Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Viaţa duhovnicească. MilosteniaNr. vizualizari: 2523

Depresia - epidemia secolului

Tags: depresia; bucurie; Sfintele Taine;
Depresia - epidemia secolului
 
Conform unui studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, depresia reprezintă, la nivel global, una dintre cele mai frecvente cauze ce afectează starea de sănătate, cu impact asupra funcţionalităţii pacientului, scăderea productivităţii şi a capacităţii de lucru, izolare şi, în cazuri severe, pierderea dorinţei de a trăi. La nivel global, depresia afectează aproximativ 121 de milioane de oameni; numai în Europa se estimează că nu mai puţin de 50 de milioane de persoane suferă de această boală. In prezent, depresia majoră este a patra boală ca răspândire pe glob, reprezentând una dintre problemele grave de sănătate ale omului contemporan. Conform estimărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în anul 2020 depresia va fi a doua cauză de dizabilitate, imediat după afecţiunile cardiovasculare. Prevalenţa depresiei este de două ori mai mare la femei decât la bărbaţi, prezentând o creştere semnificativă odată cu vârsta.
 
Statisticile sunt îngrijorătoare, cu atât mai mult cu cât se recurge foarte repede la administrarea unor tratamente antidepresive, care pot crea dependenţă, fără a face apel Dumnezeu, Doctorul sufletelor. La Slujba Sfântului Maslu ni se aminteşte: „Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi ei să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui” (Iacob V 14, 15).
 
 „Nu ştiu dacă suferi de deprimare. Ştiu însă că, la fel ca mine şi ca toţi oamenii, şi tu eşti în primejdia de a cădea în această grea boală a sufletului şi a trupului. Aş putea-o numi boala secolului, de vreme ce aceasta a apărut, s-a făcu cunoscută şi ne-a înfricoşat în acest secol. Însă nu este aşa nouă precum pare. Este o boală foarte veche… Nu s-a manifestat prima dată în veacul XX. În acest veac al angoasei, al afecţiunilor psihice şi nervoase, depresia sau deprimarea se arată în mod precumpănitor deoarece se transmite la mii şi mii de oameni ca o epidemie, ca o boală infecţioasă. Aşa am cunoscut-o şi noi. Au cunoscut-o şi doctorii. Şi au încercat şi încearcă să o cunoască mai bine pentru a o eradica. Farmaciştii creează în laboratoare o grămadă de medicamente antidepresive pe care le consumă din abundenţă nefericiţii acestei lumi, cu bunăvoinţă, cu mare încredere şi sinceră nadejde.
 
Însă de deprimare s-a ocupat cu multe veacuri înainte un alt doctor al sufletelor şi al trupurilor şi nu a renunţat nici azi. Acest doctor este Ortodoxia, credinţa, învăţătura, viaţa, Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie… Cel dintâi care s-a ocupat de această boală a fost Însuşi Dumnezeu. Dumnezeu este în mijlocul nostru, împreună cu noi, în bucuriile şi mâhnirile noastre, în problemele şi nevoile noastre. Nu este un Dumnezeu care să locuiască în cerurile îndepărtate, fără a a vea legătură nemijlocită cu viaţa şi cu faptele omului, cu fiecare îndeosebi. Dumnezeu este cel dintâi care împreună pătimeşte cu omul în suferinţele şi durerile lui. Dumnezeu este primul doctor al omului, care se străduieşte să îl elibereze din deprimare. El urmăreşte mereu să dăruiască omului bucuria şi pacea şi orice i-ar face viaţa îmbucurătoare, orice i-ar aduce o viaţă lipsită de deprimare.
 
Depresia se caracterizează de obicei prin tristeţe, însoţită de teamă, sentimente de vinovăţie şi remuşcare, mânie, ură, plictiseală, oboseală, dezgust, descurajare, disperare, stări care redau durerea sufletească şi pesimismul. În general le putem caracteriza ca stări de indispoziţie. Ele sunt însoţite de un număr de simptome negative care au de-a face cu funcţiile sufleteşti şi trupeşti şi cu energia individului: tulburări de respiraţie, tulburări de digestie, lipsa poftei de mâncare, slăbirea sau îngrăşarea, tulburări psihomotorii, diminuarea tonulsului de viaţă, a capacităţilor de decizie, de lucru… Sunt caracteristici periculoase gânduri de sinucidere pe care le poate avea bolnavul de depresie. Acestea sunt alimentate de sentimente de inutilitate, de lipsa valorii proprii, de vinovăţie, de persistentele gânduri despre boli incurabile, catastrofe iminente, care pot veni ca stare delirantă şi nu rareori ca iluzii. Alteori o lipsă de gânduri, o apatie (revista Lumea medicală, iulie 1986, p.48, referat P. Hartokalli, catedra psihiatrie).
 
În mod special, Ortodoxia consideră deprimarea inspirată de:
  1. Sentimente de plictiseală şi dezamăgire. Citim în Vechiul Testament şi în special în Ecclesiast descrierea succesivă a stărilor de deprimare ale bolnavului: „deşertăciunea deşertăciunilor, totul este deşertăciune (Ecclesiat 1, 2).
  2. Melancolie şi tristeţe. Psalmul 41: „Făcutu-mi-s-au lacrimile mele pâraie ziua şi noaptea… Pentru ce eşti mâhnit suflete al meu şi pentru ce mă tulburi?... Pentru ce umbli mâhnit când mă necăjeşte vrăjmaşul meu? Când se sfărâmau oasele mele mă ocărau asupritrii mei” (Psalm 41, 3-13).
  3. Citim în Vechiul Testament: „Precum molia strică hainele şi cariul strică lemnul, aşa strică mâhnirea inima omului” (Pilde, 25, 200)
  4. Sentimentul însingurării. Psalmul 101: „Asemănatu-m-am cu pelicanul din pustiu; ajuns-am ca bufniţa în dărâmături. Privegheat-am şi am ajuns ca o pasăre singuratică pe acoperiş”. În Cartea lui Iov citim: „mâncam singur bucata mea de pâine” (31,7). După Sfântul Ioan Gurp de Aur, omul care suferă de singurătate suferă de cel mai mare rău şi zice: „Nu există un alt rău mai mare decât sentimentul singurătăţii”. (Omilia 79).
  5. Frica de relele ce pot veni.
  6. Insomnie. „Nici ziua, nici nopatea, ochii lui nu văd somnul” (Ecclesiats8, 16). În mod general scrierile sfinţilor părinţi se referă la depresie numind-o urât, durere, mâhnire, tristeţe, frică, disperare, apatie.

Credinţa ortodoxă nu face însă doar constatări, aşa cum doctorii buni nu pun doar diagnosticul, ci trec mai departe la practica terapeutică (a vindecării). Aşa şi Biserica: întrebuinţează leacuri şi vindecă deprimarea. Deprimarea este considerată de ortodoxie ca o boală foarte gravă. Însă nu incurabilă. Şi aceasta deoarece Marele Doctor al sufletelor şi trupurilo noastre, Dumnezeu, a dăruit şi bucuria.

 
Dumnezeu dăruieşte leacuri specifice acestei boli sufleteşti:
 
Dăruieşte pacea: ”Pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze” (Ioan 14, 27).
Dăruieşte dragoste, ca tămăduire a fricii, zicând: „În iubire nu este frică” (I Ioan 4,18).
Dăruieşte bucuria. Însuşi Hristos dăruieşte bucuria Sa ca pe ceva negrăit. „Bucuria Mea să fie în voi şi bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 15, 11).
Dăruieşte credinţa, zicând fiecărui deprimat şi înfricoşat: „Nu te teme, crede numai” (Marcu 5, 26).
Dăruieşte nădejdea, sfătuind prin gura Sfântului Apostol Pavel: „Bucuraţi-vă în nădejde” (Romani 12, 12) şi în altă parte „Nu vă întristaţi ca cei ce nu au nădejde” (I Tesaloniceni 1,13).
Dăruieşte rugăciunea: „Toate câte veţi cere rugându-vă cu credinţă, veţi primi” (Matei 21,22).
Dăruieşte viaţa virtuoasă. Zice Sf. Ioan Gură de Aur: „Există o singură cale de a
scăpa omul de această boală, deprimarea: vieţuire în virtute” (P.G.2, 604)
Dăruieşte Duhul Sfânt cu roadele Lui, care sunt: „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia” (Galateni 5, 22-23).
Dăruieşte  harul, mila şi iertarea păcatelor ca leacuri contra sentimentului de vinovăţie şi izbăvirea de greutatea copleşitoare a conştiinţei vinovate tuturor celor care cu pocăinţă se apropie de Tainele Sale în Biserică: Taina Spovedaniei şi împăcarea omului vinovat cu Dumnezeu; Taina Sfintei Împărtăşanii spre „lăsarea păcatelor şi viaţa de veci”.
Dăruieşte pocăinţa, unul dintre cele mai puternice leacuri în vindecarea deprimării. Toţi deprimaţii care au experimentat pocăinţa, adică întoarcerea adevărată, s-au vindecat cu desăvârşire chiar degrabă.
Dăruieşte învăţătura conform căreia cunoaştera de sine sau, osândirea de sine, asociată cu smerenia şi amintirea de Dumnezeu, dezleagă deprimarea şi dăruiesc pace şi alinare, precum spune Sf. Isihie: „Atunci când ne întristează multe gânduri iraţionale, vom găsi uşurare şi bucurie când ne plângem şi ne osândim pe noi înşine cu sinceritate şi uşurinţă sau când descoperim Domnului la fel cum le-am spune oamenilor. Şi ci siguranţă vom găsi odihna în oricare situaţie”.(Filocalia, vol.I, p.203).
Dăruieşte Biserica şi viaţa bisericească nu doar ca medicament, ci ca pe cel mai actual şi desăvârşit loc de vindecare pentru toate suferinţele sufleteşti şi mai ales pentru deprimare.
Dăruieşte dumnezeiescul cult ca un balsam împotriva deprimării. Sfânta Liturghie, toate sfintele slujbe şi rânduieli sunt ocazii ale adevăratei bucurii şi sărbători ale nefericitelor suflete.
Dăruieşte vindecătorii, care sunt părinţii duhovniceşti. Aceştia au fost dăruiţi de Dumnezeu, au fost binecuvântaţi să vindece pe cei suferinzi.
Dăruieşte  minunea.  Minunea vindecării care vine pe negândite ca har dumnezeiesc, ca dar de la Dumnezeu atunci când toate leacurile materiale nu pot lecui deprimarea.
 
„Iar Dumnezeul nădejdii să vă umple pe voi cu toată bucuria şi pacea şi credinţa, ca să prisosească nădejdea voastră prin puterea Duhului Sfânt”(Romani15,13).
 
 
Deprimarea şi tămăduirea ei, Arhimandritul Spiridonos Logothetis, Ed. Sophia, Buc.2001
23-05-2013
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu