Cookies de navigare nu pot fi dezactivate, iar cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Familia. Copiii. Educaţia. VocaţiaNr. vizualizari: 28

Meditație la Buna-Vestire

Tags: avort; criza de sarcina; Buna Vestire;
Meditație la Buna-Vestire
 

„Dumnezeu Fiul se întrupează ca om în cadrul unei «sarcini nedorite» – în sensul că nu era nici planificată, nici dezirabilă în afara căsătoriei”

Praznicul de Buna Vestire m-a făcut să mă gândesc la anumite aspecte. Dacă e să privim pe bune, cu onestitate, lucrurile, un creştin nu are cum să fie de acord cu avortul, pur şi simplu din motive de credinţă. Asta dacă vorbim despre un creștin care mai și știe și acceptă ceea ce spune credința pe care pretinde că o are.

A te numi creştin şi a accepta avortul în baza ideii că acolo nu este vorba despre viața unei ființe umane, ci doar despre o entitate amorfă, fără o realitate proprie, presupune nu doar negarea, ci chiar respingerea acelui moment evanghelic fundamental, pe care-l sărbătorim astăzi: Buna Vestire!

Nu este o denumire între denumiri, este chiar una definitorie: Buna Vestire nu înseamnă altceva decât Evanghelia. Căci în limba greacă, ευαγγέλιον (evangelion) chiar asta înseamnă: vestea cea bună. Cărțile fundamentale ale creștinătății și ale creștinismului se numesc Evanghelii: veștile bune! Și nu degeaba a primit acest moment crucial din istoria creștină a mântuirii o astfel de denumire.

Arhanghelul Gavriil o salută pe Fecioară:

Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei. - Luca, 1, 28

Ea se înspăimântă, dar el îi spune:

Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. - Luca, 1, 30

Sigur, aici ni se poate sublinia forma de viitor: „vei lua în pântece”, „vei naște”, „vei chema”. Ni se poate atrage atenția că tot forma de viitor avem și în „Fiul lui Dumnezeu se va chema”.

Dar ar însemna să ignorăm în mod vinovat ceea ce ni se spune cu doar câteva versete mai departe, când ni se descrie întâlnirea dintre Elisabeta (și ea însărcinată în luna a șasea cu cel care „va fi” Ioan Botezătorul) și Maria (deja însărcinată cu Iisus). Momentul în care Maria îi vizitează pe Elisabeta și pe Zaharia (soțul acesteia) ne este prezentat astfel:

Şi a intrat în casa lui Zaharia şi a salutat pe Elisabeta. Iar când a auzit Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a săltat în pântecele ei şi Elisabeta s-a umplut de Duh Sfânt. Și cu glas mare a strigat şi a zis: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. Și de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu? Că iată, cum veni la urechile mele glasul salutării tale, pruncul a săltat de bucurie în pântecele meu”. - Luca, 1, 40-44

Așadar, avem două femei devenite mame: Elisabeta, în a șasea lună de sarcină și Maria, care abia zămislise. Iar pruncul aflat în a șasea lună recunoaște și reacționează la prezența Celui aflat în primele zile de la concepție.

În plus – și foarte important, aș zice – avem de-a face cu două tipuri de situație: Elisabeta dorea cu ardoare să aibă un copil. Era, deja, înaintată în vârstă, șansele ei de a zămisli erau nule, ea fiind stearpă. Atât ea, cât și soțul ei se rugaseră îndelung și fierbinte să aibă un copil. Primesc, așadar, vestea că-l vor avea pe Ioan, cu bucurie, ca pe o rugăciune ascultată și împlinită. Cum s-ar zice, aici avem de-a face cu un copil dorit, apărut în cadrul unui cuplu căsătorit.

Maria e cu totul alt caz! Ea nu era măritată, era doar logodită. Și nu se rugase să aibă vreun copil, dimpotrivă, nici măcar nu-și pusese problema. Pentru ea, o sarcină era o situație de criză gravă în termeni morali și sociali, pentru că avea loc în afara căsătoriei. Dovadă că Iosif însuși trebuie lămurit de arhanghel să nu o bănuiască de infidelitate și să nu o părăsească. Avem, așadar, cazul clasic de „copil nedorit”, de femeie rămasă însărcinată în afara căsătoriei, și nu cu cel cu care urma să se căsătorească. Iisus, așadar, este „sarcina nedorită”, „accidentală”. Nu prea ne gândim la asta, nu-i așa? Dar este sarcina pe care Maria o va accepta prin acel răspuns atât de des reprezentat în artă:

Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! - Luca, 1, 38

Două femei, două sarcini diferite: una dorită cu ardoare, alta întâmplată în afara intențiilor declarate ale celei care va deveni mamă. E un aspect pe care multe predici îl ignoră: prin actul „chenozei” (smeririi) divine, Dumnezeu Fiul se întrupează ca om în cadrul unei „sarcini nedorite” – în sensul că nu era nici planificată, nici dezirabilă în afara căsătoriei. Se vorbește deseori despre smerenia lui Hristos, dar se trece prea des cu vederea peste acest detaliu cât se poate de relevant.

Evident că genul acesta de narațiune nu mai înseamnă nimic pentru omul contemporan secularizat. Ba chiar, în destule cazuri, produce amuzament. Doar că noi, aici, nu discutăm nici despre adevărul Evangheliilor (căci este un adevăr de credință), nici despre secularizarea lumii (care este evidentă), ba nici măcar despre avort, ca subiect în sine.

Aici arătăm că, prin definiție, un creștin autentic nu poate fi de acord cu avortul. Pur și simplu și-ar nega propria identitate spirituală prin acest acord. Ar respinge planul divin, alegerea Fiului de a se naște astfel. Creștinul nu are cum să vadă în avort ”un drept”, dimpotrivă, în baza textelor fondatoare și normative ale credinței pe care declară sus și tare că și-o asumă, el trebui să vadă în actul zămislirii un act real care presupune existența și prezența unor ființe umane și a unor persoane reale și, în consecință, să vadă avortul ca fiind un act de exterminare a respectivelor ființe umane aflate în stadiul lor incipient de existență.

Sunt destui care se declară creștini, dar care consideră avortul ca fiind un „câștig” al societății contemporane. Ba unii dintre ei vor aprinde azi lumânări, eventual se vor duce la Liturghie. În cazul lor avem de-a face cu o contradicție flagrantă, pornită fie dintr-o crasă lipsă de educație religioasă, fie dintr-un raționament fracturat, marcat de compromisuri care transformă ”creștinii” cu pricina în niște sincretiști care se supun mai degrabă poruncilor vremii decât celor evanghelice.

A te numi creștin, doar pentru a respinge cuvintele care stau la baza creștinismului este cel puțin discutabil. Dacă nu chiar o impostură. Și atunci nu putem nota decât că discursul pro choice este, în esență, anti-creștin sau, măcar, non-creștin. Ceea ce este acceptabil (ba chiar de preferat) într-o societate seculară, laică. O societate care să fie normată strict pe baza preceptelor unei religii nu este ”cea mai bună dintre lumile posibile” (așa cum din plin ne-o arată istoria). Așadar, sigur, acceptăm că există și discurs anti/non-creștin într-o lume în care individul are dreptul de a crede cum și ce dorește.

Dar asta nu schimbă în vreun fel faptul că discursul pro-choice rămâne, în esență, unul incompatibil cu cel creștin. Căci avortul este pentru un creștin, totuna cu respingerea Fiului și a alegerii Mariei. Care, în fața riscului de a fi supusă oprobiului public (dur!) din epocă, își asumă: „Iată roaba Domnului”.

Pro choice e alegerea care spune „fie mie după voia mea”, opusă alegerii creștine în fața solului divin: „fie mie după cuvântul tău”. Creștinismul nu cunoaște conceptul de „copil nedorit”. În fond, Întemeietorul său a fost unul dintre aceștia. Iar zămislirea Lui „nedorită” se numește Evanghelie.

 

Scriitorul Silviu Dancu pe Facebook, de praznicul Bunei Vestiri 2019

Foto: Biserica Buna-Vestire Cristian, Sibiu, Hram 2019

01-04-2019
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu