Folosim cookies de navigare (ce nu pot fi dezactivate) și de analiza a traficului (inactive, dar pot fi activate prin click pe butonul Accept) | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat prin click pe butonul Refuz)

Porunca Iubirii
Biserica şi Neamul.Politica.LumeaNr. vizualizari: 23

Eminescu, Slavici, Goga, Caragiale - Catedrala Bucureștilor

Tags: catedrala; centenar;
 
  • Mihai Eminescu - O catedrală „în favorul bisericii statului”

La 27 iunie a apărut în „Monitor” un anunţ pentru redeschiderea loteriei în favorul terminării catedralei catolice cu hramul „Sfântul Iosif”. Departe de a voi să punem vro piedică înaintea acestei clădiri, nu avem decât a felicita episcopia din Bucureşti pentru zelul religios ce-l dezvoltă în privirea aceasta şi toleranţa românilor pentru toate riturile, cu atât mai mult pentru cele creştine, fiind bine cunoscută n-am găsi nimic de zis în contra modului de a aduna fondul de construcţie al bisericii, dacă prescripţiuni hotărâte ale unei legi fundamentale nu s-ar opune în mod precis şi cert acestui mod. Ar fi nedrept pe de altă parte dacă am face o cât de mică acuzare administraţiei bisericii. Redeschiderea acestei loterii se face cu autorizarea guvernului, adecă guvernul însuşi n-a ezitat a călca legele a căror pază [î]i este încredinţată. Aceasta din punct de vedere legal.

Din punct de vedere practic, rămâne a se cerceta chestiunea dacă bisericile noastre proprii stau îndestul de bine pentru ca ceea ce credincioşii ortodocşi pot contribui de bună voie să fie întrebuinţat pentru construirea unor biserici de alt rit decât al statului şi al naţiunii. Nici aici răspunsul nu va fi favorabil. Noi înşine, în marea capitală a României, a cărei capitală ar ajunge curând la un sfert de milion, nu avem o singură catedrală, o singură zidire religioasă acătării.

Lucru se explică prin împrejurarea că Bucureştii sunt un oraş relativ nou şi că n-au fost întotdeauna capitală. Credem însă că, dacă, cu autorizarea Corpurilor legiuitoare, s-ar putea face excepţie de la absoluta prohibiţiune a loteriilor în ţara noastră, această excepţie ar putea să se facă cel mult în favorul bisericii statului.  - (Mihai Eminescu, Timpul, V, nr. 143, 4 iulie 1881)

  • Octavian Goga - Unde trebue înălțată catedrala „Mântuirea Neamului”

Ridicarea unei catedrale care să reprezinte simbolic întreaga Ortodoxie românească și unitatea de neam s-a pus de mult, după cum se știe, dar cele mai aprigi controverse au avut loc de-a lungul timpului în legătură cu amplasamentul ei. În ziarul Universul din 2 martie 1929, Octavian Goga, care îndeplinise și funcția de ministru al cultelor și artelor în perioada 13 iunie 1920 - 13 decembrie 1921, își încheia articolul cu un optimism care nu a fost confirmat ulterior.

Văd că se pune în discuție chestiunea ridicării unei biserici-catedrale în Bucu­rești, care să simbolizeze Unirea și, în acelaș timp, prin proporțiile ei monumentale, să întrupeze în mod cuprinzător ideea noastră religioasă.

Mă bucur că acest proiect, despre care a fost vorba în mai multe rânduri, se găsește în pragul realizării.

O mare catedrală care să înfăți­șeze unitatea noastră sufletească și caracterul creștin al vieții de stat e cel mai puternic mijloc de afirmare a legăturii noastre cu trecutul și a unei orientări normale pentru ziua de mâine.

Dacă începe realizarea acestui plan abia la zece ani dela Unire, cred că o amânare nu este posibilă și că străduințele noastre ale tuturora trebuie să se unească pentru a se găsi o soluție cât mai grabnică.

Văd că se pune problema locului unde trebuie zidită catedrala. Întrucât mă privește, părerea mea s'a fixat definitiv în această chestiune de-acum zece ani, când pentru întâia oară am avut ocazia s'o discut. Nu pot concepe așezarea bisericii decât în centrul orașului, ca un monument ridicat acolo unde pulsează mai viu viața cu toate frământările ei multiple.

O catedrală nu e nicăieri un simbol de izolare, ci de dumnezeiască proteguire a sufletului mulțimii în toate alergările lui. Așa e Domul din Milano sau cel din Florența, așa e biserica Nôtre Dame din Paris, catedrala din Toledo sau Westminster Abbey dela Londra.

S'ar putea scrie o carte pentru justificarea acestei probleme. [...]

Sunt convins, însă, că ideea își va face drum în mod firesc printr'o unanimă recunoaștere și fără nici o controversă. - (Octavian Goga, Universul, 2 martie 1929)

  • Ioan Slvaici - Catedrala Bucureștilor

Se zice că nimeni nu poate să scrie istoria faptelor nepetrecute. Se poate însă scrie istoria faptelor plăzmuite, deși ele n'au fost încă săvârșite. Înșirare de asemenea fapte e istoria catedralei Bucu­reștilor, pe care până acum Românimea nu s'a învrednicit încă s'o ridice'ntru mărirea lui Dumnezeu.

Când a sosit la București vestea că Curcanii noștri au cucerit reduta Grivița, Eminescu și eu am chibzuit să publicăm în Timpul un articol, în care arătam că Ștefan-Vodă cel Mare de fiecare victorie câștigată pe câmpul de răsboiu zidia 'ntru mărirea lui Dumnezeu câte o mănăstire, și stăruiam ca Românii din zilele noastre să ridice și ei o catedrală la București, unde nu e nici o biserică mai încăpătoare, în care mulți creștini pot să se roage împreună pentru binele obștesc.

Ziua următoare ne-am pomenit în redacțiune cu Beizadea Mitică, Președintele născut al tuturor întreprinderilor pornite din gând bun. Încântat de cele cuprinse în articolul publicat în Timpul, el a venit să ne spună că a hotărât să înființeze un comitet care ia asupra sa sarcina de a porni o mișcare și de a aduna bani pentru zidirea unei mărețe catedrale, cum se cuvine să aibă Bucu­reștii, capitala glorioasei Românii.

Comitetul s'a înființat, miș­carea s'a pornit și banii au început să se adune; – deodată însă zelul s'a potolit și toate au rămas baltă.

Se zicea că zidirea unei catedrale mărețe e lucru prea mare pentru ca să poată fi scos la capăt cu subscrieri de bună voie, și guvernul a făgăduit că va purta el de grijă, ca să fie zidită, în adevăr o măreață catedrală, cum li se cuvine Bucureștilor tăiați de Calea Victoriei.

Ani și ear ani de zile au trecut fără ca guvernul să fi găsit răgaz și să fi putut aduna bani pentru împlinirea acestor dorințe fără'ndoială vrednice de toată lauda. Numai de tot târziu s'a ivit Mitică, D.A. Sturdza, care, ajuns ministru de culte, a luat o hotărâre bărbătească și nu numai a obținut un credit de 5 milioane pentru ridicarea catedralei, ci a și ales locul, unde urma să se facă zidirea, – pe la fosta mănăstire Caimata, unde azi se află statuia lui C.A. Rosetti.

Loc mai potrivit pentru așa ceva nici că s'ar fi putut. Păcat numai că guvernul din care făcea parte D.A. Sturdza a căzut mai înainte de a se fi început zidirea, iară urmașul lui D.A. Sturdza la ministerul cultelor a găsit că pentru o catedrală în adevăr măreață cinci milioane sunt prea puțin și a cheltuit banii pentru alte lucrări mai urgente și mai folositoare.

C.A. Rosetti, deși statuă, șeade și astăzi în jețul lui nesupărat de nimeni și așteaptă pe cel rânduit de providență să-l ridice de acolo ca să pună catedrala în locul lui.

De! – Ce să-i faci capitalei noastre!?

La catedrala St. Petru de la Roma au muncit zidari, petrari și fel de fel de alți meșteri și maeștri peste două sute de ani.

Minune prea de tot mare n'ar fi, dac'ar trebui să treacă fie măcar și numai o sută de ani pentru-ca să se poată începe zidirea unei catedrale la București – dacă mai e să se facă un asemenea început. - (Ioan Slavici - Arhitectura, Anul II, 1924)

  • Ion Luca Caragiale - Noi și Biserica

Deşi de la 1878 s-a tot vorbit despre ridicarea locaşului național reprezentativ, la începutul secolului XX nu mai existau nici suma de bani care fusese iniţial prevăzută pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului şi nici o locaţie stabilită. Atitudinea delăsătoare sau potrivnică a liderilor politici de atunci a fost aspru criticată de dramaturgul Ion Luca Caragiale.

Lumea noastră românească nu mai merge la biserică... toți sunt astăzi liber-cugetători. Părinții noștri... au crezut și s-au închinat și sufletele lor găseau mângâiere și tărie în închinăciune.

Noi nu ne închinăm, zic liber-cugetătorii. Închine-se nerozii. Clopotele - zgomot. Icoanele - fleacuri. Credința - moft. Închiză-se bisericile, surpă-se zidurile lor!

Ești o fiară! Ghearele tale și colții tăi sunt deșteptăciunea și șire­tenia; fii perfid, crud, neîngăduitor cu semenii tăi! Nu te uita o clipă în sus spre cer, aici, pe pământ, se isprăvește totul pentru tine.
Ești fiară, fii fiară! Fiarele n-au nici biserici, fiarele nu se închină, fiarele n-au Dumnezeu! - (Ion Luca Caragiale, Universul, 7 ianuarie 1900)

 

Colaj realizat cu ajutorul articolelor apărute în Ziarul Lumina cu ocazia sfințitii catedralei Neamului, 25 noiembrie, 2018

 

26-11-2018
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu