Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Familia. Copiii. Educaţia. VocaţiaNr. vizualizari: 62

Gaypride sau dezorientarea sexuală

Tags: homosexualitate; familia; boli; ideologie de gen;
 

Săptămânile acestea sunt pline de manifestări dedicate homosexualitatii în Romania și în lumea occidentală. Cine s-ar fi putut gândi, doar cu o generație în urmă, că am putea ajunge și la acest punct în istorie? Evenimentele care deja au loc în București au culminat cu așa numita „paradă a diversității” care, așa cum explicăm mai jos, ar fi mai bine numită „parada confuziei sexuale”. Eticheta „parada diversității” e un eufemism de import occidental care camuflează adevărul pe care nimeni pare că nu mai vrea să-l spună: cei care demonstrează pentru „diversitatea sexuală” demonstrează, de fapt, pentru confuzia sexuală. Confuzia sexuală nu e de celebrat și nici nu merită ritualul public anual la care suntem martori de mulți ani în București. Iar anul acesta și în Timișoara. Și tot anul acesta a avut loc prima paradă a confuziei sexuale la Cernăuți, la care au participat aproximativ zece persoane, sub supravegherea a mai bine de zece jandarmi. Cei din Cernăuți spun că cei zece care au defilat nu ar fi fost localnici, ci veniți din alte orașe.

Dezorientare sexuală

Mai și iunie reprezintă sezonul paradelor homosexuale în Europa, America, și alte țări ale lumii. Din nou, străzile marilor orașe din lume au fost inundate de homosexuali și prietenii lor, presa este de partea lor, propaganda homosexuală a fost la înălțime, media a exagerat numărul participanților, ni se spune că homosexualii sunt victime ale discriminării și că discriminarea și violenta împotriva homosexualilor sunt acțiuni zilnice perpetuate de restul lumii. Grupuri de oameni  îmbrăcați în culori stridente vor scanda și cere „căsătorii” între persoane de același sex, dreptul homosexualilor de a adopta copii, de a dona sânge, de a fi reprezentați în Parlament, în ierarhiile bisericești, de a li se recunoaște „contribuția” la societate, ori de a discrimina împotriva celor care nu sunt de acord cu ei. Vor fi îmbrăcați mai mult sau mai puțin decent. Vor fi vulgari, mai mult sau mai puțin. Vor fi obsceni, mai mult sau mai puțin. Se vor săruta în stradă. Vor țipa. Prin toate acestea, vor căuta să transmită un mesaj al confidenței, veseliei și fericirii. Dar unul care înșală, așa cum de fapt face întreaga mașinărie propagandistică a homosexualilor.

Romania nu face excepție acestui ritual anual. Pe 22 iunie a fost programat marșul homosexualității în București și media română, ca de obicei, a promovat marșul, a lamentat „discriminarea” împotriva homosexualilor, a arătat fața „umană” a homosexualității, a promovat agenda homosexualilor. Ne acuză de homofobie, de ură față de homosexuali,  de îngustime de minte. Toate acestea, adică și parada și propaganda mediatică, pe banii Uniunii Europene, a unei Uniuni Europene pe moarte, care trăiește, în prezent, de pe banii viitorilor ei copii și nepoți. Dacă va mai avea copii ori nepoți. Căci avortul și homosexualitatea nu produc. Doar distrug. În acest context al „celebrării” anormalității homosexuale, media română va ignora cea mai tristă realitate a vieții homosexualilor – sufletele lor goale.

S-a discutat că anul acesta Președintele Iohannis și delegați din partea USR participă la marșul homosexual, dl Dan Barna deja declarând recent că e pentru legalizarea căsătoriilor între homosexuali. Este o implicare tristă din partea lor, care va camufla și mai mult viețile triste și dezorientate ale celor care se identifică fiind homosexuali.

Luna aceasta, cotidienele lumii scriu pe larg privind marșurile homosexuale și arată poze cu fețe tinere, fericite, zâmbitoare, copii vopsiți pe față în culorile curcubeului și alte imagini care caută să denote confidență, fericire și o viață împlinită. Printre aceste mesaje, ascunse cumva din vederea publicului, sunt și titluri de articole și studii care discută realitatea vieții cotidiene a homosexualilor: tristețea, confuzia, depresia, inclinația spre suicid, alcoolismul și alte manifestări de acest gen.

Sănătatea mintală a homosexualilor

O spunem de ani de zile și o spunem din nou azi: nu există „orientare sexuală” ci, dimpotrivă, se poate vorbi mai bine despre „dezorientare sexuală” și, chiar, despre „dezordine sexuală”. Săptămâna trecută a fost publicat „cel mai mare studiu privind sănătatea mintală a tinerilor LGBTQ.” Studiul a inclus 25 896 de respondenți ne-heterosexuali și a fost făcut de fundația Trevor Project din New York. Concluziile lui îngrijorează. [Studiul îl puteți citi aici: https://www.thetrevorproject.org/wp-content/uploads/2019/06/The-Trevor-Project-National-Survey-Results-2019.pdf]

Conform studiului, 39% dintre tinerii homosexuali s-au gândit în mod serios să se sinucidă în anul precedent studiului; 71% dintre ei au fost triști ori deznădăjduiți cel puțin două săptămâni în anul precedent; 66% dintre ei au declarat că prietenii lor le-au sugerat să-și schimbe comportamentul homosexual; 71% dintre ei se simt discriminați; 76% dintre ei declară că atmosfera politică din America îi deprimează; și 87% dintre ei au avut nevoie de consiliere cu cineva care le „înțelege” problemele.

Curios de asemenea, e că tinerii care au participat la sondajul care a stat la baza studiului au raportat, în total, peste „100 de orientări sexuale diferite” și „peste 100 de identități sexuale diferite.” Atenție: nu mai e vorba de doar două orientări sexuale ori două identități de gen, ci de peste 100!

Boli transmisibile

Pe 6 iunie Organizația Mondială a Sănătății a publicat un studiu conform căruia în fiecare zi se produc peste un milion de infecții cu boli venerice la nivel global. [Detalii: https://www.cnn.com/2019/06/06/health/global-sti-cases-who-data-intl/index.html?inf_contact_key=a64d144fb8653f3861c08e3c3cc94d55cc0558ed5d4c28cbfab114022b1ec50d] Acest număr însă include infecții cu doar patru (4) tipuri de boli venerice: clamidia, sifilis, tricomania și gonorea. Anual se produc peste 376 de milioane de noi infecții cu aceste boli venerice. Conform Organizației Mondiale a Sănătății 4% din întreaga populație a lumii e infectată cu una din aceste boli venerice. Majoritatea acestor boli se transmit prin relații sexuale neheterosexuale. De asemenea, tratamentul medical al acestor boli devine tot mai dificil, aceste infecții devenind tot mai rezistente la antibiotice și necesitând descoperirea altor medicamente care să le trateze.

Familia și relațiile sexuale naturale, avantaje

Tot luna aceasta  The Institute for Family Studies din Charlottesville, Virginia, a publicat un studiu privind impactul religiei asupra satisfacției personale, inclusiv satisfacția sexuală. [Detalii: https://ifstudies.org/reports/world-family-map/2019/executive-summary]

Concluziile sunt cele la care ne-am aștepta: religia are un impact pozitiv. Concluzia principală a studiului este ca: „men and women who share an active religious life enjoy higher levels of relationship quality and sexual satisfaction compared to their peers in secular or less / mixed religious relationships. They also have more children and are more likely to marry.” („Bărbații și femeile care au o viață religioasă activă se bucură de o calitate mai ridicată a relațiilor dintre ei și de o calitate mai ridicată a satisfacției sexuale în comparație cu cei din lumea seculară ori în relații religioase mixte. Ei au și mai mulți copiii și sunt mai mult predispuși să se căsătoreasca.”)

Vaticanul respinge ideologia de gen

Pe 10 iunie Vaticanul a publicat un material important care respinge ideologia de gen. Este un semnal bun pentru societatea confuză din punct de vedere sexual în care trăim. Documentul e intitulat sugestiv, „Male and Female He Created Them: Towards a path of dialogue on the question of gender theory in education” („Bărbat și femeie i-a creat El: spre un dialog privind ideologia de gen în educație”). [Detalii : https://www.vaticannews.va/en/vatican-city/news/2019-06/vatican-document-on-gender-yes-to-dialogue-no-to-ideology.html]

Câteva concluzii

E cert că ființele umane nu se nasc într-o stare de confuzie sexuală. Dacă ele s-ar naște cu o „orientare sexuală” diferită de cea naturală, procentul acestor persoane ar fi, mai mult sau mai puțin, același de-a lungul întregii istorii a omenirii. Faptul că procentul persoanelor care se identifică ca fiind ne-heterosexuale diferă pe categorii de vârstă, de sex, nivel de educație, rasă si venit denotă, mai mult ca orice ca această identitate e una artificială, o modă, un stil de viață, un simptom al unei dezorientări sexuale ori chiar confuzii sexuale. Cum altfel se explica faptul că, de exemplu, în statul Massachusetts în 20 de ani, între 1998 si 2018, procentul tinerilor care se identifică drept ne-heterosexuali a crescut de șapte (7) ori de la 2,5 la 16%? Ori că, dacă în anii 90 doar 0,6 până la 0,8% din respondenți întrețineau relații sexuale doar cu persoane de același sex, în 2018, 4,5% se identifică drept ne-heterosexuali? Este imposibil ca, la nivelul rațiunii, să admitem că procentul persoanelor care s-ar naște ne-heterosexuale ar crește vertiginos de la 2,5% în 1998 la 16% în 2018, ori de la 0,6% la 4,5% în doar o generație de oameni. Concluzia nu poate fi alta decât că identificare ne-heterosexuala e o modă, un capriciu, o frivolitate tranzitorie care scade ori chiar dispare cu vârsta.

Educația sexuală e cel mai important factor care generează confuzie sexuală în copii și adolescenți. Mass media le cântă în strună celor care suferă de confuzie sexuală. Vedetele cinematografice încurajează tinerii să se identifice ca fiind ne-heterosexuali. Confuzia sexuală începe devreme în viață ființei umane și continuă până la moarte. Începe încă înainte de grădiniță când minorii încep să se uite la desene animate, apoi se extinde în grădiniță unde e promovată de educatoare, de învățători în școlile elementare, de profesori în licee și universități, iar în societate de mass media, media socială, legiuitori, politicieni, tribunale, judecători, Hollywood, și chiar unele biserici.

Nu e deci de mirare că incidența identității ne-heterosexuale e mai ridicată la adolescenți și tineri și că scade cu vârsta. E contagioasă. Pornografia își are și ea rolul ei nefast în crearea de confuzie sexuala la copii, tineri și adulți. Nu putem trece cu vederea nici instituirea căsătoriilor homosexuale care nu își au nici un rost și cauzează confuzie și dezordine în mințile copiilor. În plus, pentru tineri, și mai ales adolescenți, e „cool” să fii „anormal”, să fii „gay”, să îți schimbi sexul biologic, și, în general, să fii „diferit” de ceilalți. Dar poate cei mai vinovați și cel mai decisiv factor suntem noi, generația adultă și părinții care am trecut cu vederea și încă trecem cu vederea deteriorarea moravurilor și a instituțiilor care garantează fiecărui individ echilibrul și sănătatea sexuală: familia și căsătoria naturală.

ARTICOLUL 16 DIN DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI

Articolul 16 din Declarația Universală a Drepturilor Omului afirmă: „Cu începere de la împlinirea vârstei legale, bărbatul și femeia, fără nicio restricție în ce privește rasa, naționalitatea sau religia, au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie. … Familia constituie elementul natural și fundamental al societății și are dreptul la ocrotire din partea societății și a statului„. Familia româna își cere drepturile. Aceste drepturi le pledăm, le-am pledat din 2006 încoace, și vom continua să le pledăm. Sunt cele mai prețioase dintre drepturi, dar și cele mai abuzate azi. Prețuiți-le!

Sursa: alianta-familiilor.ro

 

01-07-2019
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu