Un secret bine ascuns: Transplantul embrionar salvează de la avortul indus copiii extrauterini

 

Unul din cele mai vehemente argumente ale susținătorilor avortului este acela că avortul este uneori necesar pentru a salva viața mamei. Cu toate acestea, un fost Ministru al Sănătății din SUA, V. Everett Koop, a afirmat: „Protejarea vieții mamei ca scuză pentru avort e praf în ochi. În cei treizeci și șase de ani de experiență ca medic nu am întâlnit nici un caz în care să fi fost nevoie de avortarea copilului pentru a salva viața mamei”.

Dr. Koop a fost ridiculizat în fel și  chip, dar nimeni nu a examinat dovezile științifice care îi dau dreptate. O vom face noi aici.

Ce este o sarcină extrauterină

Fără îndoială, cel mai frecvent exemplu în care viața mamei este pusă în pericol este sarcina extrauterină (ectopică), în care embrionul se fixează în altă parte decât în uter – cel mai adesea într-una din trompele uterine (se mai numesc și tuburi falopiene; acestea fac legătura dintre ovar și uter și prin ele circulă ovulul care pleacă lunar din ovar). Uneori, copilul se poate fixa și în cavitatea abdominală a mamei. Iar în situații foarte rare, ovulul fecundat poate începe să se dezvolte chiar în ovar. Aceste sarcini sunt în general considerate a fi fatale pentru mamă, motiv pentru care se recomandă avortul, considerându-se că e mai bine să se salveze viața mamei, decât să moară și mama, și copilul.

Statistici care îi contrazic pe susținătorii avortului

Totuși, examinând datele științifice referitoare la sarcinile extrauterine, constatăm că lucrurile nu stau ca în generalizarea de mai sus. Conform estimării făcută de Centrul de control al îmbolnăvirilor din SUA (Center for Disease Control – CDC), numai în 1992, de exemplu, în America  s-au înregistrat 108.000 de sarcini extrauterine. Am putea să presupunem că acesta ar fi numărul femeilor care ar fi murit dacă nu ar fi făcut avort. Între 1991 și 1999, același CDC a raportat o medie de 26,3 decese cauzate de sarcini extrauterine pe an, iar susținătorii avortului flutură constant această cifră, afirmând că avortul e necesar pentru a salva mii de vieți în fiecare an. Totuși, această afirmație ignoră cercetările din domeniu.

Pericolul real pe care îl prezintă o sarcină ectopică pentru mamă este acela de ruptură de trompă uterină sau de declanșare a unei hemoragii care ar produce pierderea unei cantități însemnate de sânge. Cleveland Clinic Foundation a raportat că, între 1983 și 1996, au tratat 62 de paciente cu rupturi de trompă uterină. Într-un interval de paisprezece ani, doar acest spital a tratat anual 4,4 sarcini extrauterine cu ruptură. Cu toate acestea, CDC a raportat doar 26,3 decese pe an. Dacă rupturile de trompă uterină ar fi întotdeauna mortale, ar însemna că numai la acest spital ar fi trebuit să se înregistreze a șasea parte din toate decesele datorate sarcinilor extrauterine din America, ceea ce este improbabil.

În 23 de ani, din 1969 și până în 1991, în întreaga regiune de sud a Israelului s-au înregistrat doar 13 decese datorate sarcinilor extrauterine. Aceasta reprezintă o medie de 0,57 decese pe an. În 1991, Soroka University Hospital din Beer Sheba a raportat 148 de sarcini ectopice (adică extrauterine) rupte. Dacă ar fi să presupunem că fiecare din cele 0,57 decese s-au petrecut doar la acest spital și că toate au fost rezultatul unei sarcini ectopice, am ajunge la probabilitatea infimă de 0,4% ca un astfel de incident să cauzeze moartea mamei. De aici rezultă că cel puțin 99,6% din toate sarcinile ectopice rupte din Israelul de sud nu duc la decesul mamei. Așadar, afirmația că este nevoie de avort pentru a salva viața mamei este mincinoasă.

În plus, putem calcula riscul maternal din numărul total de sarcini heterotopice (gemeni, dintre care un copil în uter și celălalt ectopic) în America. Conform dr. Tenore, de la Facultatea de Medicină a Northwestern University, acest tip de sarcină apare o dată la 2.600 de sarcini. Jumătate dintre sarcinile de acest tip (adică una la 5.200 de sarcini) sunt identificate abia după ruptura de trompă uterină. Conform Asociației Americane pentru Sarcină, în fiecare an în SUA sunt aproximativ 6 milioane de sarcini. Așadar, dacă facem un calcul bazat pe cifrele acestea, există o medie de 1.154 sarcini heterotopice pe an care nu ajung nici măcar să fie descoperite, cu atât mai puțin tratate înainte de ruptura de trompă uterină. CDC a raportat că există o medie de 26,3 decese maternale pe an care au legătură cu sarcina extrauterină. Dacă presupunem că toate aceste decese legate de sarcina ectopică au rezultat în urma unei sarcini heterotopice nediagnosticate (situație care constituie doar 1% din numărul total al sarcinilor extrauterine), tot am ajunge la o rată de supraviețuire a mamelor de 97,7%.

Tratament vechi de un secol, mai eficient decât profilaxia prin avort indus

Desigur, asta ne duce la întrebarea cum au putut aceste mame să supraviețuiască unui asemenea chin. Cu aproape un secol în urmă, un medic din Germania a dat publicității succesul înregistrat cu procedura de autotransfuzie în tratamentul sarcinii extrauterine rupte. Autotransfuzia presupune absorbția sângelui care s-a vărsat în cavitatea abdominală, trecerea lui printr-un filtru și pomparea lui înapoi în corpul mamei. În 2002, un studiu internațional aspra a 632 de sarcini extrauterine rupturate tratate cu autotransfuzie a relevat un singur caz de deces. Aceasta înseamnă o rată de succes de 99,84%. Astfel, studiul a demonstrat că acest tratament ne-abortiv are mai mult succes decât metoda profilactică de predilecție, cea a avortului, care înregistrează o rată de succes de doar 99,6%!

Un secret bine ascuns: Copiii din sarcini extrauterine supraviețuiesc

Desigur, putem vedea că sarcinile extrauterine nu sunt neapărat fatale pentru mamă, dar ce se întâmplă cu copilul? Presupunerea că un copil nu poate supraviețui sarcinii extrauterine este la fel de nefondată ca și afirmația similară cu privire la mamă.

Capacitatea unui copil de a supraviețui în urma unei sarcini extrauterine (ectopice) e un fapt adesea ascuns publicului. WebMD, Emedicine, clinica Mayo și chiar portalul web al Departamentului Sănătății al SUA, toate aceste instituții afirmă pe site-urile lor că nu este posibil pentru copil să supraviețuiască unei sarcini extrauterine. În mod ironic, biblioteca online a Departamentului de Sănătate conține mai multe articole profesioniste cu titluri precum „Sarcină intra-abdominală la termen, mama și copilul supraviețuiesc”, însă aceste informații sunt îngropate în niște zone la care publicul rareori are acces.

SUA: date despre sute de copii extrauterini născuți în sec. XIX-XX

În realitate, au existat multe cazuri de sarcini extrauterine duse la bun sfârșit. Doi obstetricieni din New York au publicat detalii despre 316 sarcini ectopice care au rezultat în nașteri de copii vii între 1809 și 1935. E adevărat că doar jumătate din acești copii au supraviețuit după prima săptămână de viață, dar aceste nașteri s-au petrecut cu mult timp înainte de apariția primei stații de terapie intensivă neonatală.

Exemple recente de copii născuți din sarcini extrauterine

Ca exemplu mai recent, putem menționa cazul lui Ronan Ingram, care s-a născut cu bine prin cezariană în septembrie 1999. Ronan se implantase într-una din trompele uterine ale mamei, care ulterior s-a rupt, iar el a continuat să crească în cavitatea ei abdominală.

Un alt exemplu, Saige Dalton s-a născut în iulie 1999 după ce s-a dezvoltat într-o membrană amniotică în afara uterului mamei.

În mai 2008, Durga Thangarajah s-a născut după nouă luni petrecute în ovarul mamei.

Iar Billy Jones s-a născut în 2008 după ce s-a dezvoltat în cavitatea abdominală a mamei.

Și cazurile de acest fel continuă. În ciuda afirmațiilor contrare, doctorii sunt adesea uimiți de abilitatea copilului nenăscut de a se dezvolta și crește oriunde în trupul mamei.

Studii sistematice confirmă șansele de supraviețuire ale copiilor extrauterini

Majoritatea medicilor care au scris despre sarcini extrauterine finalizate cu succes s-au concentrat în principal pe detaliile a unul sau două cazuri, care le-au oferit argumente pentru a susține că supraviețuirea copilului în asemenea situații ar fi extrem de rară și improbabilă. Sunt totuși câțiva care au preluat inițiativa de a studia cazuri multiple, iar concluziile lor au fost destul de diferite.

Un studiu din 1996 din Chile, spre exemplu, a constatat că din 11 sarcini abdominale au fost 7 nașteri de copii vii, dintre care 5 au supraviețuit pe termen lung.

Un alt studiu efectuat în 2008 a evaluat 158 de sarcini abdominale din toată lumea și a găsit că 28% din copii au supraviețuit perioadei perinatale (adică pe termen lung, după naștere).

Un articol din 2010 arată că rata de supraviețuire perinatală la sarcinile abdominale este între 5 și 60%. Cu rate de supraviețuire de până la 60%, e greu de imaginat de ce atât de mulți doctori aleg să se refere la asemenea cazuri folosind cuvinte din domeniul miracolului.

Date care nu le sunt cunoscute nici medicilor pro-viață

Poate că explicația stă în distincția subtilă între sarcinile de trompă și cele abdominale. O sarcină tubară este de departe cea mai comună formă de sarcină extrauterină, în care embrionul se implantează și crește în continuare într-una din trompele uterine ale mamei.

O sarcină abdominală este un tip mai rar de sarcină în care copilul crește în cavitatea abdominală a mamei. În majoritatea lor, relatările despre copii extrauterini care au supraviețuit se referă la copiii născuți din mai spectaculoasele sarcini abdominale. Aceasta pare a sugera că rata de supraviețuire a copiilor din sarcini extrauterine abdominale este mai mare decât în cazul copiilor născuți din sarcini de trompă uterină.

Chiar Asociația Medicilor Pro-Viață susține că „există mai multe cazuri în literatura de specialitate în care copiii născuți din sarcini extrauterine abdominale au supraviețuit”, adăugând că „nu există cazuri de supraviețuire din sarcini tubare (de trompă uterină)”.

În 42% din cazuri, ruptura de trompă uterină rezultă în transplantul natural al embrionului pe altă suprafață

Eroarea acestei convingeri este explicată pe larg într-un articol din 1982 al lui dr. J.F. Clark, intitulat „Embryo Transfer in Vivo”. În acest articol, dr. Clark a demonstrat că ruptura de trompă uterină nu ucide copilul nenăscut. În multe cazuri, copilul se va detașa de tubul rupt și se va reatașa pe o altă suprafață din cavitatea abdominală. Această abilitate a copilului de a se detașa și reatașa indică posibilitatea ca medicii să transplanteze o sarcină extrauterină înapoi în uter.

Din păcate, acceptarea curentă a avortului ca metodă de tratament a dus la abandonarea în mare măsură a cercetărilor în această direcție. Totuși, abilitatea aceasta extraordinară de transplantare a dus la nașterea multor copii vii din sarcini tubare. Există posibilitatea de a se calcula aproximativ procentul de copii care ar putea supraviețui unei sarcini extrauterine.

Au fost multiple studii care constau în monitorizarea sarcinilor extrauterine. S-a descoperit că un mare număr de asemenea sarcini se rezolvă de la sine prin moartea copilului înainte ca acesta să crească suficient de mare pentru a ajunge să rupă tubul.

Un studiu efectuat pe 179 de sarcini tubare a descoperit că 41,9% din acestea au rezultat în oprirea din evoluție a copilului. Așadar, numai aproximativ 58% din copiii extrauterini continuă să crească până când ajung să rupă trompa uterină.

Dr. Clark a demonstrat că ruptura în sine nu cauzează moartea copilului, căci acesta se poate implanta pe o altă suprafață din cavitatea abdominală. Potrivit dr. Clark, 42% din acești copii se vor implanta pe o suprafață care dispune de suficient sânge pentru ca fătul să poată supraviețui timp de 28 de săptămâni de gestație. În orice moment după 28 de săptămâni, copilul poate fi extras prin cezariană, cu foarte bune șanse de supraviețuire. Din aceste procente, putem estima că 24% din toate sarcinile de trompă uterină pot rezulta în nașteri de copii vii.

Cel puțin un sfert din copiii extrauterini supraviețuiesc rupturii de trompă uterină

Rezultă că distincția dintre acestea și cele abdominale este adesea doar una ce ține de tipul de evoluție a sarcinii. În literatura de specialitate, sarcinile abdominale sunt adesea separate în două clase – sarcini abdominale primare, în care copilul s-a implantat de la început în abdomen, și sarcini abdominale secundare, în care embrionul s-a implantat inițial în ovar, trompa uterină sau uter și apoi fie a crescut, fie chiar s-a reimplantat în cavitatea abdominală. Marea majoritate a sarcinilor abdominale sunt din a doua clasă menționată, datorită abilității embrionului de a se reimplanta în orice alt loc din abdomen.

Dr. Clark a mai scris un articol care descrie o sarcină de trompă uterină care a evoluat până la termen fără ruptură. Afirmația că astfel de sarcini nu au șanse de supraviețuire se dovedește de două ori falsă: în primul rând, pentru că este posibil, chiar dacă extrem de rar, ca un copil să supraviețuiască unei sarcini de trompă uterină fără a se produce ruptura acesteia și, în al doilea rând, deoarece copilul are o șansă de cel puțin 24% să supraviețuiască în caz de ruptură a trompei uterine.

Problema fundamentală: diagnosticarea incorectă

Din păcate, spune dr. Clark, multe sarcini extrauterine sunt diagnosticate greșit, iar medicul nu-și dă seama că e ceva în neregulă decât după ce copilul a murit. Dacă acestea ar fi corect diagnosticate înainte de săptămâna 28, medicul ar putea monitoriza îndeaproape starea mamei și copilului astfel încât să poată iniția de urgență o operație cezariană  la nevoie.

În plus, diagnoza greșită a sarcinilor ectopice a dus la moartea multor copii înainte de săptămâna a 28-a de evoluție. Adesea medicul confundă sarcina cu o tumoare și întreprinde o intervenție chirurgicală de extirpare. La sarcinile extrauterine, placenta este de regulă foarte subțire, iar manevrarea cu instrumentele chirurgicale cauzează adesea ruptura ei și moartea copilului înainte chiar ca medicul să-și dea seama că acolo e un fetus. După cum afirma un articol, „efectul nefast al sarcinii abdominale asupra mamei și fătului este parțial legat de morbiditatea intervențiilor chirurgicale.”

De ce mor femeile în caz de sarcină extrauterină

Am văzut că sarcinile extrauterine nu sunt neapărat fatale pentru mamă sau copil, însă se impun câteva întrebări importante, dintre care cea mai mare este de ce atâtea femei mor totuși din cauza sarcinii extrauterine. Răspunsul la această întrebare se poate găsi în faptul că CDC înregistrează un deces ca fiind cauzat de sarcina extrauterină de fiecare dată când o femeie moare din alte cauze, dar întâmplător are în același timp și o sarcină extrauterină. Statisticile acestor decese nu oferă informații asupra cauzei efective a decesului, care ar putea include hemoragii din cauza rupturii unei sarcini ectopice nediagnosticate, hemoragii cauzate de  încercarea eșuată de a îndepărta copilul din locul său în cavitatea abdominală a mamei sau, cum e cazul de cele mai multe ori, hemoragii sau septicemii cauzate de manipularea incorectă a placentei după extragerea copilului. Acestea sunt cele mai frecvente cauze de deces pe care le-am întâlnit în cercetările mele și este interesant de notat că fiecare din aceste cauze poate fi prevenită prin detectare timpurie și monitorizare a sarcinii, prin mai buna pregătire a medicilor în metode de extragere și tratamente postnatale ale sarcinilor abdominale.

Practica medicală agreată cere întreruperea sarcinii extrauterine prin metode care ucid copilul

Înțelegerea acestor lucruri ar trebui să ne facă să ne îndoim de tratamentul general acceptat în prezent al sarcinilor ectopice. În condițiile legilor și practicilor medicale curente, medicii sunt încurajați să întrerupă sarcinile extrauterine imediat după ce sunt detectate. În aproape fiecare caz, întreruperea se face într-un mod care duce în mod cert la moartea copilului.

În ultimii 50 de ani, chiar comunitatea pro-viață s-a bazat pe principiul dublului efect pentru a justifica această practică. Cu toții au concluzionat în mod eronat că moartea copilului și a mamei sunt inevitabile dacă nu se iau măsuri și că aceste decese pot fi prevenite numai prin acțiuni care duc la moartea copilului. Concluzia aceasta a fost recent demonstrată a fi falsă.

Anul 1917: Transplantul reușit al unui copil extrauterin în uterul mamei

În 1917, în revista Surgery, Gynecology, and Obstetrics, dr. C.J. Wallace a documentat transplantul reușit al unui copil din trompa uterină în uterul mamei:

Aproape orice chirurg care are multe cazuri la activ a dat de un caz de sarcină extrauterină neașteptat, în timp ce opera la nivelul abdomenului pentru alte scopuri. Din câte știu eu, fiecare din aceste sarcini a fost îndepărtată, împreună cu trompa uterină, fără cel mai mic efort de a se încerca salvarea trompei sau a copilului.

Făcând această observație, dr. Wallace a continuat cu o întrebare foarte pertinentă și azi în ceea ce privește sarcina ectopică, sau extrauterină:

În aceste vremuri, în care beneficiem de metode extrem de avansate de chirurgie și am ridicat transplantul diferitelor organe la nivel de artă, mă întreb de ce ne-a scăpat o procedură atât de importantă, care prezintă atât de puține riscuri, cum este cea a transplantării unei sarcini extrauterine din trompa uterină în uter.

Dr. Wallace a menționat un caz în care chiar el a încercat să efectueze un asemenea transplant, ceea ce l-a făcut să concluzioneze că, ori de câte ori este posibil,

…ar trebui să depunem eforturi supreme pentru a salva viața copilului aflat în dezvoltare, prin deschiderea cu grijă a tubului falopian (trompei uterine) și transplantarea lui în uter, acolo unde natura a intenționat să fie locul lui. Asta se poate face foarte repede, nu periclitează viața mamei și ar putea fi singur ei șansă de a avea un copil… Nu am nici o îndoială că în viitorul apropiat  se vor face multe asemenea transplanturi de sarcini extrauterine.

Din păcate, speranțele dr. Wallace nu s-au materializat. Până în ziua de azi, nici un alt medic nu a mai făcut vreo încercare similară de a transplanta o sarcină ectopică, iar comunicările făcute de el au căzut în uitare aproape deplină.

Anul 1980: un copil extrauterin transplantat în uter se naște cu bine

În 1980, dr. Landrum B. Shettles a hotărât să încerce el un transplant. La acel moment, dr. Shettles nu avea cunoștință de încercările mai timpurii ale lui dr. Wallace. El s-a străduit în mod independent să transplanteze un embrion de 40 de zile din trompa uterină a mamei în uter. Încercarea a avut succes și s-a născut un copil sănătos la termen.

Dr. Shettles a raportat acest caz în ediția din 1990 a publicației de specialitate American Journal of Obstetrics and Gynecology, crezând că el era primul, până când un medic brazilian a redescoperit munca lui dr. Wallace. Dr. Shettles a sperat că raportul său va fi primit favorabil, date fiind numeroasele  progrese înregistrate între timp în cunoașterea modului de evoluție a embrionului, însă speranțele lui s-au materializat doar puțin mai mult peste cele ale dr. Wallace.

De ce comunitatea medicală ignoră metoda care salvează copiii extrauterini

În fapt, la mai puțin de patru ani după ce dr. Shettles și-a publicat raportul, jurnalul Human Reproduction a publicat o evidență completă a posibilelor tratamente ale sarcinii ectopice (sau extrauterine), fără însă a menționa nici o singură dată posibilitatea transplantului. Scăparea aceasta nu a trecut neobservată de dr. Grudzinskas de la Royal London Hospital, care a scris o scrisoare revistei, în care spunea:

„Am citit cu interes ampla comunicare realizată de Balasch și Barri (1994) privind tratamentul modern al sarcinii ectopice. Am fost puțin dezamăgit de faptul că nu s-a făcut nici o mențiune a posibilității de relocare a sarcinii din trompa uterină în uter. Această procedură a fost comunicată în două ocazii, iar recent în Norvegia și la Londra a fost chiar aplicată, fără însă a fi comunicată.”

Reacția autorilor, dr. Balasch și dr. Barri, a fost lămuritoare, pentru că dezvăluie motivele care au stat la baza lipsei de informare din comunitatea medicală cu privire la sarcina ectopică (extrauterină):

„Ne bucurăm să aflăm comentariile dr. Grudzinskas asupra articolului nostru privind tratamentul sarcinii ectopice și ne pare rău să-l dezamăgim prin omiterea menționării procedurii de relocare a embrionului în uter. După cum am subliniat clar în lucrarea noastră, în prezent, scopul principal urmărit în tratamentul sarcinii ectopice este de a evita metodele invazive (chirurgicale), pentru a reduce riscul morbidității pacientelor. Plecând de la acest principiu de bază, în mod clar metoda chirurgicală a transferului embrionului din trompa uterină în uter, așa cum a fost descrisă de Shettles (1990), nu se aplică.”

Recunoașterea acestui fapt apare ca o acuză la adresa capilor comunității medicale. Acești oameni au recunoscut public, în scris, că au omis să menționeze transplantul pe lista de posibile tratamente din simplul motiv că  presupune chirurgie. Cu alte cuvinte, ei afirmă că e mai bine să ucizi copilul decât să încerci o manevră chirurgicală simplă care i-ar putea salva viața.

Dar fapta lor este cu mult mai gravă, căci convingerea lor că uciderea copiilor e preferabilă încercării de a-i salva, îi face să ascundă informația despre posibilitatea salvatoare și să le spună mamelor că uciderea copilului ei e singura soluție.

Dar de ce se simt acești medici îndreptățiți să adopte o astfel de atitudine? Răspunsul e foarte simplu: nu consideră că un copil nenăscut ar fi o persoană. În ochii lor, copilul ectopic (extrauterin) nu este o ființă umană, cu drept inalienabil la viață, ci un ghem de celule care trebuie eliminat. Dacă perspectiva lor ar fi cea corectă, ar fi, într-adevăr, preferabil să se prefere eliminarea embrionului, care se poate face și prin metode neinvazive, decât să se încurce cu o metode de intervenție care ar salva copilul, dar este de natură chirurgicală.

Propuneri pentru o medicină pro-viață

Însă, dacă un copil nenăscut este o persoană, atunci tratamentul sarcinilor extrauterine ar trebui să ia cu totul alt curs mult. Ar trebui depuse eforturi pentru depistarea acestui tip de sarcină cât mai devreme posibil, iar după diagnosticare, metoda preferată de tratament ar trebui să fie transplantul embrionului.

Dacă situația nu este detectată suficient de devreme pentru ca transplantul să mai fie posibil, medicul ar trebui să urmeze recomandarea doctorilor Sapuri și Klufio, ca femeile cu sarcini extrauterine să fie puse sub supravegherea permanentă a unui spital bine dotat, până când copiii s-au dezvoltat suficient pentru a fi extrași vii, mai degrabă decât să fie inutil sacrificați.

Cu alte cuvinte, un medic care acceptă că un copil nenăscut este o persoană cu drept inalienabil la viață, va admite că, în cazul sarcinilor extrauterine, el este responsabil de starea ambilor pacienți: mama și copilul. El va decide asupra celei mai potrivite proceduri pentru a obține supraviețuirea amândurora.

de Bill Fortenberry

Traducere de Monica Stinghe

Sursa: Personhood Initiative via Știri pentru Viață

Bibliografie

Everett Koop, M. D., „A Physician Speaks About Abortion,” http://www.pathlights.com/abortion/abort08.htm(accessed December 03, 2011)

Center for Disease Control, “Current Trends Ecoptic Pregnancy.” http://www.cdc.gov/mmwr/preview/mmwrhtml/00035709.htm (accessed December 03, 2011)

Center for Disease Control, “Pregnancy-Related Mortality Surveillance,“ http://www.cdc.gov/mmwr/preview/mmwrhtml/ss5202a1.htm (accessed December 03, 2011)

Tommaso Falcone, Edward J. Mascha, Jeffrey M. Goldberg, Lourdes L. Falconi, Geeta Mohla, and Marjan Attaran. “A Study of Risk Factors for Ruptured Tubal Ectopic Pregnancy,” Journal of Women’s Health. May 1998, 7(4): 459-463. doi:10.1089/jwh.1998.7.459.

R. Leiberman, D. Fraser, M. Mazor and M. Glezerman, “Maternal Mortality in Southern Israel,” Archives of Gynecology and Obstetrics, 252(4): 203-207, DOI: 10.1007/BF02426359

Glezerman, F. Press and M. Carpman, „Culdocentesis is an Obsolete Diagnostic Tool in Suspected Ectopic Pregnancy,” Archives of Gynecology and Obstetrics, 252(1): 5-9, DOI: 10.1007/BF02389600

L. Tenore, “Ectopic Pregnancy,” Am Fam Physician. 2000 Feb 15;61(4):1080-1088.

“Statistics,” American Pregnancy Association, http://www.americanpregnancy.org/main/statistics.html (accessed April 12, 2012).

Chang J, Elam-Evans LD, Berg CJ, et al. “Pregnancy-related mortality surveillance—United States 1991–1999,” MMWR Surveill Summ 2003; 52:1–8.

S Edwin Duncan, Gerald Klebanoff, Waid Rogers, „A Clinical Experience with Intraoperative Autotransfusion,” Annals of Surgery 180(3): 296-304,

D.O Selo-Ojemea, J.L Onwudea, U Onwudiegwu, „Autotransfusion for Ruptured Ectopic Pregnancy,” International Journal of Gynecology & Obstetrics, 80(2): 103-110, DOI:10.1016/S0020-7292(02)00379-X

Clarisa R Gracia M.D.a, Hillary A Brown M.D.b, Kurt T Barnhart M.D.M.S.C.E., „Prophylactic methotrexate after linear salpingostomy: a decision analysis,” Fertility and Sterility, 76(6): 1191-1195, DOI:10.1016/S0015-0282(01)02906-5

WebMD, “Ectopic Pregnancy – What Happens” May 06, 2011, http://www.webmd.com/baby/tc/ectopic-pregnancy-what-happens (accessed May 15, 2012)

Sepilian, Vicken P, MD, MSc, “Ectopic Pregnancy” Medscape Reference, March 26, 2012, http://emedicine.medscape.com/article/258768-overview (accessed May 15, 2012)

Mayo Clinic, “Ectopic Pregnancy” February 09, 2012, http://www.mayoclinic.com/health/ectopic-pregnancy/DS00622 (accessed May 15, 2012)

PubMed Health, “Ectopic Pregnancy” February 21, 2010, http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmedhealth/PMH0001897/ (accessed May 15, 2012)

Teh, Hu Sin “Full Term Intra-abdominal Pregnancy with Living Mother and Child,” PubMed Central,   http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2602194 (accessed May 15, 2012)

Hellman, A. and J. H. Simon, „Full Term Intra-abdominal Pregnancy,” American Journal of Surgery, 29:403, 1935.

BBC News, „Doctors hail ‘miracle’ baby,” http://news.bbc.co.uk/2/hi/health/443373.stm (accessed December 03, 2011)

The American Registry for Diagnostic Medical Sonography, „Broadcast of “Miracle Ectopic Pregnancy” Brought Quick Response by ARDMS,” Registry Reports, XVI(5):1

Rebekah Cavanagh, „Miracle baby may be a world first,” NT News, May 30, 2008, http://www.ntnews.com.au/article/2008/05/30/4247_ntnews.html (accessed December 03, 2011)

Laura Collins, „Miracle baby Billy grew outside his mother’s womb,” http://www.dailymail.co.uk/femail/article-1050942/Miracle-baby-Billy-grew-outside-mothers-womb.html(accessed December 03, 2011)

I have personally discovered more than 400 reports of live birth from ectopic pregnancy.  A partial listing of those reports can be found at http://www.personhoodinitiative.com/successful-ectopic-pregnancies.html

Theodore J. Dubinsky MD, Francisco Guerra MD, Gustavo Gormaz MD, Nabil Maklad MD, PhD, „Fetal survival in abdominal pregnancy: A review of 11 cases,” Journal of Clinical Ultrasound, 24(9): 513–517, December 1996

D Nkusu Nunyalulendho, EM Einterz, „Advanced abdominal pregnancy: case report and review of 163 cases reported since 1946,” Rural and Remote Health, December 91, 2008

Ayinur Nahar Hamid, Rokeya Begum, Zackya Sultana, Nargis Akhter, „Advanced Abdominal Pregnancy: A Case Report,” Journal of Chittagong Medical College Teachers’ Association, 21(1): 74-76, 2010

The Association of Pro-Life Physicians, „Are There Rare Cases When an Abortion Is Justified?” http://www.prolifephysicians.org/rarecases.htm (accessed June 20, 2012)

John F.J. Clark, MD, FACOG, „Embryo Transfer In Vivo,” Journal of the National Medical Association, Vol. 74, No. 8, 1982 (http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2552973/pdf/jnma00062-0019.pdf)

Elson J, Tailor A, Banerjee S, Salim R, Hillaby K, Jurkovic D, „Expectant management of tubal ectopic pregnancy: prediction of successful outcome using decision tree analysis,” Ultrasound in Obstetrics and Gynecology, 2004 Jun, 23(6): 552-6 (http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15170794)

Eric Delabrousse, Olivier Site, Arlette Le Mouel, Didier Riethmuller, Bruno Kastler, „Intrahepatic Pregnancy: Sonography and CT Findings,” American Journal of Roentgenology 173: 1377-1378, November 1999

JF Clark, MD, Department of Obstetrics and Gynecology, Howard University College of Medicine, Washington, D.C., „Follow-Up of Live Extra-Uterine Pregnancies,” Journal of the Natinal Medical Association, January, 1974; 66(1): 69-70, 52 (http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2609142/)

Amanda Cotter MD, Luis Izquierdo MD, Fernando Heredia MD, „Abdominal Pregnancy,” TheFetus.net, 2002, accessed June 03, 2012 (http://www.sonoworld.com/fetus/page.aspx?id=1032)

J. Wallace, “Transplantation of Ectopic Pregnancy from Fallopian Tube to Cavity of Uterus,” Surgery, Gynecology, and Obstetrics 24 (1917): 578-579 (http://americanrtl.org/files/docs/Journal-Surg-Gyn-Obst-1917p578-579ectopic-transplant.pdf)

Shettles, „Tubal Embryo Successfully Transplanted in Utero,” American Journal of Obstetrics and Gynecology 163 (1990): 20-26 (http://www.ajog.org/article/0002-9378%2890%2990794-8/pdf)

G. Grudzinskas, “Treatment of ectopic pregnancy: ablate or relocate—the newest dilemma,” Human Reproduction 9(8): 1584, 1994 (http://humrep.oxfordjournals.org/content/9/8/1584.2.extract)

Mathias Sapuri and Cecil Klufio, „A case of advanced viable extrauterine pregnancy,” Papua New Guinea Medical Journal, 40(1): 44-47, March 1997