Intre serafimi si terafimi

Vedenia serafimilor din templu este unică; arătările terafimilor din lume sunt multiple sau nenumărate. Prin serafimi se descoperă Dumnezeu; prin terafimi a lucrat și lucrează diavolul. Conștient, sau de cele mai multe ori inconștient, omul a balansat și balansează mereu între serafimi și terafimi, între grâu și neghină, între oi și capre, între miei și lupi, între Hristos și Veliar (cf. II Corinteni 6, 15); între Dumnezeu și Mamona (Matei 6, 24; Luca 16, 13). Ni se întărâtă duhul, precum al Sfântului Apostol Pavel, văzând cetatea lumii de azi „plină de idoli”, precum Atena de odinioară (cf. Faptele Apostolilor 7, 16); oamenii uitând hotărârea și porunca inspirată de Duhul Sfânt a Sinodului Apostolic din Ierusalim, de a se feri „de cele jertfite idolilor” (Faptele Apostolilor 15, 29); uitând și epilogul Epistolei I Sobornicești a Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan: „Fiilor, păziți-vă de idoli” (I Ioan 5, 21); deoarece „nesupunerea este un păcat la fel cu vrăjitoria și împotrivirea este la fel cu închinarea la idoli (sau terafimi)” (cf. I Regi 16, 23), după cuvintele Sfântului proroc Samuel.

Psalmistul David spune: „Idolii neamurilor sunt argint și aur, lucruri făcute de mâini omenești: gură au și nu vor grăi; ochi au și nu vor vedea; urechi au și nu vor auzi, că nu este duh în gura lor” (Psalmul 134, 15-17); de aceea a furat Rahela sau a luat pe ascuns terafimii sau idolii tatălui ei Laban, socrul lui Iacob, la plecarea lor din Mesopotamia, spre Canaan: „Iar Laban ducându-se să-și tundă oile, Rahela a furat idolii tatălui său” (Facere 31, 19), fapt neștiut de Iacob; aceasta ascunzându-i sub samarul cămilei pe care ședea, atunci când tatăl ei îi căuta cu disperare (Facere 31, 19-35). Ce se va fi ales de terafimii lui Laban, care scotocea prin cortul Liei și al Rahelei, căutându-și idolii sau terafimii? Rahela, icoană a Bisericii lui Hristos și a creștinilor dintotdeauna și de astăzi, a ales să urmeze îngerilor de pe Scara cerului din revelația soțului ei Iacob, de la Betel, și nu idolilor sau terafimilor deșerți ai tatălui ei păgân, Laban!

Pragul porții sfinte a templului

În cartea Judecătorilor (17, 1-13) găsim referire la Mica din muntele lui Efraim, care, cu două sute de sicli de argint primiți din partea mamei sale, avea să facă un idol sau un chip turnat, pentru că „în vremea aceea nu era rege în Israel, fiecare făcea ce i se părea că este drept” (Judecători 17, 6). Idol casnic sau terafim întâlnim și în casa lui Micol, fiica lui Saul și cea dintâi soție a lui David, care îl ascunde pe acesta pe când era căutat și urmărit de către regele Saul, tatăl ei, punând pe pat, în locul lui, un idol învăluit într-o piele de capră și acoperit cu o haină (cf. I Regi 19, 11-16). Idoli văzuți și nevăzuți, învăluiți în piele de capră - a caprelor celor de-a stânga Dreptului Judecător -, se pot identifica prin vicii, patimi și păcate, fărădelegi și fapte de rușine, în casele, viețile și familiile multor dănțuitori în jurul „vițelului de aur” făcut de Aaron în pustie (Exod 32, 1-35) și închinători ai celor doi viței de aur, făcuți de Ieroboam și așezați, spre rătăcirea lui Israel, unul la Betel și altul la Dan (III Regi 12, 28-29), în vremea dezbinării regatului, pentru ca supușii săi să nu se mai îndrepte spre și să nu mai treacă pragul porții sfinte a templului ortodox al lui Dumnezeu din Ierusalim, plin de cântarea înfricoșătoare a sfinților serafimi.

„Pentru că regele Babilonului s-a oprit la o răspântie, unde încep două drumuri - zice Sfântul proroc Iezechiel -, și stă să ghicească: scutură săgețile, întreabă terafimii și cercetează ficatul. Sorțul din dreapta are scris pe el: «Spre Ierusalim»” (Iezechiel 21, 21-22), contemplăm și noi răspântia sau răscrucea lumii: spre Ierusalim sau spre Babilon; spre Ierihon sau spre Emaus; pe drumul Damascului sau spre Sodoma și Gomora!

Terafimul de aur va fi zdrobit și nimicit de Piatra din munte

Să ne grăbim spre pocăința celor din Ninive, urmându-i pe serafimi în dragoste și în zbor, în râvnă și în doxologie și punându-i pe foc pe terafimi; pentru că, în cele din urmă, jertfelnicul lui Baal va fi dărâmat de către Ghedeon și copacul cel de lângă el va fi tăiat de sabia de foc a arhanghelului (cf. Judecători 6, 25-32). De asemenea, Dagon, idolul filistenilor, va cădea cu fața la pământ înaintea chivotului Domnului, în Ajdod (I Regi 5, 1-7); iar idolul sau terafimul de aur „înalt de șaizeci de coți și lat de șase coți”, pe care l-a făcut și l-a așezat spre închinare păgână oarecând Nabucodonosor în câmpia Dura, din ținutul Babilonului (cf. Daniel 3, 1), va fi zdrobit și nimicit de Piatra din munte, nedesprinsă de mână omenească, care este Hristos Domnul, precum în visul aceluiași rege, tâlcuit de Sfântul proroc Daniel (2, 34).

În cele din urmă, terafimii lui Bel vor sfârși stricați și dărâmați de duhul Sfântului proroc Daniel, precum capiștea acestuia din Babilonul de altădată, iar urmele pașilor închinătorilor lor se vor risipi în cenușa vremurilor, presărată de către marele proroc, pentru a le dovedi vicle­șugul, eroarea și rătăcirea acestora (Istoria omorârii balaurului și a sfărâmării lui Bel 1, 1-26). Pe jertfelnicul celor opt sute cinci­zeci de preoți ai lui Baal și ai Astartei nu se va pogorî nici­odată foc dumnezeiesc și ceresc și nu va fi nicidecum „nici glas, nici răspuns, nici auzire” (cf. III Regi 18, 29), precum în Liturghia ortodoxă a Sfântului și marelui proroc Ilie Tesviteanul de pe Carmelul Bisericii celei dreptmăritoare, sfințită și ocrotită de Crucea Golgotei și învăluită în nimbul Învierii lui Hristos.

Între serafimi și terafimi „mare prăpastie este!” (Luca 16, 26).

În anul morţii regelui Ozia, am văzut pe Domnul stând pe un scaun înalt şi măreţ şi poalele hainelor Lui umpleau templul. Serafimi stăteau înaintea Lui, fiecare având câte şase aripi: cu două îşi acopereau feţele, cu două picioarele, iar cu două zburau și strigau unul către altul, zicând: «Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui!». Din pricina acestor strigăte, porţile se zguduiau din ţâţânele lor, iar templul s-a umplut de fum. Şi am zis: «Vai mie, că sunt pierdut! Sunt om cu buze spurcate şi locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate. Şi pe Domnul Savaot L-am văzut cu ochii mei!». Atunci unul dintre serafimi a zburat spre mine, având în mâna sa un cărbune, pe care îl luase cu cleştele de pe jertfelnic. Şi l-a apropiat de gura mea şi a zis: «Iată, s-a atins de buzele tale şi va şterge toate păcatele tale, şi fărădelegile tale le va curăţi» (Isaia 6, 1-7).”

Ziarul Lumina