Sfântul Maxim Grecul ( cca 1470 - 1556 ) a fost „ părintele teologiei ruse” (S. Runciman), cel mai important apologet al Bisericii Ortodoxe din veacul al XVI-lea, un călugăr erudit care a pătimit pentru iubirea sa față de monahismul ascetic, dragostea de săraci și dreptate socială. Născut din neam grec, educat în Italia unde a devenit faimos și respectat de magiștrii renascentiști pentru erudiția și abilitățile sale filologice, Sfântul Maxim Grecul a fost „primul intelectual din Rus'”, opera sa însumând peste 350 de lucrări. Volumul de față conține principalele sale scrieri în care combate învățătura lui Mahomed și dogmele eretice apusene.„Cei ce leapădă pacea și iubirea vor fi atacați de multe ispite și erezii. Dacă însă oamenii cei răzvrătiți se depărtează de aceste căi și rătăcesc de la învățătura scripturistică și nu-și îndreaptă auzul către cele sfinte pomenite de ea, atunci cu atât mai mult se vor împotrivi să primească cele scrise de mine.”Sfântul Maxim Grecul