Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
ACTUALITATEA religioasăNr. vizualizari: 4219

Scrisoare deschisă adresată ministrului Educatiei privind predarea religiei în şcolile publice si la atacurile asupra acesteia

Tags: şcoala; religia în şcoli; manuale de religie;
Scrisoare deschisă adresată ministrului Educatiei privind predarea religiei în şcolile publice si la atacurile asupra acesteia
Bucuresti, 6 octombrie 2012
Stimată Doamnă Ministru Ecaterina Andronescu,
 
Organizaţiile noastre îşi manifestă îngrijorarea pentru atacurile repetate faţă de predarea religiei în institutiile publice de învăţământ, atacuri orchestrate de organizaţii care au ca unică raţiune de a fi marginalizarea actului de credinţă în societate şi impunerea agendei ideologice secular-ateiste.
 
De ani buni, la fiecare debut de an scolar, aceste organizatii, care, desi nu au reprezentativitate reală, se pretind a fi "reprezentanti ai societătii civile", încearcă pe toate căile posibile nu numai eliminarea simbolurilor religioase din scoli, ci si eliminarea predării religiei, în paralel cu promovarea secularismului agresiv si a unei pretinse "tolerante" fată de anumite categorii "discriminate" religios.
 
Noua solicitare de modificare a manualelor de religie, despre care am aflat din presă joi 4 octombrie 2012, este o altă diversiune: întrucât nu au reusit să obtină modificarea legii în sensul dorit (eliminarea orei de religie), secular-ateistii urmăresc să facă practic inutilă predarea acestei materii prin transformarea cursului de religie într-unul de istorie căldută, din care să fie scoase referirile la sistemul de valori traditionale, moral-religioase. Cei în cauză îsi motivează actiunile prin pretinsa grijă fată de copiii îndoctrinati cu o "religie intolerantă si agresivă", însă ei însisi promovează o agendă ideologică agresivă si realmente intolerantă la adresa persoanelor cu convingeri moral-religioase.
 
Am aflat, de asemenea, cu stupoare despre o tentativă, de inspiratie bolsevică, de intimidare a directorilor de scoli, amenintati cu plângeri penale pentru vini închipuite privind modalitatea de organizare a orelor de religie. Dorim să vă informăm si vă rugăm să transmiteti celor vizati că vă oferim asistentă juridică gratuită prin juristii si avocatii nostri. De altfel, vă reamintim că în urmă cu 6 ani am avut o astfel de colaborare de succes. Atunci a avut loc o încercare de îndepărtare a simbolurilor religioase din scoli, coordonată de aceleasi persoane, cu sprijinul unei institutii a statului (Consiliul National pentru Combaterea Discriminării). Spre meritul comun, ministerul pe care îl conduceti si organizatiile noastre au reusit contracararea în instantă a acestui atac.
 
Ne afirmăm convingerea că predarea religiei în scoli, evident cu respectarea deplină a libertătii de optiune si de convingere a reprezentantilor legali ai minorilor, este stringent necesară în perioada actuală, de accelerată dezintegrare socială, în care copiii si tinerii sunt lipsiti de modele si de repere morale reale. Rămânem dispusi la dialog si vă rugăm pe această cale să ne considerati partenerii ministerului si ai dvs. personal în orice demers onest pentru ridicarea calitătii actului educational si spre beneficiul societătii în general.
 
Cu pretuire deosebită,
 
Alianta Familiilor din România, prin Bogdan Mateciuc
Asociatia PRO VITA Fil. Bucuresti, prin Bogdan Stanciu
Asociatia pentru Apărarea Familiei si Copilului, prin Virgil Vlăescu
Asociatia "Ortodoxia Tinerilor", prin Claudiu Bălan
Asociatia WorldTeach, prin Beniamin Lup
Alianta pentru Demnitate Natională, prin Iulian Capsali
Asociatia "Rost", prin Claudiu Târziu
Asociatia Civic Media, prin Victor Roncea
Societatea Ortodoxă a Femeilor Române, Filiala Iasi, prin Margareta Vlad
Asociatia de stiinte Etnologice din România
Ateneul Tătarasi, Iasi, prin Liviu Brătescu
Asociatia "Alexandu Lăpusneanu", Iasi, prin Aurica Ichim
Asociatia Communio, Iasi, prin Eugenia Burdea
Asociatia "Dialog pentru Dezvoltare", Iasi, prin Isabela Cioata
Fundatia Natională pentru Dezvoltare Comunitară, Iasi, prin Dana Răileanu
Asociatia Mesterilor Populari din Bucovina, prin Florin Cramariuc
Asociatia Mesterilor Populari din tinutul Neamtului, prin Costi Lungu

Asociatia "Artă si Traditii Mestesugăresti" Alba, prin Petruta Pop

10-11-2012
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu
rodica buga - 02-12-2012:

Amintesc un citat din savantul N.Paulescu:\"omul a iesit perfect din mainile lui Dumnezeu, dar l-au schimonosit patimile.Singura regenerare posibila sta in educatia crestina, in spiritul exigentelor Evangheliei\". presbitera rodica buga, Biserica Holy Trinity din Philadelphia, PA,SUA