Alianța Părinților, salută, într-un comunicat, decizia BOR de a nu se lăsa atrasă în manipularea autorităților care doresc să impună vaccinare obligatorie anti-covid. Conform comunicatului, Biserica nu trebuie să accepte astfel de tentative de folosire a BOR pe post de anexă într-o campanie de vaccinare.
Acesta este comunicatul:
”Alianța Părinților, asociație care reunește și reprezintă părinți de pe tot cuprinsul țării, a luat cunoștință cu bucurie de faptul că Biserica Ortodoxă Română a respins cu demnitate încercarea de transformare a sa într-un departament de stat implicat în campania de vaccinare anti-covid, hotărând cu înțelepciune să rămână în rosturile sale, "stâlpul și întărirea Adevărului” (1 Tim. 3, 15).
Apreciem că refuzul BOR de a deveni garantul unor companii private al căror obiect de activitate nu are nicio legătură cu menirea Bisericii este un act de mare responsabilitate și integritate.
Incercarea de anexare a Bisericii la interesele statului a avut loc în condițiile în care pentru producerea acestor vaccinuri s-a folosit o tehnologie experimentală, testată doar câteva luni, pe eșantioane restrânse și nereprezentative, rezultatul fiind un produs despre care înșiși producătorii afirmă că nu există suficiente date pentru a se considera că împiedică transmiterea virusului.
In acest context, asigurările d-lui președinte Iohannis conform cărora "vaccinul este sigur și eficient” sunt cel puțin hazardate, iar afirmația sa din 18 dec 2020, conform căreia "vom scăpa de restricții numai după ce toată populația va fi vaccinată” sugerează faptul că ne putem aștepta ca, în viitorul apropiat, să fie repus în discuție proiectul de Lege privind vaccinarea obligatorie a persoanelor în România (PLx 399/2017), proiect ținut deocamdată la sertar.
Prin preconizatul caracter obligatoriu al vaccinării (impus prin amenzi disproporționate și repetate sau prin restrângerea drepturilor și libertăților cetățenești), acest proiect de lege (care prevede vaccinarea prin constrângere atât a copiilor cât și a adulților) ne-ar lipsi de liberul arbitru - darul pe care Insuși Creatorul ni-l respectă - și ar fi o poartă deschisă spre orice abuz.
Ne exprimăm nădejdea că Biserica, instituție care, în mod justificat, se bucură de cea mai mare încredere din partea populației, va avea aceeași atitudine neșovăielnică și în situația în care se va încerca instituirea unei dictaturi medicale prin prevederile abuzive ale proiectului de lege mai sus menționat.”