De ce a intrat Maica Domnului in templu?

Înțelepciunea lumii și înțelepciunea prin darul lui Dumnezeu

După Sf. Grigorie Palama, Maica Domnului a intrat în Templu, în Sfânta Sfintelor, la o vârstă atât de fragedă, de 3 ani, ca nu de la oameni să primească învățătura și educația, ci prin darul de sus, de la Părintele luminilor, căci „refuzând cu totul învățăturile oamenilor, a luat bogată înțelepciune de sus.

…şi astfel a primit înţelepciunea cea nestricăcioasă de sus la o vârstă la care părinţii de obicei îi încredinţează educatorilor şi retorilor pe copiii lor – care nu vor aceasta din pricina vârstei fragede-, în vreme ce ea însăşi a fost închinată lui Dumnezeu în Sfânta Sfintelor nepătrunsă ca în nişte minunate palate împărăteşti, unde petrecea ca un tron însufleţit împărătesc, mai înalt decât orice postament, un tron potrivit prin virtuţi cuvenite unui astfel de Împărat care şade pe el”.

„După cum nevăzută și neapropiată este Lumina în care locuiește Dumnezeu”, așa și Maica Domnului a fost ferită de ochii oamenilor, spre curăție și neprihănire, ca ceea ce avea să Îi pregătească sălaș Domnului Celui Preaînalt.

„aşadar, nu trebuia să aibă întreaga petrecere a vieţii văzută de toţi, cortul în care s-a sălăşluit pe pământ Cel Preaînalt, Sfânta Sfintelor, cortul numelui Dumnezeiesc, cum o numeşte David ( Ps. 73:7) a fost adus să fie sălaş, din copilărie încă pentru Maica Domnului. Căci unde era mai potrivit cu adevărat să sălăşluiască decât în Sfânta Sfintelor? Căci unde în altă parte ar fi fost mai bine ca să fie pus adevăratul cort al lui Dumnezeu? Şi cum nu s-ar fi pus cortul cel adevărat în cortul care a preînchipuit-o?”.

Maica Domnului, isihasta

„Căci dacă Sfânta Sfintelor este nevăzută privirilor tuturor şi desăvârşit închisă pentru toţi oamenii şi este separată printr-un perete de toţi şi de toate şi este înconjurată de catapetesme şi la porţile din faţă acoperită cu văl şi cu acoperăminte şi nimănui deschise, afară numai arhiereului după rânduială, dar şi acestuia o dată pe an, când el se punea înaintea lui Dumnezeu, făcându-L milostiv pentru sine însuşi şi pentru toţi cei de afară; cum oare cea care este masa purtătoare a hranei celei îngereşti şi ţarina cea pururea roditoare şi, mai mult decât atât, ţarina pomului veşnic, jertfelnicul de obşte al întregului neam omenesc la care o singură dată în toţi vecii a intrat cel mai dumnezeiesc arhiereu şi „singurul pe care se cuvenea să-l avem” după cuvântul Apostolului (Evr. 6:20; 7:26) şi prin care S-a făcut Mijlocitor şi în chip nedespărţit a unit pe Dumnezeu cu oamenii, cum oare această comoară feciorelnică nu ar fi fost ţinută în cele mai ascunse petrecând o viaţă nevăzută tuturor oamenilor?”.

Dacă pustnicilor și asceților, Dumnezeu le-a rânduit peșteri, munți și alte locuri aspre de nevoință, Fecioarei Maria i-a rânduit însăși Sfânta Sfintelor, ca una ce este mai presus de orice pustnic și sihastru.

„Dar oare, într-un chip diferit, nu este mai strălucitoare [ca aurul] frumuseţea feciorelnică, de care Dumnezeu Însuşi este îndrăgostit? Sau voiţi mai curând să vedeţi un semn din cer al celor grăite? Chipuri de îngeri îmbrăcaţi în aur stăteau împrejurul chivotului, umbrindu-l (Ex. 25:19). Dar în jurul adevăratului chivot [care e Maica Domnului] nu stau chipuri de îngeri, ci înşişi îngerii şi ceea ce este încă mai mult, e faptul că nu doar umbresc, ci slujesc, pregătind cele rânduite pentru hrană, hrană care nu se poate grăi în ce fel era, într-atât era de minunată, încât covârşea vestita mană şi hrana adusă lui Ilie ( III Regi, 17:6).

Şi mărturie pentru aceasta stă însuşi faptul că mana pe care a purtat-o văzduhul când a fost ninsă din cer, venind prin poruncă dumnezeiască – „pâine cerească a mâncat omul”- (Ps. 77:25) este pomenită în Psalmi de David care o spune, cântând dumnezeiască cântare, dar şi prin faptul că prin aceasta a văzut mai dinainte hrana cu adevărat cerească a Fecioarei acesteia. Pe de o parte, avem mana care pogora din cer prin văzduh în fiecare dimineaţă, pe de altă parte, cea adusă de înger în fiecare zi, ca una mai tainică şi mai desăvârşitoare şi proprie Lui şi de o fire cu El, şi de o fire mai bună ca mana, pe cât este îngerul mai bun ca văzduhul.

Iar lui Ilie i-a slujit un corb (III Regi 17:6) care este o zburătoare ce-şi urăşte puii, de aceea se şi spune despre ea că este un simbol al celor lipsiţi de dragoste pentru cei de acelaşi neam cu dânşii.

Maica Domnului, prin asceză și privarea de plăcerile și frumusețile dinafară, s-a sfințit prin despătimirea de cele trupești. „Şi aceasta, nevoindu-se nu doar o singură dată de dimineaţa până seara, nici pentru rodul vreunui pom (Fac. 3:2-9), ci vreme de mulţi de ani, și cu diferite forme de plăceri pe care stăpânii iadului și întunericului le-au născocit pentru momirea cu viclenie a sufletelor noastre.

Toate aceste plăceri, singură dintre toți, Fecioara, disprețuindu-le desăvârșit la o vârstă atât de fragedă, a primit cu dreptate ca premiu de la cer hrănirea prin înger, prin care a făcut puternică firea ei și a făcut arătată demnitatea cerească a viețuirii ei…

Ducea prin urmare o viață ca în Rai sau, mai adevărat vorbind, ca în ceruri, pentru că acele Sfinte ale Sfintelor erau un tip al cerurilor. A dus o viață lipsită de îngrijorări și împrăștieri, fără întristare, mai presus de patimi și mai înaltă decât orice plăcere nelipsită de durere: trăia doar pentru Dumnezeu, era privită doar de Dumnezeu, era păzită numai de Dumnezeu, Care avea să Se unească cu noi prin Ea. Și ea, la rândul ei, privea doar spre Dumnezeu, numai pe Dumnezeu Îl avea hrană a ei, numai la Dumnezeu era atentă, doar lui Dumnezeu îi era dedicată”.

Revista Atitudini - (Bazat pe traducerea Sf. Nicodim Aghioritul, „Maica Domnului și intrările ei în Templu” – Editura Deisis și „Sf. Grigorie Palama – Omilii, vol III, Editura Anastasia)