Curăția inimii este idealul pentru care au luptat toți sfinții. Ea este, în același timp, strădania pe care Dumnezeu o caută cel mai mult la om. Copiii înșiși sunt mai aproape decât oricine de această curăție și merită tot efortul din partea noastră spre a-i ajuta și a-i învăța să o păzească.
Volumul „Curăția” îi introduce pe cei mici în logica Duhului Sfânt, unde nu pot încăpea cearta, răutatea, cuvintele urâte. Harul inimii curate, primit la Botez, poate fi păstrat prin cultivarea bunătății și prin atenția la schimbul de informații și influențe care are loc, prin cele cinci simțuri, între sufletul omului și lumea din afara sa. Taina Sfintei Spovedanii și a Sfintei Împărtășanii sunt cele mai eficiente mijloace la care vom apela pentru a curăța și a face să strălucească inima care, inevitabil, se poate murdări atunci când facem greșeli mai mici sau mai mari.
Celor care se străduiesc pentru curăția inimii, Dumnezeu le oferă desfătarea raiului încă din viața aceasta: ei gustă pacea inimii, bucuria, căldura dragostei, credința, blândețea și toate darurile Duhului Sfânt, după cum arată și minunata întâmplare din viața Sfântului Serafim de Sarov, povestită de Motovilov.
Cuprins
Ghicitoare / 4
Cum să „facem rost” de o inimă curată?
Inima curată – darul lui Dumnezeu la Botez / 8
Cum să păzim inima, ca să rămână curată?
Bunica «Închide ușile!» / 10
Ce privim? / 14
Televizorul duhovnicesc / 16
Ce vorbim? Sf. Macarie cel Mare și femeile înțelepte / 20
Cărămida / 24
Cinci „uși” inundate de har / 26
Cum să curățim inima, dacă se murdărește?
O vizită importantă / 32
Spovedania și Împărtășania / 36
De pază la ușile inimii / 37
Cu inima curată, pentru o viață luminată
„Ai văzut înger?” / 38
Bibliografie / 40