Te-ai înveşmântat în sângele mucenicesc, dumnezeiescule Părinte Efrem, Hristos Domnul ţesându-ţi haină nepieritoare, urzită dintru Învierea Sa din morţi. Înnoieşte firea omenească prin revărsarea sfintelor tale rugăciuni, Preacuvioase, iar întru lumina îmbrăţişării tale sfinte învredniceşte-ne şi pe noi a dobândi de la Dumnezeu darul naşterii de prunci. Nu ai încetat până azi să săvârşeşti lucruri peste fire, iar toţi care aud vestirea minunilor tale, îşi întăresc nădejdea întru grabnica ta mijlocire. Urcuş de taină se fac minunile tale, Sfinte Efrem, izvodindu-le pe acestea precum nişte trepte trebuincioase sporirii noastre în credinţă.
Proslăveşte-te, Cuvioase, mijlocindu-ne şi nouă darul naşterii de prunci buni, căci am aflat că toţi cei care au dobândit copii prin mijlocirea ta, au vestit tuturor grabnicul tău ajutor. Credem cu adevărat că înainte de a veni în lume pruncii pe care tu i-ai dăruit părinţilor, prin Duhul Sfânt ai cunoscut că le vei fi ocrotitor acestora în toata vremea vietuirii pamantesti. Intru netarmuita ta bunatate si mila nu ne trece nici pe noi cu vederea şi umple vieţile noastre de bucurie, dăruindu-ne om nou care să vină în această lume în sânul familiei noastre. Plineşte, Cuvioase Efrem, cererea fierbinte ce ţi-o facem şi primeşte lacrimile noastre puţine, iar la vremea rânduită învredniceşte familia noastră să aducă roadă întru care să Se preamărească Dumnezeu, Cel Caruia I se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea în vecii vecilor. Amin.
O, Sfinte Efrem, grabnic ajutătorule al celor ce se roagă ţie, primind puţina noastră rugăciune, vino în ajutorul nostru. Întristată este inima noastră că nu ne-am învrednicit a aduce pe lume fii şi fiice.
Am auzit de nevoinţa şi rugăciunea Sfântului Ioachim, care fusese defăimat de arhiereu din pricină că nu avea urmaşi. Am auzit de durerea Sfintei Ana, femeia sa, care se ruga: "Vai mie, celei lipsite! Că eu singură sunt mai pacatoasă între fiicele lui Israel! Eu singură mai defăimată decât toate, între femei. Toate îşi poartă rodul pântecelui pe mâinele lor, toate de fiii lor se mângâie, iar eu sunt străină de acea mângâiere. Vai mie, Doamne! Eu, păcătoasa, singură am sărăcit de facerea de roade. Tu, Cel ce ai dat Sarei la bătrâneţe fiu pe Isaac, Tu, Cel ce ai deschis pântecele Anei, mama lui Samuil proorocul Tau, caută acum spre mine şi ascultă rugăciunile mele! Ştii ocara nerodirii, deci singur să-mi dezlegi durerea inimii mele şi să deschizi jgheaburile pântecelui şi pe cea neroditoare sa o arăţi roditoare".
Ştim că rugăciunile lor au fost ascultate, că Sfânta Ana a zămislit şi mai apoi a născut-o pe Fecioara Maria, Preasfânta Născatoare de Dumnezeu. Sfinte Mare Mucenic Efrem, noi nu avem nici credinţa şi nici răbdarea Sfinţilor Ioachim şi Ana, dar avem nădejde în ajutorul rugăciunilor tale. Mare este darul naşterii de prunci şi mult se bucură părinţii de copiii lor. Dar, din pricina păcatelor noastre, noi suntem lipsiţi de această bucurie. Ştim că multe femei, care erau apăsate de felurite boli, şi cărora doctorii le spuseseră că pântecele lor vor rămâne sterpe, s-au rugat ţie şi au primit ceea ce ceruseră. Cine poate spune veselia lor, când au văzut pruncii veniţi pe lume după rugăciuni fără număr? Sau cine poate spune veselia bărbaţilor care, deşi aflaseră de la doctori că nu vor putea avea copii, au crezut mai mult în sprijinul tău decât în ştiinţa acelora?
Si noi credem ca ne poti ajuta, chiar daca rabdarea noastra s-a imputinat si credinta noastra este putina. "Da-le lor pantece sterp si sani fara lapte", le-a blestemat proorocul Osea pe femeile israelitilor care au parasit legea lui Dumnezeu. Sa nu cada si peste noi pedeapsa dumnezeiasca, ci, stiindu-ne pacatele, sa ne curatim sufletele prin pocainta. Roaga-te pentru noi, Sfinte Efrem, ca, indreptandu-ne viata, sa primim si bucuria de a avea copii. Si,daca ii vom avea, sa ii crestem in dreapta credinta, fiindu-le pilda de vietuire crestineasca. Iar daca, din pricini nestiute de noi, Dumnezeu ne va lasa lipsiti de acest dar, roaga-te sa mergem pe calea rugaciunii, pe calea cea ingusta care duce in Imparatia Cerurilor.
Intareste-ne, Sfinte, ca in viata sa nu cautam voia nostra, ci voia dumnezeiasca, si in tot locul sa Ii aducem lauda Dumnezeului cel iubitor de oameni, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
(din Sfântul Efrem cel Nou – viaţa, acatistele, paraclisul, rugăciuni la diferite trebuinţe, Ed. Sophia, 2012)