Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Familia. Copiii. Educaţia. VocaţiaNr. vizualizari: 367

Moartea ca lege şi legea ca moarte

Radu Buțu
Tags: avort; moarte; handicap; Provita;

 

 Omenire este, omenie avem? Citeam zilele trecute despre campania de sterilizare a consilierilor PSD Panciu (?!) considerată o reușită, încât a fost nevoie să ne facă și traducerea rezultatului. Mii de pui care nu vor mai suferi... Atâta putem noi, măreții oameni! Să sterilizăm animalele, căci nu (mai) știm/putem/vrem (?) să purtăm de grijă unor pui nevinovați. Deci mai bine să nu se nască. Recunoașteți logica? Mai bine avortez copilul, mai bine să moară, decât să sufere apoi. De ce să îl dau spre adopție, dovedind lipsă de egoism? Mai bine să îl sfâșie câinii, după ce l-am aruncat la gheenă. Gheena și focul ei ne așteaptă și pe noi, cei cruzi, cei pătimași, cei desfrânați, cei nepocăiți și plini de sânge nevinovat pe mâinile spălate de mii de ori.

Citiți cartea ,,Scrum” și sprijiniți apariția atât de necesară a filmului cu același nume. Cine a văzut Subterana și-a imprimat definitiv pe retină trupurile arzând și mirosul morții va rămâne pe vecie cu el/ea. Ajutați oameni ca Părintele Tănase de la Valea Plopului să salveze copii de la moarte, citiți vorbele marelui Ioan Alexandru despre cruciada lor împotriva morții fără milă ce sfâșie zilnic zeci de copii în România. Mare e mila lui Dumnezeu pentru niște prăpădiți ca noi, părinți ucigași și politicieni apologeți ai crimei. Sângele tuturor celor uciși pe mâinile celor ce au legalizat avortul după Revoluție până când crima va redeveni ilegală. Va rezolva interzicerea avortului problema uciderii pruncilor? Nu, dar va ajuta, cu siguranță, spre diminuarea morților! Crime se vor mai face, căci și prostituție există, chiar dacă nu e legală. Nimeni nu poate opri o mamă să-și măcelărească pruncul din pântece, dacă asta și-a pus în cap. Nici Iuda nu a putut fi întors din drumul său, chiar dacă Hristos a încercat, iubindu-l, deși îi știa gândul, inima, patima ce-l stăpânea. Doar o minune directă, de la Domnul, sau indirectă, printr-un rob al Său, poate scoate din ghearele satanei pe mamă, salvând astfel bebelușul ,,nedorit”. Nedorit? Nu. Orice copil e dorit și iubit de Cineva acolo sus. Dacă aici jos confundăm pofta cu iubirea, atunci desfrânăm și ucidem rodul relațiilor noastre trupești adesea imorale. Unde dragoste nu e, prunci nu se nasc! Urmăriți demografia României și ce aduce viitorul sumbru și veți vedea lejer criza spirituală majoră și noroiul în care ne scăldăm cu voluptate.

De ce să-l nasc handicapat? (Sigur va fi nefericit toată viața!) De ce să nasc un copil cu Sindrom Down? (Mai bine ucid tot, ca în Islanda!) Mai bine să-l rupă în bucăți doctorul ce și-a uitat menirea și alege să omoare, decât să vindece. Am ajuns noi, cei ucigași, proroci. Știm cu certitudine ce îi rezervă viitorul pruncului după naștere, cunoaștem apriori durerile sale, lacrimile, eșecurile, neputințele, visele spulberate... Bucurii? Nici una. De aceea merită să moară, iar noi suntem niște părinți plini de compasiune cărora, în veșnicie, copilul ne va mulțumi că l-am scutit de iadul de pe pământ. Aici e raiul pentru noi, nu și pentru ,,sarcina nedorită” din burtică. Noi știm să ne bucurăm că mamele noastre (sau părinții noștri, după caz) au ales viața, dar socotim că facem bine când noi alegem moartea iubirii din noi. Avortul nu vindecă nimic, nu e o soluție, e mereu un eșec. E doar o traumă pentru mamă și încetarea bătăii inimii pentru prunc. E eșecul dragostei celor doi ce i-au dat viață, e biruința poftei, a egoismului, a comodității, a lipsei noastre de credință că Acela ce i-a dat suflare de viață îi va purta de grijă, fie alături de noi, fie că îl vom abandona într-o casă de copii, unde iubirea adesea lipsește. Să nu ne amăgim! Nu vom putea uita vreodată crima, nu vom putea vreodată să ne clădim fericirea pământească pe mormântul copilașilor noștri! Plâng moartea celor doriți și nedoriți, știu durerea părinților de îngerași nebotezați. Doar Dumnezeu știe locul unde aceștia se odihnesc aici și-n veșnicie. Tare mi-aș dori să poți lua acasă pruncul avortat spontan să-i poți oferi o înmormântare creștinească. Și pe cel avortat voluntar, de ce nu? Să îngropi pe cel ce nu are cine să-l îngroape e o faptă a milei prețuită de Domnul, Cel ce nu avea unde să-Și plece capul. Asemenea să găzduiești și să ospătezi pe drumeț sau pe cel sărman.

Revenind la avort, vorba unui președinte american: Toți susținătorii avortului (pardon, cei pro-alegere(a)... morții) s-au născut deja. Ei se bucură de darul vieții, cultivând pentru ei și/sau alții o cultură a morții. Devin norme avortul, contracepția (avortivă! sau nu), adulterul, relațiile premaritale, fertilizarea in vitro, sinuciderea (asistată? ori ba), eutanasia... inclusiv a copiilor. Vedeți Belgia, citiți ,,Noapte bună, copii din Belgia!”, povestea scrisă de Părintele Florescu din Scoția.

Nu stați indiferenți, căci sângele curge și potopul e pe drum! Nu putem fi oameni și impasibili la ororile din jurul nostru. Vedem război, violuri, atrocități de tot felul zilele astea, în timp ce masacrul bebelușilor e chiar în curtea noastră. Vorbim de peste 1 miliard de avorturi la nivel global și zeci de milioane de avorturi în România.

Ne mor copiii și noi nu facem nimic? Să ajutăm mamele în criză de sarcină, să sprijinim asociații ca Lifecall sau centre precum ,,Sfânta Elena”, ,,Sfânta Alexandra” din București sau altele asemenea în țară. Dacă iubim viața, să o apărăm de la concepție la moartea naturală și să facem voluntariat provita online sau în ONG-uri de profil, dacă există în orașul nostru. Cauza prolife e un domeniu în care lucrează frumos împreună oameni de diverse etnii, confesiuni religioase sau alte criterii de ordin social.

Iubirea biblică (1 Corinteni 13) e ,,ca moartea de tare” şi dacă ea nu se regăseşte în relaţia dintre un bărbat şi o femeie, ca soţi şi părinţi, atunci pofta învinge şi rodul pântecelui ajunge în Subterană sau la gunoi. Să nu fie! Fiecare viaţă, cu sau fără dizabilităţi, e un dar şi fiecare om lăsat să se nască poate aduce societăţii o contribuţie valoroasă, unică şi de neînlocuit. Nu există viaţă nedemnă de viaţă! Sau poate doar în capul unor filozofi nebuni. Nebun este cel ce zice în inima sa: ,,Nu este Dumnezeu!” Dacă nu este Domnul, atunci nici Înviere nu este. Nu este nici iubire, nici viaţă după moarte. Nici suflet, nici fericire veşnică. Dacă libertate şi responsabilitate nu ne-a dat Domnul, atunci totul e permis, căci libertinajul e lege. Să fim în continuare vărsători de sânge nevinovat, căci fericiţi nu-s făcătorii de pace. Totul e aici, nimic în cer. Fecioria şi curăţia sunt basme, căci UE şi mai-marii acestei lumi, sub înrâurirea ,,tatălui minciunii” (care a fost ucigaș de oameni dintru început), ne promit fericirea sub imperiul poftei desfrânate. Imoralitatea tronează în inimi și de aici vin toate: curvia, preacurvia, homosexualitatea și celelalte, avortul prin toate metodele sale (unele contraceptive, sterilet, FIV, etc.). Peste tot vezi doar sex: la tv, pe internet, în filme, reviste, în reclamele de tot felul (căci sexul vinde), la școală prin educația sexuală deșănțată, pe scena de teatru (unde limbajul vulgar și actele cu conotație sexuală nu ar avea ce căuta. Dacă prin teatru cultura nu înnobilează, mai bine să piară. Decât să ne hrănim sufletul cu gunoaie, mai bine actorii să tacă.)... Avea dreptate cine zicea: literatura s-a prostituat. Și nu doar ea, căci pe scenă, multi artiști se comportă asemenea femeilor de moravuri ușoare. Vocea, oricât de bună, nu le e de ajuns pentru succes, căci ei consideră (greșit!) că e nevoie să își vândă și trupurile în actul (pseudo)artistic (și odată cu trupul și sufletul pentru veșnicie e pierdut, fără părăsirea păcatului și pocăința curățitoare ca un al doilea Botez). Dacă am ales ca societate pe Baraba, părăsind pe Hristos... Dacă nu prețuim virtutea în înțeles creștin și cultivăm desfrânarea ca firească, nu putem avea mari așteptări spre mai bine. Pofta ucide, iar dragostea dă viață. Unde nu e Hristos în iubirea dintre doi oameni, acolo lepădarea pruncilor dăruiți de Dumnezeu e un act banal. Avortul (sub orice formă), fie legal, fie interzis, cât și o viață sexuală dominată de contracepție devin firești, iar noi avem fapte de păgâni, deși botezați creștini. O familie creștină (unde iubirea e treimică, Hristos, el, ea) nu cunoaște moartea și naște toți pruncii primiți în dar de sus. Iubirea curată (de fapt un pleonasm - dacă dragostea e murdară e desfrânare, poftă, orice altceva decât iubire), descrisă magistral (perfect, aș îndrăzni să spun) de Sfântul Pavel în Epistola sa, ,,îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată.” Trist e că noi nu mai facem diferenţa, în societatea hedonistă de azi, între dragoste (love) şi sex sau poftă (lust). Vorbim de iubire ca niciodată până acum, deşi ea ne lipseşte de fapt mai mult ca niciodată. Lipsa dragostei şi alungarea din sufletul nostru şi din relaţiile dintre noi a Aceluia Care a zis despre Sine că e dragoste vor aduce sfârşitul acestei lumi stăpânite de diavol. Cât timp Hristos nu e capul bărbatului, iar bărbatul nu e capul femeii, atunci familia nu are reperele corecte. Râde lumea când aude la Cununie: ,,iar femeia să se teamă de bărbat”. Nu e vorba de bărbatul păgân, violent, ci de soţul condus de Hristos. Aşa cum e şi teama de Dumnezeu, ca început al înţelepciunii, aşa e şi aceasta despre care se citeşte în Biserică, în cel mai important moment al vieții pentru cei doi miri. Atunci când iubeşti mai presus de tine şi de binele tău, de fericirea ta, pe altul, orice faci, gândești sau spui se raportează la cel iubit. Cauţi să elimini orice prilej de suferinţă cauzat de tine pentru cel drag. De această teamă vorbim în relaţia soţie-soţ, de această frică de Domnul vorbeşte Scriptura toată. Doar aşa, cu o astfel de iubire, va înceta pruncuciderea, iar copiii vor vedea prima lor rază de soare, vor putea rosti cuvântul sfânt: mamă. Dacă noi nu semănăm/cultivăm în noi și în aproapele o asemenea dragoste, nu suntem nevinovați de sângele ce se varsă, nu suntem următori lui Hristos, căruia I se cuvine slavă, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururea. Amin!

19-04-2022
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu