Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Predici. Cateheze. PastoraţieNr. vizualizari: 41

Ordinea duminicilor din anul bisericesc

Tags: an bisericesc; duminici; an liturgic;
 

Biserica ne îndeamnă să dăm zilnic sufletului hrană duhovnicească: rugăciune și lectură biblică edificatoare. Acestea ne sunt oferite zilnic și în sfintele locașuri, prin rugăciunile și citirile cuprinse în cultul divin. Încă dintru începuturile Bisericii, nu exista sinaxă (adunare) liturgică în care să nu se folosească texte scripturistice, întâi din Vechiul Testament, până la apariția cărților Noului Testament, apoi și din acesta. Răspunsul la scrisorile sosite la redacție, care cer lămurirea ordinii duminicilor din cursul anului bisericesc și modul în care sunt rânduite textele scripturistice, este articolul de față.

Citirea cuvântului lui Dumnezeu și meditarea asupra lui constituiau temeiul oricărei slujbe creștine. În secolul al II-lea, Sfântul Iustin Martirul (Apologia I, 67) amintea că adunarea duminicală se deschidea cu citiri din Vechiul Testament și din memoriile apostolilor (adică din Evanghelii). La mijlocul secolului al IV-lea, în Antiohia se făceau două lecturi din Vechiul Testament (din Lege și din Proroci) și două din Noul Testament (una din Fapte ori Epistole și una din Evanghelii), așa cum reiese din Constituțiile Apostolice (8, 5), iar în Alexandria, toate lecturile erau din Noul Testament. În Constantinopol se făceau o lectură din Vechiul Testament și două din Noul Testament, dar între secolele al VI-lea şi al IX-lea, lecturile vetero-testamentare au dispărut (iar în sărbători au fost transferate la Vecernie).

Încă din secolul al IV-lea, după libertatea dată creștinismului, formele cultului divin public creștin s-au amplificat, dar s-a trecut și la codificarea și uniformizarea unor rânduieli lăsate până atunci la alegerea episcopului sau a preotului, cum se întâmpla cu alegerea textelor ce vor fi citite în cadrul adunărilor de cult. Se cunosc preocupări de a împărți textul noutestamentar în secțiuni, încă din secolul al III-lea, de către Amoniu din Alexandria, apoi de către diaconul Euthaliu din Alexandria, în secolul al V-lea. Un sistem propriu de lecturi biblice a dezvoltat Ierusalimul, devenit încă de la mijlocul secolului al IV-lea loc de pelerinaj pentru toată lumea creștină, iar, mai târziu, Constantinopolul, noua capitală a Imperiului roman.

Din punctul de vedere al lecturilor biblice, anul liturgic începe la Paști

Din predicile rostite de marii Părinți ai Bisericii deducem că exista o citire în ordine a textului fiecărei cărți noutestamentare (lectura cursivă), dar existau și lecturi speciale pentru sărbători. De aceea, conchidem că încă de la sfârșitul secolului al IV-lea putem vorbi despre existența unor cutume în ceea ce privește sistemul lecturilor biblice în duminici și sărbători. De exemplu, Faptele Apostolilor se citeau în perioada Cincizecimii (de la Paști la Rusalii), atât în Răsărit, cât și în Apus.

Ca moment al începerii lecturilor biblice s-a considerat sărbătoarea Paștilor, care este praznicul praznicelor și exprimă o dogmă de bază a creștinismului: credința în Învierea Domnului. De aceea, anul liturgic din punctul de vedere al lecturilor biblice începe la sărbătoarea Paștilor. Cum Paștile este o sărbătoare cu dată schimbătoare (poate cădea între 4 aprilie și 8 mai), între Paștile dintr-un an și cel din anul următor pot fi mai multe sau mai puține săptămâni și duminici (între 46 și 56 de duminici). În funcție de sărbătoarea Paștilor s-au fixat atât perioada pregătitoare, numită mai târziu a Triodului, care are pericope fixe vreme de zece săptămâni, cât și cea următoare Paștilor, numită a Penticostarului, care cuprinde opt săptămâni. Restul anului bisericesc formează perioada Octoihului, a cărei lungime variază în funcție de data Paștilor.

Astfel, în cultul ortodox, lectura Evangheliilor este distribuită astfel: Evanghelia după Ioan se citește de la Paști la Rusalii, Evanghelia după Matei se citește de la Rusalii până după Înălțarea Sfintei Cruci (14 septembrie), Evanghelia după Luca se citește din a doua jumătate a lunii septembrie până începe Triodul, iar Evanghelia după Marcu se citește în perioada Triodului (înainte de Paști).

Întrucât în perioada Triodului și a Penticostarului, precum și în perioada dintre Rusalii și luna septembrie pericopele se citesc la rând și nu necesită explicații, în articolul de față ne vom ocupa de numerotarea duminicilor începând din luna septembrie până la începutul Triodului în anul următor. În acest interval, în calendarul bisericesc anual, se observă că duminicile nu mai sunt numerotate în ordinea în care sunt așezate în Evangheliar. Numerotarea lor în Evangheliar s-a făcut, de bună seamă, într-o vreme când aceste duminici se citeau la rând. Cu vremea, perioada Evanghelistului Luca a fost supusă unui proces de „rearanjare”, cauzat de apariția duminicilor speciale, care preced și care urmează sărbătorilor din 14 septembrie, 25 decembrie și 6 ianuarie, dar și de alți factori istorico-liturgici, după cum vom arăta în continuare.

Anumite praznice suspendă parcursul scripturistic al anului bisericesc, prin pericope speciale

Praznicul Înălțării Sfintei Cruci (14 septembrie) a generat o perioadă de înainte-prăznuire și una de după-prăznuire, încât în duminica ce precede praznicul încetează pericopele duminicale de la Sfântul Evanghelist Matei, citindu-se lectura specială a Duminicii dinaintea Înălțării Sfintei Cruci. De asemenea, duminica ce urmează praznicului din 14 septembrie va fi Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, care va avea pericope specifice.

După această duminică, nu se revine la lecturile din Sfântul Evanghelist Matei, ci se trece totdeauna la Duminica a 18-a după Rusalii, deoarece este prima duminică în care se citește de la Evanghelistul Luca. Conform Tipicului mare, citirea Evangheliei după Luca începe luni după Duminica de după Înălţarea Sfintei Cruci, zi care variază între 16 şi 23 septembrie, deci, cea dintâi duminică de la Luca (numerotată în Evangheliar ca a 18-a după Rusalii) va cădea în duminica de după 21 septembrie (între 22 şi 28 septembrie). Acest lucru nu este lipsit de importanţă. Data de 23 septembrie (echinocţiul de toamnă) era ziua de naştere a lui Octavian Augustus, primul împărat roman, şi, de aceea, începutul anului nou (numit, cu vremea, și indict sau indiction) în vechiul calendar roman, preluat și de Biserică. De aceea, Biserica a rânduit în această zi prăznuirea zămislirii Sfântului Ioan Botezătorul, pentru că Luca este singurul evanghelist care relatează faptele legate de naşterea Înaintemergătorului, adică cele cu care se începe cronologic Noul Testament. Astfel, citirea din Evanghelistul Luca începea odată cu anul nou. Prima duminică a noului an era deci prima duminică de la Luca. De aceea, se poate concluziona că la data când începutul indictului s-a mutat de pe 23 pe 1 septembrie, în anul 462, deja începerea Evangheliei lui Luca era un fapt împământenit şi, prin urmare, nu s-a deplasat odată cu schimbarea începutului de an la 1 septembrie.

Duminica a 18-a este succedată totdeauna de Duminica a 19-a după Rusalii, însă ordinea celorlalte duminici este „perturbată” de următoarele cerințe tipiconale.

În primul rând, Duminica a 21-a după Rusalii (Pilda Semănătorului) va fi așezată totdeauna în Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul al VII-lea Ecumenic, serbată în intervalul 11-17 octombrie, deoarece această pomenire, celebrată inițial local, la Constantinopol, avea nevoie de o pericopă evanghelică de la Luca, iar cea mai potrivită pericopă pentru a ilustra propovăduirea adevărului revelat a fost cea a Semănătorului (în Biserica Ortodoxă Română s-a adoptat obiceiul constantinopolitan de a muta această duminică, dar și indicația din Tipicul mare privind citirea unei a doua pericope, de la Ioan, întru pomenirea Sfinților Părinți, deși Tipicul mare nu impunea și mutarea Duminicii a 21-a).

În al doilea rând, Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr) va fi rânduită totdeauna în perioada 30 octombrie – 5 noiembrie. Această repoziționare se datorează unui eveniment amintit în fiecare an la Constantinopol și menționat în Minei, pe 6 noiembrie, la sinaxar: îTot în această zi, pomenirea pulberii ce a căzut, cu dumnezeiască iubire de oameni, pe vremea lui Leon cel Mare: (…) în ceasul de amiază tot cerul s-a acoperit de nori. Iar obişnuita întunecare a norilor prefăcându-se în roşeaţă, se părea că are să ardă toată lumea. (…) Deci, iubitorul de oameni Dumnezeu, amestecând pedeapsa cu bunătatea Sa, a poruncit norilor şi au plouat o ploaie neobişnuită şi străină, care pricinuia frica între cei păcătoşi. Căci începând ploaie de cu seară, a ţinut până la miezul nopţii. Iar ploaia ce cădea era o pulbere neagră şi ardea foarte, asemenea cu cenuşa din cuptorul cel cu foc. Şi atât de multă a căzut, încât s-a aflat pe deasupra pământului şi peste cărămizile caselor mai groasă de o palmă bărbătească. Şi a ars şi a pârjolit toate ierburile pământului şi sadurile şi copacii. Era încă şi foarte greu de spălat, căci după aceea au căzut multe şi cumplite ploi în multe zile şi abia au putut spăla pulberea aceea. Aceasta a fost o pildă, că, adică, păcatul se află în noi ca o pulbere înfocată şi neagră, ce mănâncă ca focul sadurile bunătăţilor. Pentru aceasta avem trebuinţă, ca de o ploaie, de multe lacrimi izbucnite din adâncul inimii, cu suspin şi amărăciunea sufletului, ca să spălăm, prin aceasta, cenuşa cea arzătoare a răutăţii şi să adăpăm pământul cel bun al minţii noastre şi să-l facem roditor de fapte bune. Şi aşa să scăpăm de chinul gheenei, care arde sufletele şi trupurile noastre şi să dobândim Împărăţia cerurilor.“ Evenimentul amintit a avut loc în anul 472, la 6 noiembrie, în timpul împăratului Leon I (457-474). Este cunoscut astăzi motivul căderii acelei neobişnuite pulberi: erupţia vulcanului Vezuviu. Evenimentul a produs o impresie puternică tuturor, aşa încât s-a instituit o zi de pocăinţă în amintirea lui. De aceea, pericopa Duminicii a 22-a, în care se descrie starea sufletului păcătos al bogatului ajuns în focul gheenei, a fost considerată potrivită a se citi în duminica ce precede pomenirea evenimentului amintit.

Lecturile biblice duminicale trebuie să respecte contextul marilor sărbători creștine

În al treilea rând, duminicile a 27-a (Tămăduirea femeii gârbove) și a 28-a (Pilda celor poftiți la cină) vor fi așezate totdeauna ca antepenultima, respectiv penultima înainte de Nașterea Domnului, deoarece ele vorbesc, indirect, despre pregătirea poporului ales în vederea venirii lui Mesia: ce înseamnă descendența din Avraam (Duminica a 27-a), respectiv responsabilitatea de a fi la înălțimea chemării de popor ales și vestirea faptului că această chemare, de a fi popor ales al lui Dumnezeu, va fi adresată către toate neamurile (a 28-a). Duminica penultimă înainte de Crăciun a primit, de altfel, și pericopă specială la Apostol (cea din Duminica a 29-a), care subliniază chemarea altor nea­muri, alături de iudei, la mântuirea întru Hristos (Coloseni 3: 4-11). O altă temă a acestei duminici, regăsită atât în Apostolul, cât și în Evanghelia amintită, este pregătirea duhovnicească pentru primirea Sfintei Împărtășanii (Cina Domnului), pregătire la care suntem chemați pe acest final al Postului Crăciunului.

În al patrulea rând, Duminica a 29-a (a celor 10 leproși) se citește totdeauna după Botezul Domnului, cauza acestei amplasări nefiind însă pericopa evanghelică, ci conţinutul apostolului care se citea în vechime în această zi (restabilit aici în calendarul ortodox românesc), anume cel aflat în cartea de cult Apostol la Duminica a 28-a după Rusalii (Coloseni 1: 12-18). Acest text este o mulţumire pentru faptul că Dumnezeu ne-a scos din întunericul neştiinţei şi ne-a adus la lumina credinţei în Fiul Său, Care este Capul Bisericii. Textul are legătură cu descoperirea (teofania) Sfintei Treimi la Botezul Domnului, cu intrarea celor botezaţi în comuniunea Bisericii, de vreme ce la Bobotează se obişnuia să se facă botezul catehumenilor, cu tema luminii, legată de praznicul Arătării Domnului (sărbătoarea luminilor sau a luminării), dar și cu tema recunoștinței, comună cu tema pericopei evanghelice. De aceea, această duminică a fost considerată ca o prelungire a înțelesurilor praznicului Bobotezei și, prin urmare, a fost așezată în duminica ce urmează Duminicii după Botezul Domnului, în anii când mai sunt cel puțin două duminici până la începerea Triodului.

În al cincilea rând, în anii în care luna decembrie are cinci duminici, prima dintre ele va fi Duminica a 31-a după Rusalii (Vindecarea orbului din Ierihon). Alegerea ei exclusivă, în acest caz, în vechile evanghelistare se datorează faptului că Mântuitorul este numit, în pericopa evanghelică, îFiul lui DavidÎ, adică este identificat cu Mesia. Această mărturisire plină de credinţă a adus vindecare orbului din Ierihon. De aceea acest text a fost considerat potrivit pentru perioada pregătitoare a Naşterii Domnului, în care Biserica ne propune prin toate mijloacele învăţătura despre credinţa în venirea lui Mesia şi împlinirea prorocirilor din Vechiul Testament, în persoana lui Iisus Hristos.

Amintim faptul că evanghelistarele întocmite după 1924, în cazul în care Paștile a fost târziu, așază, în locul Duminicii a 31-a, una dintre duminicile a 14-a, a 15-a sau a 16-a, urmând principiul că Duminica a 31-a se pune aici numai dacă nu a fost citită înainte de a începe Triodul. Or, acele pericope nu sunt de la Luca și nu au legătură cu tematica teologică a lunii decembrie, iar, pe de altă parte, anul liturgic începe de la Paști, nu de la 1 ianuarie. De aceea, trebuie așezată aici Duminica a 31-a, iar duminicile ultime de la Matei se pot așeza înainte de Triod, acolo unde se pun pericopele necitite la rând, în funcție de intervalul rămas până la începutul Triodului.

În afara schimbărilor enumerate mai sus, celelalte duminici (a 20-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 30-a) sunt așezate în ordine, în celelalte duminici rămase „libere” în acest interval.

Se observă, totodată, că desfășurarea Postului Nașterii Domnului între 15 noiembrie și 24 decembrie a influențat șirul duminicilor din această perioadă, întrucât s-a încercat realizarea unui sistem fix de lecturi în duminicile acestui interval, după modelul Postului Mare. Astfel, ultimele trei duminici din luna noiembrie sunt întotdeauna a 25-a (Pilda Samarineanului milostiv), a 26-a (Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina) și a 30-a (Dregătorul bogat – păzirea poruncilor), iar duminicile lunii decembrie sunt: (a 31-a, dacă decembrie are cinci duminici), a 27-a (Tămăduirea femeii gârbove, numită de Mântuitorul fiica lui Avraam), a 28-a (a Sfinților Strămoși ai Domnului, în care citim Pilda celor poftiți la cină), Duminica dinaintea Nașterii Domnului (în care se citește pericopa specială a genealogiei lui Iisus, după Evanghelistul Matei) și Duminica după Nașterea Domnului (sau chiar praznicul Nașterii Domnului, dacă acesta cade duminica, iar în acest caz nu vom mai avea o Duminică după Naștere). Putem spune că s-a creat, astfel, un sistem de pericope fixe în perioada Postului Crăciunului, în care pericopele din prima jumătate a postului au caracter moral (mila, dărnicia, iubirea aproapelui), iar cele din a doua jumătate a postului au caracter preponderent teologic, prin care suntem pregătiți pentru sărbătoarea Nașterii Domnului Hristos.

De ce sunt duminici care apar de două ori în cursul anului liturgic?

 În luna ianuarie întâlnim mai întâi Duminica dinaintea Botezului Domnului și Duminica după Botez (în cazul în care Boboteaza este duminică, nu vom mai avea o duminică înainte de Botez). De la această duminică până la începerea Triodului (cu Duminica a 33-a după Rusalii, a Vameșului și Fariseului), pot fi, în funcție de data Paștilor, între una și șase duminici, care vor fi rânduite astfel:

Dacă mai este o duminică până la Triod, aceea va fi Duminica a 32-a după Rusalii (a vameșului Zaheu, legată de prima duminică a Triodului, Duminica Vameșului și Fariseului, prin tema pocăinței vameșului).

Dacă mai sunt 2 duminici, acestea vor fi: a 29-a și a 32-a.

Dacă mai sunt 3 duminici, acestea vor fi: a 29-a, a 32-a și a 17-a.

Dacă mai sunt 4 duminici, acestea vor fi: a 29-a, a 31-a, a 32-a și a 17-a.

Dacă mai sunt 5 duminici, acestea vor fi: a 29-a, a 31-a, a 32-a, a 16-a și a 17-a.

Dacă mai sunt 6 duminici, acestea vor fi: a 29-a, a 31-a, a 32-a, a 15-a, a 16-a și a 17-a.

Duminica a 29-a (legată tematic, prin Apostolul prevăzut în vechile lecționare, de Botezul Domnului) rămâne necitită înainte de Crăciun și este utilizată când avem mai mult de o duminică până începe Triodul. Duminicile a 15-a, a 16-a și a 17-a rămân necitite adesea în cadrul perioadei Evanghelistului Matei și, de aceea, sunt utilizate aici în completare.

Excepțiile pot interveni în anii când Duminica a 31-a s-a citit în decembrie și, pentru a evita repetarea ei la un interval scurt de timp, se pot folosi pericope necitite în duminicile Evanghelistului Matei.

Având în vedere cele expuse, se înțelege că aparenta „dezordine” în numerotarea duminicilor de la începutul și de la sfârșitul anului nu se datorează unor „greșeli de tipar”, ci aplicării unor reguli tipiconale complicate, dar instituite de Sfinții Părinți cu scopul de a ne oferi hrană duhovnicească, potrivită cu perioadele și sărbătorile anului bisericesc, și a ne introduce, astfel, în tainele cunoașterii de Dumnezeu și ale dobândirii vieții veșnice.


Un articol de: Arhim. Asist. Dr. Chiril Lovin - Ziarul Lumina, 22 Sep, 2019

 

11-10-2019
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu