Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Tema luniiNr. vizualizari: 377

Predica la Pogorarea Duhului Sfant

Pr. Conf. Univ. Dr. Dumitru Măcăila
Tags: Rusalii; Duhul Sfant; Cincizecime;
 

Moto: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea” (Ioan, 7:37).

 

         Iubiţi fraţi şi surori în Hristos,

În ziua Cincizecimii, Ucenicii lui Hristos au fost prezenţi la arătarea Sfintei Treimi. E adevărat, arătarea Sfintei Treimi nu a fost ca aceea care a avut loc la Botezul Domnului şi ca aceea de la Schimbarea la Faţă a lui Hristos. Hristos Cel înălţat a trimis Duhul Sfânt peste sfinţii Apostoli – aşa cum le făgăduise – pentru a-i conduce la tot adevărul. „Acela Mă va slăvi, pentru că din al Meu va lua şi vă va vesti. Toate câte are Tatăl ale Mele sunt; de aceea am spus că din al Meu ia şi vă vesteşte vouă” (Ioan, 16: 14-15).  

Este de neconceput să credem că Duhul Sfânt Îl va slăvi doar pe Fiul, dacă toate câte are Tatăl sunt şi ale Fiului. Pentru a sublinia că Rusaliile sunt o Teofanie, o arătare a lui Dumnezeu, Biserica noastră Ortodoxă a instituit o a doua zi, care izvorăşte din evenimentul Cincizecimii, în ziua de luni care urmează duminicii Pogorârii Duhului Sfânt.

De fapt, slujba Vecerniei din duminica Cincizecimii, care se oficiază imediat după Liturghie în această sfântă zi, subliniază credinţa noastră că Pogorârea Duhului Sfânt este o Teofanie. Iată doar una din cântările ei, care confirmă acest adevăr: „Sfântul Duh a fost întotdeauna, este şi va fi mereu, neavând nici început, nici sfârşit, ci este Unul cu Tatăl şi cu Fiul: viaţă şi dătător de viaţă; El Însuşi bunătatea şi izvor de bunătate, prin Care Tatăl Se cunoaşte şi Fiul e slăvit, şi este cunoscut de toţi: o putere, o unitate, o închinăciune a Sfintei Treimi.”

Iată ce spune despre Sfânta Treime – cea mai de neînţeles dogmă a credinţei – episcopul Kallistos Ware, un distins teolog ortodox modern: „Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt Unul în esenţă, nu doar că toţi Trei sunt exemple ale aceluiaşi grup sau clasă generală, ci în sensul că Ei formează o singură, unică, specifică realitate… Fiecare din Cei Trei este deplin şi complet Dumnezeu. Nici Unul nu e mai mult sau mai puţin Dumnezeu decât Ceilalţi. Fiecare posedă, nu o treime din Dumnezeire, ci întreaga Dumnezeire în totalitatea Ei; totuşi, fiecare trăieşte şi este această Dumnezeire în modul Lui personal, propriu” (The Orthodox Way, pp. 37-38). 

În această sfântă zi, noi celebrăm şi ziua de naştere a Bisericii. Biserica stabilită în mod tainic pe Cruce, pecetluită (sau desăvârşită) prin Învierea lui Hristos, este acum făcută vizibilă de către Duhul Sfânt. Biserica este Mireasa lui Hristos, pe Care a iubit-o, „şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt” (Efeseni, 5:25-26). Ea este Trupul tainic al Domnului, o extindere peste veacuri a Trupului lui Hristos.

Cei care cred în Hristos – ca Mântuitor al lumii şi Fiu al lui Dumnezeu – sunt „mădulare ale Trupului Lui, din carnea Lui şi din oasele Lui” (Efeseni 5:30). Ziua Cincizecimii a fost ziua în care Duhul Sfânt a venit să sălăşluiască în Biserică. Din acea zi, Biserica a fost o continuă Cincizecime care se va sfârşi în Ziua a Opta, adică în Ziua nesfârşită, perpetuă, eternă a Împărăţiei lui Dumnezeu.

Aceasta este singura, sacra raţiune de a fi a Bisericii: aceea de a-i lua pe oameni în Împărăţie, de a-i mântui pentru eternitatea cu Dumnezeu. Da, fiecare fiinţă umană a fost mântuită prin jertfa lui Hristos de pe Cruce. Da, din calvarul de nedescris al Crucii, Hristos a spus: „Săvârşitu-s-a!” (Ioan, 19:30), ceea ce înseamnă că El a făcut tot ceea ce era necesar pentru a împlini opera de mântuire a lumii. Dar pentru ca acest lucru să fie făcut cunoscut tuturor fiinţelor umane din totdeauna şi din orice loc, Hristos a instituit Biserica Sa. Biserica este Calea prin care mântuirea este adusă la toate popoarele până la marginile pământului.

Ceea ce Apostolii au făcut în ziua Cincizecimii este ceea ce Biserica face în fiecare zi. De aceea unii numesc Biserica – folosind o extrem de frumoasă şi exactă metaforă – o perpetuă Cincizecime! Mai mult decât atât, fiecare fiinţă umană care devine membră a Bisericii, are propria ei Cincizecime personală, care are loc în timpul celei de-a doua Taine ce i se administrează în timpul iniţierii creştine: Ungerea cu Sfântul Mir, care urmează imediat după Botez. În timpul Botezului, noi murim, suntem îngropaţi şi înviem cu Hristos, Care ne dă o nouă fire, şi ne uneşte cu Trupul Său – Biserica.

Spune iarăşi acelaşi distins ierarh şi teolog ortodox Kallistos Ware: „Ungerea cu Sfântul Mir este pentru fiecare o Cincizecime personală: Duhul, Care a pogorât vizibil peste Apostoli în chip de limbi de foc, coboară peste fiecare din noi în mod invizibil, şi nu cu mai puţină realitate sau putere… Indiferent cât de neatenţi şi apatici pot fi cei botezaţi în viaţa lor ulterioară, prezenţa locuirii Duhului nu este niciodată retrasă total. Dar dacă noi nu cooperăm cu harul lui Dumnezeu, este posibil ca prezenţa Duhului înăuntrul nostru să rămână ascunsă, şi noi să fim inconştienţi de ea. Scânteia Duhului Cincizecimii, existentă în fiecare din noi de la Botez, trebuie să fie aprinsă pentru a deveni o flacără vie. Trebuie să devenim ceea ce suntem!” (The Orthodox Way, pp. 133-134; sublinierea mea). Da, noi trebuie să devenim ceea ce am fost creaţi să fim, să „redobândim” sinele nostru necorupt de păcat!

Ceea ce cei mai mulţi dintre cei care se numesc creştini pierd din vedere este faptul că Biserica nu este o instituţie creată de om! Ea a fost instituită de Hristos pe Cruce şi făcută vizibilă de Duhul Sfânt în ziua Cincizecimii, după ce a fost perfectată prin Înviere. Dovadă a pierderii din vedere a acestui adevăr fundamental este faptul că unii se numesc „luterani,” alţii „reformaţi,” alţii „romano-catolici” şi aşa mai departe, în mii de feluri. Dar Biserica Dumnezeului Celui viu, singurul Dumnezeu adevărat, este „stâlp şi temelie a adevărului” (I Tim., 3:15), şi din această cauză Ea nu se poate împăca cu învăţături false şi cu erezii!

Biserica este infailibilă pentru că Hristos, Capul ei, este infailibil! Cei care profesează erezii în mod obstinat n-au cum să pretindă că sunt inspiraţi de Sfântul Duh, „Duhul Adevărului” (Ioan, 14:7), Care „vă va călăuzi [pe adevăraţii următori ai lui Hristos] la tot adevărul” (Ioan, 16:13). „Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină, trebuie să I se închine în Duh şi în adevăr” (Ioan, 4:24), a spus Hristos Mântuitorul către femeia samarineană.

Să privim mai de aproape evenimentul Cincizecimii aşa cum a fost narat de sfântul Luca în Faptele Apostolilor, cap. 2, versetele 1 până la 11. Trebuie să observăm că Sfântul Duh a venit când cei ce-L urmau pe Hristos se adunaseră în biserica lor. El a venit când poporul lui Dumnezeu se adunase să se roage. El a venit „vestit” fiind de „un vuiet ca de suflare de vânt ce vine repede şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc, şi au şezut pe fiecare dintre ei” (Fapte, 2:2-3). Vânt şi foc! Vântul este o forţă invizibilă, dar puternică. Cât priveşte focul, acesta este un simbol minunat pentru Duhul Sfânt. Focul purifică şi luminează. Aşa că, Duhul Sfânt ne purifică de orice păcat şi ne îndreaptă spre Hristos, „Lumina lumii” (Ioan, 8:12). 

Ca rezultat al venirii Sale, o mare schimbare s-a petrecut cu cei care primiseră Duhul Sfânt. Iepurii au devenit lei! Când Hristos a fost răstignit, ei au fugit de frică; acum ei erau gata să-L apere pe Hristos cu întreaga lor fiinţă! Petru, cel care L-a negat pe Hristos în timpul Patimilor Sale, a stat neclintit acum şi, fără frică şi fără pic de intimidare, L-a predicat pe Hristos celor care L-au răstignit pe El. Şi totuşi, aceasta nu este cea mai mare consecinţă a Pogorârii Duhului Sfânt. Cel mai mare rezultat al ei a fost o nouă „creaţie” a lumii, prin har! „Iată, noi le facem pe toate” (Apocalipsa, 21:5).

Când Dumnezeul nostru trinitar a creat pe strămoşul nostru din pulberea pământului, acesta a fost fără viaţă până când El a suflat în Adam suflare de viaţă, şi l-a făcut pe el suflet viu. Pe Cruce, Hristos a instituit Biserica Sa, şi prin Înviere a devenit El Însuşi „începătură [a învierii] celor adormiţi” (I Cor., 15:20). În ziua Cincizecimii, Dumnezeu a trimis Duhul Său în Biserică, a suflat în Ea un „vânt” puternic, şi Biserica „s-a ridicat” şi a devenit Trupul viu al lui Hristos. „Nu ştiţi, oare, că voi sunteţi templu al lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?” (I Cor., 3:16; I Cor., 6:19).

„Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura, râuri de apă vie vor curge din pântecele lui,” a spus Iisus (Ioan, 7:37-38). Scriptura la care S-a referit El era din Isaia, 12:3, unde citim: „Veţi scoate apa cu veselie din izvoarele mântuirii.” În timpul lui Isaia, evreii cărau apă la templu în timpul sărbătorii corturilor, pentru a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru darul apei, şi ca o aducere aminte de apa care a ţâşnit din piatră pe când ei rătăceau prin pustie.

Dar Hristos le îndreaptă atenţia către un alt fel de apă. El nu se referă la apa care stinge setea noastră fizică, El vorbeşte despre apa care va stinge setea sufletului! N-a spus Ecclesiastul: [Dumnezeu] a pus în inima lor şi veşnicia, dar fără ca omul să poată înţelege lucrarea pe care o face Dumnezeu de la început până la sfârşit?” (3:11). Din cauză că Dumnezeu a pus veşnicia în minţile noastre, Hristos a folosit această dramatică ceremonie istorică pentru a întoarce gândurile oamenilor către setea pentru Dumnezeu şi pentru eternitatea lor cu El!

Această sete spirituală nu poate fi stinsă de nimic decât de „apa cea vie!” Apa cea vie este harul Sfântului Duh, „pe Care aveau să-L primească acei ce cred în El, căci încă nu era [dat] Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese proslăvit” (Ioan, 7:39). Unul din teologii occidentali teologhiseşte ortodox: „Duhul Sfânt a existat mereu; dar oamenii niciodată nu s-au bucurat de puterea deplină a Duhului până în ziua Cincizecimii. Ei avuseseră foarte scurte vederi, pregustări ale Lui, dar numai în ziua Cincizecimii porţile inundării au fost deschise şi mareea Spiritului s-a revărsat peste oameni… Numai când oamenii L-au cunoscut pe Iisus au ajuns ei să cunoască într-adevăr Duhul. Înainte de aceasta Duhul a fost doar o putere, dar acum El este O Persoană, pentru că Duhul a devenit pentru noi nimic altceva decât prezenţa şi puterea lui Hristos Cel înviat Care e mereu cu noi… A fost necesară viaţa şi moartea lui Iisus Hristos pentru a ne conduce pe noi la Cincizecime, şi pentru a ne deschide porţile inundării pentru ca Duhul să devină real şi puternic pentru toţi oamenii.”

Ca membri ai perpetuei Cincizecimi care este Biserica, vă chem să ne împrospătăm Cincizecimea personală! Veniţi să bem din Fântâna Nemuririi, făcând vie Cincizecimea noastră personală! Să ne rugăm lui Dumnezeu-Duhul Sfânt împreună cu Sfântul Simeon Noul Teolog: „Vino, Lumină adevărată! Vino, Viaţă veşnică! Vino, Taină ascunsă!...Vino, realitate dincolo de orice cuvânt! Vino, Persoană dincolo de orice înţelegere! Vino, bucurie fără sfârşit! Vino, Lumină Care nu ştie de înserare! Vino, Singur la cel singur… Vino, suflarea mea şi viaţa mea! Vino, mângâierea umilului meu suflet! Vino, bucuria mea, slava mea, încântarea mea cea fără de sfârşit!” Amin.

 

Extras din volumul VIAȚA NOASTRĂ - HRISTOS,

Tipărit cu binecuvântarea

Înaltpreasfințitului

† Teodosie,

Arhiepiscopul Tomisului

 

06-06-2022
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu