Hipnoza și forma pseudoștiințifică a psihologiei folosite în scopuri oculte

Oamenii de știință contestă practicile oculte întâlnite în curentele ezoterice din România. În spatele acestora se ascunde șarlatania – o formă profesionistă mascată sub numele "științei" prin care unii se îmbogățesc de pe urma neștiinței și durererilor altora...

Ne întrebăm de multe ori de ce oamenii fac lucruri care știu că nu sunt bune, sau cel puțin intuesc aceasta, dar nu au puterea de a le respinge. Puțini sunt aceia care conștientizează că acestea (fapte, evenimente, stări, concepții, trăiri, gânduri...) se pot datora unor practici oculte care sunt ascunse sub numele "științei", dar care în realitate sunt "pseudoștiințe". Fenomenul este cu atât mai grav cu cât acestea intră subtil în modul de gândire al individului ca mai apoi să rămână cu impresia că ele sunt reale. În limbajul "modern", folosit de către o parte a generației tinere, acestea se mai numesc și "spălare de creieri".

În zilele noastre fenomenul este tot mai întâlnit în ezoterism[1], politică[2], reclame publicitare[3] etc... cu scopul de a obține unele "avantaje" prin inducerea unor sugestii dirijate în anumite direcții stabilite dinainte. Aceasta se poate face individual, dar și în grup sau la o masă mai mare de indivizi.

Irina Holdevici, unul dintre cei mai cunoscuți practicanți ai hipnozei din România și profesor de psihiatrie, spunea că:

«Majoritatea specialiștilor definesc hipnoza ca o stare indusă, de regulă în mod artificial, asemănătoarte cu somnul, dar în același timp diferită de acesta din punct de vedere fiziologic, stare caracterizată prin sugestibilitate crescută, ca rezultat al căreia pot fi induse subiectului[4], mai ușor decât în stare normală, o serie de modificări senzoriale, perceptive, mnezice și motorii (după Weitzenhoffer)»[5]

Fostul profesor universitar în domeniul psihologiei, dr. Mileu Zlate (+2006), pornind de la mărturiile unor renumiți practicanți ai hipnozei, detaliază puțin acest fenomen comparându-l cu starea de catalepsie, spunând că: «În catalepsie omul devine pasiv, un fel de robot sau o păpușă articulată care doar suportă influențele externe, fiind deposedat de mijloacele de expresie și de acțiune. Omul se află într-o "stare atroce", deoarece vede, percepe, gândește și suferă, dar este blocat, lipsit de posibilitatea de a vorbi și acționa. În stări mai deosebite, tulburările ce apar sunt mai grave: dispar sentimentele morale, de bine, rău, altruism, sentimente afective etc. Hipnoza este extrem de asemănătoare cu starea de catalepsie (atât cu forma ei isterică, cât și cu forma ei catatonică, ce reprezintă "somnul voinței"), deoarece subiectul rămâne pasiv, dar apt de a primi sugestiile terapeutului, prin intermediul cărora poate fi eliberat de ideile patologice, poate deveni insensibil fizic, poate fi chiar anesteziat în vederea unei operații chirurgicale.»[6] Cocluzia profesorului Mileu Zlate este că: «Hipnoza este o catalepsie provocată prin mijloace artificiale»[7]

Nu toți oamenii de știință din domeniul psihologiei acceptă hipnoza, unii doar o tolerează, iar alții o practică. Cei care practică hipnoza sunt puțini. În știință hipnoza este folosită cu scopul de a vindeca unele boli ca: alcolul, fumatul, frica... prin inducerea în subconștient a unor gânduri sau stări care să lupte cu aceste vicii. Una dintre problemele majore ridicate de către oamenii de știință este calitatea morală a celui care hipnotizează, deoarece s-au întâlnit și cazuri în care hipnotizatorul și-a manipulat pacientele pentru a face sex sau alte lucruri necuviincioase pe care hipnotizatorul le inducea în subconștientul pacienților.

Din punct de vedere al practicilor ezoterice, s-au întâlnit cazuri când cel care hipnotiza inducea în subconștientul pacientului concepția că ar exista o viață (sau mai multe vieți) înainte de aceasta pe care o trăiește acum. Astfel, indirect inducea în subconștientul acestora ideea credinței în reîncarnare pe care apoi o păstra și în starea de conștiență, după ce pacientul a revenit la starea normală. O altă formă de manipulare în acest sens este folosirea în mod incorect a metodei regresiei de vârstă. Maeștrii ezoterici (guru, inițiați etc...) induc în subconștientul pacientului concepția existenței "mai multor vieți" ca mai apoi, sub pretextul folosirii metodei "regresiei" să inducă ideea că pacientul și-a amintit fapte sau evenimante dintr-o viață anterioară.

Știința nu recunoaște acest tip de regresie. Conform afirmațiilor oamenilor de știință, regresia nu te poate duce într-o așa-zisă "viață anterioară", ci doar într-o perioadă din trecutul apropiat sau chiar a copilăriei. În acest context, Irina Holdevici spune că: «subiectul se comportă ca și cum ar avea comportamentul astfel încât să corespundă vârstei sugerate»[8]. Însăși denumirea metodei arată că e vorba de vârsta persoanei și nicidecum o asa-zisă "viață anterioară". Din punct de vedere științific, metoda se numește "Regresie de vârstă". Nu există o altă metodă de regresie recunoscută de către oamenii de știință. În acest sens, mulți psihologi atenționează asupra fenomenului ocult în care pseudopsihologii folosesc denumiri stiințifice cu scopuri mai puțin corecte (imorale).

Referindu-se la fenomenul care folosește hipnoza pentru a induce idei, concepții sau alte forme de schimbare a unor mentalități în sensul ocult, psihiatrul român Vladimir A. Gheorghiu[9], în 1977, spunea:

«...este alimentată de o serie de factori dinlăuntrul și din afara hipnozei. Viziunea științifică este adesea înlocuită printr-una artistică. Atenția publicului se lasă ușor captată de spectacole de estradă, de cărți, piese de teatru, scenete radiofonice sau filme în care "hipnoza" ocupă un loc central. În numele libertății plăsmuirilor artistico-literare se exagerează un aspect particular al stării hipnotice, însă, de regulă, se modifică, până la totala denaturare, adevărul științific despre hipnoză în general. Scopul unor astfel de manifestări nu este, evident, acela de a învăța publicul spectator ce este hipnoza; ele contribuie însă, direct sau indirect, la formarea unor reprezentări eronate despre acest fenomen.

Am întâlnit bolnavi care refuzau tratamentul prin hipnoză, pornind de la ideea că terapeutul le poate sugera, chiar și de la distanță, stări nedorite (de pildă dureri de dinți sau cascade de râs greu de stăpânit). Drept argument ei menționau cele ascultate la radio. Interesându-ne mai deaprope, am aflat că într-o emisiune radiofonică s-a vorbit într-adevăr de niște "influențe hipnotice bizare", dar acestea în cadrul unei scenete "științifico-fantastice". Întrucât însă scriitorul a recurs, pentru a accentua nota de plauzibilitate, la cadrul unui spital bucureștean și și-a populat sceneta cu personaje care purtau nume ce pot fi întâlnite frecvent, unii ascultători, și așa mai sugestibili, au luat ficțiunea drept realitate. Câți oameni nu pleacă cel puțin descumpăniți de la spectacolele de estradă în care, cu trucuri mai mult sau mai puțin abile, se prezintă în numele hipnotismului diferite manifestări de iluzionism. Ideile și reprezentările bizare și false, care se insinuează cu forța expresivă a limbajului artistic, se dovedesc extrem de persistente.

Reținerea cu predilecție a aspectelor ieșite din comun poate fi pusă însă și pe seama unui anume mod în care ne parvin cunoștințele. Este un fapt binecunoscut că exemplele tind să "vorbească" în locul problemei pe care sunt chemate doar s-o ilustreze. Ele se referă la un aspect izolat, particular, dar capătă, pe neobservate, prin forța lor de iradiere, o valoare de generalitate. Exemplul se substituie, sfârșind prin a se autonomiza. Oricine s-a ocupat mai îndeaproape cu hipnoza clinică sau experimentală a întâlnit cazuri mai deosebite. Deși sunt atipice, ele se impun tocmai prin neobișnuitul lor și fără îndoială că și hipnologul, relatându-le, a contribuit, deseori, fără voia lui, la mitizarea hipnozei. Se adaugă la toate acestea tendința firească a omului de a căuta și cultiva fabulosul, senzaționalul, misticul.»[10]

În concluzie, diferența dintre știință și pseudoștiință e mare, de asemenea și diferența dintre psihologi și pseudopsihologi. Pseudopsihologii îi întâlnim în cercurile ezoterice căutându-și publicitate, în emisiunile unor studiouri de radio sau televizate, cu subiecte țintă către anumite categorii de oameni care ulterior le pot deveni clienți fideli. Prin titlul și conținutul acestor emisiuni, se caută inducerea în subconștientul pacienților racolați, concepțiile lor proprii, golind buzunarele omului împovărat de grijile și problemele cotidiene, între căutări și greutăți, pe care acești șarlatani le exploatează cu dibăcie.

Mulți dintre acești pseudopsihologi au diplome de doctorat, în anumite domenii, ce le aduc credibilitate în fața naivilor[11] care vin la ei după ce au vizionat anumite filmulețe sau emisiuni ezoterice pe internet sau la anumite posturi TV. Bineînțeles că pentru o consultație trebuie plătită o taxă care îi aduce "psihoterapeutului" un câștig considerabil.

S-a format o rețea la nivel național în care totul se învârte în jurul banului. Această rețea se numește "Ordinul Practicienilor de Medicină Complementară și Alternativă" (OPMCA) în care este înscris fiecare "terapeut". Cine vrea să fie membru al OPMCA trebuie să plătească o taxă și totul se rezolvă. Această "instituție" este singura care recunoaște "specializări" ca cristaloterapia, reiki, medicina tradițională chineză, astrologia medicală etc... Aceștia s-au autodenumit practicanți ai medicinei alternative și își iau avizul pe baza legii 118 din 2 mai 2007, o lege neclară cu unele ambiguități, lăsând loc de echivoc. Pentru multe din aceste metode terapeutice nu e nevoie de studii medicale, ci doar de câteva săptămâni de cursuri de calificare din partea unor asociații sau organizații din domeniul practicilor ezoterice (India, China, chiar și România), iar apoi, în urma achitării unei taxe să obțină avizul din partea OPMCA pentru a profesa liniștit.

Mulți dintre aceștia fac câte o facultate de psihologie, sau ceva cursuri în domeniu pentru a obține o diplomă de psiholog. Aceasta le dă credibilitate în fața celor neavizați și vulnerabili, oameni disperați cu diferite probleme care caută de undeva să le vină o salvare. Ceea ce nu știu pacienții acestora este că diploma unei școli de psihologie nu dă nimănui dreptul să practice această meserie/profesie dacă "terapeutul" respectiv nu are și un aviz de la Colegiul Psihologilor din România. Astfel, președintele acestui forum legal al profesioniștilor în psihologie, dr. Mihai Aniței, spunea: «Noi avem datoria – Colegiul Psihologilor, în raport cu statul român – să protejăm publicul, cetățenii României de false terapii, false servicii psihologice. E o datorie pe care noi ne-o asumăm»[12]

Sunt tot mai multe cazuri în care unii șarlatani susțin că sunt psihologi specializați în terapia cu îngerii sau în diferite domenii din afara științei, timp în care se folosesc de unele diplome de absolvire a unor școli psihologice obținute în anumite împrejurări de ei știute. Referitor la aceștia, doamna Margareta Dincă, profesor universitar și cercetător științific la Academia Română, spunea: «Dacă ești terapeut cu îngeri trebuie să scrie acolo "terapeut cu îngeri" să se știe cine ești, asta nu e corect. Deci nu psiholog. Faptul că bagi și psihologia acolo, asta nu e corect. Nu e corect din partea lor.»[13]

Cercetătorul științific, Margareta Dincă mai explică felul în care unii singuri se înșală considerând că s-au vindecat, dar în realitate totul e doar o stare de moment. În acest sens atrage atenția: «Eh, atunci se pot întâmpla lucruri grave. Se poate întâmpla ca, pentru moment, printr-un placebo sau prin anticipare să-și rezolve problema, dar pentru moment. Să depășească hopul. și, la următoarea situație conflictuală, se decompensează din nou și, probabil, mai grav. În mod obișnuit, mai grav.»[14]

Terapiile cu îngerii, în forma practicată de acești falși psihologi, nu este aprobată nici de Biserică. Canoanele Bisericii Ortodoxe opresc de la împărtășanie pe adepții acestor practici religioase asiatice, prin reglementări date de canoane. Aceștia aduc confuzii în mintea credincioșilor ei, în ce privește învățătura de credință.

Nefiind specialiști, membrii OMPCA, nu își pot asuma eșecul sau nereușita unui tratament. Astfel, președintele acestei organizații, dl. Lionel Zosmer, spunea: «Noi trebuie să luăm pacientul să-i spunem ce are să știe exact, mă refer din punct de vedere energetic, nu la partea medicală, și în momentul ăla îi putem spune: pot să fac de aici până aici»[15]. Conceptele despre "energii" si "vibrații" preluate din practicile religioase asiatice (budism, hinduism) nu sunt dovedite științific și nici nu sunt recunoscute de oamenii de știință, în schimb unii falși oameni de știință din domeniul ezoteric se erijează în "giranți ai științei" pe internet și diferite întruniri neavizate din punct de vedere medical.

La rândul său, OPMCA nu este recunoscută de Ministerul Sănătății și nu are cum să primească nici un aviz din partea acestui minister. Astfel, Sorina Pintea, în timpul când era Ministru al Sănătății, spunea: «Eu nu știu să dea ministerul avize de liberă practică unor vraci. În ăștia 11 ani, în loc să vindece miraculos, s-au îmbogățit miraculos, practic a fost raiul acestora, raiul vânzărilor de produse care ulterior s-au dovedit a fi toxice»[16]

Situația în România e tot mai gravă. Haosul politic, moral și economic permit unor șarlatani să dezvolte propriile afaceri la scară tot mai largă sub pretextul "bunelor intenții". Aceștia, având și protectori politici la nivel înalt, continuă să se claseze mai departe în categoria șarlatanilor necondamnați.