despre Părintele Porfirie", "Vindecarea sufletului în învăţătura Pr. Porfirie" și altele. Urmărind linkul următor, puteţi citi Acatistul Cuviosului Porfirie din Cavsocalivia.

Pr. Porfirie despre harul înainte-vederii. „Când văd ceva prin harul lui Dumnezeu, mă bucur mult în adânc, cu bucuria cea întru Domnul. Când mă cercetează harul lui Dumnezeu, și privesc și citesc sufletul celuilalt prin harul dumnezeiesc, în acea clipă harul dumnezeiesc aduce înlăuntrul meu însuflețire. Prin această însuflețire se manifestă harul dumnezeiesc, aducând un fel de apropiere prietenoasă, familiară, frățească, de unire. După această unire vine o mare bucurie, atâta bucurie, încât inima mea e cât pe ce să se spargă. Însă mă tem să o fac cunoscută în cele din afară. Văd, dar nu grăiesc, chiar și dacă harul îmi adeverește că acestea sunt adevărate. Însă, când harul mă înștiințează să vorbesc, atunci vorbesc. Spun anumite lucruri pe care Dumnezeu mă luminează să le spun din iubirea mea pentru toți. Ca să simtă lumea îmbrățișarea pe care Hristos ne-o face nouă, tuturor. Țelul meu este ca toți creștinii să fie ajutați și să se mântuiască, aflându-se în comuniune de iubire cu Hristos. Iertați-mă că le spun așa. Nu cer niciodată de la Dumnezeu să-mi descopere ceva, căci nu-mi place să-L întreb. Socotesc că este potrivnic voii Sale, că nu este nobil și – cel mai rău – că Îl silesc.  Spun însă ”Doamne, Iisus Hristoase, miluiește-mă” în chip rugător și apoi mă las în voia lui Hristos. Tot ce vrea El. Tot ce descoperă El Însuși.” Sursa 

Pr. Porfirie despre rugăciunea pentru ceilalţi. „Să vă rugaţi pentru Biserică, pentru lume, pentru toţi. Toată creştinătatea este cuprinsă înlăuntrul Rugăciunii. Dacă vă rugaţi doar pentru voi, acest lucru ascunde interes personal. In timp ce atunci când vă rugaţi pentru Biserică, înlăuntrul Bisericii sunteţi şi voi. In Biserică este Hristos unit cu Biserica precum şi unit cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Sfânta Treime şi Biserica sunt una. Dorinţa voastră pe această realitate trebuie să se întemeieze, să se sfinţească lumea, să devină toţi ai lui Hristos. Atunci intraţi în biserică, trăiţi bucuria paradisului, trăiţi în Dumnezeu, căci toată plinătatea dumnezeirii sălăşluieşte în Biserică. Suntem toţi un trup iar capul Hristos. Toţi suntem Biserica.Credinţa noastră această măreţie are, că uneşte lumea în gând, în cuget. Puterea rugăciunii este mare, foarte mare, mai ales atunci când se face de către mulţi fraţi. In rugăciunea comună se unesc toţi. Să-l simţim pe aproapele ca pe eu-l nostru. Aceasta este viaţa noastră, veselia noastră, tezaurul nostru.

Să vă rugaţi mai mult pentru ceilalţi decât pentru voi înşivă. Spuneţi “Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă” şi să aveţi înlăuntrul vostru întotdeauna pe ceilalţi. Toţi suntem pruncii aceluiaşi Părinte, suntem toţi una; de aceea atunci când ne rugăm pentru ceilalţi să spunem“Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă” şi nu “miluieşte-i”. Astfel îi facem una cu noi înşine. Rugăciunea pentru ceilalţi ce se face în mod delicat şi cu adâncă dragoste, este ferită de interes personal şi are mare folos duhovnicesc. Il umple de har şi de bucurie pe cel ce se roagă, dar umple de bucurie şi pe cel pentru care se roagă, îi aduce harul dumnezeiesc. Ca să vină Hristos înlăuntrul nostru atunci când îl chemăm “Doamne Iisuse Hristoase”, trebuie ca inima noastră să fie curată, pentru a nu exista nici o piedică; să fie eliberată de ură, de egoism, de răutate. Trebuie să ajungem să-L iubim şi să ne iubească. Dacă, însă, avem în noi vreo judecare, vreo osândire, şi atunci există un secret. Iar secretul este să cerem iertare sau să o mărturisim duhovnicului. Este vorba de smerenie, cum spuneam. Dacă te schimbi aplicând pas cu pas cuvintele lui Dumnezeu şi nu ai remuşcari în conştiinţă, ci ai pace, liniştire duhovnicească şi lucrezi lucrarea cea bună, intri încet, uşor, în Rugăciune, fără să-ţi dai seama. Mai apoi aştepţi simplu, încet, încet, până va veni harul.

In orice lucru care se întâmplă înlăuntrul vostru să aruncaţi greutatea responsabilităţii pe voi înşivă. Să vă rugaţi cu smerenie ca nu cumva să vă autojustificaţi. Rugaţi-vă. Cel mai mic cârâit împotriva aproapelui vă influenţează sufletul şi nu vă mai puteţi ruga. Iar Duhul Cel Sfânt atunci când află sufletul într-o asemenea stare nu îndrăzneşte să se apropie. (sursa: Pr. Dr. Constantin Petrache, Filocalia si Omul postmodern (II). Părinţi contemporani despre rugăciunea minţii, Editura Irinaeus, 2011, continuare articol pe razbointrucuvant.ro)

Pr. Porfirie  despre familia creştină. Îndrăgea familia, socotind-o una dintre cele mai însemnate forme ale existenţei umane. Era încredinţat că nucleul personalităţii umane se clădeşte – bine sau rău – în sânul familiei. De aceea, toata viaţa a păstorit şi a sfătuit nenumărate familii, cu multă dragoste. Era interesat îndeosebi de relaţiile personale profunde stabilite în sânul familiei, între cei doi soţi. Credea în rolul deosebit pe care îl avea “dialogul iubitor” între cei doi părinţi, în tandreţea relaţiilor şi în exprimarea sensibilităţii dintre soţi.

De asemenea, acorda mare atenţie cazurilor unor copii “rătăciţi”, cum îi numea în chip grăitor. Era vorba despre copii cu diverse probleme psihologice, care erau rezultatul unei atmosfere familiale tensionate din pricina relaţiilor agresive dintre părinţi. Vorbea despre “copii rătăciţi”, dar şi despre “părinţi rătăciţi“. Spunea că problemele copiilor apar chiar din faza de sarcină, perioada în care mama copilului nu a avut grijă să trăiască liniştit, cu sufletul împăcat şi în rugăciune. Părintele obişnuia să spună: “Mama începe să îşi educe copilul chiar din clipa în care acesta se află în pântecele ei, prin trăirile sale sufleteşti (pedagogie prenatală de îmbunătăţire)”. În asemenea cazuri în care copiii aveau probleme de natură organică sau psihologică, Părintele Porfirie se străduia, cu nesfârşita dragoste ce îl caracteriza, să fie alături de familia respectivă. Sursa 

Pr. Porfirie despre Porunca iubirii. „Hristos este Biserica și Biserica este Hristos, Care ne-a făcut pe toți mădulare ale Trupului Său. Când îl iubești pe Hristos, îi iubești, în același timp, pe toți oamenii, fără să te întrebi dacă sunt vrednici sau nu de iubire ori dacă o vor primi ori respinge. Când vrei să-L întâlnești pe Hristos, Îl vei afla în Biserică, deoarece, aici, întreaga umanitate este unită cu Dumnezeu în persoana lui Hristos. Nu poți să comunici și, în același timp, să ai relații proaste cu ceilalți oameni. (Părintele Porfirie, Antologie de sfaturi și îndrumări, Traducere de Prof. Drd. Sorina Munteanu, Editura Bunavestire, Bacău, p. 33)

 

 

11-12-2013
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu


Carti/produse despre:
Minuni, Sfinţi, Porfirie, Mărturii,