Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Predici. Cateheze. PastoraţieNr. vizualizari: 97

Pastorala Patriarhului României la Nașterea Domnului – 2020

Biroul de Presă al Patriarhiei Române
Tags: pastorala;

 

Mesajul pastoral transmis de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel cu prilejul Nașterii Domnului 2020 (textul integral):


Iubirea smerită a lui Hristos dăruiește viaţă veșnică

† DANIEL
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU,
ARHIEPISCOPUL BUCUREŞTILOR,
MITROPOLITUL MUNTENIEI ŞI DOBROGEI,
LOCŢIITORUL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI
ŞI
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER
ŞI DREPTMĂRITORILOR CREȘTINI DIN ARHIEPISCOPIA BUCUREŞTILOR

HAR, PACE ŞI BUCURIE DE LA DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS,
IAR DE LA NOI PĂRINTEŞTI BINECUVÂNTĂRI

„Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea,
încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L‑a dat,
ca oricine crede în El să nu piară,
ci să aibă viaţă veşnică (Ioan 3, 16)

Preacuvioși şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos este mai întâi de toate sărbătoarea iubirii smerite şi darnice a lui Dumnezeu pentru lume. Este sărbătoarea iubirii milostive a Fiului veşnic al lui Dumnezeu, Care S-a smerit pe Sine făcându-Se om muritor, pentru a-l ridica pe om din păcat şi din moarte, dăruindu-i viaţă şi slavă veşnică.Taina Crăciunului este, aşadar, taina iubirii smerite şi milostive a lui Dumnezeu, pentru ca noi să devenim asemenea Lui prin iubire milostivă (cf. Luca 6, 36). Pe cât a coborât Fiul lui Dumnezeu la noi, pe atât ne‑a deschis nouă drum ca să ne înălţăm noi spre El.

Taina iubirii smerite a Fiului lui Dumnezeu, Care S‑a făcut om din iubire nesfârșită faţă de om, este temelia şi inima credinţei creştine. Această sfântă şi mare taină a înomenirii lui Dumnezeu sau a întrupării lui Hristos a fost scopul pentru care Dumnezeu a făcut lumea. Această taină a fost prezisă de profeții lui Dumnezeu inspirați de Duhul Sfânt, apoi a fost trăită şi mărturisită de Apostolii lui Hristos (cf. Romani 1, 2), apărată şi dogmatizată în faţa ereziilor de către Părinţii Bisericii, gândită în teologie şi cântată în viaţa liturgică de toţi creștinii dreptcredincioşi sau dreptslăvitori şi iubitori de Dumnezeu.

Astfel, cu opt sute de ani înainte de Hristos, prorocul Isaia a prezis naşterea Sa din fecioară, când vorbeşte despre semnul minunat pe care Dumnezeu îl va da casei lui David: „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naște fiu şi vor chema numele lui Emanuel” (Isaia 7, 14); „Prunc S‑a născut nouă, un Fiu S‑a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui, şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie” (Isaia 9, 5). Iar prorocul Miheia (sec. VIII î.d.Hr.) a prezis naşterea lui Hristos-Mesia în Betleemul Iudeii, arătând totodată că obârșia Lui este veşnică: „Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei” (Miheia 5, 1).

Sfântul Evanghelist Ioan, supranumit „Teologul” sau „Apostolul iubirii”, copleșit de măreția tainei iubirii milostive a lui Hristos, spune că „Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L‑a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică (Ioan 3, 16). De asemenea, Sfântul Pavel, „Apostolul neamurilor”, pătruns şi el de fiorul sfânt al uimirii în faţa iubirii lui Dumnezeu pentru lume arătată în Iisus Hristos, exclamă: „Cu adevărat mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu S‑a arătat în trup, S‑a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S‑a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S‑a înălțat întru slavă  (1 Timotei 3, 16).

Urmând credinţei Sfinţilor Apostoli, Sfinţii Părinţi ai Bisericii, mari dascăli ai lumii şi ierarhi, cuvioși şi mărturisitori, imnografi şi melozi n‑au încetat să preamărească taina iubirii smerite şi nesfârşite a lui Dumnezeu pentru lume, iubire descoperită nouă prin Iisus Hristos. Aşa de pildă, Sfântul Maxim Mărturisitorul († 662) spune că „prin iubirea Sa mai presus de minte şi nesfârşită pentru om, Dumnezeu a devenit cu adevărat şi prin natură tocmai ceea ce iubea”[1], adică om, iar în altă parte, acelaşi Sfânt Părinte învaţă că „taina întrupării Cuvântului (lui Dumnezeu) cuprinde în sine tot înțelesul enigmelor şi simbolurilor din Scriptură, toată semnificația făpturilor văzute şi nevăzute. Cine cunoaşte taina Crucii şi mormântului lui Hristos cunoaşte înţelesul făpturilor. Cel care a învăţat înţelesul ascuns al învierii cunoaşte rostul pentru care Dumnezeu de la început a făcut tot ceea ce există[2].

Subliniind valoarea covârșitoare a Întrupării şi Naşterii lui Hristos ca om, pentru a înţelege scopul prim şi ultim al universului şi al umanităţii, Sfântul Maxim Mărturisitorul precizează: „Hristos este marea taină ascunsă, ținta fericită, scopul pentru care toate au fost făcute […]. Privind la El, Dumnezeu a chemat toate la fiinţă. Căci pentru Hristos, pentru taina Sa, există toate veacurile şi tot ce cuprind ele. În Hristos îşi au ele începutul şi sfârşitul. Această unire a fost hotărâtă de la începutul lumii: unire a ceea ce este mărginit cu ceea ce este nemărginit, a ceea ce este măsurat cu ceea ce este nemăsurat, a ceea ce are hotar cu ceea ce nu are hotar, unire a Făcătorului cu făptura, a odihnei cu mișcarea. Când a venit plinirea vremii, această unire s-a făcut văzută în Hristos, aducând cu sine împlinirea planurilor lui Dumnezeu”[3].

Potrivit Sfintei Scripturi şi învățăturii Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, a salva sau a mântui pe om înseamnă a-l vindeca sau a-l elibera de păcat şi de moarte, pentru a-l face părtaș la viaţa veşnică din Împărăţia lui Dumnezeu. În acest sens, Sfântul Irineu de Lyon († 202) arată care este scopul Întrupării lui Hristos: „Aceasta este pricina pentru care Cuvântul lui Dumnezeu S-a făcut trup şi Fiul lui Dumnezeu Fiu al Omului: pentru ca omul să intre în comuniune cu Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu şi, primind înfierea, să fie fiu al lui Dumnezeu. Nu putem, într-adevăr, să participăm la nemurire fără o legătură strânsă cu Cel Nemuritor. Cum am fi putut să ne unim cu nemurirea dacă ea nu s-ar fi făcut ceea ce noi suntem, pentru ca ființa cea muritoare să fie primită în ea şi așa noi să fim înfiați şi să fim fii ai lui Dumnezeu[4].

Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,

Fiul veşnic al lui Dumnezeu, Iisus Hristos, S-a făcut purtător de trup pământesc, pentru ca pe noi, oamenii, să ne facă purtători de Duh Sfânt cerescEl S-a făcut Om pentru ca pe noi, oamenii, să ne îndumnezeiască prin har. Fiul preaslăvit al lui Dumnezeu S-a făcut Fiul smerit al Omului, ca pe oameni să-i înalţe la demnitatea şi slava de fii duhovniceşti ai lui Dumnezeu, după cum spune Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, prin cuvintele: „Şi celor câți L-au primit, care cred în Numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut” (Ioan 1, 12-13).

Aşadar, Fiul veşnic al lui Dumnezeu a coborât din ceruri, S-a zămislit, prin lucrarea Sfântului Duh,  din pântecele unei fecioare smerite din Nazaret şi S-a născut într-o peşteră săracă din Betleem, în interiorul pământului, pentru ca pe noi, oamenii pământeni, să ne înalţe prin har în interiorul Împărăţiei cerurilor, în intimitatea iubirii şi slavei Preasfintei Treimi.

Întrucât Iisus Hristos ca om S-a smerit pe Sine şi S-a făcut ascultător de Dumnezeu până la moarte pe cruce, Dumnezeu L-a înviat din morţi şi L-a înălțat întru slavă (cf. Filipeni 2, 8-9). Astfel, smerenia lui Hristos Cel ascultător până la moarte jertfelnică pe lemnul crucii vindecă neascultarea lui Adam din grădina Raiului şi dăruieşte oamenilor, prin înviere, iubire smerită, pace şi bucurie sfântă, ca arvună a vieţii veşnice din Împărăţia lui Dumnezeu. Deci, iubirea smerită a lui Hristos Cel răstignit și înviat schimbă smerenia vieţii pământeşti trecătoare a omului întru slava vieţii cereşti netrecătoare (cf. Filipeni 3, 21). Prin Întruparea Sa ca om, Iisus Hristos asumă viaţa omenească amestecată cu moartea, pentru a-i face pe oamenii muritori părtaşi ai vieţii Sale veșnice.

Prin urmare, numai iubirea smerită şi jertfelnică a lui Hristos Cel răstignit şi înviat poate dărui oamenilor viaţa veşnică (1 Corinteni 15, 3 – 4, 12). Iar după învierea de obşte a tuturor oamenilor, cei ce au arătat în timpul vieţii lor pământești iubire smerită şi milostivă faţă de semenii aflaţi în nevoi vor primi de la Hristos – Dreptul Judecător bucuria şi slava vieţii veşnice din Împărăţia lui Dumnezeu (cf. Matei 25, 31-46).

Sfânta Scriptură a Noului Testament ne mai învaţă că Taina Întrupării lui Hristos arată  legătura directă între Fiul lui Dumnezeu şi creațiedeoarece Întruparea Fiului lui Dumnezeu era de la început însuși scopul creării lumii (cf. Efeseni 1, 4; 2 Timotei 1, 9). Toate s-au făcut întru El, prin El şi pentru El (cf. Coloseni 1, 16). „Toate prin El s-au făcut; şi fără de El nimic nu s-a făcut din ceea ce s-a făcut. Întru El era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor” (Ioan 1, 1-5). Aşadar, Iisus Hristos vine în lume pentru a împărtăşi lumii iubirea Lui smerită şi milostivă, dătătoare de pace şi bucurie, ca arvună a vieţii veşnice din Împărăţia lui Dumnezeu (cf. Romani 14, 17).

De aceea, cântările liturgice ortodoxe referitoare la Sărbătoarea Naşterii Domnului ne îndeamnă astfel: „Veniți, credincioşilor, să ne înălţăm dumnezeiește şi să vedem cu adevărat dumnezeiasca pogorâre de sus în Betleem şi curăţindu-ne mintea prin viaţă curată să aducem în loc de mir fapte bune; să pregătim prin credinţă intrarea sărbătorii Naşterii şi cu cei de sus să strigăm: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, Celui în Treime, prin Care S-a arătat între oameni bunăvoirea mântuind pe Adam din blestemul cel dintâi, ca un iubitor de oameni!”[5].

Dreptmăritori creştini,

Anul 2020 a fost în Patriarhia Română ,,Anul omagial al pastorației părinţilor şi copiilor şi ,,Anul comemorativ al filantropilor ortodocşi români”, având ca scop cultivarea vieții creștine în familie și promovarea educației creștine în societatea contemporană, precum şi promovarea filantropiei creștine astăzi, ca lucrare esențială în activitatea Bisericii. Familia, binecuvântată de Dumnezeu spre a cultiva iubirea reciprocă şi a da naștere copiilor, este izvor de viață sfântă pentru fiecare popor şi pentru întreaga umanitate.

Cunoscând provocările actuale la adresa familiei creştine este necesar să afirmăm cu tărie sfințenia căsătoriei, solidaritatea în familie şi între familii, demnitatea maternității, a paternității, a filiației şi a fraternității, ca daruri ale iubirii lui Dumnezeu, ce trebuie cultivate în comuniune de iubire şi coresponsabilitate.

În contextul pandemiei de astăzi, omenirea confruntată cu noul coronavirus traversează o perioadă grea privind viaţa şi sănătatea oamenilor. Şi poporul român este îndoliat şi întristat, deoarece mulţi români au decedat, iar alţii au suferit până când s-au vindecat de această boală. Prin urmare, este mare nevoie de multă rugăciune, de solidaritate și ajutorare frățească. În acest sens, adresăm îndemn părintesc tuturor, de a veni în ajutorul celor aflaţi în suferinţă şi în lipsuri, a familiilor sărace, sprijinind familiile cu mulţi copii, bătrânii și persoanele singure, descurajate, îndoliate şi îndurerate, oferindu-le un semn al iubirii milostive a lui Hristos faţă de ei, un cuvânt bun şi o faptă bună.

Sărbătoarea Naşterii Domnului este un prilej de întărire a comuniunii, de întrajutorare și de fapte de milostenie, care sunt roade ale dreptei credințe, mărturii concrete ale iubirii noastre smerite față de Dumnezeu și faţă de oameni.

Lumina Pruncului Iisus născut în Betleem ne cheamă să arătăm mereu în jurul nostru, prin cuvânt şi faptă, semne de speranţă, de pace şi bucurie.

Ca şi în anii precedenţi, la cumpăna dintre ani, adică în noaptea de 31 decembrie 2020 spre 1 ianuarie 2021, şi în ziua de Anul Nou, să înălțăm rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El în anul 2020 care a trecut şi să-I cerem ajutorul în toată lucrarea cea bună și folositoare din Anul Nou 2021 în care intrăm. Să pomenim în rugăciunile noastre şi pe toţi românii care se află printre străini, în jurul graniţelor României sau în diaspora română, ca să păstrăm, cu multă iubire frăţească, unitatea de credinţă şi de neam.

Cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Naşterii DomnuluiAnului Nou 2021 şi Botezului Domnului, vă adresăm tuturor părinteşti binecuvântări, doriri de sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, fericire şi mult ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună, dimpreună cu salutarea tradițională: „La mulți ani!”.

„Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (2 Corinteni 13, 13).

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române


[1] Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, trad. Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic şi de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2006, p. 78.

[2] Sfântul Maxim Mărturisitorul, Întâia sută de capete gnostice și teologice, în Filocalia, vol. 2, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2017, p. 182.

[3] SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL, Răspunsuri către Talasie, în Filocalia, vol. 3, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2013, p. 373.

[4] SAINT IRÉNÉE DE LYON, Contre les hérésies, trad. franceză de Adelin Rousseau, Les Éditions du Cerf, Paris, 1984, p. 47.

[5]Mineiul pe Decembrie, rânduiala Ceasurilor împărăteşti, Ceasul al VI-lea, stihiră glasul 1, EIMBO, Bucureşti, 2012, p. 415.

 

2007 – 2020: Pastoralele Patriarhului Daniel la Naşterea Domnului - Basilica

16-12-2020
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu