Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane la aniversarea celor 70 de ani

Învățătura drumului în viziunea Patriarhului

Învățătura creștină este nucleul vieții zilnice. Ca manifestare învățătorească, ea îi cuprinde pe toți, fără excepție, și pe laici și pe clerici, și pe conducători și pe conduși. Ea cheamă la trezire, cheamă la faptă știut fiind că credință fără de faptă este moartă și fapta fără credință e oarbă.

Învățătura drumului prin chemarea Patriarhului este în deplină organicitate cu predania bisericii. Nu adaugă și nu schimbă nimic, ci întărește și șlefuiește, cheamă la șlefuire și pe sătean și pe orășean, și pe sărac și pe bogat, știut fiind că zidirea persoanei în Hristos este astăzi în mare delăsare și peste tot se vede ruina. În mediul delăsării și al multor nevoințe s-a izvodit, prin inspirația duhovnicească a PF Pr Patriarh Daniel, învățătura despre puterea timpului pilduitor, a exemplului roditor și a lucrării îndreptătoare. Ce avere teribilă, ce zestre prea îndelung ignorată! Doxologia anilor omagiali și comemorativi este o binecuvântată chemare patriarhală la metanoia cea obștească și această chemare cuprinde în forma ei vie, de viață cotidiană, învățătura drumului pentru omul creștin.

Transfigurarea anului cronologic în an duhovnicesc, învățătoresc și deci îndreptător, este gândul cel inspirat în Duh al Patriarhului. Așa tâlcuim noi și cred că sunt în adevărul acestei binecuvântate lucrări patriarhal-sinodale.

Aceste chemări ajung la inima și sufletul credinciosului sub aceste cinci tării sufletești: conștiința că Sf Treime lucrează permanent în lume și în istorie dar și în viața fiecăruia prin Iisus Domnul și lucrarea neîntreruptă a Duhului lui Dumnezeu; chemarea la rugăciunea „din inimă”, simplă și directă, așa cum și este rugăciunea care a devenit nucleul isihasmului răsăritean (rugăciunea inimii); chemarea la binecuvântarea postului după deslușirea dumnezeiască pentru ucenici și pentru toți credincioșii, prin care aflăm că orice lucrare demonică poate fi scoasă din viața noastră prin post și rugăciune puternică; vocația pelerinajului prin care memorăm cu periodicitatea calendarului creștin fapta sfinților și ne conzidim cu ei în forme de viață sfințitoare și pilduitoare ; îndrumarea la milostenie, la actul caritabil, care face diferența dintre credinciosul trezit și fariseul adormit. Toate acestea au devenit repere învățătorești și stâlpi de lumină rânduiți prin arhierească inspirație de către Patriarhul român ca să nu se înfricoșeze turma cea mică a lui Hristos de prea greaua singurătate a veacului.

În tâlcuirea patriarhală și sinodală a învățăturii drumului, milostenia este, dimpreună cu toate celelalte chemări, o trăsătură a personalității credincioase, nu un simplu act caritabil ocazional către persoana vreunui necăjit. Actul de milostenie este chemare stăruitoare mai ales spre cei ce conduc comunitățile și un asemenea act înseamnă, în traducerea arhierească, părtășia binelui propriu cu binele comunității. Dacă în actul tău de administrare a averii (publice și personale) nu se aude ecoul grijii pentru toți frații întru credință, în frunte cu cei mai nevoiți, nu te poți numi creștin, ești un nefericit de fariseu din clasa celor ce-L mint pe Dumnezeu.

Acesta este înțelesul milosteniei creștine și a fost tâlcuit pentru noi chiar de către Iisus Domnul în pilda bogatului nebun cu jitnițele pline. Două aspecte sunt lămurite acolo, ne tâlcuiește PF Patriarh Daniel în omiliile sale dedicate temei: a) că Dumnezeu nu urăște bogăția ; b) dar că Dumnezeu cheamă bogatul să fie iconom divin al averii sale, adică s-o folosească în interesul celor mulți nu pentru simpla sa îndestulare și destrăbălare. Acela care nu va fi iconom divin al bogățiilor sale își va pierde viața cea spre veșnicie. În pericopa bogatului nebun ni se vorbește despre această viață de vreme ce tâlcuirea vine prin Înger, care-i spune bogatului celui nebun: „nebunule, la noapte ți se va lua viața”. Înțelegem îndeajuns de adânc că este vorba de viața cea veșnică nu de trecătoarea viață trupească. Îngerul îl avertizează pe bogatul nesocotit că i se va lua viața cea veșnică, adică sufletul, nu viețuirea trupească, Aceea se va stinge după legile trupului, fiindcă nu Dumnezeu a așezat moartea în trup, ci omul, la căderea în păcatul cel de moarte aducător, adică prin neascultarea Cuvântului celui viu al lui Dumnezeu. Duhovnicește știm că atâta vreme cât folosești avuții și surplusuri doar pentru trup ești mort sufletește, ai devenit cadavru vertical, cum îl califică Tolstoi. Trupește viețuiești, dar sufletește ești mort. Pentru a te socoti creștin și a fi sigur că primești binecuvântare divină trebuie să treci toate cele cinci examene ale Cuvântului învățătoresc, prin care Dumnezeu este cu tine, fără de care toată zidirea se năruie ca în legenda Meșterului Manole, ne spune în omiliile sale Patriarhul. Nu e de mirare că sunt prea puțini cei care pot adeveri trăinicia zidirii și foarte mulți cărora li se năruie azi ceea ce au zidit ieri. Aparența bunăstării materiale a bogaților necinstiți este viclenie de la diavol. Mai devreme sau mai târziu va veni pedeapsa faptei necinstite, a îmbogățirii viclene. Învățătura drumului este aceiași, pentru bogat și pentru sărac, adică va aduce salvare și unuia și altuia dacă este urmată tot restul vieții, de la data trezirii la credință. Toți cei ce n-o urmează sunt farisei care chiar atunci când sunt în biserica de piatră sunt adormiți, nu s-au trezit încă.