Cookies de navigare nu pot fi dezactivate, iar cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Familia. Copiii. Educaţia. VocaţiaNr. vizualizari: 60

Cyberbullying – hărțuitorii din spatele ecranului

Lect. univ. dr. Andrei Drăgulinescu
Tags: hartuire online; cyberbullying; internet;
 
Cu un hărțuitor ne-am întâlnit probabil cu toții în anii școlii –
băiatul acela voinic, de regulă nu foarte inteligent, dar foarte conștient de puterea pumnilor,cu care îi amenință și îi terorizează pe cei mai slabi ca el.
În anii din urmă, acest bătăuș și-a extins domeniul de acțiune:acum obișnuiește să pândească din spatele ecranului – și se bucură de mult mai multe rezultate...
 

Hărțuirea și hărțuirea online

        Hărțuirea (bullying) poate fi definită ca „acel comportament ce urmărește să producă frică, intimidare, umilire, supărare sau alte forme de vătămare unei alte persoane – fie la nivelul trupului, fie al sentimentelor, reputației sau proprietății”[1].

Hărțuirea online (cyberbullying) este acea formă de hărțuire în care „Internetul, telefoanele mobile sau alte dispozitive sunt folosite pentru a trimite sau posta texte sau imagini, cu scopul de a răni sau umili o persoană”[2].

Așadar, spre deosebire de hărțuirea „clasică”, cea virtuală se produce prin intermediul noilor tehnologii, și adesea fără ca victima să cunoască identitatea agresorului. Un studiu canadian din anul 2011 arăta că 21% dintre tinerii care au fost hărțuiți online nu au cunoscut identitatea celui care îi hărțuia. Din această pricină, ei nu puteau nici să prevină, nici să evite atacurile, ceea ce le lăsa pe victime într-o continuă stare de alertă.

O altă definiție subliniază că „fenomenul de cyberbullying constă în acte agresive pe termen lung, repetate, intenționate, realizate prin intermediul mijloacelor electronice de unul sau mai mulți indivizi, și îndreptate împotriva unei victime mai slabe”[3]. Această definiție evidențiază trei aspecte comune atât pentru bullying, cât și pentru cyberbullying: repetiția, intenționalitatea și dezechilibrul de putere.

 

„Dintre elevii de liceu, unul din doi este cyberbully

Proliferarea rapidă a telefoanelor mobile, a smartphone-urilor, a tabletelor și a altor dispozitive, precum și a rețelelor de socializare, e-mail-urilor, chat-ului etc. a condus aproape inevitabil la cyberbullying, această adevărată „plagă virtuală”, după cum a fost numită[4]. Chiar dacă hărțuirea a existat dintotdeauna ca fenomen social, cei puternici asociindu-se împotriva celor slabi, cei siguri pe sine împotriva celor timizi, membrii unui grup împotriva celor din afara grupului etc., toate aceste fenomene s-au răspândit cu mult mai mult odată cu disponibilitatea Internetului și a tehnologiilor mobile, într-o asemenea măsură încât, conform rezultatelor unor cercetări realizate pe o durată de patru ani, „dintre elevii de liceu, unul din doi este cyberbully, agresor sau martor”[5].

Dacă, înainte vreme, seara era momentul în care încetau orice conflicte izbucnite pe parcursul zilei, astăzi, odată cu dezvoltarea rețelelor de socializare, toate acestea s-au schimbat. Hărțuirea nu se mai limitează la curtea școlii și la recreații, ci o persoană poate fi acum urmărită și agresată la orice oră din zi sau din noapte. Computerul devine un deversor de insulte și amenințări, din ce în ce mai mulți adolescenți folosindu-l pentru a intimida sau hărțui.

 

Câteva statistici

„Dacă, în urmă cu 10 ani, aproximativ 2-3% dintre adolescenți erau implicați în cyberbullying, astăzi procentul a crescut la peste 20%”, afirmă cercetătorul dr. Tali Heiman. Este vorba deci despre o creștere de 10 ori, ba chiar mai mult, dacă îi luăm în calcul și pe acei elevi care „au cunoștință de faptul că cineva este hărțuit, pot chiar să primească poze sau mesaje, să vadă postări pe MySpace sau Facebook și, cu toate că nu participă direct la aceste acțiuni, nici nu fac nimic ca să le împiedice” – aceștia sunt martori (by-standers) la cyberbullying, care alcătuiesc 33% din numărul total al elevilor, conform aceluiași grup de cercetători.

Un alt studiu afirmă că 69% dintre tinerii cu vârste între 13 și 22 de ani s-au confruntat deja cu acest tip de intimidare virtuală, iar 20% dintre ei „au suferit extrem de mult”[6]. John C. LeBlanc, profesor de psihologie la Universitatea Dalhousie, a realizat un studiu în care a analizat un număr total de 41 de cazuri în care victimele cyberbullying-ului s-au sinucis. Un alt studiu foarte recent (2018) a arătat că hărțuirea online dublează probabilitatea ca victimele să încerce să-și ia viața. Astfel, cercetătorii de la Universitățile din Oxford, Swansea și Birmingham au parcurs un număr uriaș de studii anterioare despre cyberbullying, implicând peste 150.000 de persoane cu vârste sub 25 de ani, din 30 de țări, pe o perioadă de 21 de ani, și au găsit un risc al comportamentelor de auto-vătămare și suicid de 2,3 ori mai mare. În plus, studiul a conchis că era mult mai puțin probabil ca elevii și studenții victimizați online să vorbească despre problema lor și să caute ajutor, comparativ cu victimele bullying-ului „clasic”[7].

 

Ce forme poate îmbrăca hărțuirea virtuală?

Dacă hărțuirea în curtea școlii sau în alte locuri era cu precădere apanajul băieților și se putea manifesta prin bruscare, lovituri sau chiar bătaie, cyberbullying-ul se realizează în principal prin abuz emoțional, la care se pare că mult mai pricepute sunt fetele decât băieții – prin remarci sarcastice, umilitoare, răspândirea de bârfe mai mult sau mai puțin conforme cu realitatea, ridiculizarea oricărei infirmități sau defect și respingerea plină de ură, cu atât mai dureroasă pentru victimă. Toate acestea se pot face prin e-mail, pe rețelele de socializare, pe forumuri, prin mesageria instantanee, blog-uri, dar și prin apeluri pe telefonul mobil, SMS-uri etc. Desigur, acestea pot fi însoțite și de hărțuirea „clasică” în mediul școlar – în clasă, în recreație, în curtea școlii, pe drumul spre casă.

Cercetătorii au identificat opt forme diferite sub care acest fenomen se poate manifesta:

1. Inflamarea (flaming) – certuri online utilizând mesaje electronice scrise într-un limbaj vulgar, plin de mânie. De pildă, Ștefan și Alexandru schimbă între ei mesaje pe un ton din ce în ce mai nervos, insultele curgând de ambele părți. În cele din urmă, Ștefan își amenință colegul că o să-l aștepte a doua zi la școală, și-atunci o să vadă el.

2. Hărțuirea (harrasment) – trimiterea în mod repetat a unor mesaje răutăcioase și insultătoare. De pildă, într-o zi Alina i-a comunicat dirigintelui că Marta, una dintre colegele ei, o agresează pe Sofia, altă colegă. Ajunsă seara acasă, Alina primește 35 de mesaje furioase pe e-mail. Și mesajele anonime pline de cruzime nu încetează să curgă.

„Biserica, de la începutul ei şi până acum, când se roagă împotriva relelor, spune aşa: «Păzeşte-ne, Doamne, de ciumă, de foamete, de cutremur, de potop, de foc» – mai rele decât epidemia cea mai rea, cu mai multe morţi, sunt foametea, cutremurul, focul, incendiul, când ard păduri întregi şi sate, şi nu le poţi stinge cu toţi pompierii din lume. După asta zice: «…de sabie, de venirea asupra noastră a altor neamuri» – cum a fost când au venit sarazinii şi au ucis femei şi copii, cu milioanele. Şi la sfârşit zice: «…şi de războiul cel dintre noi». Cel mai rău dintre toate este ce zice la urmă, «războiul cel dintre noi»! Dezbinarea! Cel mai mare rău, mai mare decât ciuma, decât foamea, decât cutremurul, decât toate este dezbinarea! Faptul că se urăsc între ei, unii cu alţii, deja-i biruinţa diavolului!”.     Părintele Adrian Făgețeanu3. Denigrarea (denigration) – trimiterea (sau postarea) de bârfe, pentru a distruge reputația sau prieteniile unei persoane. Acest tip de cyberbullying este unul dintre cele mai răspândite: prin crearea unui subiect pe forum, a unui grup sau pagină pe Facebook (sau pe altă rețea socială), ori a unui site web – spațiu dedicat unei anumite persoane, unde internauții intră pentru a o insulta. De pildă, niște băieți au creat un site web intitulat: „Noi îl urâm pe Matei” în care postează glume, caricaturi, bârfe și zvonuri, pentru a-l discredita pe colegul lor.

4. Asumarea unei false personalități (impersonation) – a pretinde că ești altcineva și apoi a trimite sau a posta materiale, pentru ca persoana a cărei identitate ai preluat-o să intre în bucluc ori pentru a-i distruge reputația și prieteniile. De pildă, Laura a urmărit-o cu atenție pe Ema când s-a logat pe contul ei și astfel a putut să-i afle parola. Mai târziu, Laura s-a logat în contul Emei și a trimis un mesaj jignitor prietenului Emei.

5. Dezvăluirea secretelor (outing) – distribuirea pe Internet a unor informații ori imagini jenante despre acea persoană. Astfel, în timp ce Daniel, un adolescent obez, se schimbă în vestiar după ora de sport, Andrei îi face o poză cu camera de la telefonul mobil și, câteva secunde mai târziu, imaginea cu pricina circulă deja pe telefoanele elevilor din școală.

6. Înșelarea (trickery) – actul de a convinge pe cineva să-ți dezvăluie secrete sau informații jenante, urmată de facerea publică a acestora pe Internet. De pildă, Cristina i-a trimis un mesaj Denisei, prefăcându-se foarte prietenoasă și punându-i o mulțime de întrebări despre ea. Apoi, Cristina trimite mai departe mesajul respectiv mai multor persoane, cu comentariul: „Denisa e o fraieră!”.

7. Respingerea (exclusion) – excluderea cuiva, în mod intenționat și brutal, dintr-un grup online. Este, de asemenea, un procedeu foarte răspândit prin care adolescentului i se blochează accesul sau chiar este suprimat de pe lista de contacte de către toți colegii de clasă. De pildă, Maria se străduia din greu să se integreze într-un grup de colege de la școală. Curând, a fost exclusă din grup de una dintre conducătoarele acestuia. Acum, Maria a fost blocată de la link-urile de prietenie cu toate aceste fete.

8. Urmărirea online (cyberstalking) – hărțuirea și denigrarea repetată, intensă, ce include amenințări și generează o frică substanțială. Când Ana s-a despărțit de Bogdan, acesta i-a trimis numeroase mesaje amenințătoare sau rugătoare. A răspândit o sumedenie de zvonuri urâte despre ea prietenelor ei, și nu s-a oprit aici...[8].

În numerele viitoare vom creiona portretul agresorului (bully), vom dezvălui motivațiile din spatele comportamentului său, vom contura apoi portretul victimei, vom evidenția consecințele acestui fenomen asupra victimelor, ilustrându-le cu numeroase exemple, iar în final vom arăta căile greșite și câteva modalități recomandate pentru a face față acestui dureros fenomen ce rănește sufletele nevinovate ale copiilor noștri...

 

Vom creiona în continuare portretul agresorului virtual („bully”),
 vom dezvălui motivațiile din spatele comportamentului său,
vom arăta apoi cine este mai predispus a fi victimă
și care sunt consecințele acestui fenomen.

 

Portretul agresorului

Trăsăturile caracteristice ale unui bully sunt, în linii mari, aproximativ aceleași, indiferent dacă pândește după colțul curții școlii sau din spatele unui ecran (cu excepția unei diferențe esențiale, totuși: faptul că un cyberbully nu vede efectul asupra victimei la fel de limpede ca un bully clasic, ceea ce face ca și persoane cu o oarecare inteligență emoțională să cadă în capcana de a deveni hărțuitori virtuali).

Agresorul – mai ales cel clasic – este, așadar, de regulă o persoană cu un nivel redus de inteligență emoțională, lipsit fiind de calități precum înțelegere, empatie, compasiune, blândețe, respect, iertare. Având, probabil, el însuși astfel de modele în jurul său (părinți furioși, cu comportament agresiv, rude sau vecini hărțuitori etc.), un bully nu vede nimic în neregulă la propriul său comportament; dimpotrivă, are impresia că victima este de vină (e prea grasă sau prea slabă, prea agreată de profesori pentru inteligența sa, ori, dimpotrivă, prea proastă). Nu înțelege sau nu îi pasă de suferința pe care o provoacă celorlalți.

Portretul unui bully poate fi schițat în câteva trăsături definitorii :

- are nevoie să-i domine, să-i blameze și să-i manipuleze pe ceilalți;

- îi lipsește empatia, nefiind capabil să prevadă consecințele comportamentului său agresiv;

- îi privește cu dispreț pe cei pe care îi consideră slabi, apreciind exclusiv forța brută, a pumnilor și a limbajului vulgar;

- îi place să le insufle frică celorlalți, ceea ce-l face să se simtă puternic și în centrul atenției;

- își racolează subalterni, care îl recunosc drept șef și se bucură de ocrotirea sa.[9]

O caracteristică interesantă a fost remarcată de doi cercetători (dr. Heiman și dr. Olenick-Shemesh): există anumite asemănări între profilul psihologic al agresorului și cel al victimei. Astfel, „în ambele cazuri, avem de-a face cu copii care se simt mai izolați față de ceilalți. Ei au mai puțini prieteni și nu se bucură de o rețea de sprijin socială și/sau familială. Internetul îl face pe agresor să-și pună planurile în aplicare cu mult mai multă ușurință”.

Aceiași cercetători observau că, în general, atât profesorii, cât și părinții, nu cunosc amploarea acestui fenomen. Deși îl pot recunoaște, nu posedă „nici mijloacele necesare, nici puterea de pătrundere pentru a-l combate. De fapt, în cazul profesorilor, într-un oarecare procent, au fost ei înșiși victime ale cyberbullying-ului”[10].

Un cercetător american (Chisholm) a evidențiat trăsăturile care îl definesc pe agresorul virtual, delimitând mai multe tipuri de profiluri, în funcție de motivațiile și de activitatea lor online:

- „îngerul răzbunător”: cel care își apără prietenul hărțuit pe Internet sau în curtea școlii;

- „însetatul de putere”: cel care folosește noile mijloace moderne pentru a intimida și a domina, în scopul de a-și asigura puterea și controlul asupra celorlalți;

- „răzbunarea tocilarilor”: revanșa celor care stăpânesc metodele oferite de tehnologie, servindu-se de acestea împotriva colegilor care îi agresează în spațiul școlii;

- „agresor virtual dintr-o neînțelegere”: cel care devine agresiv în urma unor lucruri postate online pe care le înțelege greșit;

- „fetele rele”: un grup de fete care fac front comun împotriva alteia[11].

 

Motivațiile unui cyberbully

De ce ajunge un copil obișnuit cyberbully? Motivațiile sunt multiple:

1. Părinții lui sunt toată ziua plecați la serviciu, iar acasă îi acordă insuficientă atenție sau nu manifestă nici o empatie față de nevoile afective ale copilului. Copilul, însetat de atenție și înțelegând că nu va primi niciodată o atenție pozitivă, preferă să săvârșească fapte rele, atâta vreme cât acestea sunt singurele care îi pot conferi atenția – fie ea și negativă! – după care tânjește.

2. Părinții, frații mai mari, alte rude sau alți copii îl bat, hărțuiesc, jignesc, intimidează și, la rândul lui, aplică acest model de comportament asupra copiilor mai mici, mai puțin puternici etc.[12]

3. „Nu mă vezi!” – când ești pe Internet, ai impresia că nimeni nu te vede ce faci. Această percepție e întărită atunci când îți creezi conturi anonime. Desigur, nu este adevărat: activitatea online poate fi urmărită, însă, când cineva crede că nu îl vede nimeni, nu mai are nici o grijă că ar putea să fie prins, dezaprobat sau pedepsit.

4. „Nu te văd!” – când ești pe Internet, nu poți primi un feedback palpabil la consecințele acțiunilor tale. Una este când agresezi pe cineva aflat în fața ta, îi observi reacțiile și, poate, nu depășești o anumită măsură, și alta când te dezlănțui pe Internet, fără să ai habar cât de multă suferință îi provoci celuilalt.

5. „Toată lumea o face!” – când ai impresia că agresivitatea virtuală e un comportament adoptat de toată lumea, nu ți se mai pare că ceea ce faci e anormal, ai impresia că e doar un joc, ceva ce rămâne online și nu are absolut nici o consecință.[13]

Caracterul de anonimat al cyberbullying-ului creează un văl protector în jurul agresorului și foarte adesea îl face imposibil de identificat de către victima sa. Conform unui studiu publicat în 2011, în Canada, 21% dintre tinerii din această țară care au suferit de pe urma cyberbullying-ului au recunoscut că nu au știut niciodată identitatea celui care i-a agresat virtual (în alte studii, procentul este chiar mai ridicat, între 50 și 60%!). Spre deosebire de hărțuitorul din curtea școlii, care poate fi recunoscut și evitat, de agresorul online nu poți scăpa, nici nu-i poți anticipa atacurile, lăsând astfel victima într-o permanentă stare de stres și anxietate.

O altă caracteristică emblematică pentru cazurile de cyberbullying îl constituie accesul nelimitat pe care îl are agresorul la victima sa. Astfel, până la proliferarea noilor tehnologii (care au dus, practic, la apariția acestui fenomen), hărțuirile aveau loc pe holurile școlii, în curte, pe terenul de sport sau în sălile de clasă. Copilul era expus cel mult opt ore pe zi la posibilitatea de a fi agresat. În schimb, în ceea ce privește cyberbullying-ul, aceste restricții sunt cu totul înlăturate. Agresorul are acces la victimă 24 de ore pe zi, 7 zile din 7. El pătrunde ușor, prin intermediul ecranului, chiar și în casa victimei, acolo unde, de regulă, aceasta ar fi „Biserica, de la începutul ei şi până acum, când se roagă împotriva relelor, spune aşa: «Păzeşte-ne, Doamne, de ciumă, de foamete, de cutremur, de potop, de foc» – mai rele decât epidemia cea mai rea, cu mai multe morţi, sunt foametea, cutremurul, focul, incendiul, când ard păduri întregi şi sate, şi nu le poţi stinge cu toţi pompierii din lume. După asta zice: «…de sabie, de venirea asupra noastră a altor neamuri» – cum a fost când au venit sarazinii şi au ucis femei şi copii, cu milioanele. Şi la sfârşit zice: «…şi de războiul cel dintre noi». Cel mai rău dintre toate este ce zice la urmă, «războiul cel dintre noi»! Dezbinarea! Cel mai mare rău, mai mare decât ciuma, decât foamea, decât cutremurul, decât toate este dezbinarea! Faptul că se urăsc între ei, unii cu alţii, deja-i biruinţa diavolului!”.     Părintele Adrian Făgețeanutrebuit să fie în deplină siguranță[14].

Comportamentul agresiv al unui cyberbully poate apărea și în urma expunerii la un mare număr de jocuri violente online, atestă un studiu australian (Lam, Cheng și Liu). Cercetătorii au găsit că numărul agresorilor virtuali expuși la astfel de jocuri era de 4 ori mai mare în comparație cu cei neexpuși.

De asemenea, mai multe studii afirmă că fenomenul de cyberbullying este mai grav, având consecințe mai însemnate asupra sănătății mentale față de bullying-ul clasic. Victimele însele justifică această gravitate prin elemente ce motivează și stimulează comportamentul abuziv al hărțuitorului virtual, precum: anonimatul, audiența mult mai largă, posibilitatea mult mai redusă de apărare și de feedback direct (din partea victimei către agresor, pentru a-l face să înțeleagă efectele faptelor sale), precum și posibilitatea mult mai redusă de intervenție din partea oricăror martori. Mai mult, impactul devastator al imaginilor, fotografiilor și clipurilor video a fost recunoscut de victime ca fiind incomparabil cu mijloacele mai brutale, dar mai puțin perfide și mai puțin cauzatoare de suferință emoțională ale agresorului din curtea școlii[15].

 

Victimele cyberbullying-ului

Cine sunt cei mai predispuși a cădea victime hărțuitorilor din spatele ecranului?

De regulă, victimele sunt – ca și în cazul bullying-ului clasic – „copii și adolescenți cu un respect de sine redus, timizi, retrași, lipsiți de apărare și, în general, fără prieteni”[16]. În prezent, conform unor studii, un adolescent din trei (cu vârsta între 12 și 18 ani) a fost deja victima hărțuirii prin intermediul computerului sau telefonului mobil.[17]

În Franța, Comisia Națională a Informaticii și a Libertăților (CNIL) preciza că acest fenomen îi afectează atât pe adolescenți, cât și pe adulți, din ce în ce mai mulți profesori căzându-i victime. Pe de altă parte, cyberbullying-ul își alege victimele și dintre cei mici, încă din școala primară[18].

Consecințele psihologice asupra celui hărțuit constau într-o permanentă senzație de frică, împreună cu o închidere în sine; sau, dimpotrivă, într-o schimbare extremă a comportamentului, cum ar fi, de pildă, o puternică agresivitate – oricare dintre aceste consecințe putând antrena după sine un declin al performanțelor școlare. Pentru părinți, nu-i deloc ușor să detecteze fenomenul, adesea din pricina necunoașterii noilor tehnologii, dar mai ales din cauză că, de obicei, copilul nu le dezvăluie nimic din cele prin care trece.

Efectele negative generale ale cyberbullying-ului sunt, așadar, ample și numeroase. Pe lângă cele deja menționate (un respect de sine scăzut, anxietate, depresie, frică și rezultate slabe la școală) se poate adăuga, conform studiilor, o dublare a cazurilor în care tânărul încearcă să comită suicid (o dovedesc, printre altele, cazurile Amanda Todd, Rehtaeh Parsons, Todd Loik și altele, pe care le vom analiza în numărul următor). De asemenea, cei care ajung să nu mai suporte agresiunile virtuale pot adopta comportamente extreme, precum actele de delincvență, pierderea controlului și folosirea armelor, mergând până la crimă – chiar în cazul unor persoane de la care nimeni nu s-ar aștepta la asemenea reacții (de pildă, cazul Bryce McMillan – vezi, de asemenea, continuarea acestui articol).[19]

În partea a treia vom ilustra consecințele devastatoare ale cyberbullying-ului asupra victimelor sale cu numeroase exemple, care nădăjduiesc că ne vor da tuturor de gândit, convingându-ne că este un fenomen ce nu trebuie ignorat și împotriva căruia trebuie să acționăm cu multă hotărâre, pentru binele și siguranța copiilor noștri.

 

Tinerii suferă, nu au curaj să vorbească cu nimeni despre problemele lor și nu mai pot răbda chinul de a fi hărțuiți permanent. Nu pot deschide computerul fără să nu vadă o nouă insultă care le este adresată. Nu pot intra în curtea școlii fără să nu audă vreun mesaj răutăcios, care doare nespus de mult. Oare am putea să le fim alături, măcar în acest început de an, când mult prea mulți tineri tânjesc cu disperare după un ajutor care nu le vine de nicăieri și, lipsiți de curajul de a mai duce lupta vieții pentru încă un an, aleg să-și pună capăt zilelor?...

Din păcate, este cât se poate de adevărat. Dacă în primele două părți ale articolului am vorbit la modul general despre hărțuirea clasică (bullying) și cea virtuală (cyberbullying), creionând un portret al agresorului și analizând motivațiile din spatele comportamentului său, acum a sosit vremea exemplelor. „Teoria ne învață, dar exemplele ne pun în mișcare”, spune un cunoscut proverb latin. Și, am adăuga noi, ne conving să luăm atitudine și să acționăm. Pentru a reduce cât mai mult proporțiile fenomenului. Până nu este prea târziu. Pentru copiii noștri.

 

Megan Meier

Vom începe cu un prim caz tragic, petrecut din pricina hărțuirii virtuale. Atât acest exemplu, cât și cele ce vor urma ne-am dori să fie un semnal de alarmă atât pentru tinerii adolescenți care nu-și dau seama de consecințele până la care se pot îndrepta acțiunile lor, cât și pentru victime și părinții lor.

O adolescentă de 13 ani din Missouri, Megan Meier, și-a luat viața, spânzurându-se. La un an după acest tragic eveniment, părinții fetei au demarat o investigație pentru a afla cauza morții ei. În urma cercetărilor, s-a stabilit că responsabil a fost cyberbullying-ul căruia Megan i-a căzut victimă pe site-ul de socializare MySpace. În amintirea ei a fost întemeiată o fundație dedicată „conștientizării, educării și promovării unor schimbări pozitive, prin care să se prevină bullying-ul și cyberbullying-ul”[20].

 

Phoebe Prince

Un caz similar s-a petrecut cu o tânără irlandeză de 15 ani, Phoebe Prince, stabilită împreună cu familia în Massachussetts (S.U.A.). Victimă a cyberbullying-ului pe parcursul mai multor luni, ea avea să se sinucidă în ianuarie 2010[21].

 

Rebecca Sedwick

O fată din Lakeland, Florida, în vârstă de 12 ani, a fost insultată, înjosită, calomniată de mai multe colege de clasă, prin intermediul rețelelor de socializare. Nemaisuportând această hărțuială online permanentă, în septembrie 2013, Rebecca s-a aruncat în gol. „Ar trebui să mori!”, îi spunea cineva pe Internet. „De ce nu te duci să te sinucizi?”. Ajunsese atât de tulburată, încât i-a trimis unui prieten următorul mesaj: „O să mă arunc, nu mai pot să îndur...”. Mesajul a fost primit cu puțin înainte de sinuciderea ei.

Se pare că mama Rebeccăi vorbise cu conducerea școlii și îi închisese contul de Facebook al fetei. Însă, fără ca mama să o știe, cyberbullying-ul a continuat pe alte rețele de socializare mai puțin cunoscute, cum ar fi Kik Messenger, ask.fm și Voxer.[22]

 

Amy „Dolly” Everett

Amy Everett era o adolescentă cunoscută în Australia, în urma apariției sale într-un clip publicitar pentru pălăriile în stil cowboy „Akubra”, pe când avea 8 ani. Din nefericire, viața i s-a curmat tragic, la doar 14 ani, prin suicid, în urma hărțuirii online. Tatăl lui Amy i-a invitat pe hărțuitorii ei la funeralii, „ca să fie martori la distrugerea totală pe care au săvârșit-o”.

Compania „Akubra” a dat o declarație prin care își exprima condoleanțele și denunța bullying-ul: „Aceasta nu e o postare ușor de făcut... Dolly a luat decizia de a-și lua viața ca să scape de hărțuirea la care era supusă. Nu avea nici 15 ani. E de neînchipuit cât de copleșit se poate simți cineva încât să ajungă să vadă în sinucidere singura opțiune. Bullying-ul, indiferent sub ce formă, e inacceptabil. Este un abuz și a venit vremea să luăm atitudine atunci când observăm comportamente de acest gen. Dolly ar fi putut să fie fiica, sora sau prietena oricăruia dintre noi. Trebuie să ne asigurăm că oricine trece printr-un moment de răscruce are întotdeauna pe cineva cu care să poată să stea de vorbă”[23].

 

Sam Abel

Un adolescent de 14 ani din Worcester (Marea Britanie), pe nume Sam Abel, este o altă victimă a cyberbullying-ului. În ianuarie 2017, în urma mesajelor de ură primite pe rețelele de socializare, a decis să-și ia viața, sărind în gol de pe acoperișul unei parcări supraetajate. Mama sa, Anita, își amintește că, în ziua morții lui, Sam îi spusese că iese să facă o scurtă plimbare, dar nu s-a mai întors niciodată.

„În ziua aceea nu i-am spus nici măcar o dată că îl iubesc. Era singur, cu gândurile lui, pe care le purta în suflet de luni întregi înainte să urce acele trepte...”. Tatăl său, Mark, în vârstă de 50 de ani, declara: „E posibil să fie din cauză că avea succes la școală. Uneori colegii sunt invidioși și asta poate duce la hărțuire. Sper doar ca acei hărțuitori să poată supraviețui regretelor. Au destrămat această familie. Nu cred că oamenii realizează cu adevărat efectul pe care îl au faptele lor asupra celorlalți”. Mama lui adăuga: „Viața noastră nu va mai fi niciodată la fel. Eram o familie atât de unită... Ne e atât de dor de el...”.

Directoarea școlii îl descria pe băiat ca fiind „bun și inteligent”, excelând în multe domenii. „Nu aveam idee despre ce se petrecea. Politica noastră este de toleranță zero pentru hărțuire, fiindcă suntem conștienți de efectele acesteia. Copiii sunt sancționați”[24].

Rețeaua de socializare Snapchat, pe care au fost trimise mesajele de hărțuire, stochează mesajele doar pe o perioadă de 24 de ore, după care sunt șterse. Din această cauză, nu au putut fi recuperate pentru a fi furnizate poliției.

 

Amanda Todd

În octombrie 2012, o fată de 15 ani se sinucidea după ce fusese umilită pe rețelele de socializare. Cu ceva vreme înainte, Amanda postase pe YouTube un clip ca un strigăt de ajutor, în care își spunea povestea chinurilor sufletești prin care trecuse în ultimii trei ani: „Povestea mea: zbateri, hărțuire, tentativă de suicid și autovătămare”.

În 2009, a participat la un chat video online cu scopul de a cunoaște persoane noi pe Internet. Un necunoscut a convins-o să-i furnizeze o imagine cu ea într-o postură indecentă, după care a amenințat-o că va face publică imaginea respectivă. Amanda s-a văzut silită să se mute și să-și schimbe școala. Atunci acel individ a creat un cont de Facebook, folosind ca poză de profil imaginea indecentă a Amandei și adăugând, în lista de prieteni, elevi de la noua ei școală.

Tachinată și etichetată drept „târfă”, Amanda își va găsi consolarea în droguri și alcool, pentru a-și înăbuși anxietatea și atacurile de panică, ca și stările depresive. Familia s-a mutat din nou, Amanda a mai schimbat o dată școala, însă acel bărbat a continuat să difuzeze poza respectivă oriunde mergea ea. Amanda a avut atunci o tentativă eșuată de suicid, oferind un nou prilej pentru bullying.

La o lună după ce a postat pe YouTube clipul în care își spunea povestea vieții, Amanda s-a spânzurat, fiind găsită moartă în camera ei. Imediat după decesul ei, clipul a devenit viral, fiind vizionat de peste 1,6 milioane de utilizatori. Astăzi, clipul are 12,8 milioane de vizionări, făcând cazul Amandei unul dintre cele mai cunoscute de suicid provocat de cyberbullying.

Ce este însă cel mai tulburător, în opinia juristului Erik Gutenkunst, e lipsa de eficiență a autorităților în prevenirea hărțuirii online. Deși cunoștea situația încă din anul anterior (2011) și fusese notificată de fiecare dată când infractorul crea un nou cont de Facebook, poliția declara însă mereu că nu este nimic de făcut.

Povestea Amandei ilustrează câteva dintre caracteristicile cyberbullying-ului menționate în primele părți ale acestui articol. Astfel, accesibilitatea și anonimatul i-au permis infractorului să o tortureze pe adolescentă, nestingherit de faptul că au trecut mai mulți ani și fata a schimbat mai multe școli. Totodată, a trimis poza compromițătoare a Amandei colegilor, profesorilor și părinților, murdărind orice nouă încercare a fetei de a pune început bun și grăbindu-i sfârșitul tragic.[25]

 

Rehtaeh Parsons

Într-un caz asemănător, o tânără de 19 ani din Noua Scoție (Canada) s-a spânzurat, în aprilie 2013. Cu patru ani mai înainte participase la o petrecere unde consumase alcool, și un băiat o fotografiase într-o postură compromițătoare. Acea poză, postată pe Facebook, a fost sursa umilințelor și suferințelor la care a fost supusă Rehtaeh. A fost înștiințată atunci poliția, dar nu au fost găsite suficiente probe ca să se poată face arestări.

Patru ani mai târziu, după sinuciderea fetei, cazul a fost redeschis de poliție, care a declarat că a obținut noi dovezi, care nu își aveau originea pe Internet. În consecință, în august 2013, cei doi băieți au fost acuzați de pornografie cu minori, fiind însă eliberați condiționat[26].

 

Todd Loik

În septembrie 2013, deci la scurtă vreme după cazul de mai sus, un adolescent canadian de 15 ani din Saskatchewan și-a luat viața după ce a fost hărțuit, mai întâi la școală, apoi pe rețelele de socializare și, în cele din urmă, prin sms-uri.

În pofida faptului că atât mama lui Todd, cât și consilierul școlar au avut, ulterior, acces la mesajele cu pricina și au denunțat hărțuirea la care fusese supus băiatul, poliția canadiană a considerat că nu există suficiente dovezi și, în cele din urmă, cazul a fost clasat.[27]

 

Masacrul de la Columbine

Un ultim exemplu pe care îl aducem aici este cel al masacrului de la Columbine, alături de cazul Bryce McMillan. Spre deosebire de cazurile de mai sus, în care efectele cyberbullying-ului au fost depresia și suicidul, alți adolescenți, nemaisuportând repetatele hărțuiri, ajung la manifestări violente extreme îndreptate nu asupra lor înșiși, ci asupra celorlalți.

Așa s-a întâmplat în aprilie 1999, în ceea ce astăzi cunoaștem sub numele de „masacrul de la Columbine”. Doi elevi americani de liceu, Eric Harris și Dylan Klebold, ambii foarte înzestrați, chiar supradotați, și cu rezultate bune la școală, după ce au suferit patru ani în urma bullying-ului, au plănuit și înfăptuit un atac armat la liceul lor, în urma căruia și-au pierdut viața 12 elevi și un profesor, iar alți 24 de elevi au fost răniți. După crima atroce săvârșită, cei doi s-au sinucis.

Din păcate, cazul lor nu este singular. Bryce McMillan, un tânăr canadian, a fost hărțuit timp de doi ani de un alt bărbat, sub diferite forme: jigniri, umilințe, confruntări fizice, texte scrise cu graffiti în locuri publice și postări pe Facebook[28] (deci atât bullying, cât și cyberbullying). Ajuns la limita răbdării, Bryce a luat o armă și a tras șase focuri asupra casei hărțuitorului său. Înăuntru se aflau trei persoane, însă niciuna nu a fost rănită.

Cazuri grave. Cum ar fi putut fi evitate? Cum ar putea fi prevenite astfel de întâmplări pe viitor? Ultima parte a acestui articol va fi consacrată soluțiilor acestei probleme, a cărei amploare am observat-o deja, cu multă durere, în cele scrise până acum.

 

În continuare vom pune în contrast diversele abordări greșite
cu soluțiile ce ar putea restrânge amploarea dramelor copiilor și adolescenților,
pentru a nu le mai vedea niciodată transformate în tragedii...

 

Adeseori, din păcate, când sunt puși în fața cyberbullying-ului, părinții, educatorii și autoritățile nu încep prin a descoperi cauzele care l-au transformat pe copil în agresor – în consecință, aplică pedepse nepotrivite. De asemenea, unii dintre ei minimalizează gravitatea problemei, considerând că ceea ce s-a petrecut a fost doar o „copilărie” ce poate fi trecută cu vederea, sau minimalizează chiar responsabilitatea hărțuitorului, gândind că o parte din vină o poartă victima, fapt ce-i provoacă acesteia o victimizare suplimentară.

O altă greșeală gravă este că nu includ, ca legiuitori, nici o mențiune la fenomenele de bullying și cyberbullying sau, puși în fața acestor fenomene, nu fac apel la secțiunile din lege care se referă la fapte ce pot intra în sfera cyberbullying-ului: infracțiunea de hărțuire, proferarea de amenințări, intimidare, furtul de identitate, infracțiuni informatice, incitarea la ură, mesaje false și apeluri telefonice indecente sau hărțuitoare, determinarea la sinucidere (art. 191 din codul penal actualizat) și infracțiunea de pornografie infantilă[29].

 

Soluții pentru combaterea cyberbullying-ului

O sumă de abordări, urmărite cu consecvență, ar putea restrânge amploarea acestui fenomen, precum și consecințele sale nefaste în viața copiilor noștri. Astfel:

1. cyberbullying-ul, sub orice formă și indiferent de amploare, este cu totul inacceptabil și poate fi combătut de părintele sau cadrul didactic care îl descoperă prin aplicarea unor sancțiuni, cum ar fi:

- interzicerea pentru o perioadă a unor activități preferate ale agresorului;

- retragerea sprijinului părintelui în astfel de activități;

- limitarea accesului agresorului la unele activități cu școala sau cu prietenii;

- eliminarea agresorului pentru un anumit număr de zile de la școală (ceea ce aduce cu sine absențe nemotivate care, dacă hărțuirea și deci pedeapsa aferentă se repetă, pot conduce până la repetenție);

2. supravegherea atentă a comportamentului agresorului, la școală și acasă;

3. pe rețelele de socializare, forumuri și alte forme de mesagerie instantanee, prima măsură ce trebuie luată este de a-l bloca pe agresor și, acolo unde este posibil, de a semnala problema administratorului site-ului respectiv, la care se va adăuga monitorizarea conturilor agresorului pe rețelele de socializare, a telefonului mobil și, la nevoie, chiar interzicerea accesului la acestea până la încetarea comportamentului de hărțuire;

4. stabilirea unor recompense pentru menținerea unei atitudini corecte;

5. consilierea psihologică a agresorului, pentru a-l ajuta să conștientizeze cauzele ce îl tentează să adopte astfel de comportamente;

6. consilierea psihologică a familiei agresorului;

7. organizarea unor activități în școală pentru conștientizarea și prevenirea fenomenului de cyberbullying, prin:

- dezbateri, la care să ia parte persoane experte (psihologi, consilieri, medici, asistenți sociali, polițiști, preoți) și persoane publice apreciate de copii și adolescenți;

- vizionarea de filme, documentare și piese de teatru pe tema hărțuirii și intimidării;

- organizarea de expoziții de desen, jocuri, teatru, povești terapeutice pe această temă;

8. organizarea unui program național de intervenție, care să includă:

- o serie de programe și activități prin care să se sporească în rândul populației conștientizarea fenomenului;

- un program educațional pentru copiii de școală generală, prin care să fie învățați ce înseamnă comportament acceptabil / inacceptabil pe internet și ce anume trebuie făcut atunci când se încalcă aceste limite;

- instrucțiuni pentru părinți și școli în vederea instalării unor programe care să-i împiedice pe copii să viziteze anumite site-uri;

- punerea la îndemâna copiilor a unor procedee și tehnici pentru combaterea fenomenului[30];

9. deoarece, din punct de vedere juridic, cyberbullying-ul nu este consemnat ca infracțiune în Codul penal, victimele pot depune plângere pentru infracțiuni asociate, prevăzute în lege, precum hărțuire, defăimare, insultă sau furt de identitate[31].

 

Cinci sfaturi pentru copii

În condițiile în care 69% dintre adolescenții și tinerii cu vârste între 13 și 22 de ani au simțit deja pe propria piele acest gen de intimidare virtuală (iar 20% dintre ei au avut deja de suferit), Valentine Lavie le propune părinților să-și înarmeze copiii cu cinci mijloace de a reacționa atunci când întâlnesc acest fenomen:

1. Nu răspunde.

Primul lucru de făcut este... să nu faci nimic! Persoana care încearcă să te intimideze așteaptă din partea ta o reacție, indiferent care ar fi aceea. Intrând în legătură cu acea persoană, tu îi oferi exact ceea ce ea își dorește. Mult mai bine ar fi să o ignori, pur și simplu.

2. Cere ajutor.

Înștiințează-ți părinții, frații mai mari sau prietenul tău cel mai bun. Unirea face puterea! Scopul (cyber)bullying-ului este tocmai de a te izola, de a-ți conferi sentimentul că ești singur și detestat. Încă o dată, nu îi oferi agresorului această plăcere și vorbește despre asta cu cei din jurul tău.

3. Semnalează abuzul.

Acest gen de comportament nu este legal. Dacă crezi că merită efortul, poți depune plângere pentru hărțuire morală. Dacă nu, poți cel puțin să semnalezi abuzul pe platformele pe care are loc hărțuirea. Facebook și Twitter îți permit să semnalezi moderatorilor conținutul nepotrivit sau insultător.

4. Blochează persoanele indezirabile.

Astfel, această persoană nu va mai putea să te vadă nici pe tine, nici fotografiile tale, nici comentariile tale, și nu va mai avea nici un mijloc de a intra în comunicare cu tine!

5. Nu te răzbuna.

Tentația de a-ți face singur dreptate este puternică, așa că... de ce să nu-i cedezi? Dar gândește-te, cine o să te mai compătimească dacă și tu le faci rău celor care ți-au făcut rău? În felul acesta vei fi și tu la fel ca ei”.[32]

 

„Stop manifestărilor de ură online!”

Părintele George Morelli, un preot ortodox american din San Diego ce deține totodată și o diplomă de psiholog clinician, propunea drept soluții pentru fenomenul de cyberbullying ca, „în primul rând, să ne rugăm atât pentru victime și familiile lor, cât și pentru agresor. Totodată, dacă suntem în măsură să acționăm, putem emite avertizări corespunzătoare către autoritățile competente. A nu-i răspunde cu aceeași monedă unui agresor virtual poate conduce la o diminuare a hărțuirii. Un cyberbully se simte recompensat atunci când știe că își necăjește victima. Și, mai presus de toate, ca să învățăm să tratăm oamenii cu respectul ce li se cuvine, putem medita la pilda lui Iisus despre Judecata de Apoi: «Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut» Matei 25:40. Aceste căi și altele asemenea ne pot ajuta să tocim ascuțișul infam al săbiei cu două tăișuri al mediilor de socializare.”[33]

În anul 2014, ministrul canadian al Justiției, Peter MacKay, iniția proiectul intitulat „Stop manifestărilor de ură online!”, prin care intenționa nu doar să conștientizeze populația asupra fenomenului de cyberbullying, ci totodată să avertizeze asupra consecințelor legale posibile ale chinuirii altor persoane, care pot merge până la acuzații penale. MacKay afirma că scopul este de a le furniza tinerilor puterea să-și asume responsabilitatea pentru propriile acțiuni și de a-i face să înțeleagă cu adevărat consecințele apăsării pe butonul „send”[34].

Un an mai târziu, ministrul francez al Educației naționale lansa o campanie de sensibilizare intitulată „Să spunem NU hărțuirii!”. Mesajul acestei campanii era următorul: „Bullying-ul, dacă nu vorbim despre el, nu va înceta”. De aceea, la rândul nostru am simțit că trebuie să facem cunoscute tuturor capcanele perfide în care pot cădea atât victimele, cât și agresorii și că, în măsura în care vom conștientiza fenomenul, vom lua și măsuri pentru a-l stopa, astfel încât cazuri precum cele ale tinerilor care s-au sinucis din cauza hărțuirii, despre care am scris în numărul trecut, să nu se mai repete niciodată.

Sursa: Familia Ortodoxă

NOTE


[1] Erik K. Gutenhurstm, Cyberbullying: a legal crisis in the age of technology, Revue Juridique étudiante de l’Université de Montréal, vol. 1.1, 2014, p. 6.
[2] Cyber-Bullying: A Virtual Plague in the Lonely World of the Ex-Communicated, https://www.openu.ac.il/newsletter-eng/2011-2/cyber_bullying.html.
[3] Mathilde Arsene, Le Cyberbullying: état actuel des connaissances sur la psychopathologie des enfants et adolescents confrontés à ce phénomène, teză de doctorat, Facultatea de Medicină Toulouse-Purpan, 2012, p. 13.
[4] Cyber-Bullying: A Virtual Plague...
[5] Ibidem.
[7] Sarah Knapton, Cyberbullying makes young people twice as likely to self harm or attempt suicide, The Telegraph, 22 aprilie 2018.
[8] Nancy Willard, Educator’s Guide to Cyberbullying and Cyberthreats, Center for Safe and Responsible Use of the Internet, 2007, pp. 1-2.
[9] Cf. Irina Petrea, Bătăușii din curtea școlii, în „Familia Ortodoxă”, nr. 5 (88)/2016.
[10] Cyber-Bullying: A Virtual Plague in the Lonely World of the Ex-Communicated, https://www.openu.ac.il/newsletter-eng/2011-2/cyber_bullying.html.
[11] Mathilde Arsene, Le Cyberbullying : état actuel des connaissances sur la psychopathologie des enfants et adolescents confrontés à ce phénomène, teză de doctorat, Facultatea de Medicină Toulouse-Purpan, 2012, pp. 18-19.
[12] Cf. Irina Petrea, art. cit.
[13] Cf. Nancy Willard, Educator’s Guide to Cyberbullying and Cyberthreats, Center for Safe and Responsible Use of the Internet, 2005.
[14] Erik K. Gutenhurst, Cyberbullying: a legal crisis in the age of technology, Revue Juridique étudiante de l’Université de Montréal, vol. 1.1, 2014, pp. 7-9.
[15] Mathilde Arsene, op. cit., pp. 19; 25-26.
[16] Irina Petrea, art. cit.
[17] Le cyber-bullying ou le cyberharcèlement, 23 mai 2017, http://www.lalouviere-jeunesse.be/infoj_wp/blog/2017/05/23/le-cyber-bullying-ou-le-cyberharcelement/?pdf=1232.
[18] Bérénice Dubuc, Le «cyberbullying», un type de harcèlement qui inquiète la Cnil, 2010, http://www.20minutes.fr/societe/621355-20101110-societe-le-cyberbullying-type-harcelement-inquiete-cnil.
[19] Erik K. Gutenhurst, art. cit., pp. 10-11.
[20] Cyber-Bullying: A Virtual Plague in the Lonely World of the Ex-Communicated, https://www.openu.ac.il/newsletter-eng/2011-2/cyber_bullying.html.
[21] Bérénice Dubuc, Le «cyberbullying», un type de harcèlement qui inquiète la Cnil, http://www.20minutes.fr/societe/621355-20101110-societe-le-cyberbullying-type-harcelement-inquiete-cnil.
[22] Pr. George Morelli, Chaplain's Corner + Social Media: The Two-Edged Sword, http://antiochian.org/chaplains-corner-social-media-two-edged-sword.
[23] Jonathan Pearlman, Australian girl who was face of iconic Akubra hat commits suicide aged 14 after being bullied online, The Telegraph, 10 ianuarie 2018.
[24] Son of Invictus Games competitor killed himself after being bullied for being too clever, The Telegraph, 1 iunie 2017; Olivia Rudgard, Snapchat bullies' messages that 'broke' a suicidal boy will never be recovered, parents say, The Telegraph, 13 iunie 2017.
[25] Erik K. Gutenhurst, Cyberbullying: a legal crisis in the age of technology, Revue Juridique étudiante de l’Université de Montréal, vol. 1.1, 2014, pp. 11-12.
[26] Erik K. Gutenhurst, art. cit., pp. 12-13.
[27] Erik K. Gutenhurst, art. cit., p. 13.
[28] Erik K. Gutenhurst, art. cit., p. 14.
[29] Erik K. Gutenhurstm Cyberbullying: a legal crisis in the age of technology, Revue Juridique étudiante de l’Université de Montréal, vol. 1.1, 2014, p. 16.
[30] Cyber-Bullying: A Virtual Plague in the Lonely World of the Ex-Communicated, https://www.openu.ac.il/newsletter-eng/2011-2/cyber_bullying.html.
[31] Bérénice Dubuc, Le «cyberbullying», un type de harcèlement qui inquiète la Cnil, http://www.20minutes.fr/societe/621355-20101110-societe-le-cyberbullying-type-harcelement-inquiete-cnil.
[33] Pr. George Morelli, Chaplain's Corner + Social Media: The Two-Edged Sword, http://antiochian.org/chaplains-corner-social-media-two-edged-sword.
[34] Erik K. Gutenhurst, Cyberbullying: a legal crisis in the age of technology, Revue Juridique étudiante de l’Université de Montréal, vol. 1.1, 2014, p. 15.
21-05-2019
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu