Părintele Gabriel Bunge, o cale de redescoperire a Ortodoxiei în Occident

Părintele Gabriel Bunge este schiarhimandrit și un venerabil bătrân duhovnicesc. Duhovnic înțelept, monah cult și erudit, un adevărat gheron – teolog al zilelor noastre și stareț în înțelesul spiritual al cuvântului. De aproape 50 de ani trăiește ca un pustnic, retras într-o sihăstrie din munții elvețieni. La început a fost eremit benedictin, iar de aproape zece ani este ortodox, iar schitul său benedictin Sfânta Cruce s-a transformat în Mânăstirea Ortodoxă Sfânta Cruce, aflată sub oblăduirea canonică a Patriarhiei Moscovei. Părintele a trăit din tinerețe ca un monah eremit ortodox, după regulile și tradiția Sfinților Părinți răsăriteni și vechile rânduieli ale monahilor pustnici egipteni.

Timp de cinci zile, el se află în retragere și tăcere totală. Sâmbăta primește câțiva ucenici pentru spovedanie și sfaturi duhovnicești, iar în duminici și sărbători, împreună cu ucenicul său care îl ajută la strană, slujește Sfânta Liturghie. Această rânduială o are și acum, la aproape zece ani de când s-a petrecut convertirea sa, adică trecerea sa oficială, canonică la Ortodoxie.

La cei aproape 80 de ani, părintele Gabriel Bunge este plin de lumină, de înțelepciune, de trezie și harul rugăciunii, de smerenie, bunătate și discernământ. Cu bună-cuviință, bucurie și bună dispoziție neprefăcută, gata de a sluji fratele, aproapele, de a-i veni în ajutor… Întru cuvioșia sa parcă îl vezi pe bătrânul sfânt de odinioară Antonie cel Mare din Egipt, care la vârsta bătrâneții și a desăvârșitei înțelepciuni era vesel, blând, politicos, așa cum îl descria Sfântul Atanasie, ucenicul său.

Părintele Gabriel este recunoscut și apreciat în toată creștinătatea europeană, dar și peste ocean. Este un adevărat savant duhovnicesc, după cum părinții și bunicii săi după trup au fost medici și savanți de renume mondial. El nu este doar monahul îmbunătățit, duhovnicul iscusit căutat pentru sfaturi și îndrumări de către personalități bisericești de prim rang din Ortodoxie și Catolicism. El este și teologul erudit, istoricul bisericesc, dogmatistul, patrologul. Dar mai ales este un desăvârșit cunoscător, un specialist al spiritualității filocalice evagriene. Articolele, studiile și cărțile sale sunt citite, apreciate și citate în toată lumea creștină. Sunt folositoare celor care se ocupă cu cercetările teologice științifice, dar și celor care caută să găsească îndrumări teologice și duhovnicești practice, toți găsind răspunsuri în scrierile sale. (...)

Dialog cu părintele Gabriel Bunge

Arhim. Andrei: Părinte Gabriel, mă bucur mult să vă reîntâlnesc, mulțumindu-vă totodată că ați acceptat acest dialog duhovnicesc. Viața noastră duhovnicească este adânc înrădăcinată în gândirea și trăirea Părinților Bisericii. Aceștia, la rândul lor, s-au întemeiat pe Cuvântul lui Dumnezeu, pe Sfânta Scriptură și pe modelul Apostolilor și al prorocilor… Noi încercăm să continuăm după puterile noastre modul lor de viață biblic și patristic… În acest context, prima întrebare pe care vreau să v-o adresez este tocmai despre Calea desăvârșirii pe care trebuie să o parcurgem, cu etapele și sub etapele ei. Așadar cum parcurgem acest drum etapă cu etapă? Cuviosul Evagrie ni-l descrie în trepte – care ar fi acestea?

Schiarhim. Gabriel: Cele trei trepte ale căii duhovnicești, după Evagrie, sunt: practicarea poruncilor, lupta împotriva patimilor și câștigarea virtuților. Cu harul lui Hristos se poate ajunge la despătimire. În drumul spre desăvârșire, el vorbește despre o a doua treaptă, intermediară, contemplarea indirectă a lui Dumnezeu prin creația Sa… Și apoi despre a treia, teologhia, care este cunoașterea nemijlocită a lui Dumnezeu. Cunoașterea fără intermediari, fără concepte și imagini… Aceasta se întâmplă în ceea ce numește el rugăciunea adevărată, care e adorarea Tatălui în Duh și Adevăr, adică în Duhul Sfânt și Fiul Unul Născut. Acestea fiind evident cuvintele Sfântului Evanghelist Ioan (Ioan 4, 23). Iar după Sfântul Pavel, prin Botez am dobândit starea de fii prin Sfântul Duh, iar Fiul înalță vocea Sa în noi, zicând: „Avaa! Părinte!” (Romani 8, 15) Este o teologie întru totul biblică.

Arhim. Andrei: Cum scăpăm de mânie, de poftă, de atâtea patimi care ne luptă? Avva Evagrie este cel dintâi care descrie lupta cu cele opt patimi sau gânduri ale răutății…

Schiarhim. Gabriel: Când noi ne amintim de numele lui Dumnezeu, nu putem în acel moment să fim mânioși sau supărați împotriva fratelui. Nu e posibil. Sunt două lucruri, ca și apa și focul. Și de aceea noi ne rugăm continuu (II Tesaloniceni 5, 6), cum spune Apostolul. În acest mod trebuie să eliminăm toate păcatele…

Arhim. Andrei: O altă întrebare: îndemnați ucenicii (mireni) să practice Rugăciunea lui Iisus?

Schiarhim. Gabriel: Atunci când mă întreabă, da. Nu predic Rugăciunea lui Iisus, dar când văd că unul a început, dar nu știe cum să facă, atuncea îi dau o metanie (metanier) și o pravilă.

Arhim. Andrei: Da! Aceasta după dorința, starea și măsura duhovnicească a fiecăruia…

Schiarhim. Gabriel: Am vorbit ieri cu niște ruși-germani care sunt veniți din Rusia. Mulți dintre ei au devenit ortodocși aici… Am vorbit despre viața spirituală, despre rugăciune și a plâns mult băiatul acesta care e tânăr tată de familie. I-am explicat că în Biserica Ortodoxă nu este o spiritualitate pentru călugări și una pentru laici. Noi am primit același Duh și de aceea avem și aceeași viață spirituală, duhovnicească. Singura diferență este aceea că ar trebui ca monahii sa fie mai specialiști, mai profesioniști. Dar călugării și laicii sunt de nedespărțit. Pentru că monahismul occidental este fenomenul marginal al vieții bisericești, nu vreau să spun că e ceva rău, dar un cunoscut stareț benedictin spune așa… În Biserica Ortodoxă e total diferit. Monahismul este inima Bisericii, de aceea este intimitatea aceasta mare între credincioși și călugări. Asta pot să o spun și din experiența mea, pentru că credincioșii noștri demonstrează o familiaritate specială cu noi. Întreabă tot timpul: „Ce vă lipsește? Ce vă putem aduce pentru Liturghie?” Aduc mâncare, ouă de la găinile lor, miere de albine, ăștia mai bogați întreabă: „Părinte, aveți nevoie de ceva?” Spun: „Nu, mulțumesc! Dar dacă am nevoie, o să vă spun. Dacă vom vrea să construim o bisericuță, pentru că paraclisul nostru e mic, nu se poate nici respira, atunci vă voi cere, altfel nu am nevoie.” Asta înseamnă că noi, monahii trebuie să fim în mânăstire pentru ei, să-i ascultăm, să-i îndemnăm. Această solidaritate este reciprocă. Această realitate eu nu am mai trăit-o și experimentat-o înainte (de a fi în Ortodoxie – n.n.).

Arhim. Andrei: Ce modalități practice indicați celor ce vă sunt fii duhovnicești pentru a se feri de păcate?

Schiarhim. Gabriel: Să eviți păcatul, evitând ocaziile. Cum se zice, oportunitatea îl face pe om hoț.

Arhim. Andrei: Se pare că trăim o decădere a omenirii… Se alunecă tot mai mult pe o pantă a decăderii morale, a rătăcirii spirituale… Dacă și cum putem participa la îndreptarea și vindecarea ei?

Schiarhim. Gabriel: Trebuie să distingem între persoană ca individ și instituție. Se pare că instituțiile nu au direcția de mers înapoi. Numai individual, omul poate să se pocăiască, să facă metanie (metanoia) și se întoarce înapoi. În latină se zice să te convertești – înseamnă să te întorci în cealaltă direcție; în greacă se zice metanie – schimbare de mentalitate. Gândim rău, trebuie să gândim corect…

Arhim. Andrei: Trăim acest paradox! Suntem în lume, dar nu suntem din ea. (Ioan 15, 20) Facem parte din instituții, dar mântuirea o trăim personal (desigur, în comuniune cu alte persoane care merg pe acest drum). Care este soluția acestei antinomii? Duhul lui Dumnezeu, al Bisericii, a fost, este și va fi întotdeauna într-o contradicție, o tensiune, cu duhul acestei lumi seculare… Ni se cere mult discernământ? O trezvie și o atenție necontenită?

Schiarhim. Gabriel: Un scriitor german, în anii ’50, a făcut o călătorie la Muntele Athos și a scris o carte. El e născut in 1904, iar cartea este scrisă în 1956. E un clasic în Germania. A făcut călătoria cu un austriac, iar capitolul se numește Părintele Nicon. Acest Nicon e un personaj istoric. Era un fost ofițer rus care după Revoluție s-a dus în Muntele Athos, a trăit ca eremit la Karulia și a murit în 1963. Toate astea le-am găsit în altă carte. El zice: „În fiecare lucru care ți se pare că e sigur e antihrist. Antihristul este în instituții, întotdeauna e prezent când ceva se consolidează, devine concret. Trebuie să avem îndoieli în ceea ce privește instituția, e lucrul cel mai bun pe care putem să-l facem, dar nu ca să fundamentăm altceva, asta mi se pare că e dizgrația tuturor reformatorilor. Am văzut foarte bine că antihristul este în instituții și ca să îmbunătățească instituțiile a înființat altele noi. Fundamentul e ceva just înăuntru.

Arhim. Andrei: Foarte interesant! Am observat și eu cum cele mai de succes megacorporații distrug suflete. Tineri cu capacități intelectuale deosebite sunt ținuți în firmă 16 ore și mai mult (primind, desigur, salarii de invidiat), dar nu mai au timp de viață spirituală, nici de familie și așa, la 40 de ani, devin extenuați fizic și psihic…

Schiarhim. Gabriel: Părintele Nicon nu e un spiritualist. Era un realist. Este clar atunci când vrei să iei Potirul, adică să-i lipsești pe creștini de Sfânta Împărtășanie, te folosești de instituție, cum s-a întâmplat în Rusia în timpul regimului sovietic. Pentru antihrist e foarte dificil să prindă pe fiecare credincios în parte, e mai ușor să intre în instituții. De exemplu, în Germania, după 1968, au înțeles că din punct de vedere democratic nu o să poată să acapareze, să mai aibă majoritate și atunci a început lungul drum prin instituții. La sfârșit, acești revoluționari, chiar și criminali, au devenit miniștri și actori ai politicii germane. Prin instituții poți să iei puterea. Se pot da multe exemple. Alice Bailey, fondatoarea New Age, a spus atunci: „Scopul nostru este de a intra în sistemul sanguin al Bisericii Catolice, e o instituție structurată deja, cu un miliard și ceva de credincioși.” Prin instituții se prinde puterea. Și așa vorbim și de mișcările feministe și de alte lucruri, cărora, evident, prin persoane individuale le-ar fi greu să pătrundă…

Arhim. Andrei: Așadar multe ispite ne împresoară, dar așa a fost dintotdeauna. Ce ar fi de făcut? Care ar fi prioritățile noastre duhovnicești în acest context?

Schiarhim. Gabriel: În acest context, ca și întotdeauna, să trăim viața lui Hristos. Sfântul Ioan Evanghelistul spune în Epistola I: „Că lumea aceasta trece şi pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.” (I Ioan 2, 17) Să fim statornici în credință și în viața duhovnicească, în ascultare și rugăciune, urmând vieții lui Hristos cel Răstignit, Înviat și Înălțat. Viața duhovnicească se desfășoară în orice condiții… Mucenicii și Apostolii au trăit în vremuri grele și au ajuns ceea ce au ajuns… Cuvioșii, pustnicii, creștinii din vremea persecuțiilor, care n-au fost puține în Biserică, au ajuns la sfințenie și desăvârșire…

Arhim. Andrei: Mulțumim mult, părinte Gabriel! Vom aștepta, rugându-ne, ca anul viitor, cu voia lui Dumnezeu, să ne întâlnim din nou…

Toți: Amin! Amin! (Interviul integral, disponibil al sursă: Lumea Credinței) 

Notă
Născut în Capadocia, la anul 345, în familia unui horoepiscop, Cuviosul Evagrie a fost de tânăr bine instruit și dăruit de Dumnezeu cu multe daruri. Sfântul Vasile cel Mare l-a hirotesit citeț, luându-l în clerul său, iar Sfântul Grigorie Teologul l-a hirotonit diacon, fiindu-i de mare ajutor în vremea cât a slujit în Constantinopol, datorită talentul său oratoric. Ajuns la Ierusalim, a fost călugărit la Mânăstirea lui Rufim din Muntele Eleonului, la anul 383. De aici a plecat în pustia Egiptului, unde a rămas toată viața. I-a avut ca îndrumători duhovnicești pe marii Sfinți Părinți Macarie Alexandrinul și Macarie Egipteanul. S-a săvârșit la vârsta de doar 54 de ani, în anul 399. Scrierile sale sunt de primă importanță în viața duhovnicească, în literatura ascetică, chiar dacă Biserica nu l-a trecut în rândul sfinților (din motive pe care nu le discutăm). El a fost primul părinte care a scris literatură ascetică. Din cărțile sale s-au inspirat Sfinții Părinți ca Ioan Casian, Ioan Scărarul și alții.