Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
ACTUALITATEA religioasăNr. vizualizari: 4709

Valeriu Gafencu - sfântul închisorilor - este din nou bandit (conducătorii ţării fiind tot comunişti, acum capitalizaţi!)

Tags: Valeriu Gafencu;
Valeriu Gafencu - sfântul închisorilor - este din nou bandit (conducătorii ţării fiind tot comunişti, acum capitalizaţi!)

    Joi, 30 mai 2013, între orele 15.00 şi 17.00, în Piaţa Victoriei, pe trotuarul din faţa Muzeului Antipa, Fundaţia “Ion Gavrilă Ogoranu” şi Asociaţia “Rost”, împreună cu alte asociaţii civice, organizează un protest în faţa guvernului care a dictat defăimarea lui Valeriu Gafencu, intenţionând să-l supună oprobiului public pe Sfîntul închisorilor.
Manifestarea se va desfăşura în acelaşi timp cu şedinţa Consiliului Local Tg. Ocna, care va trebui să-şi dea votul formal pentru decizia luată deja la Bucureşti.
     Sunteţi aşteptaţi să participaţi toţi cei care aveţi conştiinţă naţională şi credinţă creştină. Singurele însemne permise la miting sunt crucea şi drapelul tricolor. De asemenea, vă îndemnăm să veniţi fiecare cu portretul lui Valeriu Gafencu.

 

 

Joi, 30 mai a.c., ora 15.00, Consiliul Local al oraşului Tg. Ocna se va întruni pentru a-i retrage titlul de cetăţean de onoare lui Valeriu Gafencu, cel supranumit Sfîntul Închisorilor. Acest gest este motivat de presiunile asupra Primăriei Tg. Ocna pe care guvernul Ponta, prin intermediul prefectului de Bacău, le-a făcut, constant şi tot mai insistent, în ultimele luni.

Iniţial, o astfel de hotărîre trebuia să fie luată încă de astă iarnă, dar mobilizarea laicatului ortodox a întîrziat-o. Am sperat că nu va mai fi adoptată. Iată însă că lobby-ul evreiesc pe lîngă Cabinetul Ponta s-a dovedit şi de această dată mai puternic.
Sfîntul Închisorilor n-are nevoie de recunoaşterea noastră. Însă, noi avem nevoie şi de ajutorul lui şi de el ca reper de viaţă creştină şi naţională. Dacă azi duşmanii neîmpăcaţi ai ortodoxiei şi ai românismului ne atacă sfinţii, mîine ce ne vor putea face? Trebuie să ne opunem acestei samavolnicii. Dintr-o datorie morală şi din instinct de supravieţuire naţională.( RostOnline )
30-05-2013
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu
adrian - 02-06-2013:

...ma gandeam ca si pe Sfantul Ioan Gura de Aur l-au exilat pana la moarte... Ce vor face atunci cand Sf. Sinod îi va canoniza pe martirii închisorilor comuniste? Să stăm bine, sa stăm cu frică, săluăm aninte!

Arthur - 04-06-2013:

Am ajuns ca pana si sfintii sa deranjeze? Cei care au suferit pe nedrept! Rog pe cei care doresc sa defaimeze reputatia lui Valeriu Gafencu sa faca macar minimul de efort sa citeasca pe jumatate cat s-a scris despre el... Nu inteleg care este cauza acestui gest... DE CE?