Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
ACTUALITATEA religioasăNr. vizualizari: 1352

Scrisoarea a 118 medici din România către deputați privind vaccinarea obligatorie

Tags: vaccinare; vaccin; bioetica;
 

În condițiile în care s-au intensificat discuțiile despre o posibilă adoptare a Legii Vaccinării Obligatorii a Persoanelor, 118 medici români reuniți în cadrul Asociației „Medici pentru Consimțământ Informat” au redactat o scrisoare deschisă adresată deputaților și pe care ActiveNews o redă în exclusivitate pe siteul propriu.

În textul lor, medicii le cer deputaților „să respingă proiectul de lege privind vaccinarea obligatorie a persoanelor în România(PLx 399/2017)”. Aceștia precizează că „nu suntem împotriva vaccinării în sine, suntem împotriva obligativității vaccinării, suntem pentru consimțământul informat al pacientului”.

În sprijinul memoriului lor, medicii aduc argumente medicale, legislative dar și etice.

Dintre acestea, spicuim: „Siguranța vaccinurilor este o problemă reală, recunoscută chiar de organizația mondială a sănătății;legislația actuală a UE permite punerea pe piață a vaccinurilor după o procedură simplificată de studii preclinice; frecvența și tipul reacțiilor adverse postvaccinale sunt practic imposibil de evaluat cu acuratețe dar și că vaccinurile sunt produse biologice cu înalt potențial de contaminare genetică”

De asemenea, medicii atrag atenția că „proiectul de lege transformă vaccinarea dintr-un act medical într-un act pur administrativ”, că „îngrădește exprimarea opiniei profesionale a medicilor, asistenților medicali și farmaciștilor” dar și că „proiectul de lege prevede vaccinarea obligatorie a personalului medical cu un număr necunoscut de vaccinuri, lăsând deschisă posibilitatea condiționării exercitării profesiei medicale de statusul vaccinal”.
 

Reamintim că la începutul lunii martie, 50 de medici, între care dr. Vasile Astărăstoae și dr. Pavel Chirilă, au semnat un text asemănător.  Din motive de siguranță, dar și pentru a proteja identitatea celorlalte cadre medicale de eventuale presiuni din partea anumitor persoane din comunitatea medicală, nu vom dezvălui identitatea celorlalți  semnatari. Numele acestora, precum și datele de identificare de pe parafă, apar însă pe scrisoarea care a fost trimisă parlamentarilor.

Proiectul Legii Vaccinării Obligatorii a fost adoptat de Senat în octombrie 2017.

Comisia pentru Sănătate a Camerei Deputaților a votat pentru adoptarea proiectului vaccinării obligatorii, în martie 2020, după o ședință stabilită pe ascuns, unde nici măcar parlamentarii care depuseseră amendamente la proiect nu au fost invitați.
Proteste naționale împotriva legii vaccinării au avut loc în România pe 7 martie, la care au luat parte mii de persoane în mai multe orașe.
02-06-2020
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu