Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
CĂRŢI NOI / Produse noiNr. vizualizari: 93

Icoana, lumina Feței Tale - Daniel Rousseau (CARTE)

Tags: icoana;
Icoana, lumina Feței Tale  - Daniel Rousseau (CARTE)
 

Prezentare Icoana, lumina Feței Tale :

 

ICOANA – dar al lui Dumnezeu, dar al chipului ­dumnezeiesc, dar al chi­purilor îndumnezeite în Biserică – este ziditoare de credință înce­pând de la Întrupare. Ade­vă­ratul Dumnezeu, Care S-a făcut văzut în Iisus Hristos, răspunde che­mării ochilor credinței în arta icoanei – teologie a Frumuseții.
Multe cărți descriu pe larg istoria, tehnica și chiar arta icoanelor, pe care le și reproduc. În ceea ce ne privește, alegem o altă cale, în­cer­când să le deslușim impactul religios și să pătrundem astfel înlăuntrul lor. Vom încerca să lăsăm icoana să ne dezvăluie în Iisus Hristos prea­slăvit – sau în omul mântuit – realitatea sa esențială, plinătatea și adevărul său.
Aici, Sfânta Scriptură și textele liturgice ale Bisericii, precum și învățătura Părinților, ne vor introduce în inima fiecăreia dintre icoa­ne­le de care ne vom apropia. Fie ca această apropiere să fie cea a Lu­mi­nii necreate și să împlinească în noi dorința lui Hristos: „Aceasta este voia Tatălui Meu, ca oricine vede pe Fiul și crede în El să aibă viață veșnică și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 40).

Pr. Daniel Rousseau

CUPRINS

Partea intai: Icoana ieri
Geneza icoanei
Primele reprezentari iconografice
Icoana si iconoclasmul
De la Sinodul VII Ecumenic (787) la trimful Ortodoxiei (842)
Temeiurile teologice ale icoanei la Sfintii Parinti
 
Partea  a doua: Semnificatia icoanei astazi
Icoana, taina a chipurilor
Puterea suprafireasca a icoanei
Criza limbajului si limbajul iconic
 
Partea  a treia: Cateva icoane: Sfanta Treime, Hristos si Maica Sa
Icoana Sfintei Treimi
Maica Domnului, o icoana: Fecioara din Vladimir
Schimbarea la Fata
Icoana Invierii
Icoana Cincizecimii
Icoana Sfintei Fete
Hristos Pantocrator
01-07-2020
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu