Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
CĂRŢI NOI / Produse noi. PROMOTIINr. vizualizari: 958

Doi sfinți ocrotitori ai familiei: Sfântul Simon Canaaneul, Sfânta Sofia din Suzdal - *** (CARTE)

Tags: Taina Cununiei;
Doi sfinți ocrotitori ai familiei: Sfântul Simon Canaaneul, Sfânta Sofia din Suzdal  -   *** (CARTE)
 

Prezentare Doi sfinți ocrotitori ai familiei: Sfântul Simon Canaaneul, Sfânta Sofia din Suzdal :

El – evreu de neam umil din Galileea; ea – prinţesă şi soţie de domnitor, mlădiţă de neam mare, crescută în mijlocul puterii şi avuţiilor. El – apostol şi mucenic; ea – muceniţă fără sânge, prin răbdarea cea de zi cu zi în nevoinţe cuvioase. El – mire binecuvântat de Hristos Însuşi, Care şi de minune l‑a învrednicit la nunta lui; ea – soţie greu încercată cu povara nerodirii celei trupeşti, dar roditoare cu pri­so­sinţă în cele duhovniceşti. El – Simon, care se tâlcuieşte „ascultător”, precum a şi ascultat de chemarea Mântuitorului, lăsând casă şi mireasă ca să urmeze Lui; ea – Sofia, care se tâlcuieşte „înţelepciune”, nume pe care şi l‑a îndreptăţit şi între mireni, şi între monahi.

Rugăciunile îndreptate către aceşti doi sfinţi, precum şi pilda traiului lor cu adevărat iubitor de Dumnezeu, vor aduce folos şi celor ce se luptă cu ispitele în căsătorie, şi celor ce se pregătesc spre a intra cu vrednicie sub jugul ei binecuvântat.

CUPRINS

Sfantul Apostol Simion Canaaneul - rugator pentru fericirea sotilor
Acatistul Sfantului Simion Canaaneul
Rugaciunea catre Sfantul Apostol Simion Canaaneul
Sfânta Sofia din Suzdal - ajutatoarea celor in nevoi
Acatistul Sfintei Sofia din Suzdal
Rugaciune catre Cuvioasa Sofia din Suzdal
01-07-2020
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu