Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
RUGĂCIUNI. Icoane. MoaşteNr. vizualizari: 486

Buchet de cantari alcatuit de Sfantul Ioan Iacob

Tags: Sfantul Ioan Iacob;
 

Acest Buchet de cântări este alcătuit în vremea petrecerii mele la Schitul Românesc „Sf. Ioan Botezătorul”, de aceea tot în numele Sf. Ioan le pun la îndemâna celor cari iubesc acest Sf. Lăcaș.

Cu nețărmurită dragoste duhovnicească, eu, cel nevrednic între Ieroschimonahi, Ioan Iacob, sept. 1954.

„IMNUL RELIGIOS” AL SCHITULUI ROMÂNESC DE LA IORDAN

Alcătuit după melodia Troparului Maicii Domnului: „Sub milostivirea ta…”, așa cum se cântă în grecește după toate slujbele în mănăstirile Sf. Sava și Hozeva, pe glasul 2.

„De venirea Ta, Iordane / S-au întors înapoi, Cuvinte / Și plinind Botezul, Mergătorul Tău înainte / Oștirile din cer s-au spăimântat, / Iar cei de jos / Toți au văzut lumină”

TROPARE DE UMILINȚĂ CARE SE ZIC GRECEȘTE „MEGALINARE”

Ele se obișnuiesc a se cânta după Paraclisul Maicii Domnului, iar în unele părți le cântă la Sf. Liturghie, în vremea Chinonicului, pe glasul 2.

Al Maicii Domnului:

Pre mal de prăpastie rătăcind / Ajută-mi, Stăpână, că sunt tare slăbănogit / Și nu mai sunt vrednic la cer a mă uita / Știindu-mi sărăcia și neputința mea”.

Al Sf. Arhangheli și Îngeri:

La Județul groaznic când voi veni / Sârguiți cu ruga pentru mine a mijloci / Arhangheli și îngeri cu toții călduros/ Pentru smeritul suflet al meu neputincios.

Al Sf. Ioan Botezătorul:

Rodul pocăinței, eu neavând / Pașii vieții mele se apropie de mormânt / Ioane Proroace, ajută-mă degrab / Că inima mi-i rece și sufletul mi-i slab.

Al Sf. Slăviților Apostoli:

Ca cei ce din apele „celui rău” / Ați vânat pe oameni prin cuvântul lui Dumnezeu / Slăviților Apostoli soliți pentru norod / Să nu mai fie pradă vicleanului năvod.

Al Sf. Arhidiacon Ștefan:

Apostol, Diacon și Ucenic / Ștefane slăvite, mai întâiule Mucenic / Având îndrăzneală la bunul Dumnezeu / Solește mântuire și sufletului meu.

Al Sf. Trei Ierarhi:

Stâlpii Pravoslavnici prea cinstiți / Voi sunteți în ceruri pe vecie nedespărțiți / Grigorie, Vasilie și Marele Ioan / Păziți norodul vostru de jugul cel viclean.

Al Sf. Ierarh Nicolae:

Ajutorul grabnic celor sărmani / Sprijin și povață pentru văduve și orfani / La tine, credincioșii aflăm necontenit / Prea Sfinte Nicolae cel pururea slăvit.

Al Sf. Spiridon:

Comoară cinstită de bunătăți / Și apărătorul Pravoslaviei te arăți / Prea Sfinte Spiridoane, la Tronul cel ceresc / Solește mântuire celor ce te cinstesc.

Al Sf. Mariei Magdalena:

Dragoste fierbinte lui Dumnezeu / Ai adus Marie, mai curată ca mirul tău / Al vieții alabastru în inimă având / Revarsă-ne din ceruri mireasmă pe pământ.

Al Sfântului Sfințitului Mucenic Ignatie:

Pe Hristos în inimă L-ai purtat / Și ardeai cu râvna către Ignatie mereu / Făclia ce se stinge a sufletului meu.

Al Sfântului Sfințitului Mucenic Haralambie:

Păstorind Biserica luminat / Pentru Domnul sângele, Haralambie, ți-ai vărsat / Acum din ceruri cu dragoste privești / Spre fiii tăi din lume și boalele gonești.

Al Sf. Marelui Mucenic Gheorghe:

Ostaș al credinței nebiruit / Te cunoaștem, Gheorghie, mucenicul preaslăvit / Când vezi că ne împresoară balaurul cel rău / Aleargă fără preget cu darul sfânt al tău.

Al Sf. Marelui Mucenic Ioan de la Suceava:

Trupul la Suceava ți-ai odihnit / Iar la ceruri slava de la Domnul ai dobândit / Ioane, Mucenice, să nu ne părăsești / Pe fiii pravoslavnici ai Țării Românești.

Al Sf. Mucenițe Filofteia:

La Curtea de Argeș te odihnești / Iar la ceruri, Sfântă Filoftee, împărățești / Căci tu prin mucenicie pe Domnul L-ai urmat / Și pe norodul nostru îl mângâi neîncetat.

Al Cuvioasei Mariei Egipteanca:

Părăsind Egiptul, ca din noian / Ai venit, Marie, în pustia de la Iordan, / Pe scara pocăinței suindu-te la cer / Făcut-ai de rușine pe mândrul Lucifer.

Al Cuvioasei Parascheva:

Din fundul pustiei ai alergat / Spre pământul nostru și Moldova te-a îmbrățișat / Avându-te pe tine noian de îndurări / La vremuri de necazuri și grele încercări.

Al Sf. Sava cel Sfințit:

Pre calea cea strâmtă călătorind / Ai aflat la ceruri bucurie fără sfârșit / Iar noi, Sfințite Sava, cu toții într-un gând / A laudei cunună îți împletim cântând.

Al Sf. Ioan Damaschin:

Apărând Biserica pe pământ / Te-ai făcut organul versuind întru Duhul Sfânt / Ioane Damaschine, cu glasul mișcător / Te roagă pentru turma lipsită de păstor.

Al Sf. Teodosie, Începătorul chinoviei:

Viață împreună ai petrecut / Și al chinoviei rânduială ai început / Cărbunii cei de râvnă ai sufletului meu / Aprinde-i, cuvioase, cu darul sfânt al tău.

Al Sf. Gherasim de la Iordan:

Cetățean pustiei te-ai arătat / Și la urmă, Raiul moștenire l-ai câștigat / Părinte Gherasime, te rog să domolești / Pornirea cea de fiară a celor netrupești.

Al Cuviosului Ioan Hozevitul, fost Mitropolit al Chesariei și a toată Palestina:

La tronul Chesariei strălucind / Dorul de pustie te-a adus înapoi la Schit / Acolo de pe stâncă la ceruri ai zburat / De unde pentru lume, te roagă neîncetat.

Al Sf. Gheorghe Hozevitul:

Calea cea pustie o ai lucrat / Însutite roduri la Hozeva ai adunat / La care, Cuvioase, arată-mă părtaș / Pre cei ce vin cu râvnă la sfântul tău Lăcaș.

Al Cuviosului Serafim de la Sarov:

În veacul acesta neroditor / Te arăți Părinte al pustiei locuitor / Că viață și nume având de „serafim” / Tu fii mijlocitorul celor ce te cinstim.

Al tuturor Sfinților:

Întru tot slăviților Ucenici / Cu ceata Ierarhilor și a Sfinților Mucenici / Femei Cuvioase și Sfinților Părinți / Pre Domnul îmblânziți-L cu rugile fierbinți.

Al Maicii Domnului:

Prea Sfântă Stăpână, nădejdea mea / Dă-ne nouă sprijin ca o Maică de-a pururea / Că prea se trufește balaurul cumplit / Voind să amăgească norodul tău iubit.

(Publicate în Nr. 70 al Revistei ATITUDINI)

11-10-2022
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu