Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
ACTUALITATEA religioasăNr. vizualizari: 4544

Comunicaţi, comunicaţi, suntem toţi supravegheaţi

Tags: Big Brother; criză; Iustin Pârvu; control;
Comunicaţi, comunicaţi, suntem toţi supravegheaţi
 
Duminică, 4 august 2013, peste 22 de misiuni diplomatice americane din Orientul Mijlociu au fost închise, iar personalul evacuat. Măsura a fost adoptată şi de alte state, precum Marea Britanie, Franţa şi Germania. Au fost emise avertismente pentru turiştii şi cetăţenii americani prezenţi în ţările arabe. Motivul dat publicităţii de oficialităţi este ameninţarea iminentă a unei acţiuni teroriste pusă la cale de Al-Qaeda. Conform Şefului Statului Major american este „una dintre cele mai credibile ameninţări şi cele mai clare pe care le-am văzut după 11 septembrie". „Există informaţii despre o ameninţare semnificativă, iar noi am reacţionat. Ţinta exactă nu este cunoscută, dar intenţia este clară. Ideea este atacarea obiectivelor occidentale, nu doar a celor americane", a declarat Martin Dempsey, şeful Statului Major al SUA.
 
Concomitent, Interpol a decis să lanseze o alertă globală de securitate solicitând vigilenţă maximă şi cooperare poliţienească “după o serie de evadări din închisori în nouă state membre, printre care Irak, Libia şi Pakistan”. “Suspectând implicarea Al-Qaeda în mai multe evadări care au dus la eliberarea a sute de terorişti şi criminali, alerta Interpol solicită asistenţa celor 190 state membre pentru a determina dacă aceste evenimente recente sunt coordonate sau legate” (extras din comunicatul de presă emis de Interpol). Interpol aminteşte că luna august este o dată aniversară pentru mai multe “atacuri teroriste violente” în India, Rusia şi Indonezia. “Această săptămână marchează de asemenea cea de-a 15-a aniversare a atentatului împotriva Statelor Unite de la Nairobi în Kenya şi Dar es Salaam când 200 de persoane, majoritatea africani, au fost ucişi, şi alte 4.000 au fost rănite”, a mai subliniat Interpol.
 
Nota noastră:
 
Spre deosebire de alte ocazii în care ameninţarea teroristă era explicit formulată şi emisă prin mijloacele proprii de comunicare de către organizaţiile teroriste, de această dată, interceptările stau la baza avertismentului statelor occidentale (de parcă teroriştii folosesc reţele de telefonie interceptabile, ori reţele de socializare, bazându-se numai pe un limbaj cifrat). Ni se induce concluzia că o nouă catastrofă umanitară poate fi evitată datorită sistemului mondial de supraveghere electronică. Aşadar, Big Brother-ul global trebuie acceptat ca un rău necesar pentru raţiuni de securitate şi chiar de supravieţuire. Nu e de mirare că marile puteri investesc enorm în crearea de sisteme proprii de supraveghere electronică. Nu mai vorbim de un „Război rece”, ci despre un „Război preventiv” împotriva terorismului, purtat cu arme neconvenţionale: informaţii obţinute din spionarea mijloacelor de comunicare. Stă mărturie în acest sens titlul unui mare cotidian francez, Le Monde: „Le programme de la NSA prouve sa valeur” – Programul NSA îşi dovedeşte eficacitatea (trad. n.)
 
Cu trecerea anilor de după atentatele asupra Turnurilor Gemene din America, populaţia a început să ridice din nou semne de întrebare asupra limitelor în care dreptul la intimitate şi viaţă privată poate fi încălcat de serviciile secrete. Povestea a explodat când un fost angajat al CIA, Eduard Snowden, a dezvăluit că „spionajul digital practicat de SUA nu are limite, nici granițe. Practic, prin programul numit XKeyscore, NSA are acces nelimitat la miliarde de e-mail-uri, discuții de pe rețelele desocializare și alte servicii de comunicații în timp real”, informează site-ul Russia Today. Conform Mediafax, şi Ambasada SUA de la Bucureşti dispune de un server pentru programul Xkeyscore.
 
Acum câteva zile Rusia a decis să acorde azil politic temporar lui Snowden, deşi pe numele lui este emis mandat de extrădare pentru acuzaţii de încălcare a unor informaţii secrete ale SUA. Oare este o coincidenţă că exact în aceste zile apare avertizarea atacului terorist, ori se încearcă orchestrarea unor manevre de inducere în eroare a opiniei publice asupra vulnerabilităţii produse de spionajul global…
 
Şi mai interesant este cum se coordonează Biserica şi Statul în Rusia în privinţa chestiunilor actuale de pe agenda politică externă. Protopopul Vsevolod Chaplin, şeful Departamentului Sf. Sinod pentru Relaţii între Biserică şi societate  a apreciat că prin decizia lor de a-l proteja pe Snowden, autorităţile ruse contribuie la neînfiinţarea unei “închisori electronice globale”. Despre pericolul acestui nou tip de „închisoare”, creştinii ortodocşi au fost avertizaţi de Sfinţii Părinţi de mulţi ani. „… un asemenea control poate fi mai strict decat toate formele cunoscute de sisteme totalitare din sec. al XX-lea″, a declarat pentru agenţia Interfax preotul rus. El a adăugat că: „ In sec. al XX-lea, cele mai aspre forme de putere politică au folosit forţa brută, dar acum utilizează putere soft, prin colectarea totală de date şi prin convingerea soft a oamenilor, întâi prin sloganuri şi apoi prin acte legale.”
 
Între actele legale de care vorbeşte protopopul rus se numără şi obligativitatea actelor de identitate electronice. Cu limbă de moarte, Părintele Iustin Pârvu spunea în iunie :”Mai avem un an de libertate şi apoi vine urgia… Cât puteţi luptaţi împotriva lor [cardurilor cu cip] cu toată forţa şi unitatea, dar fără atitudini extreme, încă nu e cazul. E vorba însă că mai sunt 12 luni... 12 luni de libertate şi vine urgie".
07-08-2013
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu
Nicolae Ene - 08-09-2013:

Nu era numai forta bruta in secolul al XX-lea. Amintiti-va ca nu se intampla aproape nimic de care sa nu stie scuritatea, amintiti-va de reteaua de informatori raspandita peste tot (unii platiti, altii santajati). Au fost oameni arestati doar fiindca au spus bancuri care ironizau regimul.