Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
ACTUALITATEA religioasăNr. vizualizari: 73

Pr. Constantin Necula în echipa primului centru de suport oncologic din Sibiu

Tags: oncologie; Sibiu;
 

Părintele Constantin Necula face parte din echipa primului centru de suport oncologic din Sibiu, „Casa Sus Inima”. Experiență considerabilă în consilierea pacienților și a familiilor lor în calitate de preot şi cursurile de specializare în psihologie sunt câteva dintre motivele pentru care a fost cooptat în proiect. Deschiderea oficială a centrului va avea loc sâmbătă, 21 septembrie. Instituţia va putea fi vizitată, după inaugurare, între orele 10.00 și 16.00, în cadrul Zilei porților deschise.

Primul centru de suport oncologic din Sibiu va oferi sprijin persoanelor afectate de cancer și familiilor lor, din momentul aflării diagnosticului, în timpul tratamentului și ulterior. Pacienții care nu domiciliază în Sibiu, dar care urmează un tratament radioterapeutic în oraş au posibilitatea de a fi cazați în spațiul „Casa Sus Inima”. Asociația „Sus Inima” este o organizație de caritate nonguvernamentală, înființată în Sibiu, cu scopul sprijinirii persoanelor afectate de cancer, atât a celor diagnosticate, cât și a familiilor și îngrijitorilor lor.

„Misiunea noastră este aceea de a elimina efectele cancerului ca o problemă majoră de sănătate, prin prevenire, informare și diminuarea suferinței legate de boală”, se menţionează pe site-ul asociaţiei. Scopul proiectului este crearea unui spațiu în care pacientul sau aparținătorul să se simtă în siguranță și înțeles, prin facilitarea întâlnirilor cu alte persoane aflate în aceeași situație, dezvoltarea de noi relații personale și evitarea izolării sociale, crearea posibilității de a împărtăși informații despre diferite subiecte de interes, prin îmbunătățirea stării de spirit și a calității vieții. - Basilica

20-09-2019
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu