Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Misiune. Mărturii. Vieţile SfinţilorNr. vizualizari: 51

Importanța contribuției Sfântului Dionisie Exiguul la viața Bisericii

Preot dr. Alexandru Moțoc
Tags: Dionisie Exiguul; an bisericesc; Sfintele Pasti; calendar;
Importanța contribuției Sfântului Dionisie Exiguul la viața Bisericii
 
În fiecare an la 1 septembrie, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul. Cuviosul Dionisie s-a născut în Sciţia Mică, Dobrogea de astăzi, din părinţi binecredincioşi, în jurul anului 460. A primit învăţătura duhovnicească în şcolile şi mănăstirile dobrogene, avându-i ca îndrumători pe călugării sciţi şi pe Episcopul Petru al Tomisului. A călătorit în Răsărit, iar în anul 496 a ajuns la Roma, chemat de papa Ghelasie, care căuta traducători din greacă în latină. Întrucât avea cunoştinţe de astronomie, el a propus ca numărarea anilor să se facă de la Naşterea Mântuitorului Hristos, şi nu de la întemeierea Romei sau în vreun alt fel, cum se făcea. S-a mutat la Domnul într-o mănăstire din Calabria, la anul 545. Canonizarea sa a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa din 8-9 iulie 2008. Tot în această zi îl pomenim pe Sfântul Simeon Stâlpnicul. Acesta s-a născut într-un sat la graniţa dintre Siria şi Cilicia. A fost atras de monahism de mic şi la o vârstă fragedă s-a dus la stareţul Timotei de la Schitul Mandra. A învăţat pe de rost Psaltirea şi a deprins pravila monahală, apoi a mers la pustia Teleda, în apropiere de Antiohia, sub povăţuirea avvei Eliodor. Mai târziu, a mers la Telanis, unde s-a nevoit în mod deosebit. În ultimii ani ai vieţii a stat într-o chilie din vârful unui stâlp şi aşa s-a nevoit 30 de ani. - Ziarul Lumina

Viața și activitatea Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul s-au desfășurat în principal în mediul apusean, iar în literatura patristică din țara noastră au fost multa vreme cunoscute doar lacunar. În lumea apuseană nu exista interes pentru a prezenta o contribuție cu caracter universal care aparținea unui reprezentant din afara acesteia, deoarece în unele medii este destul de greu să fie acceptată contribuția unică a teologului străromân la dreptul canonic apusean sau la calculul erei creștine care avea așezat în centrul timpului istoric pe Hristos. Această contribuție aparține unui străromân, unui fiu al pământului sfințit de Sfântul Apostol Andrei, crescut în Grădina Maicii Domnului. Sfintele mănăstiri din pământul românilor, de la începuturi și până astăzi, au stat sub lumina Sfinților Părinți, iar fiii duhovnicești ai acestor vetre au făcut dovada transpunerii cuvântului propopăduit în viață, fugind de transformarea acestuia în ideologie. Omul profund duhovnicesc Dionisie, identificând viața sa cu mesajul dumnezeiesc al răspândirii cuvântului, și-a adus contribuția la spiritualitatea lumii prin darurile pe care a considerat ca este firesc să fie cunoscute de oameni.

A tradus lucrări ale Sfinților Părinți pentru contemporanii săi, încât aceștia să rămână la curăția izvoarelor spiritualității, a prezentat și organizat canoanele vieții creștine stabilite de Sfinții Părinți în primele patru Sinoade ecumenice și a pus început timpului istoric în modul cel mai firesc cu putință, pentru ca orice creștin să cunoască Începutul mântuirii și începutul cronologiei. Indiferent cât de mult ar fi greșit sau ar fi exprimat anumite neclarități, în modul intenționat sau din necunoaștere, Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul, prin zestrea lăsată urmașilor, s-a dovedit cu prisosință un savant, iar prin atitudinea pe care a avut-o de-a lungul vieții, un sfânt.

Despre Dionisie Smeritul au scris mulți cercetători moderni și contemporani. În teza sa de doctorat, Mitropolitul Nestor Vornicescu citează pe Amelii, care afirmă despre eruditul teolog străromân, în analiza activității pe care i-o prezintă: Dacă mi s-ar cere părerea despre Dionisie Smeritul, eu sunt convins că sub numele și haina sa modestă se ascundea un mare geniu, expert în aproape toate științele; unul dintre acei oameni pe care obișnuim să-i numim "biblioteci vii" sau "ambulante", de aceea nu fără temei a afirmat Cassiodor despre el: "tot ce putea căuta cititorul la alții, afla în țtiința lui în mod strălucit. Cîi în el admirăm pe bărbatul mult învățat îm știința Sfintelor Scripturi, pe cunoscătorul perect al Sfinților Părinți, pe maestrul veteran al catedrei de dialectică..., pe învățatul bărbat în amândouă limbile, greacă și latină, pe cel atât de distins în știișa socotelilor astronomice, încât a devenit tatăl erei creștine și prin părerea sa inapelabilă a fixat pentru veacurile viitoare felul de a se celebra sărbătoarea Paștilor, pe cel în aghiografie prea priceput..."[i]

Alte aprecieri ale vieții și "petrecerii" părintelui erei creștine tind să-l privească în lumina celor doruă lumi, din Răsărit și din Apus, și a celor două evuri pe care a realizat-o. E aproape simbilis faptul că el "nationae scytha, sed moribus omnio romanus", intermediar între două lumi, între două culturi, între două limbi, la cumpăna celor două mari epoci ale dreptului canonic, să transmită, în numele papalității, comorile vechiului ev bisericesc și creștin Evului mediu ce începea.[ii]

Pentru intuiția genială a propunerii erei creștine, harnicul istoric și canonist ne apare în cultivata socoetate romană a veacului al VI-lea cel mai ilustru promotor al instrucției și al studiilor[iii].

Această societate se afla sub influența frământărilot de natură politică, deoarece dominația romană se restrângea lăsând loc popoarelor să0și reafirme personalitatea și tradițiile. În mijlocul acestor frământări și amenințări de ordin politic, Biserica, atât în Răsărit cât și în Apus, era singurul focar de lumină și reazăm cu țintă precisă împotriva acestor neliniști.

Sfântul Cuvios străromân Dionisie Smeritul, pornind d ela preocupările computiste, în scopul determinării praznicului Învierii lui Hristos, a ajuns să cunoască importanța măsurării timpului și a avut ideea raportării depline a timpului la lucrarea Fiului lui Dumnezeu printre oameni. Acesta a intuit că noul ev "devenise o putere spirituală, socială și istorică de prim ordin și că el constituia un întreg a cărui esență, acțiune și aspirație nu mai trebuiau să fie deviate pe drumuri străine de hristos. Era creștină a dat Bisericii conștiința unei vieți istorice proprii a cărei răspundere avea să o poarte de aici înainte"[iv].

Intuiția Sfântului Cuvios Dionisie, care a reliefat acest eveniment unic al istoriei umane, a pus în evidență totodată pe deplin caracterul social al creștinismului. Noul ciclu pascal și cronologia creștină stabilită, reamintește de cunoștințele astronomice pe care reforma lui deceneu cu circa 600 de ani în urmă le punea la dispoziția daco-geților lui Burebista... Smeirtul călugăr acit învățase știința combinației asrtonomice a lunilor și a anilor pentru ciclul pscal de la alexandrini, dar înclinarea și tradiția îi veneau de la strămoșii geto-daci, care dăduseră și dădeau "oameni minunați", "viros mirables", capabili să construiască marele sanctuar de la Sarmisegetusa și atîtea basilici – catedrale de la adoptarea credinței în Hristos[v].

Calculat și impus în vremea lui, sistemul cronologic al Sfântului Cuvios Dionisie a putut deveni astfel sistemul lumii civilizate, rămânând o cucerire a întregii omeniri până în epoca noastră. Chiar dacă de-a lungul veacurilor calendarul creștin a suferit modificări, creștinii și necreștinii au rămas uniți de un sistem care poartă ca reper nașterea Mântuitorului lumii.

Pentru un popor eminamente creștin ortodox, aceste contrubuții depășesc în importanță caracterul unui aport la propgresul cultural universal, dacă acestea sunt promovate d eoameni duhovnicești are împlinesc prin creațiile lor și menirea omului – slăvirea lui Dumnezeu.

Răspunsul la această întrebare îl oferă Sfântul Cuvios Dionisie Smeritul 9Exiguul), care printr-o vastă cultură și profunzime a cunoțtințelor dovedește universalismul spiritualității daco-romane. Prin opera sa și prin contactele dintre romanitatea răsăriteană și cea apuseană, Sfântul Cuvios Dionisie Smeritul a realizat o osmoză specifică la nivelul uman cel mai elevat, și transfuzia reciprocă de elemente spirituale între cele două vaste arii europene[vi].

J. Pelikan, vorbind despre începuturile Bisericii și referindu-se la comuniunea sfinților, afirmă că membrii Bisericii care aveau credință erau concetățeni și camarazi ai spiritelor binecuvântate, fiind astfel uniți cu sfinții într-o comuniune a credinței, iar sfinții le slujeau drept oglindă, un exemplu și o însuflețire a vieții omului pe pământ, reprezentând un model e urmat. Sfântul era un eoru al credinței și un "atlet al lui Hristos". U astfel de erou putea fi descris ca fiind "cu desăvârșire curat cu gândul, de mare folos și discret cu vorba", dedicat cu tot sufletul atât vieții active, cât și celei contemplative și din nou "cu chip îngeresc, cu mers hotărât, sfânt în faptele sale, sănătos la trup, ascuțit la minte, cumpătat în lucrările sale, cu har fără egal, generos în povețe, învățător drept în credință, răbdător ăn nădejde și atotcuprinzător în iubire." Sfântul, prin virtuțile sale, era o reflexie a virtuților lui Hristos, la fel cum stelele erau o reflexie a luminii soarelui. "Desăvârșirea sfinților, splendoarea Bisericii", îl preamăreau pe hristos în slava Sa.[vii]

Realizând legătura dintre regiunea Sciției Mici, Constantinopol și Roma, prin numeroasele sale traduceri, Dionisie Smeritul a consolidat cu elemente noi legăturile Răsăritului și Apusului creștin, promovate deja din secolelele IV și V de Ilarie de Pictavium, Ieronim, Rufin și mai ales de Sfântul Ioan Casian, care, prin mari eforturi, s-a străduit să pună la îndemâna Apusului părți ale tezaurului gândirii patristice răsăritene și hotărârile Sinoadelor ecumenice de până la el, elemente fundamentale pentru menținerea și întărirea unității Bisericii.

Patrimoniul spiritual geto-dacic și patristic în spațiul carpato-danubian, cu deosebire la Dunărea de Jos, e unul dintre cele mai bogate și mai originale din istorie. El a generat, a susținut și susține o insulă a romanității în mijlocul atâtor furtuni și neamuri neromanice. El a dat Apusului, prin opere personale sau traduceri, o spiritualiate variată de la dogmă până la principii și practici ascetice, prețuirea experienței și era creștină sau era noastră, adoptată azi ofcial de tot globul, a pus în legătură Răsăritul cu Apusul[viii].

 

Extras din cartea Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul - Părintele erei creștine - , Ed. Institutului Biblic și de Misiune OrtodoxîăBucurești, 2010

 


[i] Nestor Vornicescu, Scrieri patristice..., p. 64

[ii] Pr. D. Gheorghe l. Drăgulin și Prof. David Popescu, Prefațele Sfântului Cuvios Dionisie..., p. 108

[iii] Fillipo Ermini, storia della letteratura latina medievale dalle origini alle fine del se. VII, Spoleto, 1960, p. 336; apud. Pr. Dr. Gheorghe Drăgulin, op. cit., . 109.

[iv] Pr. Prof. Ioan G. Coman, Contribuția scriitorilor patristici din Scythia Minor – Dobrogea la patrimoniul ecumenismului creștin ăn secolelel al IV-lea – al VI-lea, în "Ortodoxia", nr.1/1968, p.18

[v] Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Scriitori bisericești..., p. 279

[vi] Nestor Vornicescu, Scrieri patristice..., p. 64

[vii] Jaroslav Pelikan, Tradiția Creștină, vol. III, Evoluția teologiei medievale – Comuniunea Sfinților, ed. Polirom, 206, p. 201

[viii] Pr. Prof. Ioan G. Coman, Scriitori bisericești..., p. 371

19-09-2020
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu