Singura cale fără greş către mântuire este urmarea neabătută a învăţăturii Sfinţilor Părinţi, însoţită de hotărâta ferire de orice învăţătură străină şi chiar de propriile judecăţi, atâta timp cât raţiunea nu este încă vindecată de boala sa şi nu devine duhovnicească din trupească şi sufletească. Recunoscând cu mintea şi cu inima acest adevăr, mărturisiţi‑l cu gura: daţi făgăduinţă lui Dumnezeu că vă veţi călăuzi după învăţătura Sfinţilor Părinţi, ferindu‑vă de orice învăţătură nemărturisită de Sfântul Duh, neprimită de Sfânta Biserică a Răsăritului. După ce aţi mărturisit adevărul lui Dumnezeu cu gura, mărturisiţi‑l şi cu fapta: după ce aţi făcut făgăduinţa, împliniţi‑o.
Să nu vă temeţi de această făgăduinţă!
Sfântul Ignatie Briancianinov
Citeste si: | |