Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca 2023 să fie Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice.
În Sfânta Scriptură se regăsesc numeroase menţiuni cu privire la bătrâneţe, respectiv, valoarea şi sensul acesteia.
Dintre acestea, vă prezentăm 17 versete biblice.
1. Oare nu la bătrâni sălăşluieşte înţelepciunea şi priceperea nu merge mână în mână cu vârsta înaintată? (Iov 12:12).
2. Nu mă lepăda la vremea bătrâneţilor; când va lipsi tăria mea, să nu mă laşi pe mine (Psalmul 70:10).
3. Bătrâneţea este o cunună strălucită; ea se află mergând pe calea cuvioşiei (Pildele lui Solomon 16:31).
4. Înţelepciunea este la om adevărata cărunteţe şi vârsta bătrâneţilor înseamnă o viaţă neîntinată (Cartea înțelepciunii lui Solomon 4:9).
5. Sosi-vei la mormânt, la adânci bătrâneţe, ca o şiră de grâu strânsă la vremea ei (Iov 5:26).
6. Fiule, sprijină pe tatăl tău la bătrâneţe şi nu-l mâhni în viaţa lui (Ecclesiasticul 3:12).
7. Cununa bătrânilor sunt nepoţii, iar mărirea fiilor sunt părinţii lor (Pildele lui Solomon 17:6).
8. Nu dispreţui vorba celor bătrâni, că şi ei au învăţat de la părinţii lor. Că de la ei vei învăţa înţelepciunea şi îndemânarea de a da răspuns bun la nevoie (Ecclesiasticul 8:9).
9. Pe cel bătrân să nu-l înfrunţi, ci să-l îndemni ca pe un părinte; pe cei tineri, ca pe fraţi (I Timotei 5:1).
10. Ascultă pe tatăl tău care te-a născut şi nu dispreţui pe mama ta când ea a ajuns bătrână (Pildele lui Solomon 23:22).
11. Pe femeile bătrâne îndeamnă-le ca pe nişte mame, pe cele tinere ca pe surori, în toată curăţia (I Timotei 5:2).
12. Bătrâneţile cinstite nu sunt cele aduse de o viaţă lungă, nici nu le măsori după numărul anilor (Cartea înțelepciunii lui Solomon 4:8).
13. Înaintea celui cărunt să te scoli, să cinsteşti faţa bătrânului şi să te temi de Domnul Dumnezeul tău (Leviticul 19:32).
14. Până la bătrâneţea voastră Eu sunt Acelaşi, până la adâncile voastre căruntele Eu vă voi ocroti (Isaia 46:4).
15. Cununa bătrâneţilor este cunoaşterea multor lucruri şi mărirea lor, frica Domnului (Ecclesiasticul 25:8).
16. Deprinde pe tânăr cu purtarea pe care trebuie s-o aibă; chiar când va îmbătrâni nu se va abate de la ea (Pildele lui Solomon 22:6).
17. Până la bătrâneţe şi cărunteţe, Dumnezeule, să nu mă părăseşti, Ca să vestesc braţul Tău la tot neamul ce va să vină (Psalmul 70:19-21).
Citeste si: | |