Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Predici. Cateheze. PastoraţieNr. vizualizari: 94

E păcat să facem moda? Despre lux.

Sfântul Ioan Gură de Aur
Tags: pacat; moda; Sfântul Ioan Gură de Aur;
 

– Dar ce păcat este să porţi o încălţăminte frumoasă, strălucitoare, care vine bine pe picior? Poate fi numit acesta un păcat?

Sfântul Ioan Gură de Aur: – Vreţi să-i răspund aşa cum trebuie celui care vorbeşte aşa? 
Vreţi să-i arăt toată hidoşenia gândirii lui? 
Nu vă veţi supăra?
Dar, mai bine spus, chiar dacă vă veţi supăra, nu-mi pasă. Voi sunteți vinovaţi că vorbesc ca un nebun, voi toţi care nu socotiţi lucrul acesta păcat, voi care mă siliţi să mă năpustesc asupra luxului vostru.
Haide, dar, să cercetăm şi să vedem ce mare este răul acesta!
Câtă ocară, câtă batjocură nu meritaţi când vă brodaţi încălţămintea cu fire de mătase, cu care nu-i frumos să vă brodaţi nici hainele?
Dacă dispreţuiţi spusele mele, ascultaţi glasul lui Pavel, care opreşte acestea cu multă asprime şi atunci veţi simţi batjocura.
– Ce spune Pavel?
„Femeile să nu se împodobească cu împletituri de păr sau cu aur sau cu mărgăritare sau cu haine scumpe”.
De ce iertare mai poţi fi, oare, vrednic când Pavel nu îngăduie soţiei tale să poarte haine scumpe şi luxoase, iar tu întinzi luxul acesta şi la încălţăminte şi faci să se ostenească atâţia oameni ca tu să porţi luxul acesta plin de batjocură şi de ocară?
Pentru aceste fire de mătase, pe care tu le iei şi le coşi pe încălţămintea ta, cu care împodobeşti pielea încălţămintei tale, se construiesc corăbii, se tocmesc vâslaşi, timonieri şi căpitani de corabie, se întind pânzele şi se porneşte în largul mării; oamenii îşi părăsesc soţiile, copiii şi patria; negustorul îşi încredinţează viaţa valurilor mării, se duce în ţări străine locuite de barbari, îndură o mulţime de primejdii.
Poate fi, oare, o nebunie mai mare ca aceasta?
În timpurile vechi nu era aşa! Bărbaţii se încălţau aşa cum se cade să se încalţe un bărbat! Dacă vom merge tot aşa mă tem că tinerii noştri cu timpul vor purta încălţăminte femeiască şi nu se vor ruşina! Şi mai grozav este că părinţii văd lucrul acesta şi nu se revoltă, ci-l socotesc indiferent.
Vreţi să vă spun însă ceva mai grozav?
Se cheltuiesc atîţia bani când printre noi sunt atâţia săraci!
Vreţi să vă aduc în faţa voastră pe Hristos, mort de foame, gol, osândit de toţi, înlănţuit? 
Nu meritaţi, oare, să vă trăznească Dumnezeu când nici nu-l băgaţi în seamă pe cel sărac, lipsit şi de hrana cea de toate zilele, iar voi vă împodobiţi cu atâta râvnă încălţămintea?
Hristos, când a dat porunci ucenicilor Săi, nu le-a îngăduit să aibă nici încălţăminte (Matei 10, 10); noi însă nu numai că nu vrem să umblăm cu picioarele goale, dar nici nu ne încălţăm cum trebuie să ne încălţăm.
Poate fi, oare, o sluţenie mai mare ca aceasta?
Poate fi o batjocură mai mare?
Ca să împodobeşti pielea încălţămintei tale trebuie să ai suflet de femeie, să fii crud şi neomenos, să fii doritor de lux şi de lucruri fără de valoare.

Când va mai putea să ia aminte la cele de neapărată trebuinţă un om care se ocupă cu aceste lucruri de prisos?
Când va mai putea un tânăr ca acesta să se mai îngrijească de suflet sau să se gândească că are suflet? 
Un om de nimic va fi omul care se vede silit să admire nişte lucruri ca acestea. Un om crud va fi omul care pentru acestea va trece cu vederea pe săraci.
Un om lipsit de virtute va fi omul care-şi cheltuieşte cu acestea toată râvna sa.
Când va mai putea să se uite la cer omul care se interesează de calitatea firelor de mătase, de strălucirea culorilor şi de florile brodate în pielea încălţămintei? 
Când va mai putea admira frumuseţea cerului omul care rămâne uimit de frumuseţea pielii încălţămintei sale şi se uită numai la picioare?
Dumnezeu a întins cerul, a aprins soarele, ca să-ţi atragă spre înălţime privirile; tu, însă, la îndemnul diavolului, te sileşti să priveşti în jos şi la pămînt, cum fac porcii. Diavolul cel viclean a născocit schimonoseala aceasta ca să-ţi abată privirile de la frumuseţea cerului.
Pentru aceasta te-a adus aici; iar Dumnezeu, Care-ţi arată cerul, este învins în sufletul tău de diavol, care ţi-arată pielea încălţămintei tale! Dar, mai bine spus, nu-ţi arată nici pielea – că şi pielea este opera lui Dumnezeu -, ci păcatul şi meseria pusă în slujba păcatului. Şi astfel tânărul, îndrăgostit de încălţămintea brodată cu fire de mătase, merge uitându-se în jos la pământ, deşi a primit porunca să filozofeze despre cer! Se mândrește cu incălțămintea sa mai mult decât daca ar fi facut cine știe ce fapte de vitejie; când iese în oraș merge în vârful picioarelor; este cuprins de griji și neplăceri zadarnice ca nu cumva să i se murdărească încălțămintea: iarna de noroi, vara de praf. Ce faci omule? Ai aruncat, cu nebunia aceasta, tot sufletul tău în noroi. Vezi că este târât pe jos și nu te uiți la el, dar ai grijă de încălțămintea ta. Cunoaște odată rostul incălțămintei! Rușinează-te de părerea ce ți-ai făcut-o de rostul ei. Pentru aceasta a fost făcută încălțămintea, ca să calci cu dânsa glodul, noroiul și toată murdăria de pe jos! Dacă nu vrei să ți se murdărească ghetele, atârnă-ți-le de gât, sau pune-ți-le pe cap!

Râdeți când mă auziți grăind așa! Mie insă, îmi vine să plâng de nebunia tinerilor acestora și de dragostea lor de lux. […]

Se vede, dar, din aceasta că un tânăr ca acesta va fi zgârcit, josnic și leneș și va fi silit să facă și multe alte păcate; va fi crud și iubitor de slavă; și nimeni nu mă va contrazice; crud, pentru că de dorul împodobirii pare că nici nu vede pe sărac, că își împodobește cu aur ghetele, dar trece cu vederea pe săracul leșinat de foame; iubitor de slavă, pentru că este învățat să fie lăudat de oameni chiar pentru toate fleacurile. […]

Să vă spun, oare, și altele mai grozave decât acestea sau vă sunt de ajuns și acestea? Cred că sunt de ajuns. Trebuie, dar, să-mi opresc aici cuvântul. Că acestea le-am adresat celor care au totdeauna obiceiul să spună că faptele osândite de mine nu sunt cine știe ce păcate! Știu că mulți tineri nici nu vor lua aminte la cuvintele mele, fiind îmbătați de patimă. Dar aceasta nu m-a făcut să tac. Părintii cu judecată și sănătoși la suflet vor putea, împotriva voinței copiilor lor, să-i facă să se îmbrace și să se încalțe cum se cuvine. Să nu spună tatăl: „Nu-i nimic aceasta!” sau: „Nu-i nimic aceea!” O astfel de judecată, da, o astfel de judecată a stricat totul. Ar trebui instruiți copiii nostri și în această privință! Să-i facem să fie, chiar în lucrurile mici, plini de cuviință, mari la suflet, să nu se uite la forma lucrurilor, ci la fondul lor; așa vor fi vrednici și in lucrurile mari. Ce este mai neînsemnat decât învățarea literelor alfabetului? Și totuși cu ajutorul lor ajung oratori, învățați, filozofi! Dacă nu vor cunoaște literele nu vor cunoaște nici retorica, nici știința și nici filozofia!

Cuvintele acestea nu le adresez numai tinerilor, ci și femeilor și fetelor. Și ele sant supuse, ca Și tinerii, acelorași păcate; ba cu cât mai mult fetelor, cu cât unei fecioare îi stă bine buna-cuviință.

Este timpul deci să termin cuvântul cu o rugăciune. Rugați-vă, dar, toți împreună cu mine, ca mai cu seamă tinerii Bisericii să trăiască în bună-cuviință și să ajungă la bătrâneți cinstite. Că nu este bine ca aceia care nu trăiesc așa să ajungă la bătrânețe; dar pentru cei care trăiesc în tinerețe ca niște bătrâni, pentru aceia mă rog să ajungă la adânci bătrâneți, să fie părinții unor copii vrednici, să bucure pe cei ce i-au născut, dar mai înainte de toți pe Dumnezeu, Creatorul lor; să alunge departe de ei orice boală sufletească, nu numai aceea cu privire la încălțăminte, nici numai aceea cu privire la haine, ci orice boală sufletească, orice păcat. Un tânar, de a cărui educație nu te ocupi este ca un pământ înțelenit pe care cresc mulți spini. Să aruncăm, dar, asupra tinerilor focul Sfântului Duh, să ardem dorințele lor rele, să întoarcem ogorul sufletului lor și să-i facem gata de a primi sămânța. Să arătăm lumii pe tinerii noștri mai cuminți și mai înțelepți decât bătrânii păgânilor. Atunci e lucru de mirare, când cumințenia strălucește în viața tânărului! Dacă ești cuminte la bătrânețe, n-ai mare merit; vârsta te ajută să fii cuminte! Minunat lucru este să fii liniștit în mijlocul valurilor, să nu te arzi când esti în cuptor, sa nu fii desfrânat când ești tânăr.” - Sursa: Ortodoxinfo

 

01-07-2019
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu