Pastoratia pelerinilor care cauta vindecarea la Sfantul Nectarie

Sfântul Nectarie (1846-1920) se remarcă în galeria sfinților contemporani prin complexitatea personalității sale și prin impactul extraordinar pe care l-a avut și continuă să îl aibă asupra credincioșilor.

Sfântul Nectarie - repere hagiografice esențiale

Parcursul său biografic ilustrează împletirea armonioasă între erudiție și sfințenie, între slujirea instituțională și harisma vindecărilor.

Născut în Silivria, Tracia, din Imperiul Otoman, la 1 octombrie 1846¹, într-o familie modestă, tânărul Anastasie Kefalas a manifestat de timpuriu o înclinație deosebită spre viața spirituală și studiu. Perioada constantinopolitană a formării sale este marcată de greutăți materiale severe, pe care le depășește printr-o credință vie și o putere de muncă remarcabilă: „Părinții săi erau atât de săraci încât nu-i puteau cumpăra nici măcar un caiet pentru școală, așa că Anastasie învăța totul pe de rost”². Experiența sărăciei din tinerețe va marca permanent sensibilitatea sa pastorală și va fundamenta ulterior atenția specială acordată celor suferinzi.

Intrarea în viața monahală la Nea Moni în Chios, sub numele Lazăr, apoi Nectarie, marchează începutul unei ascensiuni spirituale și ecleziastice remarcabile. „Acest nume nou avea să fie profetic, deoarece nectarul vieții va curge prin sufletul său și din el se va revărsa mângâiere plină de har pentru toți cei ce caută harul lui Dumnezeu”³. Ajunge, prin meritele sale intelectuale și duhovnicești, secretar al Patriarhiei Alexandriei cu titlul de Mitropolit de Pentapole. Acest moment de apogeu aparent este urmat însă de o cădere brutală: calomniat de unele persoane din anturajul patriarhului, este obligat să se retragă la administrația Patriarhiei Alexandriei și să plece la Atena, în Grecia.

Perioada ateniană, care urmează acestei încercări, revelează măsura reală a smereniei sale. În loc să se revolte sau să caute reabilitarea, Sfântul Nectarie se dedică educației teologice, ca director al Seminarului Rizarios⁴, și își intensifică viața duhovnicească. Întemeierea mănăstirii din Eghina reprezintă punctul culminant al activității sale pastorale, un loc unde îmbină în mod fericit dimensiunea contemplativă cu cea pastoral-misionară.

Dezvoltarea cultului la Mănăstirea Radu Vodă

Aducerea unui fragment din moaștele Sfântului Nectarie la Mănăstirea Radu Vodă reprezintă un moment providențial în istoria acestui așezământ bucureștean. Primirea acestuia în anul 2002 a transformat radical viața liturgică și pastorală a mănăstirii, care a devenit rapid unul dintre cele mai importante centre de pelerinaj din București.

Primele mărturii de minuni au început să fie consemnate aproape imediat după așezarea moaștelor în biserică. Volumul Noi minuni ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina - mărturii de la Mănăstirea Radu Vodă⁵, dar și arhiva de mărturii video constituie un corpus impresionant de dovezi ale lucrării vindecătoare a sfântului. Vindecarea dăruită celor aflați în suferință, alinarea celor în nevoie, speranța și bucuria închinătorilor sunt realități încărcate de trăiri adânci. Caracteristic pentru aceste mărturii este certificarea lor medicală, multe dintre vindecări fiind documentate prin investigații clinice anterioare și ulterioare momentului vindecării.

Tipologia minunilor atribuite Sfântului Nectarie

Analiza mărturiilor colectate la Mănăstirea Radu Vodă relevă câteva categorii distincte de intervenții miraculoase:

a) Vindecări fizice

Predomină vindecările de cancer, continuând astfel o specializare taumaturgică manifestată încă din perioada vieții sfântului. Sunt documentate și numeroase cazuri de vindecare a unor afecțiuni neurologice, endocrine și auto­imune. Un element recurent în mărturii este rapiditatea cu care se produce vindecarea după rugăciunea la moaște și ungerea cu ulei sfințit.

b) Vindecări sufletești

O categorie distinctă o constituie vindecările de natură psihică și spirituală. Sunt consemnate cazuri de vindecare a depresiei, a dependențelor și a unor tulburări anxioase. Specific acestor situații este că vindecarea fizică este însoțită de o transformare spirituală profundă, cei în cauză devenind apoi membri activi ai comunității bisericești.

c) Alte intervenții miraculoase

Nu pot fi ignorate nici intervențiile care depășesc sfera medicală: rezolvări neașteptate ale unor situații critice, îndrumări prin apariții, împăcări familiale sau profesionale. Aceste cazuri demonstrează că lucrarea sfântului nu se limitează la aspectul vindecător medical, ci se extinde asupra întregului spectru al nevoilor umane.

O caracteristică distinctivă a minunilor săvârșite prin mijlocirea Sfântului Nectarie este contextul lor pastoral: vindecarea fizică este invariabil însoțită de o transformare spirituală, de o apropiere de Biserică și de o schimbare a modului de viață. Această dimensiune pastorală a lucrării sale vindecătoare justifică pe deplin necesitatea unui cadru pastoral adecvat pentru însoțirea pelerinilor care îi caută ajutorul.

Abordări pastorale distinctive în însoțirea duhovnicească a pelerinilor care cer ajutorul taumaturgic al Sfântului Nectarie

Dezvoltarea cultului Sfântului Nectarie la Mănăstirea Radu Vodă se înscrie astfel într-o dinamică mai largă a receptării sale în Ortodoxia contemporană ca model de sfințenie accesibil și relevant pentru omul modern. Experiența pastorală acumulată aici în cei peste 20 de ani de la aducerea moaștelor oferă un material prețios pentru înțelegerea modului în care trebuie gestionat pastoral fenomenul pelerinajului taumaturgic în contextul actual. Această lucrare vindecătoare nu reprezintă un fenomen izolat în istoria Bisericii, ci se înscrie organic în tradiția taumaturgică ortodoxă, ca o continuare a lucrării vindecătoare a lui Hristos în contemporaneitate.

Fenomenul pelerinajului la Sfântul Nectarie trebuie înțeles în contextul mai larg al tradiției taumaturgice ortodoxe. Încă din primele secole creștine, Biserica a avut în sânul său sfinți vindecători, începând cu Sfânta Tecla, cele trei familii de sfinți cu numele de Cosma și Damian, Sfântul Pantelimon ș.a. și continuând cu o pleiadă întreagă de taumaturgi în fiecare epocă istorică. Această succesiune neîntreruptă de sfinți vindecători demonstrează prezența vie și lucrătoare a harului în Biserică, precum și grija permanentă a lui Dumnezeu pentru suferințele trupești și sufletești ale oamenilor.

Sfântul Nectarie se înscrie în această tradiție cu particularități care îl fac deosebit de apropiat omului contemporan. Propriile sale suferințe și încercări, culminând cu cancerul care i-a marcat ultimii ani de viață, îl fac un model de răbdare și nădejde pentru bolnavii de astăzi. Faptul că a activat într-un context academic, ca director al Școlii Teologice Rizarios, demonstrează posibilitatea îmbinării armonioase între înalta cultură teologică și sfințenia vieții, între rațiune și credință, între știință și minune.

Experiența pastorală ne arată că întâlnirea pelerinului cu realitatea harică manifestată prin Sfântul Nectarie necesită o pregătire duhovnicească temeinică. Nu putem reduce pelerinajul la dimensiunea sa exterioară, de simplă deplasare geografică. El reprezintă, în esența sa, o călătorie spirituală transformatoare. În acest context, rolul preotului duhovnic capătă o importanță deosebită. Acesta are menirea să pregătească sufletul pelerinului pentru întâlnirea cu harul dumnezeiesc, cultivând o înțelegere profundă a mijlocirii sfinților și o atitudine de smerită nădejde în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. 

Societatea contemporană aduce provocări specifice în practica pelerinajului. Observăm astăzi o tendință de comercializare excesivă, precum și manifestarea unor așteptări magice din partea unor pelerini insuficient catehizați. Aceste realități cer o abordare pastorală echilibrată, care să păstreze caracterul sacru al pelerinajului fără să ignore contextul social actual. Preotul însoțitor sau duhovnicul are responsabilitatea delicată de a media între experiența personală a pelerinului și dimensiunea comunitară a vieții bisericești, prevenind atât derapajele spre superstiție, cât și reducționismul medical în înțelegerea vindecării.

Este esențial să subliniem că vindecarea prin mijlocirea sfinților nu poate fi separată de viața sacramentală a Bisericii. Pelerinajul trebuie integrat organic în ritmul liturgic al comunității și în practica Sfintelor Taine. Spovedania și Împărtășania reprezintă momente centrale ale experienței pelerinului, acestea fiind căi prin care harul vindecător al lui Dumnezeu lucrează în mod direct în viața credinciosului¹. Taina Sfântului Maslu, rânduită special pentru vindecarea bolnavilor, care, prin rugăciunea sobornicească a preoților și ungerea cu untdelemn sfințit, aduce alinare celor suferinzi, este foarte importantă în lucrarea vindecătoare a Bisericii. La acestea se adaugă agheasma și anafura, care au și ele un rol important în procesul vindecării trupului și sufletului atunci când sunt folosite cu credință și binecuvântare. Pelerinajul la moaștele Sfântului Nectarie trebuie integrat într-un context liturgic mai larg, care include participarea la slujbele bisericești și primirea cu pregătire a Sfintelor Taine. Această perspectivă eclesiologică ne ajută să înțelegem că vindecarea miraculoasă nu este un fenomen izolat, ci o manifestare a comuniunii sfinților și o confirmare a prezenței permanente a harului în Biserică.

În practica pastorală concretă, însoțirea pelerinilor necesită o abordare holistică. Vindecarea în viziunea ortodoxă nu se reduce niciodată la di­mensiunea strict fizică, ci implică întreaga ființă umană - trup și suflet. Mai mult, ea are atât o dimensiune personală, cât și una comunitară, fiind în același timp temporală și eshatologică. Preotul duhovnic trebuie să ajute pelerinul să integreze experiența vindecării în contextul mai larg al mântuirii și al creșterii duhovnicești. Mănăstirea, ca și parohia, are până la urmă „un singur scop, unic și invariabil: îndumnezeirea membrilor ei [...]. Angajarea în acest proces echivalează cu o tămăduire, cu vindecarea existenței umane”².

Un aspect particular al pastorației pelerinilor este înțelegerea rolului suferinței spre dobândirea mântuirii. „Durerea constituie o încercare cumplită pentru om”³. Nu toate rugăciunile pentru vindecare trupească primesc un răspuns imediat și vizibil. Această realitate trebuie interpretată în lumina învățăturii ortodoxe despre caracterul pedagogic și transformator al suferin­ței⁴. Crucea personală, purtată cu credință și nădejde, devine astfel o cale de participare la Crucea lui Hristos și un mijloc de creștere duhovnicească.

Lucrarea pastorală cu pelerinii nu se încheie odată cu finalul pelerinajului fizic. Este esențială o însoțire post-pelerinaj care să ajute credinciosul să integreze expe­rien­ța trăită în viața sa spirituală cotidiană. Mărturiile personale ale celor care au primit vindecare prin mijlocirea Sfântului Nectarie devin astfel parte din tezaurul duhovnicesc al comu­nității, întărind credința și nădejdea celor­lalți membri.

Pentru o pastorație eficientă este necesară o pregătire continuă a clerului. Preoții implicați în însoțirea pelerinilor trebuie să-și dezvolte atât competențele teologice și pastorale, cât și capacitatea de discernământ duhovnicesc. Această formare trebuie să țină cont de complexitatea fenomenului pelerinajului în contemporaneitate și să ofere instrumentele necesare pentru o îndrumare echilibrată a credincioșilor.

Experiența pastorală ne arată că mulți dintre pelerinii care caută vindecarea la Sfântul Nectarie sunt persoane cu un nivel ridicat de educație, inclusiv medici și alți profesioniști din domeniul medical. Acest fapt ridică provocări pastorale specifice, necesitând o abordare care să reconcilieze perspectiva științifică cu cea duhovnicească. Preotul duhovnic trebuie să aibă capacitatea de a purta un dialog constructiv cu acești pelerini, arătând complementaritatea între medicina modernă și vindecarea duhovnicească. Poporul nostru are nevoie de noi, clericii, mai mult în întristările lui decât în bucuriile lui. Și în suferința grea clericul e personificarea întregii Biserici, e un mic Hristos pentru cei încercați⁵.

Un aspect particular al pastorației pelerinilor la Sfântul Nectarie este legat de multitudinea de forme ale suferinței contemporane. Pe lângă bolile trupești clasice, observăm astăzi o creștere alarmantă a afecțiunilor psihice, a tulburărilor emoționale și a suferințelor existențiale. Sfântul Nectarie, prin scrierile sale duhovnicești și pedagogice, oferă resurse prețioase pentru abordarea acestor provocări moderne. Scrierea sa Despre îngrijirea sufletului⁶, de exemplu, conține învățături foarte actuale despre alungarea anxietății și găsirea liniștirii.

Dimensiunea comunitară a vindecării merită o atenție specială în contextul actual, marcat de individualism și atomizare socială; ca mădular al Bisericii, creștinul nu este individ izolat⁷. Pelerinajul la Sfântul Nectarie nu trebuie să fie doar o experiență individuală, ci una care consolidează legăturile în cadrul comunității ecleziale. Singurătatea bolii este, de multe ori, depășită, după ce frații încercați au simțit dragostea lui Dumnezeu și a oamenilor⁸. Mărturiile celor vindecați devin factor de întărire a credinței pentru întreaga comunitate, iar experiența pelerinajului în grup poate genera legături duhovnicești durabile între participanți.

Un aspect insuficient explorat în literatura de specialitate este rolul familiei în contextul pelerinajului taumaturgic. Adesea, bolnavul vine însoțit de membri ai familiei, care au și ei nevoie de îndrumare pastorală specifică. Suferința unei persoane afectează întregul sistem familial, iar vindecarea, când se produce, are de asemenea impact asupra tuturor membrilor familiei. Preotul duhovnic trebuie să fie pregătit să ofere suport pastoral întregului corp familial, nu doar persoanei bolnave.

Practica pastorală ne arată că există mai multe ti­pologii de pelerini care caută vindecarea la Sfân­tul Nectarie. Unii vin cu o credință puternică și o pregătire duhovnicească adecvată, alții sunt la început de drum în viața bisericească, fiind atrași inițial doar de faima taumaturgică a sfântului. Există și cazuri de persoane de alte confesiuni sau chiar de alte religii care caută vindecarea la Sfântul Nectarie. Fiecare dintre aceste categorii necesită o abordare pastorală specifică, adaptată nivelului lor de înțelegere și trăire duhovnicească.

Provocările societății post-seculare aduc în discuție și aspecte legate de autenticitatea expe­rienței religioase. Într-o lume dominată de relativism și scepticism, manifestările taumaturgice pot deveni fie prilej de întărire a credinței, fie subiect de controversă și contestare. Preotul duhovnic trebuie să ajute pelerinul să plaseze experiența vindecării într-un cadru teologic și duhovnicesc solid, evitând atât credulitatea naivă, cât și scepticismul excesiv.

Dimensiunea ascetică a pelerinajului merită o atenție specială. Tradiția ortodoxă a văzut întotdeauna în asceză nu doar un mijloc de curățire și pregătire pentru primirea harului, ci și o cale de vindecare în sine. Postul, privegherile, metaniile și alte practici ascetice asociate pelerinajului au un rol terapeutic recunoscut astăzi și de știința medicală. Preotul duhovnic trebuie să ghideze pelerinul în practicarea echilibrată a acestor exerciții ascetice, adaptân­du-le la capacitatea și starea fiecăruia.

Experiența pastorală arată că vindecarea prin mijlocirea Sfântului Nectarie ia adesea forme neașteptate. Nu întotdeauna se produce vindecarea bolii fizice pentru care s-a făcut pelerinajul, dar mulți pelerini mărturisesc o transformare profundă a modului în care privesc suferința și viața în general. Această „vindecare a perspectivei” poate fi la fel de importantă ca vindecarea fizică, conducând la o creștere duhovnicească autentică și la o relație mai profundă cu Dumnezeu. Un aspect particular al lucrării Sfântului Nectarie este, așa cum am amintit, legătura sa specială cu bolnavii de cancer. Numeroase mărturii atestă vindecări miraculoase în cazuri de cancer considerate incurabile de medicina modernă. Această realitate ridică provocări pastorale specifice, necesitând o abordare care să îmbine speranța în minune cu acceptarea voii lui Dumnezeu și să ofere suport duhovnicesc atât în cazul vindecării, cât și în situațiile în care boala continuă.

Rolul rugăciunii personale în contextul pelerinajului taumaturgic merită o atenție specială. Sfântul Nectarie însuși a fost un mare învățător al rugăciunii, lăsând posterității nu doar exemple de rugăciuni, ci și învățături profunde despre natura și practica rugăciunii. Preotul duhovnic trebuie să ajute pelerinul să dezvolte o viață de rugăciune autentică, care să continue și după încheierea pelerinajului. 

Note:

¹. Georgios Mantzaridis, Morala creștină, vol. II, trad. diacon drd. Cornel Constantin Coman, București, Ed. Bizantină, 2006, p. 130.

². Gheorghios Metallinos, Parohia - Hristos în mijlocul nostru, trad. pr. prof. Ioan I. Ică, Sibiu, Deisis, 2004, pp. 23-24.

³. G. Mantzaridis, Morala creștină, vol. II, p. 484.

⁴. G. Mantzaridis, Morala creștină, vol. II, p. 486.

⁵. G. Metallinos, Parohia, p. 120.

⁶. Sfântul Nectarie de la Eghina, Despre îngrijirea sufletului, trad. Parascheva Grigoriu, București, Sophia, ²2023.

⁷. G. Mantzaridis, Morala creștină, vol. II, p. 255.

⁸. Arhim. Ghiorghios Kapsanis, Probleme de eclesiologie și pastorație, trad. Nicușor Deciu, București, Ed. Anestis, 2015, p. 168.

Sursa: Ziarul Lumina