Home Evenimente 3,5%

Editura Agaton eBiblioteca Librărie Forum

Autori

Arhiva

2024 2023 2022 2021 2020 2019 2018

2017 2016 2015 2014 2013 2012 2011

2010 2009 2008 2007 2006 2005 2004

2003 2002 2001 2000 1999 1998

Formular de comandă CARTI

Ed.Agaton (-0%) XLS | PDF

Oferta completă (-0%) PDF

Viaţa duhovnicească. MilosteniaNr. vizualizari: 838

Depresia si omul contemporan

Pr. Ioan C. Tesu
Tags: depresia; patimi; vindecare; iertare; Tesu Pr. Ioan C.;

În urmă cu doar două luni, Organizația Mondială a Sănătății a făcut tristul anunț cum că depresia a devenit a doua boală pe planetă, ca răspândire, depășind cancerul și urcând imediat după bolile cardiovasculare, situate pe primul loc, ca incidență și mortalitate. Nu doar în lume, ci și la noi, izvoarele medicale au arătat că în perioada pandemiei, peste 40% din români au trecut, iar unii s-au adâncit în afecțiuni psihice ușoare, moderate sau severe, cea mai mare parte dintre ei fără a ști sau a reuși să caute și să primească ajutor, de la familie, prieteni, duhovnici, medici ori psihoterapeuți.

Recent, Institutul de Psihiatrie „Socola”, din Iași, a efectuat un bilanț psihiatric al pandemiei, cu referire specială la perioada martie 2020 - septembrie 2021, în care se arată că infecția cu SARS-CoV-2 a afectat psihicul uman, generând simptome din spectrul anxietății și al depresiei, atât din cauza insuficientelor informații primite, cât și ca urmare a inadaptării în izolare. Insomniile, starea de angoasă, incertitudinea, frecventele atacuri de panică, precum și somatizarea au fost printre primele motive pentru care oamenii au solicitat examinare psihiatrică în urgență. La acestea, s-au adăugat stări persistente de dispoziție afectivă negativă, sentimentele de deznădejde, diminuarea capacității de concentrare a atenției, plânsul facil, labilitatea emoțională, ideația sumbră, însoțită uneori de gânduri autolitice, expectanțele negative, anxietatea paroxistică având tendință la generalizare, tulburările hipnice și tulburările de alimentație etc. Dependențele de alcool și droguri au înregistrat și ele o creștere de aproximativ 40-45% față de anul anterior.

Per total, s-a înregistrat o creștere cu 58% a cazurilor de anxietate, prezentate în ambulatoriile de specialitate psihiatrice, la cabinetele medicilor de familie și ale psihologilor și psihoterapeuților și cu 38% a cazurilor de depresie. Și, ceea ce este cel mai grav, riscul suicidar a crescut cu aproximativ 13% atât la pacienții cu tulburări psihiatrice din sfera afectivității, cât și la cei diagnosticați cu tulburări psihotice.

Spiritualitatea ortodoxă, prin învățăturile Sfinților ei Părinți, identifică între cauzele generale ale depresiei: frustrarea sau neîmplinirea unei dorințe, mânia și lucrarea demonică. Și fiecare dintre acestea reprezintă sursă și efect al săvârșirii păcatelor, până la forma lor paroxistică și înrobitoare: patimile, pe care aceiași părinți duhovnicești le socotesc a fi „cancerul” vieții spirituale.

Păcatele și patimile - în „trend”; virtuțile - ironizate, izolate și alungate

Fini cunoscători ai sufletului omenesc, având viață îmbunătățită moral și dăruiți cu puterea străvederii în sufletul omului, Sfinții Părinți ai credinței noastre au identificat ușor și clar frământările și neliniștile lui lăuntrice.

În lumea în care trăim și în care cuvinte precum confort, hobby, superficial reprezintă comportamente generale, este căutată preferențial plăcerea. Asceza, osteneala, efortul, nevoința par lucruri anacronice omului zilelor noastre, care caută să descopere, să-și multiplice și să-și amplifice izvoarele plăcerilor sale, cele mai multe dintre ele trupești și egoiste. Trăind mai mult în registrul material și efemer, fără preocupări prea adânci spre spiritual și veșnic, contemporanul nu poate înțelege sensul profund duhovnicesc al existenței sale. Și, astfel, trăind în platitudinea și orizontalitatea prezentului și a trecătorului, el rămâne străin și distant universului spiritual și vieții veșnice. Gustând din plăcerile oferite de lumea materială, omul nu mai află bucuriile spirituale, singurele care nu pier pe măsura împlinirii lor, ci se înmulțesc și se sublimează. Și astfel trăiește într-o negare de sine, trăiește viața în registrul ei superficial, exterior, neavând acces la bucuriile spirituale, nepieritoare și dătătoare de adevărată bucurie și împlinire.

Părinții duhovnicești au perfectă dreptate spunând că păcatele și patimile par a călări lumea prezentă. Ele sunt „în trend”, au devenit o modă, dând falsa impresie a noului și a actualului. Virtuțile, însă, par a fi rușinate, ironizate, criticate, marginalizate, alungate din viața omului „recent” și izgonite la periferia lumii, în sufletele tot mai puține ale celor care înțeleg, într-o astfel de lume laxă, să le mai împlinească în viața personală, spre realizare sufletească și mântuire.

Viața omului contemporan - o fugă frenetică din calea durerii în brațele amăgitoare ale plăcerii

Cu o profundă putere de scrutare a vieții și a sufletului uman, Sfântul Maxim Mărturisitorul († 662) așeza la rădăcina tuturor patimilor vicleana iubire păcătoasă de sine, „filavtia”, pe care o considera a fi începutul și sfârșitul tuturor păcatelor și patimilor, originea și împlinirea lor. Cunoscându-i viclenia și răutatea, manifestările și efectele ei distrugătoare de suflet și pierzătoare de mântuire, el îndemna să ne ferim cu toată puterea noastră de aceasta, pentru că ea este ușa sau calea de intrare a tuturor răutăților în sufletul omului. Acolo unde este prezentă filavtia sunt prezente toate patimile, după cum acela care s-a eliberat de filavtie a dezrădăcinat, în viața și în sufletul lui, întreaga încrengătură vicioasă a relelor.

Același Sfânt Maxim Mărturisitorul, vorbind despre cercul vicios plăcere-durere, spunea că omul se află într-o cursă permanentă de fugă din calea a tot ceea ce îi poate provoca suferință, căutând, cu toată puterea sa, orice i-ar putea aduce bucurie, fie ea oricât de mică. Încearcă furibund să fugă din calea durerii și caută frenetic tot ceea ce i-ar putea provoca plăcere, neștiind că acestea două - plăcerea și durerea - sunt legate între ele printr-o legătură tainică. Căci istoria lumii și experiența vieții demonstrează că, atât în plan material, trupesc, cât și spiritual, bucuriile și necazurile se împletesc. Dacă nu este trăită curat și înalt, o bucurie spirituală deschide larg poarta neliniștii, a neîmplinirii și suferinței pentru trup și pentru suflet. Tot astfel, o încercare sau o „pătimire”, dacă este înțeleasă spiritual și asumată moral, ca urmare a unor nedeplinătăți și spre folos duhovnicesc, se transformă în izvor de înaltă și curată bucurie sufletească. Dacă aceste adevăruri sunt evidente în plan spiritual, cu atât mai mult sunt valabile în ceea ce privește registrul vieții trupești. Diluate și trecătoare, în comparație cu împlinirile spirituale, plăcerile trupești solicită și epuizează total, apun curând și lasă în urma lor un gol existențial greu de acoperit.

Crezând că poate gusta, în viața aceasta, doar din izvorul plăcerii, omul se aruncă, de fapt, în brațele durerii, pentru că o plăcere efemeră lasă în urma ei o durere proporțională, din care el speră să se elibereze, precipitându-se, provocându-și și consumându-se într-o nouă plăcere. Dar și aceasta, la rândul ei, aduce cu sine o nouă suferință, o nouă durere, mai intensă, mai pătrunzătoare, mai adâncă. Și tot așa, explică Sfântul Maxim Mărturisitorul, din plăcere în durere și din durere în plăcere, până la epuizarea trupească și spirituală, până la moartea sufletească, iar atunci când omul nu se trezește din această beție a păcatului și a patimilor, până la moartea sa veșnică.

Căutând să identifice și să lărgească tot mai mult izvoarele plăcerilor sale, omul nu face altceva decât să guste din plăcerile frivole și care sfârșesc odată cu păcatele care le provoacă, autocondamnându-se la tristețe și gol sufletesc.

Vorbind despre opt patimi generale: lăcomia pântecelui, desfrânarea, iubirea de arginți, mânia, trândăvia, tristețea, slava deșartă și mândria, aceiași Sfinți Părinți avertizează cu privire la efectele lor devastatoare asupra sufletului omenesc și asupra vieții lui spirituale. Printr-o bolnăvicioasă intercondiționare, declanșarea și satisfacerea uneia o produce pe alta sau chiar dezleagă izvorul tuturor. Lăcomia pântecelui, adică supraabundența mâncărurilor și suprasatisfacerea nevoii de mâncare, provoacă gânduri de desfrânare. La rândul ei, desfrânarea, pentru a fi satisfăcută, solicită „arginți”. Lipsa lor provoacă mânia, trândăvia și descurajarea sau tristețea, însă prezența acestora strecoară slava deșartă și mândria. La originea sau rădăcina tuturor, precum arăta Sfântul Maxim Mărturisitorul, se află aceeași iubire păcătoasă de sine, înțeleasă mai ales ca o iubire de trup și de cele materiale, în detrimentul adevăratelor bucurii - cele sufletești și spirituale.

Asceza - sublimare sau suprimare; masochism sau înduhovnicire?

Vremurile în care trăim par a fi vremuri tot mai zbuciumate și mai frământate. Doar sufletele înalte, cu doruri alese și care se află pe corabia mântuitoare a credinței și în Biserică, au liniște și pace. Cuviosul Paisie Aghioritul († 1994), unul dintre cei mai îndrăgiți sfinți contemporani, vorbind „cu durere și dragoste” despre suferințele omului contemporan, spunea că lumea prezentă seamănă tot mai mult cu un „spital de nebuni”, în care nimeni nu mai are răbdare cu nimeni. Nici măcar soții între ei. Uitând că și-au promis iubire veșnică, aceștia au devenit ca niște „petarde”, ca niște „artificii”. Nici nu calcă bine pragul casei, în care duc tot bagajul de probleme acumulat de peste zi, că încep cuvintele tăioase, criticile, reproșurile și disprețul, conducând, adeseori, la distanțare, depărtare și divorț. Chiar și față de copiii lor, aceiași „părinți-artificii”, în loc să le călăuzească pașii cu dragoste și responsabilitate, prin labirintul întortocheat al vieții, „vegetează” pasiv și absent în fața dispozitivelor digitale, muți și nepăsători. Și dacă mai intră în dialog cu aceștia, o fac, cel mai adesea, pentru „a le da lecții” și pentru a-i admonesta pentru că nu au făcut lucrurile așa cum trebuia, de parcă ar avea experiență și discernământ, precum adulții.

La oricine te gândești și oriunde te uiți, spunea Cuviosul Paisie, afli despre sărăcie și șomaj, boală și cancer, depresie și divorț. Iar adevărata cauză a tuturor acestor suferințe, surprinsă de cuviosul părinte, este îndepărtarea de Dumnezeu. Și, din acest motiv, calea redodândirii liniștii sufletești pierdute este reîntoarcerea la Izvorul vieții, la Dumnezeu și la credință și „simplificarea” vieții, prin restrângerea până la strictul sau absolutul necesar în cele materiale și lărgirea și adâncirea experiențelor duhovnicești înalte.

Parcă mai mult decât oricând, cuvintele Sfinților Părinți își demonstrează adevărul și justețea. Cei care au cultivat, în perioada pandemiei, valorile spirituale și virtuțile creștine au descoperit în acestea arme puternice de împotrivire față de „urâtul lumii” și „golul vieții”. Cei care, dimpotrivă, au căutat să își anestezieze conștiința și să își umple singurătatea, izolarea, temerile și suferințele în registrul plăcerilor materiale, și-au adăugat ei înșiși mai multă suferință și lipsă de sens.

Păcatele și patimile exercită o atracție asupra noastră, un miraj ca de sirenă. Ne păcălesc că sunt la îndemâna tuturor, că pot fi procurate cu deosebită ușurință - mai nou „la un click distanță”. Și tot ele ne înșală, făcându-ne să credem că plăcerea pe care ne-o vor oferi va fi profundă și infinită. Iar noi ne agităm să le descoperim, ne precipităm spre împlinirea lor, însă atunci când păcatul apune, realizăm minciuna și viclenia lui. Am făcut totul, am investit și consumat totul, fizic și psihic, iar după scurta și slaba lui răsplată, avem sentimentul că am pierdut totul, că ne-am îndepărtat și ne-am înstrăinat de noi înșine, devenindu-ne dușmani. În aceasta constă, în fapt, una dintre vicleniile și minciunile păcatului: ne promite totul, ne solicită totul, dar, în final, nu ne oferă nimic sau aproape nimic, căci după o efemeră plăcere, în suflet se cască o prăpastie adâncă și întunecoasă a durerii, sentimentul de vid existențial și de gol lăuntric. Până să împlinim păcatul, suntem triști, din cauza absenței lui și a plăcerilor promise de el. După ce l-am realizat, trăim sentimentul zădărniciei, al lipsei de țintă, de rost și de sens.

Vindecarea depresiei - prin analiza propriei vieţi morale

Un psihiatru contemporan, constatând lărgirea depresiei în lume și modul în care ea înghite, ca un nevăzut balaur, sufletul tot mai frământat și vulnerabil al omului, aprecia că această suferință nu poate fi tratată numai printr-o pilulă, doar printr-un medicament. Vindecarea deplină de aceasta presupune o analiză asupra propriei vieți morale, făcută cu ajutorul unui părinte spiritual, identificarea păcatelor și a patimilor cărora le-am slujit ori le slujim. La aceasta trebuie să se adauge lupta noastră încordată împotriva lor, ca forme ale răului spiritual din viața noastră. Doar redescoperindu-se pe sine și reîntorcându-se la izvoarele morale și spirituale ale vieții sale, la Dumnezeu și la credința statornică în El, omul își va simplifica viața, își va liniști sufletul și va redobândi pacea cu Dumnezeu, cu semenii și cu sinele său, după adâncul cuvânt duhovnicesc: „Împacă-te cu tine însuţi și se vor împăca în tine cerul și pământul!”.

Altfel, totul este în zadar: minciună, amăgire și vânare de vânt; gol sufletesc, tristețe și suferință morală profundă, sub masca plinătății, a reușitei și succesului efemer.

Ziarul Lumina

08-11-2021

Citeste si:	De acelasi autor:
Sfatul Sfantului Siluan pentru cei ce L-au pierdut pe Dumnezeu Primul pas in vindecarea depresiei, iesirea din negare Depresia de pandemie sau pandemia de depresie? Emotia de inadecvare si viata traita cu bucurie Postul ‒ terapeutic sau duhovnicesc?	Neuroteologie vs. neuromarketing - faptele bune Gânduri senine ale Pr.Teofil Paraian pentru bolile trupesti si suferinte launtrice Noima suferintei omenesti Neurogeneza in intuitia duhovniceasca a Parintelui Arsenie Boca Suferinta este o formă a Proniei dumnezeiesti

Adaugati un comentariu:

CARTI/produse despre:
Depresia, Patimi, Vindecare, Iertare, Tesu Pr. Ioan C.,

Creier sănătos, minte sănătoasă Cum să previi si să vindeci anxietatea, depresia, dependenta, ADHD-ul si alte boli mintale cu ajutorul neurostiintei - Dr. Daniel G. Amen

Depresia - boala inimii - Gavriil G. Athanasiadi

Ce faci când nu mai vrei să trăieşti Depresia. Obsesiile. Neacceptarea de sine. Învingerea iluziilor. Pași spre depășirea crizei. Redobândirea bucuriei de a trăi - Dmitry Semenik

Patimi si depresie Ce este si cum se vindeca depresia - Sava Aghioritul

Depresia ca patima si ca boala - Dmitri Avdeev

Plăcerea si durerea vol. 2 Curatirea mintii de patimi - Depasirea cercului vicios placere-durere - Evsevios Vittis

Iconită Maica Domnului - PĂTIMITOAREA - plastifiată - - ***

Mărturisitorii din temnitele comuniste - Mărturiile pătimitorilor Partea a 2-a - Vasile Danion

Despre patimi si virtuti - Sf. Ioan de Kronstadt

Pe drumul Patimirilor Domnului. De la Sambata lui Lazar la Duminica Invierii. Vol 1&2 - Petru Moga

Intelepciunea corpului tau. Cum sa gasesti vindecarea, implinirea si conexiunea printr-o viata traita in armonie cu propriul corp - Hillary McBride

Baiatul care a fost crescut ca un caine si alte povesti din jurnalul unui psihiatru de copii Ce ne invata traumele suferite de copii despre pierdere, iubire si vindecare - Bruce Perry

Ce ne spun bolile. Calea către cunoasterea de sine si vindecare - Elfrida Muller-Kainz

Spovedania, Maslul si alte slujbe de vindecare - Petru Pruteanu

Vindecare prin detoxificare - Anthony William

Paraclisul Preasfintei Treimi si Acatist de pocăintă pentru iertarea păcatelor - ***

Iertarea — cea mai mare putere vindecătoare - Gerald G. Jampolsky

Traumă și minune Istorisiri despre răbdare și iertare - Peli Galiti Kirvasili

Iertarea - Pimen Vlad

Intre doua mame O viata intre iertare si ura, intre Cruce si Inviere - Antonie Romeos

Nume
Email (nu va fi afisat)
Comentariu
	Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam: Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu