Catedrala Naţională primește ungerea Cerului

Suntem dinaintea unui ceas astral. În marea vieţii româneşti, Biserica Ortodoxă Română îşi aşterne, la An Centenar de Unire naţională, în apele tulburi ale istoriei contemporane, Nava Amiral, Catedrala. Suntem dinaintea unei provocări la etica lumii urbanizate în care trăim, care şi-a uitat satele şi ţăranii care şi-au răstignit familiile şi viitorul în ţărâna unei ţări. O lume obsedată de praful drumurilor moder­nizate ori de dezintegrarea propriilor familii pentru a se alinia cerinţelor unor orizonturi utopice. Catedrala e lecţia reintegrării noastre în normal. Asemenea Crucii de pe Carai­man, construită din oţelul podurilor bom­bardate de duşman de pe toată Valea Pra­hovei, Catedrala reaşază aşchiile podurilor de oţel ale visurilor noastre naţionale. Unitatea de caracter a oamenilor care alcă­tuiesc fundamentul de rezistenţă al Războiului celui Dintâi. Plânsul mamelor şi mireselor, fraţilor celor mici ori surorilor cărora nu li s-au mai întors acasă sufletele: fiii, mirii, fraţii, soţii... Scâncetul de foame al orfanilor ori geamătul de durere al rănitului, uneori de dincolo de pragul suportabilului. Strigătul de îmbărbătare al ofiţerului ori murmurul de încurajare a muribundului de pe buzele preotului militar. Toate sunt în Catedrală. Ţin Catedrala şi fac din ea edificiul reprezentativ al celor 100 de ani de Ro­mânie.

Ca orice realizare românească, a stârnit răutăţi şi comentarii, inconştiente porniri de răutate, mediocre calcule şi aberante interpretări. Când Altarul ei va primi ungerea Cerului, toate acestea vor fi deja în urmă, ca un balast de care orice plutire trebuie elibe­rată prin dragoste şi reconstrucţie de sens. 

Suntem dinaintea propriei puteri de înţelegere a naţiunii noastre. O naţiune disipată în instincte politice, cu o lectură grăbită şi uitucă a lecţiilor de viaţă geopolitică prin care am trecut. Primii, în zorii sfinţirii, care vor intra în Catedrală nu vor fi oamenii cei văzuţi. Vor veni voievozii mărturisitori, de la Neagoe Basarab la Ştefan cel Mare şi Constantin Brâncoveanu cu pruncii săi maturizaţi prin martiriu. Vor veni călugării, cu Nicodim călcând pe apele Dunării, precum Stăpânul peste apele dintâi, cu maicile privegherii din pragul Tismanei ori Polo­vragilor, diacii şi scriitorii cei din cronici. Vor intra în Catedrală boierii cei râvnitori în a face bine, care se pocăiau hrănind săracii ori ridicând locaşuri Celui Care toate le iartă de sunt pocăite. Vor veni, dinspre Ardeal, culţii ciobani ai transhumanţei culturale, descă­lecătorii culturii în România care-şi aştepta România Mare. Dintâi avrigeanul cu zâmbet de trigonometru ori, dacă vreţi, inginerul cu teologia şi pedagogia ascunsă în hematii, Gheorghe Lazăr. Spornicul călugăr duhov­nicesc Gheorghe de la Cernica, de vatră din Săliştea, ce a cunoscut Academia Română prin oamenii săi. Se va arăta Dimitrie Eustatievici ori generaţiile de îngeri culturali din Şcheii Braşovului ori Sibiu, Bistriţa ori Năsăud, pilduitorii plămăditori de carte românească, Filip Moldoveanu şi Diaconul Coresi, dintâi, apoi ceilalţi, mulţi. Luptătorii pentru demnitate din Maramureşul istoric, dulce grăitorii basarabeni ori straşnicii bucovineni - unde dintâi s-a arătat teologia românească, ştiinţă cu recunoaştere euro­peană. Vor fi cu noi. Din sobor nu vor lipsi ierarhii ctitori de cultură, Andrei Şaguna şi Varlaam al Moldovei, ori cei care au apărat, cu propria libertate, libertăţile de conştiinţă ale oamenilor, precum Calinic cel care-şi odihneşte râvna în ostrovul Cernicăi. Nici nu putem să-i spunem pe toţi după nume, căci fiecărei cărămizi îi corespunde câte o generaţie. Iar fiecărei arcade câte un batalion românesc ce-şi trezeşte Învierea în zorii sfinţirii, aşteptând ziua cea neînserată a Împărăţiei lui Dumnezeu. Vor fi toţi. Soldat cu soldat, ofiţer cu ofiţer, voluntar cu voluntar. Nu doar cei din 1918, ci şi cei de la luarea Griviţei, ori cei care în câmpul de lângă reduta Rahovei cereau să moară decât să mai fie robi turcului. Nu, ţăranul român nu va fi făcut şcoli de geopolitică şi tactică militară, dar recunoştea cu uşurinţă duşmanii şi min­ciuna ce-i măcinau ţara. Din Cer, pe fusceiele de fir de borangic ale iubirii de neam, vor intra în Taina Sfinţirii preoţii cuminţi şi luminoşi ai neamului, preotesele ca o candelă de lucire cerească, sat după sat, ni se vor aşeza strămoşii. Simplu. Ca la Liturghie.

Apoi, când noi înşine ne vom apropia de locaş, soboarele martirilor din temniţele comuniste vor fi în Catedrală. Semne ale rezistenţei şi demnităţii vor fi mai aproape de noi, dincolo de cuvinte, prin stâlpii de rezistenţă, parte făcuţi din glăsuirea lor cu moartea de care nu s-au temut. Da. Vor rosti în şoaptă rugăciuni cei purtaţi în zeghe prin temniţe şi în nevrednicele veşminte ale uitării pe străzile intereselor noastre ideologice. Vor fi aici şi cei de care ne ruşinăm. Şi cei de care am uitat. Pentru că întreaga Catedrală este ţara, cu noi toţi, fiecare în parte, care suim coasta de lumină a nemuririi în Ortodoxie. - Ziarullumina.ro

• Catedrala Naţională explicată: o călătorie în istorie şi viitor

Catedrala Naţională, unul dintre marile proiecte ale României, va fi sfinţită peste câteva zile în contextul celebrării a 100 ani de la Marea Unire din 1918.

Pentru a înţelege mai bine importanţa lăcaşului de cult dedicat eroilor neamului, care reprezintă un deziderat al românilor încă de acum 130 ani, vă prezentăm câteva aspecte sintetice:

Când a apărut ideea şi cine a iniţiat proiectul?

Ideea ridicării unei Catedrale reprezentative pentru spaţiul românesc a apărut imediat după dobândirea independenţei de stat în urma războiului din 1877-1878, atunci când s-a constatat că nicio biserică din Bucureşti nu era suficient de încăpătoare pentru a găzdui pe toţi cei care participau la slujbe de Te Deum oficiate cu ocazii deosebite sau la alte momente solemne.

După proclamarea României ca Regat, Regele Carol I înaintează Camerei Legislative un proiect de lege privitor la construirea unei Catedrale în Capitală.

Regele Carol I al României

Legea a fost votată în 20 mai 1882 în Senat, fiind considerată ziua de start a proiectului.

Astfel, s-a născut Legea nr. 1750 promulgată de Regele Carol I la 5 iunie 1884 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 49 din 6 (18 iunie) 1884, în care se menţiona necesitatea construirii unei catedrale ortodoxe în Bucureşti.

Localizarea iniţială şi contribuţia Patriarhilor României

Cu toate că Regele Carol I a promulgat primul proiect de lege destinat construirii Catedralei, lucrările s-au tergiversat, iar imediat după Marea Unire Mitropolitul Primat Miron Cristea, devenit Patriarh în 1925, a mers în audienţă la Regele Ferdinand pentru a-l ruga să sprijine proiectul.

Regele Ferdinand I al României

După o analiză a propunerilor, Patriarhul Miron a decis asupra locului de la baza Dealului Mitropoliei (actuala Piaţă a Unirii) care a fost sfinţit în 11 mai 1929.

Patriarhul Miron Cristea

Demersurile s-au oprit din cauza crizei economice, a celui de-Al Doilea Război Mondial şi apoi din cauza instaurării regimului comunist în România.

Patriarhul Teoctist a fost cel care a relansat proiectul de ridicare a unei Catedrale Naţionale, în acest sens sfinţind o cruce în 5 februarie 1999 ca piatră de temelie a viitoarei catedrale, în locul din Piaţa Unirii pe care-l sfințise anterior și Patriarhul Miron Cristea.

Patriarhul Teoctist sfinţind în Piaţa Unirii crucea ca piatră de temelie pentru viitoarea catedrală

Materializarea proiectului şi începerea lucrărilor

Între timp, amplasamentul a fost schimbat, fiind stabilit în 2005 pe Dealul Arsenalului, pentru cele cinci biserici „răstignite”, dintre care trei (Alba Postăvari, Spira Veche şi Izvorul Tămăduirii) au fost demolate, iar două (Schitul Maicilor şi Mihai Vodă) au fost translate de către regimul comunist spre a construi pe locul lor Casa Poporului.

Proiectul a fost asumat şi de stat prin legea 376/2007: „Fondurile destinate construirii Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului vor fi asigurate de către Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, de către Guvernul României, în limita sumelor alocate anual cu această destinaţie prin bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor, precum şi de către autorităţile administraţiei publice locale”.

Slujba de aşezare a pietrei de temelie şi a sfinţirii locului destinat construirii Catedralei Naționale, pe terenul din Calea 13 Septembrie, a avut loc în 29 noiembrie 2007, fiind oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, cel de-al şaselea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

Patriarhul Daniel a sfinţit locul unde a fost ridicată în cele din urmă Catedrala Naţională

La sfârşitul anului 2010 au început lucrările de construcţie a Catedralei Mântuirii Neamului.

Stadiul construcţiei şi costurile până în prezent

Catedrala Naţională este construită în proporţie de 95%, stadiul „la roşu”, urmând ca în viitorul apropiat să fie finalizate cupolele şi turla Pantocrator.

Catedrala Naţională în noiembrie 2018

Din anul 2010 până în 2018, statul şi Biserica au cheltuit aproximativ 110 milioane euro prin construcţia la roşu a Catedralei Naţionale.

De la Catedrala Mântuirii Neamului la Catedrala Naţională

Termenul de mântuire are sens de izbăvire sau eliberare, deoarece după anul 1918 denumirea avea înțelesul de eliberare a românilor de sub stăpâniri străine.

Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc din data de 11 februarie 2016 a echivalat denumirea Catedrala Mântuirii Neamului cu denumirea Catedrala Naţională, nume similar cu cel al Catedralei noi National Cathedral (1990) din Washington.

Ce hramuri va avea?

Catedrala Naţională va avea hramul principal Înălţarea Domnului, zi în care sunt pomeniţi eroii români din toate timpurile, întrucât avem responsabilitatea de a omagia eroii neamului.

Al doilea ocrotitor este Sfântul Apostol Andrei, ca urmare a evlaviei pe care o au credincioșii față de încreştinătorul poporului nostru şi ocrotitorul românilor de pretutindeni.

Referinţe despre Catedrală

„Suntem datori să ridicăm în Capitala tuturor Românilor… Biserica Mântuirii Neamului ca simbol al unităţii sufleteşti a întregului neam” – Regele Ferdinand (10 mai 1920).

„Catedrala Naţională este simbolul unității noastre istorice” – Ioan Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române (Interviu publicat în cotidianul Ziarul Lumina, în 5 noiembrie 2018).

„Catedrala Mântuirii Neamului este un mandat primit de la înaintaşi” – Patriarhul Daniel (interviu acordat pentru TVR şi publicat pe basilica.ro, în 26 decembrie 2017).

Ce aduce nou?

Catedrala Naţională va găzdui evenimente bisericeşti de amploare şi va reprezenta şi un punct de atracţie turistică. Asemenea marilor catedrale din lume, în care credincioşii se roagă şi turiştii le admiră, Catedrala Naţională va pune în lumină România ca stat şi Ortodoxia ca valoare a dăinuirii acestui popor în pofida tuturor încercărilor prin care a trecut.

Programul sfinţirii

Evenimentele dedicate sfinţirii Catedralei Naţionale vor începe în 25 noiembrie 2018 și se vor încheia în ziua de 30.

Sfinţirea propriu-zisă va fi oficiată duminică, 25 noiembrie, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu şi de Patriarhul României.

Primul hram dedicat Sfântului Apostol Andrei va fi celebrat vineri, 30 noiembrie, în prezenţa Patriarhului Teofil al Ierusalimului. - basilica.ro