OSCE: România - foarte severă la adresa vieții religioase

HotNews.ro informează că România este listată de OSCE în grupul țărilor care au luat cele mai dure măsuri de restricționare a libertății religioase încă de la începutul pandemiei. Raportul OSCE și analiza lui integrală sunt disponibile la sursă și evidențiază:

Pandemia a făcut ca intersecția dintre deptul la sănătate și libertatea religioasă să evidențieze goluri legislative majore în special în țările cu democrații tinere, precum România.
Analizând cele 57 de țări membre, OSCE a alcătuit un top țărilor în funcție de restricțiile aplicate domeniului religios în perioada pandemiei:

A. Restricții severe în Cipru, Danemarca, Germania, România și Turcia;

B. Restricții moderate în Croația, Estonia, Finlanda, Franța, Italia, Letonia, Lituania etc.

C. Restricții ușoare în Cehia, Olanda, Polonia și Suedia,

D. Restricții foarte ușoare în Bulgaria, Ungaria sau Spania.

Majoritatea organizațiilor religioase au respectat măsurile impuse de autorități, au adoptat restricții voluntare specifice și chiar au sprijinit eforturile guvernelor la nivel de comunicare. Au făcut donații pentru spitale și s-au implicat în sprijinirea celor aflați în dificultăți materiale și spirituale. Au încurajat credincioșii să respecte măsurile autorităților și să nu dea curs știrilor false și conspiraționiste. În mod evident, au fost semnalate și derapaje de la trendul general, dar și cazuri, mai degrabă izolate, în care lideri religioși au fost arestați sau reținuți pentru refuzul explicit de a aplica restricțiile. Pandemia a fragilizat pacea confesională, a resuscitat și accentuat vechi temeiuri ale discrimănării, în special în zona minorităților religioase cu accent pe islamofobie și antisemitism. Mutarea serviciilor religioase și a cetehizării în on-line a democratizat accesul persoanelor la diferite tradiții teologice și a contribuit la o mai accentuată cunoaștere reciprocă dintre membri ai diferitelor comunități și implicit la îmbunătățirea gradului de alfabetizare religioasă.

• Momente ale discriminării

Atât libertatea religioasă, cât și sănătatea sunt drepturi esențiale pe care guvernele trebuie să le garanteze. În mod legitim, pe timpul pandemiei guvernele au pus dreptul la sănătate în fața celorlalte drepturi și libertăți. Conform experților epidemiologici este foarte clar faptul că slujbele religioase au potențial de răspândire a virusului din moment ce implică cântat, vorbit și apropiere/atingerea de obiecte sfinte. Cu toate acestea, atât Curtea Constituțională Federală a Germaniei, cât și Consiliul de Stat din Franța au recunoscut faptul că măsurile de restricționare a vieții religioase au fost disproporționate față de obiectivul general de protejare a sănătății publice. Curtea Supremă a SUA și-a reafirmat cu această ocazie exigențele doctrinare: neutralitatea religioasă și aplicabilitatea generală a legislației care restricționează activitatea cultelor religioase.

Majoritatea formelor de discriminare practicate de guverne la adresa libertății religioase au fost mai degrabă stângăcii birocratice, decizii luate în grabă fără cunoașterea standardelor internaționale sau, pe alocuri, răbufniri ideologice anticlericale. Dincolo de aceste forme, se remarcă reanașterea unui nou tip de discriminare, mult mai subtilă și care disociază între ceea ce se consideră a fi un comportament teologic bun (ex: ceremonii religioase fără atingerea/sărutarea obiectelor sfinte), respectiv unul rău (ex. folosirea linguriței unice la împătășanie).
Nimeni nu a anticipat contextul pandemic. Însă, dacă într-o societate democratică cineva trebuie să anticipeze episoadele excepționale și să fie pregătit pentru orice scenariu, acela este statul, niciodată poporul, mediul privat sau organizațiile religioase. 

• E-liberare religioasă sau libertate religioasă?

Statul trebuia să meargă către centrele de expertiză internațională, unde pentru a fi acceptat ca partener, ar fi trebuit să fie deja parte din grupurile de lucru, grupurile parlamentare sau alianțele internaționale dedicate libertății religioase. În schimb, în loc să restricționeze viața religioasă în acord cu standardele internaționale, statul român a făcut încropeli ad-hoc asupra micro-managementului slujbelor religioase, a răscolit fiecare gest liturgic întrebându-se cam pe unde s-ar ascunde virusul și finalmente a emis recomandări în sensul articulării unei noi teologii, de data această bună și modernă, nu precară și medievală: evitarea linguriței unice la împărtășanie. Puși față în față, pare că Biserica și statul au făcut schimb de roluri. Biserica s-a comportat cum ar fi trebuit să se comporte statul: a apelat la consultață externă (Sfântul Sinod s-a consultat cu celelalte Biserici Ortodoxe în privința administrării Euharistiei, a emis recomandări riguroase și articulate către proprii credincioși, a dat mesaje publice pe cele mai diverse canale pentru protejarea oamenilor etc.).

Statul în schimb a răbufnit ieșind din matca de neutralitate religioasă impusă de lege și comportându-se ca o organizație privată aflată temporar și în mod nefericit la putere, a privit cu dezgust expertiza națională și internațională pe domeniu și a ales să facă ceea ce îi este cel mai nenatural, adică teologie. Asumându-și un anumit discurs teologic sau țintind doar anumite practici liturgice pe care le găsim doar la anumite Biserici, statul a arătat că nu nu-și asumă guvernarea întregii societăți, cel puțin în termenii raționali și democratici ai modernității, ci doar reglementarea anumitor segmente într-o logică ce amintește mai degrabă de corporatismul medieval.

Episodul pandemiei a reconfirmat faptul că statul nu are politici predictibile în domeniul libertății religioase. Poate că și de aceea, Biserica trăiește cu frica pierderii sprijinului statului și cu mentalitatea unei cetăți asediate. Mai mult decât atât, însăși cultura libertății religioase în cancelariile eparhiale este una destul de precară. Biserica nu riscă mai mult în a însufleți o cultură a libertății religioase și pentru că, de partea celaltă, la nivel de administrație centrală sau locală, fie nu identifică un partener de dialog care să propună politici publice concrete în acest sens, fie libertatea religioasă este echivalată strict cu dimensiunea ei negativă drept e-liberare de sub autoritatea religioasă.

- un articol de Catalin Raiu   

N. Red: Cătălin Raiu este cadru didactic la Facultatea de Administrație și Afaceri a Universității din București și reprezentantul României în panelul de experți pe libertate religioasă la OSCE