Sfârşitul lumii şi prostia omenească a căutătorilor de senzaţii

 

       Am auzit cu toţii pe multe dintre canalele mediatice fel de fel de “proorocii” despre sfârşitul lumii. Dacă ar fi să ne luăm după calculele unor “evoluaţi” spirituali (”maeştri”, “proroci” sau cum le-o mai zice) mult mediatizaţi în massmedia românească, sfârşitul lumii ar fi trecut de mult sau trebuie să vină peste câteva zile. Unii spuneau că lumea se termină brusc în 12.12.2012, că până la această dată funcţionează calendarul civilizaţiilor mayaşe, alţii că e aproape etc. Un călugăr tibetan spunea că în 21 decembrie 2012 va fi un alt sfârşit al lumii şi fel de fel de speculaţii care mai de care mai senzaţionale. Toţi aceşti “prezicători” care stârnesc o panică nefolositoare, după ce văd că “prorociile” nu s-au adeverit, dispar fără urmă, fără a mai pomeni nimic despre afirmaţiile făcute anterior. Aceasta arată şi lipsa de responsabilitate de care dau dovadă. Au trecut câteva zile de când, după calculele unora, trebuia să fie acest sfârşit (12 decembrie a.c.). Iată că încă lumea îşi continuă existenţa. Din păcate puţini se întreabă ce spun Sfinţii Părinţi sau ce spune Mântuitorul Hristos despre acest subiect.

      Biserica nu se poate pronunţa asupra unei date exacte a sfârşitului şi nici nu o va face vreodată. Ştim clar care a fost începutul şi motivul pentru care Dumnezeu a creat lumea începând cu protopărinţii noştri Adam şi Eva, dar despre sfârşit nu ni se spune decât că nu se ştie când va fi ca dată certă. Mântuitorul spune în Evanghelie că sfârşitul “nu îl ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl”. Ne întrebăm de unde ştiu totuşi unii cu atâta exactitate o dată anume. Sfinţii Părinţi ai Bisericii spun şi ei că nimeni nu are de unde să ştie o dată anume, însă ne dau câteva detalii în ce priveşte semnele premergătoare. Astfel, ne spun despre cutremure, războaie, ura şi egoismul oamenilor, de erezii, compromisuri şi schisme în Biserică etc. Când toate acestea ajung la culmi pe care Dumnezeu nu le va putea suporta va fi şi începutul sfârşitului.

      Sfântul Ioan Evanghelistul spune, în Apocalipsă, că la sfârşit va veni mânia lui Dumnezeu peste oameni şi lumea se va lepăda de El pentru bunuri lumeşti şi trai mai bun acceptând pecetea fiarei, care este numărul 666. Nu ştim nici aceasta când va fi, dar ştim că se apropie. Dacă va fi în veacul acesta sau în cele viitoare nu avem de unde să ştim. Ştim doar că ce la om este cu neputinţă, la Dumnezeu toate sunt cu putinţă. Dacă Dumnezeu va vrea să lungească sau să scurteze această perioadă nu ştim, dar putem fi siguri că dacă lumea va fi mai bună o va lungi. Dumnezeu e dragoste, comuniune între semeni, unitate în Adevăr, demnitate şi pace lăuntrică. Când omul are pace lăuntrică are pace şi în preajma sa, în tot ce îl înconjoară. Într-un cuvânt îl are pe Hristos, iar când îl are pe El, are totul. De aceea spun Sfinţii Părinţi că unde este Hristos nimic nu lipseşte.

      Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe, precum şi marii noştri duhovnici contemporani, ne îndeamnă să fim preocupaţi mai mult de sfârşitul nostru decât de sfârşitul lumii, să fim împăcaţi cu noi înşine şi astfel vom fi împăcaţi şi cu Hristos. Gândindu-ne la sfârşitul nostru, ne gândim implicit şi la moarte în sensul duhovnicesc. A ne gândi la moarte, ne învaţă toţi Sfinţii Părinţi, trebuie făcut astfel încât întâlnirea noastră cu Hristos, la Judecata particulară, să fie fără războaie lăuntrice şi în unitate cu Duhul lui Dumnezeu. Gândul la moarte este, pentru fiecare dintre noi, un moment de analiză cu noi înşine, cu propria conştiinţă, astfel încât să fim pregătiţi duhovniceşte pentru a merge în faţa scaunului de Judecată a Mântuitorului Iisus Hristos.

      Unul dintre marii noştri duhovnici, arhimandritul Cleopa de la Sihăstria, mereu îi îndemna pe credincioşii care călcau pragul mănăstirii, să aibă frica de moarte în stânga şi frica de Dumnezeu în dreapta, iar părintele Iustin Pârvu de la mănăstirea Petru Vodă ne îndeamnă ca în tot ce facem să avem discernământ: „habotnicia nu-i plăcută în faţa lui Dumnezeu”. Astfel, avându-le pe acestea mereu în minte, vom putea ajunge să avem fiecare un sfârşit plăcut lui Dumnezeu şi o conştiinţă împăcată la bătrâneţe. Dar..., aceasta depinde de fiecare în parte... Dumnezeu a lăsat fiecăruia libertatea de a decide singur!

ieromonah Eftimie Mitra

schitul “Tuturor Sfinţilor Români”