Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
ACTUALITATEA religioasăNr. vizualizari: 3140

Duhul secular al vremii

Tags: şcoala; avort; religia;
Lupta împotriva valorilor creştine se înteţeşte

                     1. Religia în şcoli şi „libertatea de gândire”
      ASUR (Asociaţia Secular Umanistă din România) solicită Ministerului Educaţiei să retragă de urgenţă autorizarea manualelor de religie şi „să ia toate masurile care se impun pentru a preveni îndoctrinarea religioasă a elevilor(asur.ro). Potrivit comunicatelor de presă emise de ei, manualele de religie încalcă drepturile copiilor la libera exprimare, de aceea au desfăşurat o campanie la început de an şcolar îndemnând părinţii elevilor să semneze împotriva orelor de religie. Acest demers urmează după alte tentative secular-umaniste, cum ar fi scoaterea simbolurilor creştine, a icoanelor şi crucilor din şcoli.
     Demonstraţiile de forţă ale ASUR din zilele trecute, dovedesc o luptă acerbă între munca dascălilor de religie pentru promovarea valorilor morale prin educarea copiilor spre o viaţă cumpătată, pe de o parte, iar pe de altă parte promovarea ateismului militant, organizat de diferite persoane care nu au demonstrat încă o valoare pentru viitorul neamului. Simplul fapt că ASUR susţine un stat umanist ateu nu poate fi o regulă pentru scoaterea educaţiei religioase din şcoli. Oare nu ajunge degradarea morală în care au ajuns tinerii? Filmuleţele postate pe diferite site-uri de socializare cu profesori maltrataţi de proprii elevi, elevi care fumează pe holurile şcolilor, elevi care nu mai cunosc avantajele unei vieţi morale, nu spun nimic despre măsurile şi educaţia morală ce ar trebui intensificată mai ales în şcoli? Dacă eliminăm Religia din şcoală oare chiar am rezolvat problema bunei educaţii? Nu cumva adâncim „rănile” societăţii prin eliminarea ei?
       Două lucruri evidente pentru falsitatea ASUR
a) Compararea obsesivă a numărului de biserici cu numărul de şcoli generale din finalul fiecărui comunicat de presă (deşi comparaţia este una nereală şi nejustificativă), face dovada evidentă că din punctul lor de vedere orice simbol religios afectează elevilor „libertatea de gândire” şi îi „îndoctrinează”, dar şi faptul că mesajele acestei asociaţii sunt unele de manipulare şi de ascundere a adevărului. De pildă, între cele aproximativ 18 000 de biserici înregistrate oficial, multe sunt muzee, monumente istorice, capele funcţionale doar cu diferite ocazii speciale, capele de spitale, de unităţi militare etc. Doar unele dintre ele se folosesc în mod curent. Apoi, situaţia şcolilor generale este cu totul diferită. Din numărul total al populaţiei din România doar o mică parte sunt elevi de generală. Pe când o Biserică deserveşte comunitatea cu tot cu elevi, părinţi, bunici. Un dascăl slujeşte pentru maxim 30 de copii până la 18 ani, iar un preot trebuie să fie slujitorul a mai multor persoane, indiferent de vârsta şi ocupaţiile acestora.
b) Din istoria şi faptele Vechiului Testament aflăm şi un pasaj în care ni se spune că locuitorii din Ninive, ultima capitală a Imperiului Asirian, aveau ca şi zeu suprem pe diavolul (idolul) Assur, al cărui nume însemna „binevoitor”. Noi, creştinii, ne punem din ce în ce mai serios întrebarea: Cu oameni ca cei din ASUR, încotro ne îndreptăm? Cărui duh vom sluji? Dar mai ales, cum ne vom proteja copii de manipulările şi falsele „binevoiri” ale unor oameni care se opun tradiţiei şi credinţei neamului nostru.
 
      În schimb, avem nădejdea sfântă că lucrurile nu stau aşa precum prezintă situaţia cei de la ASUR. Acest lucru ne este demonstrat de faptul că la sfârşitul lui august manualele de religie nu au fost considerate nocive pentru elevi şi au fost aprobate de comisiile Ministerului Educaţiei, iar ora de religie şi-a păstrat locul între materiile pe care elevii trebuie să le parcurgă în timpul pregătirilor şcolare.
      În mesajul de la început de an şcolar, Preafericitul Părinte Daniel a transmis tuturor că „predarea religiei în şcoală este un act misionar creştin, cu profunde conotaţii educaţionale şi spirituale, educaţia religioasă trebuie să promoveze cultivarea talentelor şi a valorilor intelectuale, respectul faţă de părinţi, profesori şi colegi, precum şi iubirea de ţară şi de neam”. Părintele Patriarh Daniel a mai adăugat şi faptul că în contextul rezultatelor deosebit de slabe înregistrate la examenul de bacalaureat din ultimii doi ani, cu o medie de promovabilitate de sub 50%, este necesară o analiză sinceră şi lucidă a sistemului de învăţământ din ţara noastră.

         2. Senatul a respins propunerea legislativă pentru înființarea cabinetelor de consiliere în criză de sarcină
Proiectul de lege a fost propunerea unui număr de 51 de parlamentari, iar organizaţiile Provita au susținut și susțin o asemenea formă de sprijin pentru femeia aflată într-un moment de cumpănă al vieții sale.
Situaţia votului din Senat a fost următoarea:
          Prezenţi: 66; Pentru: 53; Împotrivă: 2; Abţineri: 11; Nu au votat: 0

       Votul pe grupuri parlamentare:
         · PDL: 1 pentru respingerea proiectului, 2 împotriva respingerii proiectului, 9 abțineri         
         · PNL: 17 pentru respingerea proiectului, 1 abținere        
         · PSD: 25 pentru respingerea proiectului, 1 abținere        
         · UNPR: 5 pentru respingerea proiectului, 1 împotriva respingerii proiectului                   
         · UDMR: 4 pentru respingerea proiectului
      

              În loc de concluzie
     Ca şi creştini, suntem responsabili de ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Ne putem simţi discriminaţi de persoanele cu pretenţii seculare şi umaniste (ASUR) prin simplul fapt că suntem agresaţi de obsesivitatea cu care încearcă să ne prezinte presupusa lor discriminare. Deşi argumentele lor pălesc în faţa principiilor cu care societatea românească a răzbit de-a lungul istoriei sale, ei totuşi insistă că tot noi suntem răul din societatea noastră. Bine ar fi ca şi noi să avem totuşi o reacţie temperată şi creştină în faţa acestor tulburări, şi o oarecare atitudine nu ar trebui să ne lipsească nici unuia dintre noi. Deci, să facem ceea ce putem să facem acolo unde suntem fiecare, rugând şi pe Domnul Hristos să împlinească eforturile noastre acolo unde este necesar, toate acestea pentru viitorul creştin şi autentic al vieţilor noastre, al copiilor noştri. (a consemnat Alexandru Socaciu)
26-09-2012
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu
EMILIA - 10-10-2012:

Doamne ajuta ! Intrebarea e: ALE CUI INTERESE \"LE POARTA\" ACESTI OAMENI ??? Ce rau pot sa faca orele de religie, atata timp cand acestea au teme din SF SCRIPTURA si BIBLIA din care se invata cea mai adevarata istorie de la inceputul lumii ??? De ce nu se ocupa de mass media care ne \"otraveste\" latent copiii...Oare nu vad ca la ora actuala tineretul este dependent de internet, nu mai citesc o carte, sau cei care o fac sunt atat de putini...Ca fetele noastre nu se mai preocupa sa invete sa gateasca sa fie bune gospodine, sau sa fie bune mame, le intereseaza doar cate kg au, sa ajunga top model si daca se poate sa gaseasca un mos cu multi bani sa le intretina, indiferent ca poate mosul are nepoate mai mari ca ele... Pe baieti nu-i mai intereseaza sa-si faca o meserie din care sa traiasca cinstit, sa-si intemeieze o familie crestina in care sa creasca si sa educe copii cu frica de Dumnezeu... vor doar multi banii pentru care sa lucreze cat mai putin, sau chiar deloc daca se poate. Asta e durerea pe care o purtam in suflete noi, parintii acestor vremi. Se intorc in morminte strabunii nostri despre care vorbim cu mandrie, plang in ceruri SFANTI ROMANI pentru noi si pentru tara noastra pe care au iubito de multe ori pana la sacrificiul suprem si spunand asta ma gandesc si ma inchin cu evlavie la SFINTII BRANCOVENI. Uitati-va \"Domnilor binevoitori\" ca am ajuns in situatia in care ne e rusine sa spunem ca suntem romani, in multe locuri din afara si fiti siguri ca nu datorita orelor de religie. Religia noastra nu a promovat niciodata lucruri de rusine,nu ne-a invatat sa mintim, sa furam, sa inselam pentru propiile noastre interese. Ne-a invatat sa fim buni, sa ne iubim unii pe alti, sa ne ajutam reciproc si sa traim cinstit in pace si armonie. Ce nu vreti sa intelegeti ??? sau poate nu puteti sa intelegeti??? Si din nou intrebarea ALE CUI INTERESE LE PROMOVATI ??? ca noi, care mai gandim inca romaneste si sunt sigura ca inca suntem multi care mai gandim asa, nu va intelegem si nici nu vrem. Sa ne rugam la bunul DUMNEZEU din tot sufletul sa-i ierte si sa-i aduca la adevar. DOAMNE OCROTESTE-I PE ROMANI

mai mult...