Un lăcaș de cult salvat: Schitul Ioan la Piatra (Cozia Veche)

Mergând pe șosea dinspre Călimănești spre Sibiu, la intrarea în Defileul Oltului, privirea călătorului cuprinde, ca într-o încercare de dezmierdare a simțurile sale cu frumos, priveliștea dată de lacul de acumulare construit la ieșirea din Căciulata. Undeva, mai departe, din luciul apei răzbat, ici-colo, colți de stâncă rămași afară după umplerea lacului de acumulare.

Apoi, brusc, priveliștea ni se îngustează o dată cu intrarea șoselei în defileu, devenită soră geamănă cu albia Oltului, pe toată lungimea defileului.

Un obiectiv istoric mai puțin cunoscut în zilele noastre, datorită așezării sale într-un loc devenit oarecum impropriu vizitării datorită traficului auto intens, străjuiește acum intrarea  în defileu. Este vorba despre schitul „Sfântul Ioan la Piatra” sau „Cozia Veche”, amplasat pe malul lacului de acumulare al Hidrocentralei Turnu, hidrocentrală construită între anii 1976-1983 cu sprijinul direct al inginerului Ioan Mihăilă din Orașul Călimănești (fost șef de şantier la Hidrocentrala Turnu, înainte de anul 1989).

După cum aflăm dintr-un scurt istoric afișat în curtea acestui Sfânt lăcaș, ... în timpul construcției hidrocentralei, pe același mal cu schitul s-au găsit obiecte datând din diferite perioade istorice (Neolitic, Daco-Roman etc). Pe malul stâng al Oltului, în afara Castrului Roman, au fost descoperite urme vechi de construcții. Pe muntele de vis a vis se găsesc ruinele unui turn roman, iar la poalele lui, în apa lacului, se mai poate zări o stâncă ce poartă numele de „Masa lui Traian”.

Schitul „Sfântul Ioan la Piatra” a fost construit la o dată necunoscută, cu osteneala și cheltuiala strămoșilor noștri: domnitori, boieri sau oameni de rând, neidentificați până în prezent. Cercetătorii nu exclud posibilitatea ca aici, la Cozia Veche sau în jur, să fi fost o vatră monahală mai veche decât actuala Mânăstire Cozia, ctitoria lui Mircea cel Bătrân din anul 1386.

Întâia informație despre acest schit o aflăm în anul 1601, din documente care precizează că aici viețuiau Androni Bătrânu´ și călugărul Gavril Lotreanul, cel care a scris testamentul Monahiei Teofana, mama lui Mihai Viteazul.

Schitul „Sfântul Ioan la Piatra” a fost vizitat în anul 1657 de Patriarhul Macarie al Antiohiei și Paul de Alep, care descriu vizita făcută aici, astfel: „Biserica este prea frumos clădită, aici locuiește un cucernic pustnic...”. Așadar, Schitul „Sfântul Ioan la Piatra” exista cu mult înaintea celor două documente, dăinuind de atunci ca instituție de sine stătătoare.

Biserica a fost restaurată în anul 1670 și resfințită de Mitropolitul Teodosie al Țării Românești, fost călugăr și Stareț în Mânăstirea Cozia, hramul schitului fiind pe data de 24 iunie, ziua „Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul”.

Puțini dintre noi cunosc însă povestea aflată în spatele acestei construcții. Cum spuneam, o construcție care pare a fi înghesuită într-un loc impropriu amplasării unui lăcaș de cult cu nevoie de spațiu larg, pentru  desfătarea privirilor și inimilor enoriașilor care-i trec pragul.

Schitul s-a aflat, cândva, când Oltul era doar un râu liniștit fără baraje care să-i zăgăzuiască apele, la nivelul albiei râului. Tot din istoricul schitului aflăm că: În anul 1832, când se face catagrafia Mânăstirii Cozia, se constată că biserica era ”stricată”. Această stare de stricăciune a fost provocată de cutremurele din anii 1829 și 1832, în urma cărora biserica a devenit o ruină. Ruinele schitului au fost mutate pe actualul amplasament, fiind ridicate din lacul de acumulare al Hidrocentralei Turnu înainte de umplerea lacului. Schitul „Sfântul Ioan la Piatra” cu Hramul ”Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” a fost refăcut în anul 1996 prin sârguința și cheltuiala bunului creștin ing. Ioan Mihăilă, președintele Bursei de Valori București, ajutat de familie și prietenii săi (Constantin Mihăilă-frate, Alexandru Dinulescu, Dumitru Udrescu, Mircea Miricioiu, Constantin Necula, Vasile Mois, Gheorghe Bentu, Ioana Juravlea și alții).

S-a zidit biserica, s-a pictat, s-a făcut catapeteasma sculptată în lemn, s-au achiziționat policandre, sfeșnice împărătești, sfinte vase, veșminte, cărți, trei clopote, s-au construit clădiri administrative mobilate și dotate cu toate cele necesare pentru viețuire și stăreție, clopotnița, zidurile, porțile schitului etc.

Din anul 1998, la dorința ctitorului Ioan Mihăilă și a celorlalți ctitori și cu Binecuvântarea  Înaltpresfințitului Gherasim, Arhiepiscop al Râmnicului, Schitul „Cozia Veche” trece în administrarea Mânăstirii Stânișoara.

Așadar, schitul a ajuns să fie situat acum în această poziție, din ambiția și dragostea unor oameni de bine care și-au dorit ca urmele sale să nu-i fie șterse de pe fața pământului, pentru totdeauna, o dată cu amenajarea hidrotehnică a Oltului în zonă. Un gest de omenie, de iubire și dăruire de sine față de istoria neamului nostru, făcut de un grup de credincioși care, pentru osteneala lor, merită aprecierile noastre. Și ale călătorilor care, în drumul lor grăbit spre Ardeal, își vor lua o clipă de răgaz, aici, pentru a-i admira frumusețea.