Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Familia. Copiii. Educaţia. VocaţiaNr. vizualizari: 136

Familia conjugală e indispensabilă

Tags: familia; homosexualitate; identitate; ideologie de gen;
 
Cei care susțin fluiditatea formelor familiale aduc de obicei două argumente împotriva familiei întemeiate pe căsătorie – în primul rând că ar fi un simplu punct pe radarul istoriei, iar în al doilea rând că, în mare măsură, nu ar avea nici o legătură cu bunăstarea indivizilor (mai ales a copiilor). În ambele cazuri, obiectivul e minimalizarea importanței pe care o are familia conjugală. Deși populare, nici una dintre ipoteze nu rezistă unei analize critice.
Nu e o noutate faptul că în majoritatea Occidentului familia conjugală sau „tradițională” s-a destrămat cu repeziciune. Dispariția acestei structuri – formată din bărbat și femeie, căsătoriți și credincioși unul altuia, și din copiii lor – a devenit un lucru atât de comun încât o viață familială intactă și de durată a ajuns deseori să ne surprindă. În plus, mulți consideră că fragmentarea ei într-o mulțime de combinații amestecate și artificiale e ceva mai mult decât o trăsătură banală a vieții moderne: o văd chiar drept o exprimare virtuoasă a autonomiei individuale.

Elita considera deja de mult că familia conjugală nu e cu nimic superioară celorlalte tipuri de familie și că declinul ei reprezintă, în cel mai rău caz, un fenomen vag deranjant pentru cei care trec prin el. Societatea modernă e arhiplină de astfel de teorii, făcându-i pe mulți să creadă că familiile pot fi aranjate și rearanjate ca niște blocuri de Tetris. Concluziile progresiștilor moderni sunt atât de ubicue încât și unele voci conservatoare consacrate s-au lăsat convinse de felul acesta sceptic de a evalua familia formată din doi părinți biologici, considerată acum sursă-cheie a dezbinării și atomismului din societate.

Cei care susțin fluiditatea familiei aduc de obicei două argumente împotriva familiei conjugale – în primul rând, că ar fi un simplu punct pe radarul istoriei, iar în al doilea rând că, în mare măsură, nu are nici o legătură cu bunăstarea indivizilor (mai ales a copiilor). În ambele cazuri, obiectivul e minimalizarea importanței pe care o are familia conjugală ca formă valoroasă de structură de rudenie. Deși populare, nici una dintre ipoteze nu rezistă unei analize critice.

Familia conjugală: o etapă trecătoare?

Să începem cu teoria neadevărată conform căreia familia conjugală a apărut relativ de curând. Ideea e frecvent întâlnită și adusă în discuție atât de ușor încât a căpătat un statut de fapt inatacabil. Însă, cu toată plauzibilitatea lui superficială, argumentul se îndepărtează mult de adevărul istoric. Chiar și numai o lectură rapidă a cărții Brigittei Berger, The Family in the Modern Age, ar trebui să lecuiască pe oricine de ideea că familia conjugală, cel puțin în formula ei vest-europeană, ar fi o aberație istorică. Merită să cităm un fragment mai amplu:

„Acest grup de specialiști [istoricii europeni pomeniți mai înainte de Berger] documentează cu suficientă certitudine faptul că familia conjugală… a fost un element esențial în procesul de modernizare. Urmărind existența familiei [conjugale] până în secolul al XIII-lea, au reușit să demonteze complet teoria larg răspândită conform căreia ea ar fi un produs al industrializării. Din contră, studiile lor arată în mod neechivoc că genul acesta de familie a descătușat forțele sociale care au condus la formarea instituțiilor economice și politice moderne.”

Un istoric citat de Berger în cartea ei este englezul Peter Laslett, a cărui analiză despre trecut în relație cu familia a contribuit mult la răsturnarea „credințelor greșite și smintitoare” din prezent. El a arătat clar că grupurile de familii mici, cu structură simplă, au predominat Europa de Vest și produsele ei culturale încă din secolul al XIV-lea. Comentariile la astfel de studii subliniază faptul că familia conjugală a înflorit ca mod de aranjare a vieții intime încă din Evul Mediu european – cu mult înainte de Revoluția Industrială, Al Doilea Război Mondial sau alte repere istorice suspecte folosite pentru a o marginaliza drept o formă nouă de „îndepărtare de la o tradiție mult mai veche”.

Conform specialiștilor, așadar, familia conjugală există de multe secole. Bineînțeles, dacă longevitatea ar fi singurul aspect care asigură legitimitatea unei instituții atunci ar trebui cu toții să încurajăm sclavia – totuși, faptul că familia conjugală a supraviețuit o perioadă atât de lungă ne dă motive puternice să o susținem: dincolo de tendința conservatorilor de a prețui lucruri care au rezistat cernerii timpului și istoriei, avem motive să credem că acest tipar familial atinge un aspect esențial din atașamentele naturale dintre părinții uniți și copiii lor.

Mascarea importanței pe care o are familia conjugală

Ajung astfel la al doilea aspect esențial. Ipoteza conform căreia familia conjugală ar fi o anomalie istorică merge mână-n mână cu argumentul că ea nu ar prezenta vreun avantaj față de oricare altă structură familială, pentru că toate celelalte tipologii nu ar reprezenta decât colocări de părți contractante autonome. Însă dacă unii comentatori sunt convinși că familia nucleară e un artefact dispensabil al Occidentului modern, a cărui dispariție va avea doar o importanță minoră, dovezile aduse de științele sociale arată în mod consecvent opusul.

Bineînțeles, e adevărat că familia tradițională a fost atrasă uneori în furtuna războaielor culturale din ziua de azi. Majorități morale și politicieni cinici au politizat în repetate rânduri viața familială, transformând-o într-un fel de talisman al Dreptei. Însă această situație nu ar trebui să ascundă două adevăruri incontestabile: că familiile compuse din părinți căsătoriți și copiii lor biologici i-au îmbogățit și pe indivizi, și societățile în care trăiau acești indivizi și că – lucru confirmat de o multitudine de date oferite de științele sociale – această formă de rudenie rămâne superioară multor forme rivale.

Experiențele copiilor, analizate pe scara largă a tendințelor, confirmă limpede aceste afirmații. Investigațiile istorice de genul celor pe care le-am pomenit sunt susținute de dovezile sociologice actuale cu privire la beneficiile pe care familiile intacte, biologice, formate din doi părinți, le aduc dezvoltării sociale, emoționale și intelectuale a celor mici. De fapt, se poate stabili o legătură puternică între tiparele „cultivării preocupate” vizibile astăzi în cadrul familiilor conjugale și practicile de îngrijire și atenție care au evoluat în iterațiile ei mai timpurii.

Kay Hymowitz, de exemplu, a argumentat pertinent că, dintre toate formele de familie din Europa de Vest, familia conjugală a fost mai bine pregătită să-și crească odraslele în timpul schimbărilor economice și sociale majore de la sfârșitul perioadei medievale și începutul celei moderne. Spre deosebire de grupurile de rudenie extinse, familiile conjugale erau formate deseori din cupluri care se căsătoriseră târziu, ceea ce în mod normal ar fi însemnat mai puțini copii. Prin urmare, copiii născuți în acest cadru se bucurau de o mai mare atenție din partea părinților.

În timp ce familiile extinse funcționau uneori sub forma unor coaliții relativ laxe – lucru care ducea, de exemplu, la așteptarea ca frații mai mari să aibă grijă de cei mici –, copiii din familiile conjugale pășeau în cămine puternic integrate, „cufundate deja în etosul hărniciei, al planurilor de viitor și al ingenuității”. Aceste aptitudini erau necesare într-un peisaj economic aflat în continuă schimbare, iar contextul intim în care se petrecea această modelare le permitea copiilor să înflorească. Familia biologică parentală a jucat, așadar, un rol esențial atât în socializarea indivizilor, cât și în evoluția societăților occidentale.

Mai multe studii recente despre familiile biologice, unite, formate din doi părinți, duc mai departe și dezvoltă aceste descoperiri. Sociologii au aflat, de exemplu, că acei copii crescuți în structura relativ sigură a familiei conjugale excelează la mai multe capitole-cheie care indică dezvoltarea, depășind copii de aceeași vârstă care au crescut în alte tipuri de familie. În plus, nu doar copiii din primul caz au de câștigat – și societatea în mare prosperă, pentru că acest tipar de familie acționează deseori ca pat germinativ pentru cultivarea cetățenilor productivi, responsabili și bine șlefuiți.

Ca să nu credeți că numai activiștii conservatori susțin avantajele familiei conjugale, și unii liberali îi recunosc valoarea inestimabilă. Don Browning – care nu a fost vreun tradiționalist – a scris convingător despre importanța familiei conjugale, chiar în contra încercărilor progresiste de a o ridiculiza sau abandona. Abordând precaut subiectul, Browning a prezentat un adevărat catalog de statistici pe întinsul mai multor lucrări, demonstrând clar legături între familiile biologice intacte și bunăstarea copiilor.

Una dintre multele observații esențiale ale lui Browning cu privire la tendințele familiale a fost importanța deseori fundamentală a înrudirii biologice drept condiție „pre-morală” pentru buna îndeplinire a funcției de părinte. Desigur, acest lucru nu le garantează copiilor un cămin cald și formator – mulți oameni pot depune mărturie că părinții lor naturali nu s-au purtat bine cu ei –, însă rămâne adevărat că astfel de legături constituie deseori o condiție necesară pentru crearea unui mediu domestic înfloritor, din simplul motiv că natura biologică exercită o influență puternică asupra gamei și puterii obligațiilor omenești. S-a constatat că astfel de medii stimulează apariția caracteristicilor prosociale, ca de pildă „angajamentul, prezența, dârzenia și aprecierea pozitivă”.

Chestiunea nu se limitează doar la faptul că un tată tinde să asigure echilibrul financiar al familiei: implicarea sănătoasă a tatălui e esențială pentru dezvoltarea emoțională și cognitivă a copilului.

Se pare că acest lucru e esențial mai ales în cazul taților. Atât sociologii, cât și cei care scriu pe baza descoperirilor făcute de aceștia au arătat cât de importante sunt contribuțiile taților la bunăstarea copiilor. Chestiunea nu se limitează doar la faptul că un tată tinde să asigure echilibrul financiar al familiei: implicarea sănătoasă a tatălui e esențială pentru dezvoltarea emoțională și cognitivă a copilului. Studii peste studii au recunoscut cât de neprețuită e prezența tatălui biologic în toate aspectele, de la reușite academice până la evitarea criminalității. La fel de bine documentată este și tendința deprimant de comună a absenței paterne, lucru care face parte din fenomenul mai larg al dizolvării structurii intacte care este familia conjugală. Din nou, nu este vorba despre retorica unor conservatori înfierbântați – chiar și persoane cu o viziune mai degrabă liberală asupra relațiilor umane sunt dispuse să recunoască aceste adevăruri.

Prinși la înghesuială

Elitele progresiste moderne vor să pună multe dintre molimele societății moderne, precum și răul făcut copiilor, pe seama mediilor domestice nepotrivite. Dar ei ignoră corpusul uriaș de dovezi care trasează parcursul acestor patologii – măcar parțial – până la dispariția familiei conjugale. Banalizând importanța familiei biologice parentale, ei denigrează o instituție care a supraviețuit îndelung în societățile occidentale și a reprezentat un incubator principal pentru indivizi stabili, bine adaptați și conștienți social. În mod similar, fetișul lor pentru individul suveran și „autodescoperirea” acestuia a creat fundamentul filosofic pentru o mulțime de consecințe – divorțul ușor obținut, infidelitate, nașteri în afara căsniciei ș.a.m.d. – care, laolaltă, distrug familia și pun în pericol bunăstarea celor vulnerabili.

Între timp, fictivele aranjamente de rudenie moderne pe care mulți progresiști le ridică în slăvi sunt frecvent (dar nu mereu) rezultatul năruirii formelor mai tradiționale de familie, al căror colaps conduce inevitabil la haosul, durerea, instabilitatea și neglijența pe care aceiași progresiști le condamnă în mod justificat. Grăbindu-se să aplaude așa-numitele familii „falsificate” sau alternative, par să nu dea importanță studiilor care sugerează că, în ciuda presupuselor atracții pe care le întrupează, noile forme rămân în urma „echivalentului” conjugal în privința unor elemente-cheie, ca de pildă creșterea copiilor. Pe de altă parte, ascensiunea lor e asociată deseori cu dizolvarea mai amplă a legăturilor sociale.

Respingerea superficială a discuțiilor oneste nu face decât să ascundă numeroasele legături dintre anumite tipuri de familie și aceste realități larg recunoscute. Asta nu doar îngreunează și mai tare formularea politicilor publice și sociale, ci și consolidează maladiile la apariția cărora a contribuit îndepărtarea de familia conjugală.

Mișcarea progresistă modernă se face deseori vinovată de încercarea de a răsturna realitatea socială și chiar biologică. Nicăieri acest lucru nu e mai adevărat decât în privința eforturilor ei de a transcede complet instituția familiei parentale biologice și legăturile profunde de iubire și afecțiune pe care aceasta e concepută să le ocrotească. Chiar dacă mulți susținători ai mișcării duc vieți domestice relativ convenționale, credințele pe care le susțin și de care s-au legat au avut o influență seismică – ca să nu mai spunem pernicioasă – asupra ultimelor două generații din societățile occidentale. Influența nu va dispărea prea curând, iar „cateheza” progresistă s-ar putea să dea roade încă mult timp de-acum încolo.

Cu toate acestea, dacă se dorește crearea unor comunități înfloritoare, e esențial ca virtuțile larg recunoscute ale familiei conjugale să fie prezentate. Adevărul – ca să nu mai spunem bunăstarea generațiilor viitoare – nu presupune nimic mai prejos.

 

Despre autor

Scott Buchanan este asistent social calificat și lucrează în sectorul sănătății mintale. Scott are și o diplomă de licență în Relații Internaționale de la Universitatea din Melbourne, iar actualmente lucrează la un masterat în Teologie la Ridley Theological College din Melbourne. Îi puteți citi o parte dintre articole la adresa scottlbuchanan.wordpress.com. Traducere și adaptare după The Public Discourse.
 
03-07-2020
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu