Duhul Sfânt, cauza codului genetic şi a instinctelor din flora şi fauna terestră

 

Un articol de Monah SERGHIE - Mănăstirea Sihăstria Putnei, Suceava

Biocomunicarea viului

Biosfera în care trăim există pentru că de la cele mai simple vieţuitoare până la formele cele mai complexe, de la protozoare până la om, comunică informaţional. Autoreglajul biologic la nivel planetar presupune o procesare şi o coordonare a tuturor intrărilor şi ieşirilor din sistem. Nu întâmplările compostează calitatea si cantitatea într-un biosistem ci Duhul Sfânt. Un aeroport n-ar fi operaţional dacă nu ar exista un turn de control. Reţeaua de căi ferate ale unei ţări, magistrala naţională de gaze, sistemul energetic naţional ş.a.m.d. sunt funcţionale dacă şi numai dacă informaţiile sunt. A nu se confunda calitatea absolută a Duhului Sfânt cu calitatea duhurilor create; omul a fost făcut de DUMNEZEU dar nu este DUMNEZEU.

Prin analogie deducem că micro şi macrocosmosul există dacă şi numai dacă o Superinteligenţă procesează, coordonează şi controlează moartea şi viaţa. Culmea absurdului este concepția steril-mecanicistă atee care afirmă că, autoreglajul în micro şi macro cosmos este rezultatul condimentării cu întâmplări norocoase a miliardelor de ani. În 1968 Cleve Backster, inventatorul detectorului de minciuni – un poligraf ce înregistrează efectul psihogalvanic, ce constă în sensibilitatea pielii de a trăda gândurile omului – a evidenţiat în urma cercetărilor făcute, că de la cele mai simple forme de viaţă celulare (levuri, amoebe, spermatozoizi, celule din probe sangvine), fructe şi legume, până la cele mai complexe organisme, există o conştiinţă celulară, o comunicare energetic-informaţională atât pe orizontala cât şi pe verticala complexităţii viului. Traumatizarea sau moartea unei simple celule vii este sesizată de o plantă vie. Într-o zi cercetătorul s-a tăiat din greşeală la un deget. În timp ce-şi badijona rana cu tinctură de iod, celulele vii ucise în acest mod, au fost evidenţiate de un filodendron cuplat la aparatul său. Fierberea de ouă cu embrioni vii sau aruncarea unor creveţi vii într-o apă clocotită au provocat de asemenea reacţii violente la trei filodendroni aflaţi în încăperi diferite. Extrapolând, după cum era logic şi raţional, autoreglajul sau echilibrul biologic la nivelul biosferei, nu este rezultatul întâmplărilor de necesitate ci a informaţiilor procesate de Cineva. Acesta nu este decât Duhul Sfânt, Supermacroprocesorul universului văzut și nevăzut, Superinteligenţa care cunoaşte în fiecare moment prin intermediul duhurilor din suflările de viaţă a tuturor organismelor, intrările şi ieşirile din decorul planetar. Reproducerea viului nu-i un proces fiziologic hazardat, ci unul programat de Duhul Sfânt care cunoaşte prezentul şi viitorul.

De asemenea, plantele de experienţă au demonstrat la poligraf intenţiile de agresionare şi pericolele potenţiale. Într-o zi C. Backster a adus în laboratorul său o grupă de studenţi ce trebuia să treacă prin faţa unui filodendron cuplat la poligraf. Fiecare student avea de prezentat o atitudine de tandreţe, un gând pozitiv, sau, câţiva dintre ei trebuiau să taie o bucată de frunză sau o frunză întreagă sau, să fie mânioşi faţă de plantă. Chiar înainte de a ajunge primul student, ce trebuia să secţioneze o frunză, planta şi-a manifestat frica pe aparatul de înregistrare. Atenţie, deci! Nu numai faptele noastre rele, ci şi gândurile otrăvite ne pot stresa, nu numai pe noi, ci toată creaţia divină cu care venim în contact. Oare cum ne vom prezenta înaintea lui Dumnezeu cu sufletul nostru murdărit şi pângărit de tot felul de sisteme ideatice create pe schelele răului? Un alt cercetător M. Vogel a remarcat că între om şi planta cu care se comunică trebuie să existe un canal informaţional afectiv. Dacă spui te iubesc unei flori, unui copac, unui fir de iarbă sau la oricine din creaţia lui Dumnezeu, floarea va exahala mai mult parfurm, copacul îţi va transmite ceva din pacea lui, firul de iarbă va vibra şi va deveni mai gingaş, sau acel cineva din ecosferă îţi va deschide duhul său de afectivitate. Deci dragostea conservă, iar ura, mânia şi orice formă de manifestare a răului distrug. În paradisul pierdut exista o intercolaborare afectivă între om şi elementele creaţiei la nivelul conştientului şi nu ca acum într-un plan refulat în subconştient. Numai omul sfânt care are dragoste poate primi răspuns sesizabil de la orice creatura divină. Biocomunicarea dintre organisme nu poate fi ecranată de cuşca Faraday. Cercetătorii au clasat fenomenul, spunând că transmiterea informaţiilor se face cu o energie necunoscută, nedectabilă din punct de vedere fizico-chimic dar noi creştinii ştim cu siguranţă că această energie informațională, nedetectabilă și incogniscibilă din punct de vedere fizic, este determinată de inteligența-cauză (duhul) din fiecare suflare de viaţă creată de Dumnezeu.

Echilibrul viului la nivel planetar

Orice biolog ateu, vrând-nevrând, dintr-un minim de respect deontologic, trebuie să accepte observația din realitatea înconjurătoare, care ne prezintă viul planetar ca un superorganism unic format din trei organe dependente unele de altele: bacteriile, plantele și animalele.

– Bacteriile, deși sunt considerate cele mai simple biostructuri, sunt agenții sanitari ai planetei, chimiștii desăvârșiți, devorează cadavrele animale, resturile anorganice, organice și vegetale, fixează azotul atmosferic, descompune materia organică în substanțe simple anorganice (NH3 , NO2 ), apoi le transformă în săruri asimilabile, îmbogățind solul premeditat cu elementele chimice necesare dezvoltării plantelor;

 – Plantele autotrofe cu ajutorul rădăcinilor, premeditat negativ-fototropice, preiau apa cu sărurile minerale le transmit ca hrană părții superioare, pozitiv-fototropică, după care, prin asimilație clorofiliană sunt fabricate substanțele organice;

– Animalele fitofage, de la insecte până la mamifere, își asigură cilul vital cu substanțele nutritive din plantele verzi. Deci biosfera este viabilă prin: sincronicitate, simbioză planetară și reglaj populațional atât pe orizontala cât și pe verticala complexității biostructurilor. Se vede clar că supersistemul viului la nivel planetar este superinteligent, sinergic și cibernetic, dominat de informații multiplex și nu de întâmplări. Și din această demonstrație, de altfel, ca și din celelalte prezentate, rezultă fără niciun dubiu grosolana falsitate a evoluționismului. A decreta cu obstinație că au existat perioade inflaționiste de sute de milioane de ani, când cele mai simple microorganisme zăceau întrun șomaj letargic până ce mama natură s-a înduioșat și a inventat victime fiecărui gen de protozoare, când probele de pe teren sunt cele mai veridice, înseamnă că adopți antiștiința, iraționalul și ilogicul; respingi realitatea; deci, există mari probleme cu rațiunea și multe blocaje pe cortex.

Regulatoarele de presiune, de turație, stabilizatoarele de tensiune din ultima generație sunt rodul muncii a mii de ingineri și proiectanți, într-o perioadă ce se întinde pe mai mult de un secol, testându-se tot felul de materiale și inovații pentru a optimiza un parametru, în cazul nostru presiunea, turația, respectiv tensiunea. Ce ar fi de spus, când la scară planetară și cosmologică în fiecare moment se rezolvă o ecuație cu miliarde la puterea miliardelor de variabile. Oare poate să existe o gândire multipolară, atât pe orizontală, cât și pe verticală, fără să aibă un suport referențial sinaptic manifest aferent și eferent în imanent și în transcendent? În mintea ateilor, da. Ei susțin că autoconservarea, autoreglarea, reproducerea și metabolismul sunt procese ale materiei vii diseminate calitativ-stocastic (pleonasm ateist) pe perioada a miliarde de ani.

Cum e posibil oare să fim atât de orbiți spiritual și să nu vedem Superînțelepciunea divină, Cauza cauzelor, care stă în spatele anorganicului și organicului din acest spațiu tridimensional? Un exemplu, foarte, foarte clar de existență a unei inteligențe exterioare și totodată, manipulatoare a codului genetic, pentru ca ADN-urile indivizilor din aceeași specie să producă sincron izoflavoane, ce mențin echilibrul populațional între specii și regnuri diferite, îl avem în următorul caz real: În Australia, crescătorii de oi au remarcat că atunci când acestea consumau o specie de trifoi (Trifolium subterraneum) deveneau sterile. S-a constatat că sindromul de hiperstrogenie era provocat de două izoflavone – genisteina şi formonoestina. Cercetătorii au ajuns la concluzia că multe plante, pentru a supravieţui, folosesc fitoestrogenii. Când vegetaţia este supraabundentă, fitoestrogenii produşi de plantele ce trăiesc în asociaţie cu animalele determină înmulţirea celor din urmă. Când speciile vegetale sunt puse în pericol din cauze unei secete sau suprapăşunatului, în special când plantele se află în perioade de înflorire, acestea produc hormoni estrogeni care blochează temporar sau permanent funcția de reproducere a animalului. Extrapolând, adică folosind rațiunea cea bună, și din acest caz real rezultă sincronicitatea florei și faunei, n-au existat evoluții cu inflații ale anumitor viețuitoare.

Întrebări utile pentru înțelepțirea supercenușiei inteligențe atee:

– Hormonii estrogeni sunt rezultatul întâmplării sau al unei proiectări superinteligente?

 – Care e procentul destabilizator, ce dă alarma la trifoi, să fabrice hormonii estrogeni?

 – De unde știu plantele că va apare pericolul dispariției lor atunci când vor fi pășunate intensiv?

– Știind că, nu în orice condiții unele vegetale declanșează această armă chimică eficace, ci doar în cazul suprapășunatului; este sau nu o formă inteligentă de apărare, producerea hormonilor estrogeni?

– La ce congres vegetal au decis unele specii vegetale să-şi producă hormoni estrogeni pentru a limita populaţiile de animale? Înainte de apariţia animalelor sau după?

Instinctul

Concepția evoluționistă neagă existența inteligenței diferențiate în biodiversitatea terestră și reduce instinctul la o mecanicitate seacă. Totuși observația și experiența ne confirmă că orice act vital presupune un suport biostructural inteligent prevăzut cu memorie. Practic orice inteligență impune o memorie, deci instinctul este o facultate inteligent-nativ-refulată într-un plan mai mult sau mai puțin apropiat de conștiință. De fapt, prin instinct Dumnezeu a dat posibilitatea viețuitoarelor create (exceptând omul, pe care l-a dotat cu inteligența liberă), de a se manifesta între anumite limite, blocând astfel genetic, posibilitatea evoluției spirituale a biotopului dat în administrarea omului. O analiză succintă a comportamentului organismelor și a diversității și varietății florei și faunei ne va ajuta să distingem din nou mecanismul fals al evoluției. Cea mai puternică dovadă ne-o dă codul genetic, considerat ca sistem de stabilitate ontologică, deci, un adevăr recunoscut de toată lumea, dar în spatele căruia ateii defilează cu tot felul de supoziții, care mai de care fanteziste, frizând hilarul.

Învăţarea

Stadiile biologice ale indivizilor, pe care le observăm în natură, asemănătoare cu cele ale omului; copilăria, adolescența, maturitatea și bătrânețea, sunt dovezi clare contra evoluționismului, sunt expresia pură a unei Cauze Superinteligente, Cauza cauzelor din Universul mare și mic. Acum să ne referim doar la viața de grup a pinguinilor. Aceste păsări pelagice nezburătoare (17 specii) le întâlnim doar în emisfera sudică, pe ghețurile Antarctidei și insulele din jur. Nu pot fi aclimatizați, adaptarea metabolismului lor a fost premeditată doar pentru temperaturi negative. După ritualul de formare a unei familii și găsirea unui loc de cuib, la începutul lunii noiembrie, pinguinii comuni (Adelie) se grupează între 300 000-700 000 indivizi, formând o colonie unitară așezată la 1-2 Km. de țărm. Pinguinul- femelă clocește 1-2 ouă timp de circa 2 săptămâni, după care cedează locul mascului. Odată cu apariția puilor apar mai multe probleme: adăpostirea de frigul polar, păzirea de pescărușul Skua și hrănirea. Rezolvarea inteligentă n-a survenit după milioane de ani de testări, care cum-necum, trebuiau transcrise în codul genetic, ci instinctul de a forma mici creșe cu membri ai 120-150 de cuiburi, a fost trecut în ADN de inteligența-cauză, apoi ghidat pentru a se transforma în instinct prin învățare. Teritoriul fiecărei colonii este delimitat cu excremente, constituind astfel o altă manifestare ce depășește mecanicitatea seacă evoluționistă. Recunoașterea reciprocă dintre pui și părinți sau părinți și pui este iarăși un act inteligent prevăzut cu memorie vizuală, memorie auditivă foarte complexă de decodare a frecvențelor din sutele de mii de țipete, posibil și alte memorii (tactilă, gustativă, miros, etc.) În creșe puii învață să se deplaseze cu ajutorul aripilor și labelor pe gheață, să deosebească semnalele de adunare de cele de pericol, etc. Alte acte inteligente Lupta masculilor pentru dominație în cadrul unui grup, formarea unei familii, acuplarea, conlucrarea pentru a construi un cuib, trasarea și recunoaștere limitelor unui teritoriu, deplasarea, apărarea, cooperarea, simbioza, parazitismul, predatorismul, hrănirea și recunoașterea hranei, jocul în familie și în grup, dansul, diversitatea limbajelor de comunicare intra și interspecii, etc. sunt alte manifestări inteligente, active și codate în instincte.

Deplasarea

Mobilitatea viețuitoarelor în lumea vie nu este un act inteligent rezultat din vreo întâmplare inteligentă, ci un act inteligent transformat în instinct de duhul-cauză. Chiar și plantele fixate prin rădăcini sau rizoizi își răspândesc semințele, fie cu ajutorul vântului, apei, insectelor, păsărilor și animalelor, fie prin soluțiile ingenioase de a arunca semințele prin explozie – un mecanism vegetal ce presupune cunoștințe bio-fizico-chimice ce depășesc deocamdată cunoștințele noastre, atât de complex, încât bunul-simț exclude hazardul, deoarece respectivul mecanism presupune rezolvarea sincronă a miliarde de variabile, începând cu o cunoaștere a elementele chimice la nivelul subatomic, comportarea lor bio-fizică, continuând, nu întâmplător cu integrarea acestora într-un sistem biostructural inteligent. Mai întâlnim, de asemenea, plante acvatice ce se pot deplasa pe spații mari datorită sistemelor inteligente de plutire ( mărirea suprafeței de plutire, reducerea densității materialului biostructurii plantei prin mărirea golurilor intracelulare cu aer, chisturi aerifere, saci cu aer, etc.) cu care au fost înzestrate de inteligența-cauză.

Dacă analizăm vietățile făcute de Dumnezeu în acest spațiu a planetei noastre, după felul în care se mișcă vom observa o diversitate ce ne uimește prin soluțiile ingenioase găsite. În apă, majoritatea animalelor se deplasează prin ondulare, vâslire și salt (peștele-broască) dar și zbor întrerupt (peștii zburători) sau mișcare reactivă (caracatițele, sepiile și unele scoici). Pe pământ întâlnim târâtul, mersul și saltul, iar locomoția aeriană include desigur, zborul. Deducem că Superinteligența-cauză a creat aparate locomotoare specifice fiecărei specii. Nu există în natură specii de tranziție.

Orientarea

Pe lângă simțurile consacrate văz, miros, gust, pipăit și auz, la care mai putem adăuga mecanismul echilibrului și analizatorul motor și hipercomplexitatea mecanismului pentru menținerea unui echilibru biologic, flora și fauna terestră se distinge printr-o biocomunicare inter și intrarelațională. Mecanismul inteligent al orientării este foarte complex și diversificat. S-a descoperit că păsările și insectele, care călătoresc pe distanțe mari și foarte mari se orientează după polii magnetici dar și după astrul solar. O plantă cu tulpina târâtoare, cu florile violete, ce seamănă cu o gură de leu, este linarița. În stare sălbatică crește prin crăpăturile răcoroase ale stâncilor. Tot metabolismul tulpinei, ca la orice plantă cu clorofilă, este reglat pozitiv-fototropic. Când, însă, s-au copt semințele, capsulele ce le conțin, își schimbă brusc poziția spre locurile întunecoase ale fisurilor, pe unde crește planta, ca să-și împrăștie urmașii, tulpina devenind astfel negativ-fototropică, la fel ca orice rădăcină. Cine face reglajul superfin și știe să modifice fototropismul când semințele sunt mature și pot să vegeteze? Bineînțeles, întâmplarea de necesitate inscripționată în ADN, după milioane și milioane de testări, uneori precedate de insuccese, când plantele mureau, apăreau din nou, iar dispăreau, iar după multe sincoope de vitalitate, până la urmă a invins râvna plăntuței, cu acordul tacit al hazardului creator.

Migraţia

O consecință foarte importantă a orientării este migrația. Dintre speciile de pești cunoscute, anghilele călătoresc până la 7.000-8.000 km pentru a-și depune ouăle. Această distanță imensă parcursă impune o inteligență-cauză refulată din conștiința peștelui și transformată în instinct. Nu numai lungimea drumului ne uimește la acești pești, ci și metamorfoza biocronologică anuală, parcursă de la stadiul de pui până la aceea de pește matur, ce anulează logic presupunerea hazardului. Anghilele seamănă cu șerpii prin forma corpului. Femelele ating circa 1m lungime iar masculii 0,5 m. Acești pești se reproduc în Marea Sargasselor pe o suprafață de circa 6.000.000 km2 unde femelele elimină 2-4 milioane de ouă, din care ies niște larve în formă de frunze numite letptocefali. Migrația în sens invers o încep chiar puii. Se vede clar că nu inteligența puilor declanșează migrația, ci inteligența-cauză a transformat în instinct deplasarea; niciun pui nu s-ar încumeta să refacă traseul părinților datorită lipsei de experiență și al potențialului energetic redus. Totuși, cercetările făcute de oceanograful danez Iohannes Schmidt ne dezvăluie că până la maturizare, respectiv, anul al patrulea, leptocefalii se caracterizează în fiecare an prin lungimi și trăsături distincte, urmând cu regularitate același traseu de aproximativ două sute milioane de ani. Când ajung în gurile de vărsare a fluvilor cu apă dulce, culoarea galbenă se schimbă în culoarea argintie, semn al maturizării anghilelor. Apărarea Varietatea și diversitatea mijloacelor de apărare ale biotopului existent sunt alte argumente contra unui strămoș labil-genetic. De la cele mai simple viețuitoare până la cele mai complexe întâlnim o gamă foarte variată de forme de apărare. Inteligența-cauză se poate remarca cu ușurință, că și acolo unde am fi tentați să credem că s-ar potrivi vreun factor declamat de darwiniști ca prag de salt în evoluție, de exemplu, deși plantele toxice dotate cu alcaloizi puternici, letali pentru majoritatea animalelor, practic, n-au concurență în lupta acerbă pentru supraviețuire, totuși, nu domină celelalte vegetalele... Numai în scenariile fantezist-evoluționiste se prezintă inflații de copaci și arbuști cu ghimpi și spini, împreună cu cei toxici sau electrici, deoarece erau cei mai bine înzestrați tehnologic contra devoratorilor din fauna preistorică. Realitatea existentă de mii de ani ne arată un echilibru ecologic la nivel planetar.

Ce deducem din acest aspect? Cineva reglează biocenozele planetei, nu după criteriile darwiniste revoluționare, ci după utilitatea în angrenajul unui echilibru peren. Doar factorul antropic dezechilibrează și a devenit cel mai mare dușman al planetei, mai ales pentru cei care Dumnezeu este o invenție. Din mulțimea mijloacelor de apărare, să ne oprim puțin asupra plantelor care-și produc latexuri contra prădătorilor. Ce mecanism superinteligent, atât de complicat bio-fizico-chimic, trebuie să funcționeze dincolo de platitudinea plantei, astfel încât, pe lângă procesarea și organizarea morfologiei, nutriției, histologiei, organografia formelor finale, începând cu celula destinată de bază, reglarea ritmurilor biologice cu metabolismul, înmulțirea, integrarea în mediu cu un limbaj universal de recunoaștere atât pe orizontală, cât și pe verticala biostructurilor, etc.,să mai fabrice și lipiciuri, uneori toxice, pentru a tempera pofta unor insecte sau animale. Desigur, numai... Big-Bang-ul putea să inventeze.

Autonomia

Este un mijloc anatomic de apărare, caracteristic doar anumitor viețuitoare ce își sacrifică voluntar un anumit organ, care în timp regenerează. Fenomene de autonomie întâlnim la țânțari și unele specii de fluturi, care atunci când sunt atacați pot să-și lase în gura prădătorului o parte din aripă, fără să le afecteze în mod brutal existența. Șopârlele se pot ușor debarasa de coada deoarece le crește la loc. La fel se observă la lăcuste, în situații limită își cedează un picior. Cele mai interesante cazuri ne prezintă păianjenul-cu-picioroange și șarpele‑de-sticlă sau năpârca. Piciorul sacrificat de păianjen sau coada năpârcii se mișcă erectil ca și cum ar fi vii, acordând astfel timp prețios victimelor să fugă de urmăritori. Se poate remarca cu ușurință că nu a existat perioade evoluționiste de testări, de verificări; Creatorul respectivelor vietăți le-a trecut mai întâi în codul genetic organele ce pot fi sacrificate. Nu orice organ poate fi cedat, ci doar acela ce este printat în ADN.

Tanatoza

Un alt act reflex de apărare manifestat de unele insecte este simularea morții. Acest instinct inscripționat în codul genetic este sincron cu respectiva viețuitoare. N-au fost milioane de ani de probă în laboratorul naturii făcute de mutațiile și întâmplările de necesitate. Doar organismele care au trecut în codul genetic pot induce în eroare prădătorul cu un astfel de artificiu destul de riscant.

Camuflajul

În apele mărilor și oceanelor întâlnim cefalopode precum, caracatița, sepia și calmarul, dotate cu o glandă ce conține o cerneală ce poate fi împrăștiată atunci când sunt atacate. Astfel, la adăpostul perdelei de camuflaj, de cele mai multe ori aceste animale au timp să fugă. Mai mult, Superinteligența divină a înzestrat o specie de sepie cu o substanță chimică foarte complexă. În contact cu apa, cerneala coagulează, distribuindu-și moleculele tridimensional, formând cilindri de dimensiunea sepiilor ce creează efecte optice de multiplicare a imaginii reale. Cât de complicat este din punct tehnologic să inventezi asemenea substanțe. Dar, hazardul orb creator, superdeștept, geniul geniilor, ce a jucat la ruletă matematici de tot felul, altele, nici astăzi cunoscute, fizici, chimii, astronomii, rezistențe ale materialelor, etc. și, în plus, cel mai mare clarvăzător al tuturor timpurilor, având la dispoziție miliardele de ani, n-a vegetat, ci a tot inventat. Trăiască orbul hazard creator!

Alte forme de camuflaj

Colorația de dezagregare constă în alternarea unor dungi și pete contrastante de pe corpul unor viețuitoare care să reproducă cât mai real cromatica mediului în care trăiesc. Acest fenomen îl găsim la unele insecte, anumiți pești, șerpi, unele păsări și animale. Culori aposematice sau de avertizare poartă în ele un mesaj cromatic de avertizare, pentru a ține la distanță eventualii prădători. Combinațiile de contrast folosite sunt negru, galben, roșu și alb. Pe scara biostructurilor culorile de avertizare le găsim la majoritatea speciilor. Culorile allosematice sau de imitație le întâlnim la animalele lipsite total de armele eficace de atac. Inteligența de dincolo de ADN este evidentă deoarece raportul numeric între model și mimant trebuie să fie cât mai mic, altfel, un număr mare de mimanți ar periclita existența victimelor, deoarece prădătorul ar mânca mai multe exemplare comestibile și nu s-ar mai lăsa păcălit chiar cu riscul de a mai încerca să atace pe cele toxice. Deci, cineva procesează înmulțirea astfel încât să existe un procent optim între pradă, model și mimant. Fitomimarea ne prezintă în natură imitatori de frunze verzi sau uscate (unele lăcuste, fluturele Kallima), de ramuri (lăcuste din familia Phasmida, șarpele‑cu-nas lung), de flori (unele insecte), de scoarțe de copaci (fluturele nocturn, Catocala nupta) etc. Homocromia permanentă sau sezonieră oferă animalelor un alt mijloc eficace de apărare sau de înșelare a victimelor. Fiecare biocenoză are o faună specifică înzestrată cu acea culoare caracteristică mediului. Homocromia ocazională presupune un aparat anatomic mai complex de modificare a culorilor de pe piele într-o cromatică cât mai apropiată de mediu. Cameleonul este șopârla cunoscută, ca cea mai reprezentativă, dotată cu această caracteristică anatomică. Nu numai cameleonii prezintă homocromie ci și unii pești, sepiile, caracatițele, etc. Ca și procesele anatomice, menționate ca manifestări ale unor biostructuri inteligente, măștile și desenele de imitare sunt rezultatul logic al creației și nu a evoluției. Unii fluturi ce au pe aripile lor pigmentate imaginea ochilor de bufniță impune obligatoriu o inteligență exterioară ce a manipulat foarte precis codul genetic. Cercurile, culorile, dimensiunile, poziționarea pe aripi, etc., n-au apărut pe bucățele ca în scenariul suprarealist evoluționist sintetic. Toate cazurile de camuflaj sus menționate scot în evidență, pentru orice om cu rațiune normală, coabitarea sincronă în biotop a florei și faunei. Deci, n-a existat un decalaj temporar de milioane de ani între speciile din floră și faună.

Creaționismul științific este chiar creaționismul biblic și impune ca principii ontologice de bază: – Stabilitate genetică;

– Omul a ajuns stăpânul biosferei datorită rațiunii, respectiv inteligenței libere cu care a fost înzestrat de Dumnezeu, și nu, danturii, alergării, forței fizice sau vreunui alt parametru stipulat în religia evoluționistă;

– Sincronicitate cronologică între flora și fauna biosferei;

– Biocomunicarea biostructurilor atât pe orizontala cât și pe verticala complexității biologice; – Datorită biocomunicării se pot procesa intrările și ieșirile din biostructura viului (miliarde de miliarde de informații), astfel se menține reglajul la nivelul ecosistemelor planetare;

– Din punct de vedere logic și cibernetic orice reglaj are în spate o inteligență;

– Instinctele, pe lângă rolul foarte important de autoconservare, perpetuare și reglare în biosistem, au fost premeditate de Dumnezeu Sfânta Treime ca inteligențe cenzurate, blocând astfel codurile genetice.

Articol apărut în Revista Epifania, nr. 49. 

Foto: Munții Baiului, 2019