Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Sfânta ScripturăNr. vizualizari: 973

Fură-l pe Hristos de la vrăjmașul tău prin iubirea ta!

Pr. prof. dr. Daniel Dascălu
Tags: vrajmasi; dusmanie; iertare; iubirea;
 

Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte - Iubirea vrăjmașilor) Luca 6, 31-36

„Zis-a Domnul: Precum voiÈ›i să vă facă vouă oamenii, faceÈ›i-le È™i voi asemenea. Și, dacă iubiÈ›i pe cei ce vă ­iubesc, ce răsplată puteÈ›i avea? Că È™i păcătoÈ™ii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei; È™i, dacă faceÈ›i bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulÈ›umire puteÈ›i avea? Că È™i păcătoÈ™ii fac acelaÈ™i lucru; iar dacă daÈ›i împrumut celor de la ­care nădăjduiÈ›i să luaÈ›i înapoi, ce mulÈ›umire puteÈ›i avea? Că È™i păcătoÈ™ii dau cu împrumut păcătoÈ™ilor, ca să ­primească înapoi întocmai. Însă voi iubiÈ›i-i pe vrăjmaÈ™ii voÈ™tri È™i faceÈ›i-le bine È™i daÈ›i cu împrumut fără să nădăjduiÈ›i nimic în schimb, iar răsplata voastră va fi multă È™i veÈ›i fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulÈ›umitori È™i răi. FiÈ›i milostivi, precum È™i Tatăl vostru milostiv este.”

Evanghelia Duminicii a 19-a după Rusalii este plină de semni­ficaÈ›ii duhov­niceÈ™ti, deÈ™i textul acesteia cuprinde doar È™ase versete din capitolul al È™aselea al Evangheliei după Luca.

Din pericopa evanghelică a acestei duminici desprindem câteva din învățăturile lăsate de Mântuitorul Iisus Hristos ucenicilor È™i celor care căutau în preajma Lui cuvinte de mângâiere È™i încurajare, precum È™i tămăduire pentru bolile lor sufleteÈ™ti È™i trupeÈ™ti. Textul Evangheliei de azi îl provoacă pe omul tuturor timpurilor să conÈ™tientizeze cât de greu este să îÈ™i depășească pornirile firii păcătoase, în urcuÈ™ul duhovnicesc. Acest text face parte din ceea ce este cunoscut sub numele de Predica de pe munte, unde Mântuitorul enunță una dintre cele mai importante legi ale creÈ™tinismului, Legea ­iubirii. 

„Mai fericit este a da decât a lua” 

Stabilirea acestei legi a respectului È™i preÈ›uirii celuilalt vine ca un firesc în viaÈ›a omului care caută să îÈ™i găsească starea de fericire, de aceea Legea iubirii este anunÈ›ată după ce Mântuitorul expune adevărata definiÈ›ie a fericirii, a aceleia care depășeÈ™te bogățiile, slava deÈ™artă, foamea È™i setea, sau chiar È™i dispreÈ›ul celor care ne vor urî sau prigoni pentru numele lui Hristos (Luca 6, 21-22). Știind că printre cele mai sensibile puncte în rela­È›ionarea socială a omului cu semenul său este acela al îndrep­tățirii de sine, Domnul Hristos le descoperă celor care Îl urmau o altă abordare a relaÈ›iei cu sinele, în termeni care surprind cutumele sociale È™i raporturile stabilite de legea mozaică. Tocmai de aceea, pentru a înÈ›elege la cel mai simplu nivel că fericirea omului se defineÈ™te prin desprinderea de lucrurile materiale È™i de dreptatea proprie (îndrep­tățirea de sine), sunt înÈ™irate comparaÈ›ii sensibile pentru omul de atunci È™i de acum, între omul drept È™i omul păcătos. Omul drept, virtuos, care îÈ™i trăieÈ™te viaÈ›a după preceptele religioase È™i se fereÈ™te de încălcările legii, nu doreÈ™te a fi în preajma celor păcătoÈ™i, cu atât mai mult nu îÈ™i doreÈ™te să fie comparat. Însă Mântuitorul arată celor care ­Îl urmau, È™i prin textul Evangheliei, È™i nouă celor de azi, că problemele omului, fie el religios sau nu, pleacă cel mai adesea din ­inima lui.

Binele e cu adevărat bine atunci când se face bine, adică din dragoste de Dumnezeu È™i cu discreÈ›ie

Prin creaÈ›ie, omul făcut după chipul lui Dumnezeu este o făptură bună È™i minunată, cu puÈ›in micÈ™orată față de îngeri (Psalmul 8, 5), însă prin neascultare ­imprimă în firea lui păcatul È™i înclinaÈ›ia spre păcătuire, astfel încât Hristos Domnul caută să vindece prin cuvânt È™i fapte toate aceste neputinÈ›e È™i boli ale omului căzut. Iată de ce, după învățătura Mântuitorului, omul nu trebuie să se vadă superior semenului doar pe criteriul ascultării legii, ci mai ales prin cel al împlinirii ei. Omul păcătos este un om suferind, însă cu toate acestea caută È™i el comuniunea È™i atenÈ›ia celorlalÈ›i, aÈ™a cum o face È™i omul virtuos („Și dacă iubiÈ›i pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteÈ›i avea? Că È™i păcătoÈ™ii acelaÈ™i lucru fac?” Luca 6, 32).

Desigur, se va putea spune că prezenÈ›a în preajma păcătoÈ™ilor atrage după sine È™i îmbolnăvirea, sau împătimirea È™i a celor sănă­toÈ™i, însă învățătura divină aÈ™ază în ordinea logicii umane conÈ™tien­tizarea că fapta bună pe care o face omul virtuos poate fi regăsită È™i în orânduirea socială a celor păcătoÈ™i: echitatea, datoria, afectivitatea. Fapta bună devine ziditoare atunci când este însoÈ›ită de iubirea față de semeni, pentru ca din ea să se folosească atât primitorul acesteia, prin efectele ei imediate, cât È™i făptuitorul, prin împlinirea datoriei morale. 

Reciprocitatea pozitivă - un principiu evanghelic de urmat

Pericopa Evangheliei acestei duminici porneÈ™te de la principiul reciprocității pozitive: „Și precum voiÈ›i să vă facă vouă oamenii, faceÈ›i-le È™i voi asemenea” (Luca 6, 31). Este o abordare cu totul nouă a prescripÈ›iilor vetero-testamentare, care amintea de obligativitatea săvârÈ™irii binelui în Decalog, pe care Hristos o îmbo­gățeÈ™te cu accentul pe semenul de lângă noi, privit prin perspectiva binelui propriu. De aici se dezvoltă o nouă orânduire socială, care nu are la bază nici o obligaÈ›ie, în afară de cea a iubirii È™i a respectului față de semen ca față de sine. În această nouă aÈ™ezare dintre oameni, se regăseÈ™te mai bine valoarea iubirii. Iubirea nu mai este doar un concept abstract, filosofic sau pur senzorial, ci se desprinde din ideea de prezență personală aflată în imediata apropiere a celui de lângă noi.

Problema omului de atunci È™i de acum o reprezintă incapacitatea noastră de a ne detaÈ™a de stima de sine axată pe cultul persoanei È™i al propriei bunăstări. De altminteri, e foarte greu să acceptăm renunÈ›area la îndrep­tățirea de sine È™i la imaginea pe care o cultivăm câteodată chiar È™i o viață întreagă. Însă pierdem din vedere că tot ceea ce realizăm în viaÈ›a noastră nu se face în concurență sau în comparaÈ›ie cu ceilalÈ›i, ci numai cu noi înÈ™ine, cu devenirea noastră prin urcuÈ™ul personal È™i profesional.

Iubirea nu e filosofie, ci o trăieÈ™ti atunci când te doare pentru cel de lângă tine

Duminica aceasta vorbeÈ™te È™i despre iubirea vrăjmaÈ™ilor. Dacă nouă ne este greu să ne comparăm cu ceilalÈ›i semeni, mai ales cu cei păcătoÈ™i - deÈ™i Hristos Domnul ne-a arătat cât de uÈ™or putem fi asimilaÈ›i acestora -, să îi iubim pe vrăjmaÈ™i devine aproape imposibil. Pentru a putea înÈ›elege È™i împlini legea iubirii lui Hristos, e nevoie să nu îi mai percepem pe cei de lângă noi vrăjmaÈ™i. Istoria duhovnicească a Bisericii a arătat că trebuie È™i putem să ne rugăm È™i pentru luminarea È™i liniÈ™tirea oamenilor care ne sunt potrivnici. Nu oamenii ne sunt duÈ™­mani, ci diavolul, care umblă să îl piardă È™i să îl depărteze pe om de iubirea lui Dumnezeu (I Petru 5, 8)! Oamenii se lasă prinÈ™i în plasa demonică pentru a deveni, cel mai adesea involuntar, instru­mente ale celui rău. Însă lupta cu duhurile nevăzute nu se dă după strategii omeneÈ™ti, ci cu rânduială È™i putere de la Dumnezeu (Efeseni 6, 11-12). Puterea primită de la Dumnezeu îl ajută pe om nu doar să biruie vrăjmaÈ™ii nevăzuÈ›i, ci chiar îl ajută pe om să îi iubească pe vrăjmaÈ™ii văzuÈ›i. Cum altfel am putea explica atitudinea tuturor sfinÈ›ilor mucenici, începând cu Arhidiaconul Ștefan, care se rugau pentru cei care îi torturau?! Cel mai adesea însă, noi pierdem din vedere că prin atitudinea noastră egoistă, foarte comodă È™i hiperprotectivă, devenim propriii noÈ™tri vrăjmaÈ™i. Ne suntem vrăjmaÈ™i pentru că nu ne eliberăm de acele contin­genÈ›e, patimi È™i dependenÈ›e, care ne È›in departe de Dumnezeu È™i de devenirea noastră în libertatea noastră. Vrăjmășia noastră față de sine se poate analiza în fiecare zi prin citirea rugăciunilor de seară, în cadrul cărora cea de-a treia reprezintă o spovedanie cotidiană, ce ne descoperă propriile slăbiciuni È™i neputinÈ›e.

Dacă reÈ›inem din această pericopă evanghelică faptul că virtutea iubirii, ca izvorâtoare din iubirea lui Dumnezeu pentru oameni, este remediul bolii păcatului, înÈ›elegem È™i că putem realiza ceea ce aparent pare imposibil prin iubirea vrăjmaÈ™ilor. Să ne învingem propriile vrăjmășii, pentru a nu ne mai lăsa afectaÈ›i de vrăjmășiile celorlalÈ›i, È™i astfel să conÈ™tientizăm darul vieÈ›ii în fiecare zi, pe care îl primim nu spre risipire, ci spre înveÈ™nicire! - Ziarul Lumina

09-10-2020
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu