Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
ACTUALITATEA religioasăNr. vizualizari: 3928

Biserica Ortodoxă din Moldova îi opreşte pe guvernanţi de la Sfânta Împărtăşanie pentru promovarea de legi anticreştine

Biroul de Presă al Bisericii Ortodoxe a Moldovei
Tags: Biserică şi stat; homosexualitate; Sfintele Taine;
Biserica Ortodoxă din Moldova îi opreşte pe guvernanţi de la Sfânta Împărtăşanie pentru promovarea de legi anticreştine
Nota redacţiei: Biserica Ortodoxă din Moldova a interzis accesul guvernanţilor la Sfânta Împărtăşanie. Decizia a fost luată joi, 20 iunie 2013, în cadrul şedinţei Sinodului BOM, şi vine în contextul dezacordului faţă de votarea Legii cu privire la asigurarea egalităţii de şanse, care îi vizează în special pe homosexuali. Redăm în continuare Declaraţia Sinodului de la Chişinău, care poate sluji drept exemplu şi pentru ierarhii români.
Declarația Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova către conducerea de vârf a Țării și binecredinciosul popor al Moldovei
 
"Stimați guvernanți! Cunoaștem bine că în istoria țării noastre, Biserica Ortodoxă a fost întotdeauna sprijinul de bază al formării și dăinuirii culturii și moralității neamului. La vreme de restriște, ea a servit neamului nostru ca spital de alinare, iar la vreme de pace, ca școală de zidire. Acest lucru nu l-au putut neglija nici marii cotropitori.
 
Astăzi BOM se află la răscrucea provocărilor, atât de ordin moral-spiritual, cât și geopolitic. Necontenitele lupte pe aceste două altare dăunează grav perspectivelor tinerii generații și crează un dezastru insuportabil în inima creștinilor. Ceea ce se petrece la noi sub pretextul respectării drepturilor și libertăților pătimașe ale firii umane, în mare parte, nu este altceva decât un program de desființare și autonimicire a identității noastre sub aspectul valorilor spirituale bimilenare. După mai multe provocări din ultimul timp, BOM, din considerente strict materne, a încercat să stea în apărarea poporului său. Astăzi, la o lună de la ultima adresare a Sfântului Sinod către guvernare pentru a revizui cel puțin Legea Antidiscriminării, constatăm cu desăvârșire că glasul instituției care se bucură de cea mai înaltă încredere în societate, adică al Bisericii, a fost vădit ignorat.
 
Aceasta ne face să concluzionăm că în ultimii ani BOM și poporul creștin de 93,4%, a fost exclus din planul guvernării în favoarea minorităților netradiționale, care spre regret, obțin cu multă ușurință sprijinul multor confrați de ai noștri, deși ultimii se pretind a fi și ei păstori și nu năimiți. Ținem să amintim tuturor că pentru noi ortodocșii, nu există o altă valoare supremă în viața aceasta vremelnică, decât numai urmarea învățăturilor Domnului Hristos. Luând prin jurământ datoria de a sta la strajă și de a ne opune cu orice preț răspândirii păcatului, situația ne cere astăzi să alegem între veșnicul Hristos și vremelnica guvernare cu toată legislația sa anticreștină. Desigur că noi alegem a prima cale. Această rațiune a lucrurilor ne face să ne declarăm oponenți și să ne depărtăm deschis de cei care prigonesc fățiș Biserica lui Hristos și să apelăm la scopuri strict terapeutice – la tradiția canonică a excomunicării lor din Biserică până la îndreptare. Acest fapt îi va lipsi dintru început pe guvernanți de accesul la Sfânta Taină a Împărtășaniei, ca mai apoi, în dependență de pocăință, să fie primiți, sau respinși definitiv, de la oricare slujire bisericească.
 
În același timp, Biserica își rezervă dreptul să întreprindă toate măsurile canonice pentru a-și apăra majoritatea creștină de pericolul răspândirii morții spirituale în societatea noastră, în acest sens:
1. Inițiem pregătirile pentru convocarea Adunării Generale a credincioșilor din cuprinsul Mitropoliei Moldovei, la care întreaga plinătate a Bisericii se va expune asupra noilor provocări cu care se confruntă Biserica.
 2. În perioada 2 august – 21 septembrie se binecuvintează desfășurarea unui Drum al Crucii în jurul Moldovei (pe jos), Drum de pocăință al întregului popor cu cereri de iertare și de biruință asupra vrăjmașilor văzuți și nevăzuți.”
 
Întregul comunicat, precum şi o notă informativă despre evoluţia procesului juridic, puteţi citi aici.
21-06-2013
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu