De ce nu trebuie să îl primim pe Papă ca un binefăcător?

 

Despre slujirea împreună cu ereticii

Există şi alte canoane care interzic slujirea şi prăznuirea împreună cu ereticii?

Da. Între Canoanele Sfinţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli se află şi acestea:

CANONUL 46

„Episcopul, sau Presbiterul, ereticesc botez primind, sau jertfă, a se caterisi poruncim. Că ce conglăsuire este lui Hristos cu veliar? Sau ce parte credinciosului cu necredinciosul?” [Apost: 47: 68; Sobor 2: 7; Sobor 6: 95; Cartag: 1; Vasilie: 1, 20, 47, 2, Cartag: 6, 15].

TÂLCUIRE

„Dreptslăvitorii creştini se cuvine a se feri de eretici, şi slujirile lor a le urî. Iar mai vârtos însuşi ereticii se cuvine a se mustra şi a se înţelepţi de către Episcopi şi Presbiteri, doar cumva vor înţelege şi se vor întoarce din rătăcirea lor. Pentru aceasta şi Canonul acesta rânduieşte că, oricare Episcop, sau Presbiter, ar primi ca de drept şi adevărat botezul ereticilor sau jertfa ceea ce se produce de dânşii. Unul ca acesta, poruncim ca să se caterisească. Fiindcă ce conglăsuire are Hristos cu diavolul? Sau ce parte are credinciosul cu cel necredincios? Căci cei ce primesc cele de către eretici, sau şi ei au aceleaşi socoteli ale acelora, sau cel puţin nu au osârdie spre a-i scoate pe dânşii din cacodoxia (credinţa cea rea – n. n.) lor. Că cei ce bine-voiesc (adică se învoiesc) la slujbele acelora, cum pot a-i mustra pe ei ca să lepede eresul lor cel cacodox şi rătăcit?”[1]

 CANONUL 70

„Dacă vreun Episcop, sau Presbiter, sau Diacon, sau oricine din catalogul clericilor, va posti împreună cu Iudeii, sau va prăznui cu dânşii, sau ar primi de la dânşii ospăţurile praznicului, precum azime, sau ceva de acest fel, să se caterisească, iar de va fi mirean, să se afurisească”[Apsotolic: 7, 65, 71; Sobor 6: 11; Ant: 1; Lao: 29, 37, 38; Car: 60, 81, 117].

TÂLCUIRE

„Dacă cel ce numai se roagă împreună cu cei afurisiţi, se afuriseşte, sau cu cei caterisiţi numai, împreună se cateriseşte, cu mult mai vârtos cel ce posteşte şi serbează împreună cu Iudeii ucigaşii lui Hristos, cleric fiind se cateriseşte, iar mirean se afuriseşte. Pentru aceasta şi Canonul acesta rânduieşte, că oricare Episcop, sau Presbiter, sau Diacon, sau oricare fiind din catalogul clericilor, posteşte cu Iudeii, sau serbează cu dânşii Paştile, sau alte sărbători, sau primeşte de la dânşii daruri de ospăţ ale sărbătorii lor, precum sunt azimile (pe care ei la zilele pascăi lor le mănâncă, şi la toată sărbătoarea lor, şi la toată jertfa azimele produce), sau altceva ca acestea, primind să se caterisească. Iar de va fi mirean să se afurisească. Căci măcar deşi cei ce primesc unele ca acestea, şi împreună postesc şi împreună prăznuiesc, nu sunt de o cugetare cu Iudeii (că de ar fi fost unii ca aceştia, s-ar cuvenit nu a se caterisi, sau a se afurisi, ci şi anatemei a se da după Canonul 29 al Soborului din Loadiceea). Dar însă dau prilej de sminteală, şi presupunere că cinstesc slujbele Iudeilor, care lucru este străin de dreptslăvitori. Las a zice, că şi se spurcă unii ca aceştia cu împreună petrecerea ucigaşilor de Hristos. Către care zice Dumnezeu, postul şi nelucrarea şi sărbătorile voastre le urăşte sufletul meu”.[2]

CANONUL 71

„Dacă vreun creştin ar aduce unt de lemn la Altarul păgânilor, sau în Sinagoga Iudeilor, în sărbătorile lor, sau lumânări ar aprinde, să se afurisească” [Apost: 7, 65, 70; Sobor 6: 11; Ant: 1; Laod: 29, 37, 38; Cart: 59, 82, 123].

TÂLCUIRE

„Că din aceasta ce face se arată că cugetează de adevărate mincinoasele slujbele acelora, şi tainele lor cele spurcate”.[3]

Unii consideră că eretici sunt doar cei care nu recunosc Sfânta Treime şi pe Domnul nostru Iisus Hristos ca Dumnezeu adevărat. Este corect?

Nu este corect. Mai există şi alţi eretici: monofiziţi (care consideră că Domnul Iisus Hristos are doar o fire), monoteliţi (care consideră că Domnul Iisus Hristos are o singură voire), iconoclaşti (luptători împotriva sfintelor icoane); mai sunt cei care consideră că harul este creat, cei care spun că Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul, cei care spun că papa este infailibil, precum şi mulţi alţi eretici. Acest fapt se vede foarte clar în Sinodiconul Ortodoxiei, în care sunt anatematizaţi toţi ereticii. Sfânta Slujbă a Sinodiconului Ortodoxiei se află în Triodul grecesc, la Duminica Ortodoxiei.

Dar iubirea ne îndeamnă să respectăm părerile celor de altă credinţă. De ce Sfinţii Părinţi erau aşa de categorici?

Chiar credeţi că Sfinţii Părinţi nu aveau iubire? Credeţi că ecumeniştii contemporani au ajuns la o măsură duhovnicească mai înaltă decât Sfinţii Părinţi ale căror Sfinte Moaşte izvorăsc până astăzi bună mireasmă şi tămăduiri?

Tocmai iubirea era cea care îi îndemna pe Sfinţii Părinţi să le arate ereticilor unde greşesc. Fiindcă doreau îndreptarea ereticilor. Adevărata iubire nu se manifestă prin acceptarea rătăcirilor celuilalt, ci prin dorinţa sinceră de a-l ajuta să se îndrepte.

Sfinţii Părinţi erau aşa de categorici în probleme dogmatice deoarece ereziile fac imposibilă mântuirea. Erezia este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu; ea este blasfemie împotriva Sfântului Duh. Iar ereticii „sunt potrivnici şi duşmani ai Bisericii, strică turma lui Hristos şi batjocoresc moştenirea credinţei“, aşa cum arată Canonul.

Am înţeles acum că iubirea faţă de un omul rătăcit se manifestă prin dorinţa sinceră de a-l ajuta să se îndrepte şi să ajungă la Adevăr. Dar Canonul referitor la eretici îndeamnă pe ortodocşi „să se ferească cu desăvârşire de ei, şi să nu se întovărăşească cu ei nici la vorbă, nici la rugăciune”. Atunci cum să-l ajutăm pe eretic să se îndrepte?

Pentru a înţelege corect Canonul trebuie să-l privim în ansamblu:

„Pe ereticii cei nelegiuiţi, care nu se pocăiesc, afurisiţi-i şi-i lepădaţi de ceilalţi credincioşi, aducând la cunoştinţă publică îndepărtarea lor din Biserica lui Dumnezeu şi porunciţi credincioşilor să se ferească cu desăvârşire de ei, şi să nu se întovărăşească cu ei nici la vorbă, nici la rugăciune, căci ei sunt potrivnici şi duşmani ai Bisericii, strică turma lui Hristos şi batjocoresc moştenirea credinţei”.

Canonul spune: „porunciţi credincioşilor să se ferească cu desăvârşire de ei”. Oamenii care nu cunosc în amănunt Dogmatica Ortodoxă şi Istoria Bisericească, precum şi cei care nu au blagoslovenie să stea de vorbă cu ereticii, trebuie să se ferească cu desăvârşire de eretici. De ce? Fiindcă ei pot cădea pradă ereziilor, stricându-se astfel turma lui Hristos. Aceşti oameni nu au datoria să-i îndrume pe eretici la Ortodoxie. Dar Sfinţii Părinţi, la Sfintele Sinoade, stăteau de vorbă cu ereticii, mărturisind învăţătura ortodoxă şi combătând ereziile. Însă această convorbire cu ereticii nu dura prea mult timp. Ereticii care nu se pocăiau erau anatematizaţi. După anatematizare nu mai urma niciun dialog.

De exemplu, după cel de-al patrulea Sfânt Sinod Ecumenic de la Calcedon (451), Sfinţii Părinţi nu i-au mai invitat la dialog pe ereticii monofiziţi. De ce? Fiindcă nu mai aveau ce discuta. A fost stabilită învăţătura ortodoxă, iar ereticii au fost anatematizaţi împreună cu ereziile lor. Dar ecumeniştii poartă un „dialog teologic” cu ereticii monofiziţi din anul 1964 până astăzi, în diverse întâlniri oficiale şi neoficiale. Şi în loc să-i anatematizeze pe monofiziţi, vor să ridice anatemele date de Sfinţii Părinţi la Calcedon împotriva monofiziţilor. Adică se aliază cu ereticii monofiziţi împotriva Sfinţilor Părinţi. (…)

De ce se strică obştea binecredincioşilor prin împărtăşire în comun cu ereticii? Dacă ereticii n-au har în taine, împărtăşania lor nu este simplă pâine?

Sfântul Theodor Studitul spune că „împărtăşania de la eretic înstrăinează pe om de Dumnezeu şi îl predă diavolului”.

„După măsura deosebirii dintre lumină şi întuneric, aşa e şi deosebirea dintre împărtăşania drept slăvitoare (ortodoxă) şi cea ereticească: cea drept slăvitoare luminează, cea ereticească întunecă; una îl uneşte cu Hristos, cealaltă – cu diavolul; una dă viaţă sufletului, cealaltă îl ucide. Împărtăşania din mână eretică este otravă, nu simplă pâine”.[5]

 

[1] Cf. Pidalion, (Cârma Bisericii Ortodoxe), Ed. Credinţa Strămoşească, 2004, Canoanele Sfântului şi Ecumenicului al şaselea Sinod, p. 82.

[2] Ibidem, p. 121-122.

[3] Ibidem, p. 122.

 [4] cf. Ion Grădincea, Relaţiile dintre Biserica Ortodoxă şi Bisericile Vechi Orientale din anul 1964 până în anul 2001, Ed. Sitech, Craiova, 2004, pp. 244- 254;  Părintele Arsenie Vliangoftis Doctor în Teologie şi Licenţiat în Filosofie, Ereziile contemporane – o adevărată ameninţare – , Ed. Evanghelismos, Bucureşti 2006, p. 189; Î.P.S. Antonie, Mitropolitul Transilvaniei, Dialogul dintre Biserica Ortodoxă şi Biserica Ortodoxă Vechi-Orientală, Ortodoxia, 1994, nr.1.

[5] Citat de Sfântul Iustin Popovici, în Biserica Ortodoxă şi ecumenismul, p. 123.

(Articol apărut în Revista Atitudini Nr. 15)