(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Sfânta ScripturăNr. vizualizari: 137

Sfintii neamului sunt dovezi vii ale raspunsului la chemarea lui Dumnezeu

Tags: sfintii romani; neam;
 
Duminica a 2-a după Rusalii (a Sfinților Români) Matei 4, 18-23

În vremea aceea, pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileei, a văzut pe doi frați: pe Simon ce se numește Petru și pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari; și le-a zis: Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El. Și, de acolo mergând mai departe, a văzut pe alți doi frați: pe Iacov al lui Zevedeu și pe Ioan, fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-și mrejele, și i-a chemat. Iar ei, îndată lăsând corabia și pe tatăl lor, au mers după El. Și a străbătut Iisus toată Galileea, învățând în sinagogile lor și propo­văduind Evanghelia Împărăției și tămăduind toată boala și toată neputința în popor.

Pericopa evanghelică a chemării primilor Apostoli reliefează faptul că Evanghelia lui Hristos nu este un simplu manifest social și nici introducerea în efervescența unui nou curent cultural, ci chemarea la o transformare interioară, îndumnezeitoare și epectazică. Evenimentul are loc, nu în mod întâmplător, pe malul Mării Galileei, care dăruiește viață prin apa sa potabilă întregului ținut. Astfel, Mântuitorul ne cheamă pe toți, prin Sfinții Săi Apostoli, pentru a ne dărui apa cea vie, care se transformă în „izvor de apă curgătoare spre viața veșnică” (Ioan 4, 14). Locuitorii Țării Sfinte au asociat de-a lungul veacurilor rodnicia oferită de apele Gheniza­retului cu binecuvântarea omului credincios, care primește darul lui Dumnezeu și știe să îl înmul­țească, în contrast cu Marea Moartă sau Marea de Sare (Yam HaMelach), lipsită de viață, simbol al închistării, al egoismului și al auto­suficienței, atitudini care conduc la moarte sufletească.

Credinţa este mărturisire prin viaţa trăită

Transformarea interioară la care sunt chemați primii ucenici se reflectă și în plan semantic. Simon, primul amintit în textul evanghelic, este numit și Petru. Astfel este descris simbolic drumul celui care primește cuvântul lui Dumnezeu și îl împlinește, transformând mântuirea într-un proces teandric, în care iubirea lui Dumnezeu se împletește cu efortul omului. Simon înseamnă în limba ebraică „cel care ascultă”, numele având rădăcina verbală „Ș-M-A” (שמע), iar Petru este varianta greacă a numelui aramaic Kefa, care se traduce prin piatră. Deci, cel care ascultă cu adevărat cuvântul lui Dumnezeu dobândește tăria mântuitoare a credinței lucrătoare.

Credința la care suntem che­mați nu reprezintă însă înscrierea într-un curent ideologic, prin însușirea unor valori teoretice sau o inițiere schematică, cu accente formaliste. Este nevoie de un accept al omului și de o mărturisire prin viața trăită, așa cum ne învață Sfântul Ioan Hrisostom: „Dă lucruri mici și ia lucruri mari! Dă cele pieritoare și ia pe cele nepieritoare! Dă pe cele stricăcioase și ia pe cele nestricăcioase!” (Despre milostenie). Astfel, Apostolii reacționează imediat, așa cum putem citi în versetul 22 din capitolul 4 al Evangheliei după Matei: „Iar ei îndată, lăsând corabia și pe tatăl lor, au mers după el”. Renunțarea are un caracter ireversibil și ne arată cum trebuie să fie drumul mântuirii, iar cele două valori, care trec în plan secundar, reliefează în mod simbolic faptul că trebuie să căutăm „mai întâi Împărăția lui Dumnezeu” (Matei 6, 33). Corabia reprezintă activitatea profesională sau cariera, în timp ce tatăl simbolizează legătura familială. Cele două domenii nu sunt incompatibile cu drumul mântuirii, însă nu trebuie să ­devină scopuri izolate în viață. Ne spune Mântuitorul că toate cele necesare vieții pământești „se vor adăuga” celor care caută veșnicia, iar „cel care iubește pe tată sau pe mamă mai mult” (Matei 10, 37) decât pe Dumnezeu nu este vrednic de Împărăția Sa. Un rol foarte important în text îl are adverbul evtheos (ευθεως), tradus prin „îndată”, adverb care în limba greacă indică o acțiune săvârșită simultan și faptul că aceia chemați nu au trăit un moment de ezitare ­înainte de a lua o decizie. Învă­țăm astfel că urmarea lui Hristos se asumă în plan personal, în mod dezinteresat și prin credință neîndoielnică.

Plină de semnificații, chemarea de a fi „pescar de oameni” poate ridica întrebări în plan ima­gistic prin asocierea cu suferința peștilor prinși. Așa cum sunt însă adunați peștii dintr-o apă întinată, care nu le poate oferi decât o viață scurtă și chinuită, pentru a fi eliberați într-o apă curată, oamenii sunt chemați din marea acestei vieți, otrăvită de patimi, pentru a primi libertate în apa cea vie a iubirii lui Dumnezeu. Aceasta a fost chemarea adresată primilor Apostoli, chemare care ne este adresată peste veacuri: să căutăm sfințenia ca „împlinire a umanului” și să invocăm sfin­țenia lui Dumnezeu: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot” (Isaia 6, 3). Noi trebuie să ne însușim în mod liber și conștient chemarea spre asemănarea cu Dumnezeu. Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul obișnuia să le spună pelerinilor care poposeau la chilia sa din apropierea Mănăstirii Stavronichita: „Ați venit să vedeți în bisericile Sfântului Munte frumoasele picturi bizantine ale lui Panselinos! Este bine să îi căutăm și să îi admirăm pe sfinți în icoane, dar și mai bine este să devenim sfinți!” Sunt cuvinte care depășesc orice context geografic, lingvistic sau istoric. Pescarii Galileei au propovăduit și au scris în limbi pe care nu le-au studiat, au purtat Evanghelia în ținuturi pe care nu le cunoșteau și au organizat comunități creș­tine pentru cei care, cu puțin timp înainte, erau considerați străini.

Cuvântul ne cheamă către o comunicare trăită la alt nivel

Cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi închis, printr-o gândire de tip reducționist, într-un domeniu, într-o limbă sau într-un spațiu, pentru că are puterea mântuitoare de a ne scoate dintr-o existență previzibilă și limitată, dăruindu-ne veșnicia. Cuvântul prin Care a fost creată lumea aduce în noi transformarea care ne ajută să depășim viața materială și să dobândim sfințenia. Deși a fost răspândit prin activitatea Apostolilor și a fost tradus apoi în toate limbile acestui pământ, Cuvântul ne cheamă către o comunicare trăită la alt nivel, dincolo de orice limbaj articulat sau vizibil.

Sfinții pe care Dumnezeu i-a dăruit într-un context istoric și lingvistic ne cheamă și ne așteaptă în veșnicia iubirii lui Dumnezeu, învățându-ne că avem șansa mântuirii, indiferent de contextul concret în care ne-am născut. Sfinții români, prăznuiți în această duminică, sunt darurile de mult preț care ne arată cât de mult iubește Dumnezeu poporul nostru credincios și mult încercat în istorie. Ei nu sunt simple figuri luminoase înscrise într-un panteon național; sunt dovezi vii ale chemării care a început pe malul Mării Galileei, depășind apoi orice obstacol contextual. Să ne dorim să îi întâlnim pe acești sfinți în lumina cea neînserată a Împărăției lui Dumnezeu, să ne dorim să primim și să chemăm către sfințenie! Chemarea mântuirii rămâne la fel de puternică peste veacuri și ne este adresată cu iubire veșnică și jertfitoare.

 

Un articol de: Pr. Bogdan Popescu - Ziarul Lumina

Un articol de: Pr. Bogdan Popescu - 04 Iul, 2021

 

14-07-2021
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu