(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Predici. Cateheze. PastoraţieNr. vizualizari: 46

Maica Domnului este imaginea Bisericii

ÎPS Laurenţiu Streza
Tags: Maica Domnului;
 

Maica Domnului este mai mărită decât orice creaţie pe care Dumnezeu a făcut-o, pentru că printr-însa S-a sălăşluit în lume şi S-a întrupat iubirea desăvârşită a lui Dumnezeu. Noi ştim că Dumnezeu a creat lumea din iubire. El a avut şi are grijă de lume prin pronie, prin iconomia Sa dumnezeiască, iar prin Jertfa Mântuitorului noi am ajuns să ne împărtăşim de însăşi dragostea Sfintei Treimi, căci Tatăl L-a dat pe Însuşi Fiul Său din iubire să Se facă om şi să moară pentru noi; L-a dat să Se facă Frate al nostru, pentru a ne răscumpăra, pentru a restaura firea noastră cea căzută, pentru a distruge tirania diavolului, pentru ca să ne aducă pe noi din nou la comuniunea iubirii Tatălui, prin harul Sfântului Duh. Dragostea lui Dumnezeu nu este o energie impersonală, ci comuniunea de iubire a Persoanelor Sfintei Treimi, revărsată asupra noastră prin jertfa Fiului şi lucrarea Sfântului Duh. Dumnezeu însă nu se mulţumeşte doar cu atât, ci arată minunată purtarea Sa de grijă pentru noi, iubindu-ne şi prin iubirea sfinţilor: „Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi”, spune psalmistul David (Ps 67, 36), cântând această iubire dumnezeiască de care sfinţii s-au umplut şi pe care aceştia o revarsă asupra noastră într-o formă personală, specifică fiecărui sfânt în parte, creând astfel o comuniune între ei şi noi.

Maica Domnului este cea care a gustat şi care se împărtăşeşte în chip desăvârşit de dragostea lui Dumnezeu. Ea revarsă prin sufletul ei de mamă asupra noastră această iubire de care ea este plină. Ea ne vede pe toţi, prin harul Sfântului Duh, fii ai ei şi fraţi ai lui Hristos. Cea care L-a purtat în pântece pe Fiul lui Dumnezeu a primit de la Duhul Sfânt puterea aceasta de a împărtăşi iubirea nemărginită a lui Dumnezeu; o iubire care trece prin sensibilitatea acestei fiinţe, prin sensibilitatea unei mame. Ne iubeşte Dumnezeu şi prin iubirea Maicii Sale Preacurate, pentru ca şi noi, la rândul nostru, să putem să-L iubim pe Dumnezeu, să-I răspundem la această iubire nemărginită. Dumnezeu se coboară mereu în chip tainic şi minunat şi ne vorbeşte pe înţelesul nostru, se atinge de sufletele noastre şi prin aceste sentimente divino-umane ale sfinţilor.

Maica Domnului a încăput în Ea în modul cel mai desăvârşit pe Fiul lui Dumnezeu, întrucât I s-a dăruit în modul cel mai desăvârşit. Realizând în sine suprema dăruire către Fiul ei, ea se uneşte deplin cu El, dar dăruirea aceasta a ei se extinde şi la noi, pentru ca umpluţi de pornirea Ei de dăruire către El şi către noi, să I ne dăruim şi noi atât Lui, cât şi ei. Astfel, Ea ne dăruieşte pe noi Lui, întrucât ni se dăruieşte Ea însăşi. Şi din aceasta luăm putere să ne dăruim şi noi unii altora, şi deci şi unii pe alţii lui Hristos. Acest adevăr îl rostim în fiecare ectenie a cultului nostru: „Pe Preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii pomenind-o; pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos-Dumnezeu să o dăm”.

Preacurata este cea care a înălţat la culme feminitatea, întrucât a unit cele două forme de dăruire ale femeii, împlinindu-le: fecioria şi maternitatea. Desigur, pe acestea nu le-a putut uni decât prin Dumnezeu. Numai prin El a putut fi pururea Fecioară şi totuşi maică, întrucât a fost Maica lui Dumnezeu. Numai prin El a realizat în mod culminant cele două forme de afecţiune feminină curată. Lui Dumnezeu s-a dăruit total prin feciorie, lui Dumnezeu s-a dăruit total în calitate de Maică a Fiului Lui, neîmpărţindu-şi afecţiunea între bărbat şi acest unic Fiu. De aceea nu putem vorbi de Hristos fără să vorbim de Maica Lui, pururi zugrăvită în icoană alături de Fiul ei.

Preacurata Fecioară este amintită şi cinstită ca Stăpână; dacă ea este Maica Stăpânului, şi ea este cu adevărat Stăpână. Ea nu este însă mântuitoare în sensul în care ne adresăm lui Hristos, Mântuitorul lumii. Ea este cea care mijloceşte şi ne duce pe noi la Fiul ei, ne ocroteşte şi ne salvează. În sensul acesta spunem: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi”, adică miluieşte-ne, ai grijă de noi, salvează-ne!

Adormirea Maicii Domnului este imaginea plenitudinii Bisericii, a sobornicităţii Bisericii. Apostolii fiind trimişi la misiune în toată lumea, au fost aduşi pe nori în chip minunat pentru ca să participe toţi la această ceremonie de mutare a ei la viaţa cea adevărată, a Maicii Preacurate, aşa cum mărturisim în troparul acestui praznic: „Întru naştere fecioria ai păzit şi întru adormire lumea nu o ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maica Vieţii…”. Au venit toţi apostolii, a venit şi Apostolul Toma mai târziu şi a confirmat şi el lucrarea aceasta dumnezeiască realizată de Fiul lui Dumnezeu cu Maica Sa, pentru că cercetând mormântul l-a găsit gol, aşa cum se află până în zilele noastre lângă grădina Ghetsimani. Maica Preacurată fiind mutată la ceruri cu trupul lângă Fiul ei.

Preacurata Fecioară Maria, această fiică a lui Adam, s-a făcut Maică a lui Dumnezeu, Maică a Vieţii, născând pe Cel Care este Viaţa adevărată. Ca şi Fiul ei, ea a trecut prin moarte, arătându-ne nouă că, după învierea Mântuitorului, moartea nu este decât o trecere, o mutare la cele veşnice: „O, preaslăvită minune – se spune în prima stihire a vecerniei acestui praznic –, Izvorul Vieţii în mormânt se pune şi scară către cer mormântul se face…”. Maica lui Dumnezeu a urmat Fiului ei în toate. După ce a suferit în vremea Patimilor, după ce a văzut şi a trăit bucuria învierii Mântuitorului, după ce a primit mângâierea Sfântului Duh la Cincizecime, ea a trecut prin moarte la viaţa cea veşnică. Trupul ei primitor de Dumnezeu a fost îngropat în grădina Ghetsimani, iar sufletul ei preacurat a fost întâmpinat de Însuşi Fiul ei, alături de nenumărate cete de îngeri. Foarte puţin a stat trupul Preacuratei în mormânt pentru a adeveri trecerea ei la viaţa cea adevărată, însă el a fost înviat prin harul Celui care S-a ridicat a treia zi din mormânt. Sfântul Ioan Damaschin spune că acest trup preacurat, acest templu al lui Dumnezeu, acest chivot nepreţuit a fost mutat la cer, Maica Domnului devenind mădularul cel mai de cinste al Bisericii, podoaba şi frumuseţea ei. În tradiţia patristică Maica Domnului este văzută ca fiind chip al Bisericii, ca sălăşluire a lui Dumnezeu, ca lăcaş al Celui Preaînalt. În pântecele ei preacurat Cerul s-a sălăşluit, prin naşterea ei raiul s-a deschis, iar trecerea ei la viaţa veşnică este prilej de bucurie pentru toţi credincioşii şi este garanţia că, în persoana ei, întreaga natură umană devenită purtătoare de Hristos este chemată să locuiască în Dumnezeu.

Trebuie să reţinem acest lucru deosebit de important: Maica Domnului este imaginea Bisericii. Biserica naşte fii. Biserica este această instituţie dumnezeiască al cărei cap este Hristos şi noi suntem mădulare fiecare în parte. Sau, Hristos este tulpina viţei şi noi suntem mlădiţele. Deci, Maica Preacurată are un loc deosebit în cinstirea noastră, în cultul ortodox şi ea ocupă un loc bine stabilit şi echilibrat, în aşa fel încât nu putem să o lăsăm la o parte, aşa cum în chip firesc nu putem să ne despărţim de mama noastră fără să ne arătăm ca oameni fireşti. Maica Preacurată stă alături de noi. E pururea mijlocitoare. E cea mai apropiată mijlocitoare a noastră.

Este acesta un mare moment de bucurie. Suntem aici toţi declaraţi cinstitori ai Maicii Preacurate. Sunt atât de multe rugăciuni şi sunt şi atât de frumoase: acatistele pentru toate sărbătorile Maicii Domnului, paraclisele, canoanele de rugăciune adresate Preacuratei. Dacă noi nu le rostim, dacă noi n-o cinstim pe Stăpâna a toate prin viaţa noastră, atunci degeaba aşteptăm schimbări deosebite. Toţi aşteptăm mari schimbări, dar toţi neglijăm că întâi de toate trebuie să ne schimbăm noi înşine, să fim noi mai buni, să fim noi cu frică de Dumnezeu. Şi dacă noi ne cinstim unii pe alţii, să nu aglomerăm sălile tribunalelor cu lucrări trecătoare. E bine să ne căutăm dreptul, e bine să dăm cinstire sau dreptul altuia, pentru ca să avem şi noi drept, dar mai presus de toate trebuie să fim drepţi în faţa lui Dumnezeu. Dumnezeu e sfânt şi milostiv. El are milă de noi, dar şi noi trebuie să răspundem iubirii Sale. Dumnezeu nu ne mântuieşte cu forţa, nu ne dă binele cu sila, ni-l dă din har de foarte multe ori. Dar se milostiveşte de prunci, se milostiveşte de cei nevinovaţi, pentru că dacă ne-ar pedepsi pe fiecare dintre noi pentru păcatele noastre, am fi morţi toţi din această clipă.

 Să fim împlinitori ai voii lui Dumnezeu, imitând pe Maica Preacurată şi pe sfinţii pe care îi avem ca ocrotitori şi ale căror nume le pomenim, şi pe toţi sfinţii Bisericii noastre, pentru că Maica Preacurată totdeauna se află împreună cu toţi sfinţii Bisericii!

IPS Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului

 

sursa: Mitropolia Ardealului

18-08-2021
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu