În ziua de 31.12.2012 domnul doctor  Iosif Niculescu a trecut la Domnul. În vârstă de 98 de ani, veteran de război (a luptat pe Frontul de Est în cel De-al Doilea Război Mondial - mărturia sa despre participarea României în luptele din Rusia se află în filmul documentarEroism şi jertfă pe Frontul de Est), medic al Armatei regale şi cercetător. A fost un mare iubitor de ţară şi de Dumnezeu.
	„S-a stins un suflet mare, noi însă îl păstram în inimi, în gânduri şi în rugăciuni” (Ana Mihaela Groza – fiica)
	Înmormântarea a avut loc pe 3 ianuarie la cimitirul Reînvierea.
	Dumnezeu să îl odihnească în pace!
	 
	O scurtă prezentare a vieţii sale o puteţi citi 
aici şi 
aici. A fost un colaborator al revistei noastre şi a participat activ la cele două ediţii ale Simpozionului National Sfântul Andrei - Apostolul Românilor, organizat de asociaţia noastră la Mănăstirea Brâncoveanu.
 (a consemnat Ioan Cişmileanu)
	(sursa foto: www.razboiintrucuvant.ro)