Rugăciune de binecuvântare a noului an bisericesc – 1 Septembrie
Canon de rugăciune la început de an bisericesc, sau al Indictionului
Rânduiala binecuvântării la începutul semănatului
Rugăciune la binecuvântarea vinului nou
Rugăciune la gustarea strugurilor
Rânduiala binecuvântării colivei și a altor prinoase
Rugăciune de binecuvântare a noului an bisericesc – 1 Septembrie
Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Izvorul vieții și al nemuririi, Făcătorul a toată făptura văzută și nevăzută, Care ai pus vremile și anii întru a Ta stăpânire și îndreptezi toate cu iconomia Ta cea cerească și întru tot bună, mulțumim Ție pentru îndurările minunate pe care le-ai făcut asupra noastră în toată vremea trecută a vieții noastre și Te rugăm, întru tot Îndurate Doamne: binecuvântează cununa anului ce a sosit cu bunătatea Ta și păzește pe binecredincioșii creștini români de pretutindeni, pe păstorii și învățătorii noștri. Înmulțește zilele vieții noastre întru sănătate deplină sufletească și trupească și ne dăruiește sporire în toate faptele cele bune. Dăruiește de sus bunătățile Tale întregului Tău popor: sănătate și mântuire și întru toate bună sporire. Sfântă Biserica Ta, țara noastră cu toate orașele și satele, izbăvește-le de toată reaua întâmplare, dăruindu-ne tuturor pace fără tulburare. Răzvrătirile eresurilor strică-le cu puterea Ta, iar pe noi întărește-ne, Doamne, întru iubirea Cea către Tine și între noi, ca să ne învrednicim cu inimă curată totdeauna a aduce mulțumire Ție, Părintelui Celui fără de început și Unuia Născut Fiului Tău și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, Dumnezeului Celui slăvit întru o Ființă, și a cânta preasfântului Tău nume: Slavă Ție, Dumnezeului și Binefăcătorului nostru, în vecii vecilor! Amin.
Canon de rugăciune la început de an bisericesc, sau al Indictionului
Troparul Începutului de an bisericesc, sau al Indictionului, glasul al 2-lea:
A toată făptura Ziditorule, Cel Ce timpurile şi anii ai pus întru puterea Ta, binecuvintează cununa anului bunătăţii Tale, Doamne, păzind în pace poporul şi ţara aceasta, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu şi ne mântuieşte pe noi.
Cântarea 1, glasul 1.
Irmosul:
Să cântăm toate popoarele, Celui Ce a scăpat pe Israel din robia cea amară a lui Faraon şi cu picioarele neudate prin adâncul mării l-a povăţuit, cântare de biruinţă, căci cu slavă S-a preaslăvit.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Toţi lui Hristos, Cuvântului Celui Ipostatic, prin Care s-au alcătuit toate şi prin Care se păzesc neclintite, ca Unuia care din Dumnezeu-Tatăl, Lumina Cea fără de început, S-a născut, cântare de biruinţă să-I cântăm, căci cu Slavă S-a preaslăvit.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Să cântăm toţi lui Hristos, Celui Ce, cu bunăvoinţa Tatălui, S-a arătat din Fecioară şi a propovăduit anul cel primit Domnului, spre mântuirea noastră, cântare de biruinţă, căci cu Slavă S-a preaslăvit.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
În Nazaret venind Dătătorul Legii, în zilele sâmbetelor a învăţat, descoperind iudeilor venirea Sa cea de negrăit, prin care ca un Milostiv, mântuieşte poporul nostru.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Toţi credincioşii lăudăm, pe Preaminunata Fecioară, care a Răsărit lumii pe Hristos şi de bucuria vieţii veşnice toate le-a umplut. Pe aceea pururea să o lăudăm că s-a Preamărit.
Cântarea a 3-a.
Irmosul:
Întăreşte-mă pe mine, Hristoase, pe piatra cea neclintită a poruncilor Tale şi mă luminează cu lumina feţei Tale. Că nu este sfânt, fără numai Tu, Iubitorule de oameni.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Întăreşte, Bunule, ca o vie roditoare, Biserica Ta, Atotputernice, pe care cu dragoste ai sădit-o pe pământ cu dreapta Ta şi o păzeşte pe ea.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Pe cei ce cu credinţă Te laudă pe Tine, Stăpânul tuturor, învredniceşte-i a petrece anul acesta cu fapte duhovniceşti, bineplăcute Ţie, Ziditorului.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Lină petrecere a anului dă-mi mie, Hristoase Îndurate şi mă luminează cu cuvintele Tale cele Dumnezeieşti, pe care le grăiai iudeilor în sâmbete.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Pururea te mărim pe tine ca pe Ceea ce numai tu ai primit, mai presus de fire, Darul Cel mai presus de om, pe Hristos Dumnezeul nostru, Cel Ce Neschimbat S-a sălăşluit în pântecele tău.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Am cunoscut, Atotputernice, iconomia Ta şi cu frică Te-am preaslăvit pe Tine, Mântuitorule.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Începerea anului ca o pârgă de prinos, îţi aducem Ţie, Mântuitorule, noi poporul Tău şi cu cântări îngereşti Te slăvim.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Învredniceşte, ca un Iubitor de oameni, pe cei ce au început anul, a-l săvârşi spre plăcere Ţie, Hristoase.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Atotţiitorule, Unule, Doamne, înconjurările anului liniştindu-le, dăruieşte lumii pacea Ta.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ca pe un liman al sufletelor noastre şi neclintită nădejde, pe Născătoarea de Dumnezeu toţi să o lăudăm.
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
De noapte mânecând, Te lăudăm pe Tine, Hristoase, Cel Ce eşti împreună fără de început cu Tatăl şi Mântuitorul sufletelor noastre; pace lumii dăruieşte, Iubitorule de oameni.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Cel Ce toate le umpli de bunătate, Hristoase, dăruieşte robilor Tăi anul ce se începe de mult bine întocmit, bine roditor şi încununat cu binecuvântări.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Curgerea anului arat-o nouă schimbare spre cele mai bune şi paşnică tocmire dă-ne nouă celor ce Te mărturisim pe Tine, Cuvântul lui Dumnezeu, Care Te-ai asemănat oamenilor.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Pe pământ ai venit Cel Ce eşti împreună fără de început cu tatăl, vestind celor robiţi iertare şi orbilor vedere, de la Tatăl, Cel Ce eşti mai presus de vremi.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Nădejdea noastră, Născătoare de Dumnezeu Preacurată şi dorul nostru spre tine îl punem; Milostiv fă nouă, Fecioară, pe Cel pe Care L-ai născut.
Cântarea a 6-a.
Irmosul:
Pe proorocul l-ai scăpat din chit, Iubitorule de oameni şi pe mine, Te rog, scoate-mă din adâncul păcatelor.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Viaţă bineplăcută Ţie a începe, cu începerea anului ne învredniceşte pe noi, Stăpâne.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Părtaşi legii Tale şi plini de zile duhovniceşti arată-ne pe noi cei ce Te lăudăm pe Tine, Mult Îndurate Mântuitorule.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Pe cei ce scapă la tine te rugăm izbăveşte-i de toată îngrozirea, Ceea ce ai născut pe Hristos, Dumnezeul nostru.
CONDAC, glasul al 2-lea.
Cel Ce locuieşti întru cei de sus, Hristoase Împărate, Făcătorul tuturor celor văzute şi celor nevăzute şi Ziditorule, Cel Ce zilele şi nopţile, timpurile şi anii ai făcut, binecuvântează acum cununa anului, fereşte şi păzeşte în pace pe cei binecredincioşi, ţara aceasta şi pe poporul tău, Mult Îndurate.
Cântarea a 7-a.
Irmosul:
Tinerii în dreaptă credinţă fiind crescuţi, păgâneasca poruncă nebăgând-o în seamă, de groaza focului nu s-au înspăimântat, ci în mijlocul văpăii stând, au cântat: Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Începând anul, pârgă de cântări lui Hristos, Cel Ce împărăţeşte cu Împărăţie fără de sfârşit, noi, cei binecredincioşi, cu bună credinţă cântând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Cel Ce eşti mai înaintea veacurilor şi în veci Domn, pe cei ce-Ţi cântă Ţie, Hristoase, Izvorul bunătăţilor, umple cu darurile Tale cele bune anul acesta, Dumnezeul părinţilor, Cel Ce eşti binecuvântat.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ca nişte robi Ţie, Stăpânului, spre rugăciune pe Preacurata Maica Ta aducem, Hristoase, ca să mântuieşti de toată primejdia, pe poporul Tău, Bunule, pe cei ce-Ţi cântă: Dumnezeul părinţilor bine eşti cuvântat.
Cântarea a 8-a.
Irmosul:
Pe Cel Ce a izbăvit în cuptor pe tinerii cei cuvântători de Dumnezeu şi cuptorul cel cu văpaia ca de tunet, în răcoreală l-a schimbat, pe Hristos Dumnezeu lăudaţi-Lşi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Ca unui începător al mântuirii, Hristoase, începătură de an aduce Ţie cinstita Biserică, cântând: Lăudaţi şi Preaînălţaţi pe Hristos în veci.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Pe Ziditorul, Cel Ce din nefiinţă toate le-a zidit cu înţelepciune negrăită şi poartă curgerea vremilor după voia Sa, lăudaţi-L şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Lui Dumnezeu, Celui Ce toate le chiverniseşte şi vremurile preface spre trebuinţa oamenilor cea de multe felurit să-I cântăm: Lăudaţi-L şi Preaînălţaţi-L în veci.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Pe tine, Maica lui Dumnezeu Fecioară Preacurată, în înconjurările anilor şi în curgerea vremilor te lăudăm, ca pe Născătoarea de Dumnezeu şi izbăvitoarea tuturor.
Cântarea a 9-a.
Irmosul:
Chipul naşterii tale celei curate l-a arătat rugul cel ce ardea nears; şi acum, te rugăm, să stingi cuptorul ispitelor cel sălbăticit asupra noastră, ca neîncetat să te mărim pe tine, Născătoare de Dumnezeu.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Cuvântul lui Dumnezeu şi Puterea, Înţelepciunea Cea Adevărată şi Ipostatică, Care împreună ţii şi chiverniseşti toate cu înţelepciune şi această vreme de acum o tocmeşte robilor tăi în aşezare lină.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Toate lucrările Tale, Doamne, cerurile, pământul şi lumina, marea, apele şi toate izvoarele, soarele şi luna, întunericul şi stelele, focul şi oamenii şi dobitoacele, împreună cu îngerii Te laudă pe Tine.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Unule, Cel Ce eşti mai înainte de veci, ca un Făcător al veacurilor şi Care împărăteşti, o Dumnezeire în Trei Ipostasuri Neamestecată, prin rugăciunile Preacuratei şi pururea Fecioarei Maria, anul acesta roditor arată-l moştenirii Tale.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Mântuitorule a toate şi Atotţiitorule, Ziditorule al făpturii şi Îndreptătorule, pentru rugăciunile Celei ce Te-a născut pe Tine fără de sămânţă, pace lumii Tale dăruieşte, păzind Biserica întotdeauna neclintită.
SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif...
Ca la Stăpânul a toate şi Dătătorul bunătăţilor, la Tine cădem cu credinţă, strigând cu dinadinsul: de a Ta bună milostivire fiind îmblânzit, Mântuitorule şi pentru rugăciunile Celei ce Te-a născut şi ale tuturor celor ce au bineplăcut Ţie pururea, învredniceşte ca un Bun, pe cei ce Te cinstesc în două Firi şi Te măresc cu credinţă pe Tine.
Rânduiala binecuvântării la începutul semănatului
Preotul, luând apă sfinţită şi grâu binecuvântat de la litie, merge la ogoarele unde are să se semene; îşi pune epitrahilul şi, stând cu faţa spre răsărit şi spre seminţele ce au să se semene, începe după obicei: Binecuvântat este Dumnezeul nostru…, Împărate ceresc…, Sfinte Dumnezeule…, Tatăl nostru…, Că a Ta este împărăţia…, Doamne miluieşte (de 12 ori), Slavă… Şi acum…, Veniţi să ne închinăm… (de 3 ori) şi
PSALMUL 64
Ţie Ţi se cuvine cântare, Dumnezeule, în Sion, şi Ţie Ţi se va împlini făgăduinţa în Ierusalim. Auzi rugăciunea mea; către Tine tot trupul va veni. Cuvintele celor fără de lege ne‑au biruit pe noi şi nelegiuirile noastre Tu le vei curăţi. Fericit este cel pe care l‑ai ales şi l‑ai primit; locui‑va în curţile Tale. Umplea‑ne‑vom de bunătăţile casei Tale; sfânt este Locaşul Tău, minunat întru dreptate. Auzi‑ne pe noi, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului şi a celor de pe mare departe. Cel ce găteşti munţii cu tăria Ta, încins fiind cu putere; Cel ce tulburi adâncul mării şi vuietul valurilor ei. Tulbura‑se‑vor neamurile şi se vor spăimânta cei ce locuiesc marginile, de semnele Lui; ieşirile dimineţii şi ale serii le vei veseli. Cercetat‑ai pământul şi l‑ai adăpat pe el, bogăţiile lui le‑ai înmulţit; râul lui Dumnezeu s‑a umplut de apă; gătit‑ai hrana lor, că aşa este gătirea Ta. Adapă brazdele lui, înmulţeşte roadele lui şi se vor bucura de picături de ploaie, răsărind. Vei binecuvânta cununa anului bunătăţii Tale şi câmpiile Tale se vor umple de roade bogate. Îngrăşa‑se‑vor păşunile pustiului şi cu bucurie dealurile se vor încinge. Îmbrăcatu‑s‑au păşunile cu oi şi văile vor înmulţi grâul; vor striga şi vor cânta.
Apoi preotul citeşte această
Rugăciune
Domnului să ne rugăm.
Doamne, Dumnezeul nostru, am adus înaintea ochilor Tăi seminţe din cele dăruite de curatele şi preabogatele Tale palme, Stăpâne, şi ne rugăm să le ai în grijă, că n‑am cutezat să le închidem în sânurile cele neînsufleţite ale pământului, fără să căutăm spre porunca slavei Tale, care porunceşte pământului să răsară şi să crească şi să dea sămânţă semănătorului şi pâine spre mâncare. Şi acum ne rugăm Ţie, Dumnezeul nostru, auzi‑ne pe noi cei ce ne închinăm Ţie şi deschide‑ne vistieria Ta cea mare şi bună şi cerească şi revarsă binecuvântarea Ta, până ce ne vom îndestula, după nemincinoasele Tale făgăduinţe. Depărtează de la noi tot ce nimiceşte rodul pământului şi toată cercetarea cea cu dreptate pornită asupra noastră, pentru păcatele noastre, şi trimite îndurările Tale cele multe peste poporul Tău. Cu harul şi cu iubirea de oameni a Unuia‑Născut Fiului Tău, cu Care eşti binecuvântat, împreună şi cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţă Făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Şi preotul, luând grâul cel binecuvântat, îl amestecă cu seminţele, zicând:
Binecuvintează, Doamne, cununa anului cu bunătatea Ta; câmpiile Tale să se sature de belşug şi văile să înmulţească grâul.
După aceea, luând aghiasmă, stropeşte cu ea seminţele, zicând:
Binecuvântarea Domnului să se pogoare asupra acestor seminţe şi să le facă să crească şi roadă multă să aducă; în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Şi îndată stropeşte şi arătura pe care se va semăna, zicând:
Cercetează, Doamne, pământul acesta, adapă‑l şi‑l îmbogăţeşte; brazdele lui umezeşte‑le, rodul înmulţeşte‑l, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
După aceea preotul ia în mână seminţe şi aruncă în chipul crucii de trei ori pe arătură, zicând:
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Rugăciune la binecuvântarea vinului nou
Domnului să ne rugăm.
Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce eşti bun şi iubitor de oameni, caută spre vinul acesta şi spre cei care vor gusta din el, şi‑l binecuvintează precum ai binecuvântat puţul lui Iacov şi scăldătoarea Siloamului şi paharul Sfinţilor Tăi Apostoli. Cel ce ai venit în Cana Galileii şi ai binecuvântat cele şase vase şi ai prefăcut apa în vin şi slava Ta ai arătat‑o sfinţilor Tăi ucenici şi Apostoli, Însuţi şi acum, Doamne, trimite Sfântul Tău Duh peste vinul acesta şi‑l binecuvintează pe el în numele Tău cel sfânt. Că Tu eşti cel ce binecuvintezi şi sfinţeşti toate, Hristoase Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Tatălui şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Rugăciune la gustarea strugurilor
Domnului să ne rugăm.
Binecuvintează, Doamne, această roadă nouă a viţei, care, prin buna întocmire a văzduhului, prin picăturile de ploaie şi prin liniştea vremii, ai binevoit a o aduce la acest ceas al coacerii; şi celor ce vom gusta dintr‑însa, să ne fie spre veselie, iar celor ce au adus‑o Ţie, ca dar, spre curăţirea păcatelor, prin dumnezeiescul şi sfântul Trup şi Sânge al Hristosului Tău cu Care eşti binecuvântat, împreună cu Preasfântul şi bunul şi de‑viaţă‑făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Rânduiala binecuvântării colivei și a altor prinoase
Adică a grâului fiert, amestecat cu miere şi alte feluri de poame dulci, ce se aduce în biserică întru cinstirea şi pomenirea Praznicelor împărăteşti sau ale sfinţilor. Deci, fiind adusă coliva în biserică, de este seara, la Vecernie, după: Acum slobozeşte…, Sfinte Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, Tatăl nostru…, Că a Ta este împărăţia…, troparul sfântului. Slavă…, condacul, Şi acum… Pentru rugăciunile tuturor sfinţilor, Doamne, şi ale Născătoarei de Dumnezeu, pacea Ta dă‑ne‑o nouă şi ne miluieşte pe noi, ca un îndurat, glasul 1. Iar de este la Liturghie, după Rugăciunea amvonului, îndată se cântă troparul şi condacul praznicului sau al sfântului. Apoi diaconul, tămâind, zice: Domnului să ne rugăm. Strana: Doamne miluieşte. Preotul, stând lângă colivă, zice cu glas această
Rugăciune
Doamne, Cel ce ai plinit toate cu cuvântul Tău şi ai poruncit pământului să scoată multe feluri de roade spre desfătarea şi hrana noastră; Care pe cei trei tineri şi pe Daniil, care erau în Babilon, fiind hrăniţi cu seminţe, i‑ai arătat mai frumoşi decât pe cei hrăniţi cu multe desfătări; Însuţi, întru tot: bunule Împărate, şi aceste seminţe cu multe feluri de roade le binecuvintează (acum le binecuvintează cu mâna dreaptă) şi sfinţeşte pe cei ce vor gusta dintr‑însele, căci acestea spre slava Ta şi spre cinstirea sfântului (N) s‑au pus înaintea Ta de robii Tăi, încă şi spre pomenirea celor ce s‑au săvârşit întru dreapta credinţă. Şi dăruieşte, Bunule, celor ce au înfrumuseţat acestea şi celor ce săvârşesc pomenirea, toate cererile cele către mântuire şi desfătarea bunătăţilor Tale cele veşnice. Pentru rugăciunile Preacuratei stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria, şi cu ale sfântului (N), a cărui pomenire săvârşim, şi cu ale tuturor sfinţilor Tăi. Că Tu eşti Cel ce binecuvintezi şi sfinţeşti toate, Hristoase Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm împreună şi Părintelui Tău celui fără de început şi Preasfântului şi bunului şi de‑viaţă‑făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Citeste si: | |