Memoriile unui isihast. Filocalie carpatină. Vol. VI - Ieromonah Ghelasie Gheorghe (CARTE)

Prezentare Memoriile unui isihast. Filocalie carpatină. Vol. VI:

- Coperti cartonate.

CUPRINS

În volumul al șaselea din colecția „Memoriile unui Isihast. Filocalie carpatină” sunt cuprinse trei scrieri ale părintelui Ghelasie de la Frăsinei: Medicina Isihastă, Hrana Harică și Cerealele, între Sacru și Medicină.
Plecând de la o viziune mistico-teologică, transpusă iconic într-o viziune cosmologică și antropologică, demersul părintelui Ghelasie este unic prin acuratețea transpunerii în limbajul modern a unei experiențe filocalice. Se remarcă de asemenea coerența și bogăția aplicărilor sale în variate aspecte ale vieții de zi cu zi (ce țin de psihologie, dietoterapie etc.), întrucât „se simte nevoia unor precizări şi mai ales concretizarea mai pe larg a ziselor Reţete practice”.
Autorul prezintă viața ca taină de Dumnezeu dăruită, spre a ne face părtași ei. Golită de taină și sacru, ea „păleşte ca de o boală ascunsă”. În lumina revelației creștine, „taina vieții este sufletul, după cum taina sufletului este Dumnezeu. Doar un corp cu sufletul său este viu. Și doar un suflet unit cu Dumnezeu este un suflet plin de viață”. Boala este căderea din ordinea firească a zidirii, așa cum a creat-o Dumnezeu.
În același timp, „viața nu este monolog, ci dialog viu în dăruire și răspuns totodată. Viața este taina dialogului şi comunicării reciproce”. Boala este totodată o afectare a ordinii trinitare a creației zidite întru comuniune: îngeri-natură-om, reflectând pierderea legăturii noastre cu toată existența, a conștiinței noastre cosmice.
Părintele Ghelasie încearcă în fapt „o transpunere de limbaj modern în contextul culturii generale de astăzi” a modelului filocalic, ce „vorbește de o știință a sufletului, chiar de o artă a științei sufletului, ca duhovnicie de suflet în conlucrare cu partea corpului ce are știința sa specifică”. În acest context, „Religia şi știinţa nu sunt în contradicţie, ci, din contră, sunt în pace-isihie, în convorbire şi relaţie reciprocă”.
Îndemnând la o conștiință reală, fără vicleșuguri, precum și la probarea adevărului, autorul ne îndeamnă la deschiderea față de primirea tainei, în care existența noastră „se regenerează, revine la viață”, căci doar prin revenirea în limbajul adevărat al vieții are loc reordonarea chimismului ei energetic.
Subliniind că „în viziunea creştină taina este în descoperirea Sfântului Duh şi în Limbajul Hristic”, părintele Ghelasie arată că „în creştinism este o împletire între religie şi știinţă, între suflet şi corp, între taină şi descoperire, între fiinţă şi energii-Har”, cu mențiunea că „știinţa creştină nu este amestec-sincretism, ci dialog egal, coexistent şi neamestecat”. Fără a face dispute, autorul descifrează „creştinismul din multitudinea de sisteme, tocmai ca să nu se amestece falsificat cu sincretismul mistico-filosofic occidental”.
În acord cu gândirea patristică, „noi, creaţia, suntem dublă realitate, ca suflet şi corp. Sufletul este după Chipul lui Dumnezeu, iar corpul este după chipul sufletului nostru”. În consecință, „boala este dublă, sufletească şi trupească”, manifestându-se prin „tulburări de ordine în suflet şi tulburări de ordine în corp”. Pe de altă parte, „sănătatea corpului este în sănătatea minții, simțirii și funcțiunilor corpului”, iar „sănătatea sufletului este în ordinea sacră a iubirii, dragostei și dăruirii conștiinței”. Este o conștiință ce ne descoperă totodată menirea de actualizare a condiției iconice de fii ai lui Dumnezeu.
Doar prin puterea conștiinței de suflet reînviate putem interveni real în boli, aflând cauzele lor profunde, căci vindecarea „depinde de reîntoarcerea noastră la viul esențial”. De asemeni „trebuie o știinţă a corpului ca să ştim cum să intervenim în corp şi aşa să putem face o armonizare între suflet şi corp”. Astfel, medicina isihastă ne spune că, în căutarea vindecării bolilor sufletești și trupești, „trebuie început deodată pe două linii, prin conștiința de suflet și prin știința de corp”.
Viul energetic-biologic, prelungind viul de suflet, nu este o simplă copie a acestuia, ci este ca „întoarcere spre suflet, un răspuns şi o participare de manifestare energetică specifică”. Descriind legătura între cele două viuri, în participare de manifestare proprie și reflectare reciprocă, fără a se transforma unul în altul, ci traducându-se unul pe altul în proprie manifestare, părintele Ghelasie observă faptul că „energiile ce ies din viul sufletului se reîmprospătează mereu, se întorc mereu în supramișcările viului de suflet din care se reînoiesc, se refac, dar nu se pierd”. „Aici este taina veşnicei reîntoarceri a energiilor în realitatea de suflet cea dincolo de energii”, ni se spune, ca o „absorbire în origine din care să renască. Acest fapt se traduce zilnic la noi prin somn”.
„Dacă în terapia de suflet se pornește de la trezirea conștiinței de suflet, în terapia de corp se începe cu știința rațiunilor de energii”. Întrepătrunzându-se, potențându-se și influențându-se reciproc, realitățile de suflet și de corp-energii ajung, atunci când nu mai sunt în rezonanță, să declanșeze contrarieri și conflicte generatoare de boli. Astfel, „majoritatea bolilor de corp afectează tot mai mult și partea sufletească până la drama psihică. La fel și cele sufletești se răsfrâng în corp. Și așa se degradează în noi vitalitatea corpului și integralitatea sufletească. Nici știința nu mai exclude partea sufletească”. Bolile și moartea apar, ca urmare a înstrăinării omului de Dumnezeu și a ieșirii din comuniunea cu întreaga creație, prin ruperea armoniei și dialogului necontrar între suflet și corp-energii, sau între interior și exterior, ce se potențează reciproc.
Ținând cont de faptul că „bolile apar ca dereglare de limbaj de conștiință-suflet și ca dezechilibrare de limbaj de informații-rațiuni energetice, care se concretizează în anormalități reale, atât ca suflet, cât și ca organe-corp”, remediile medicinii isihaste urmăresc reconectarea omului, în integralitatea sa, la taina vieții, odată cu actualizarea potențialului său iconic, de ființă creată după chipul lui Dumnezeu.
Concepte tradiționale din alte culturi, precum yin și yang, sunt corectate și readuse, de pe un făgaș al dualismului contrar specific gândirii antice, pe albia unei înțelegeri creștine, subîntinsă de o logică triadică, orientată spre comuniune: „Fiziologia medicinei isihaste este în dialogul totalităţii şi unităţii neutrului, nu în monologul singularităţii rupte în dualitatea contrară pozitiv şi negativ. Yinul şi yangul nu sunt contrarii, cum de obicei se consideră, ci sunt deschideri totodată ale neutrului ce se mişcă şi se reîntoarce în sine. Căderea din rai cu păcatul său rupe tocmai acest dialog al triadei energetice, acoperind neutrul cu o luptă continuă între două contrarii în veşnică duşmănie şi distrugere reciprocă”. Este un exemplu de abordare patristică apologetică, după modelul sfinților părinți care au intrat în dialog cu gândirea antică, asimilând elemente ale limbajului ei, cărora le-au dat un conținut creștin.
În fapt, depășind orice antagonism, Învierea lui Hristos şi Liturghia Euharistiei lui Hristos unesc creația cu Dumnezeu, „ca mlădiţele în butucul viei. Via este Împărăția lui Dumnezeu ce este în Unicul Butuc Hristos şi toate celelalte sunt în Seva Hristică”. Părintele Ghelasie atenționează pe așa-zișii vindecători care fac o amplificare energetică, considerând că „prin surplus de energii ne hrănim energiile şi aşa ne refacem biologicul”. Este foarte greşit, observă părintele de la Frăsinei. „Suprahrănirea cu energii este o ‘intoxicare’ tot aşa de nocivă ca şi orice intoxicare. Se mai vorbeşte de ‘alegerea’ energiilor negative de cele pozitive, dar şi aici se amestecă până la ‘ghiveci’. Noi nu facem dispute, dar atragem atenţia zişilor energetişti, radiestezişti, să nu se joace cu ‘magia energiilor’, că vor cădea victime ale acestora”. Pe aceștia îi atenționează să fie sinceri şi „să nu se amăgească de puterile de creaţie, care fără Harul de dincolo de ele se fac o autodivinizare demonică”. În plus, „dacă totuşi unele energii create par ‘binefăcătoare’, acestea sunt insuficiente şi instabile. O adevărată medicină trebuie să fie suficientă şi stabilă, nu doar vagă promisiune şi sugestie”.
Părintele Ghelasie ne îndeamnă să avem ca reper constant în medicina isihastă modelul „Scripturii şi descoperirilor Sfinţilor”, prin care să încercăm „o refacere a chipului conştiinţei noastre, fără de care nu sunt posibile o alinare şi o vindecare a bolilor noastre”.

Florin Caragiu

Detalii despre carte / COMANDA