Siteul folosește cookies pentru navigare (ce nu pot fi dezactivate) și pentru analiza traficului (ce pot fi refuzate) | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Predici. Cateheze. PastoraţieNr. vizualizari: 15

Veacul care va veni nu va fi ateu, ci va fi idolatru (Video)

Ierom. Gherasim de la Putna
Tags: magie; idolatrie; persecutii;
 

 „Întreaga lume e un nou Colosseum” – Predică a Ierom. Gherasim (m-rea. Putna) – 26 octombrie 2018

Transcrierea unui fragment:

“[…]

Iubiți credincioși, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie ne dă o lecție importantă și ne îndeamnă la un lucru esențial: să ne fundamentăm viața pe Hristos. Și în acest sens putem spune că da, suntem “fundamentaliști”, cei mai “fundamentaliști”, căci ne fundamentăm viața pe ceea ce este esențial, pe Dumnezeul Cel viu, Care a biruit moartea, pe Hristos. Căci noi suntem oameni vii, oameni ai vieții, ai creației și ai procreației. Fără Hristos nu avem un fundament real, trăim în ”aer”, în iluzie, în păcat, în patimă. Căci patima nu are nimic real în sine, nimic consistent, este înșelare a simțurilor sufletești și trupești. Dintotdeauna Satana a dus această luptă și această rebeliune împotriva lui Dumnezeu prin cea mai iubită creatură a Sa, adică prin om. Și a găsit, de-a lungul istoriei, cozi de topor prin care să-și împlinească gândul Său. Când omul este înlăturat de la traiectoria Sa, când nu mai crede că este chipul lui Dumnezeu, când nu-și mai îndreaptă viața spre sfințenie, atunci este capabil de cele mai mari mârșăvii, de cele mai mari orori și atunci poate să transforme orice în rău prin ideologiile sale, poate să facă și din credința lui cel mai mare rău din lume, când nu mai vede viața lui ca drum spre sfințenie.

Idolatrie

Spunea cineva că veacul care va veni nu va fi ateu, ci va fi idolatru. Și vedeți, ca în timpul Sfântul Dimitrie sau, poate, mai grav decât atunci, lumea se îndreaptă către aceasta. Se întâmplă în lume deschideri, inaugurări de tuneluri prin ritualuri satanice. Magia şi vrăjitoria sunt puse la loc de cinste şi sunt promovate ca alternativă la un mod de viaţă. Şi, mai ales, sunt ambalate frumos, ca să dea bine la public, să fie atrăgătoare.

Lumea de azi este noua arenă în care este nevoie de stăpâni, de sclavi şi de spectatori; pentru aceasta trebuie desfiinţate legile care-i asigură omului libertatea şi demnitatea. Căci nu suntem departe de vremurile Romei antice. Şi nimic nu este nou sub soare, istoria se repetă sub alte forme, dar mijloacele de tortură sunt aceleași, dar poate, mai sofisticate. Ele includ manipularea, modificarea sensului cuvintelor şi facilitarea accesului la plăceri uşoare.

Persecuții

Persecuţia din zilele noastre, care se desfăşoară pe toate planurile, nu este mai puţin agresivă decât cea din timpul Sf. Dimitrie, ba, din contră, e mai subtilă, mai rafinată. Nu mai suntem [doar] momiţi cu funcţii sau cu plăceri uşoare ca să ne lepădăm de credinţă, ci, dimpotrivă, eşti desconsiderat, anulat ca persoană socială, pus la zid ca retrograd, fundamentalist, intolerant, tradiţionalist sau homofob.

Oare, iubiţi credincioşi, vom rezista şi noi ca Sf. Dimitrie? Dacă întreaga lume a devenit astăzi un Colosseum în care creştinii erau puşi privelişte lumii spre spectacolul tuturor, oare nu este timpul ca şi noi să ne asumăm, fiecare, o condiţie mărturisitoareŞi aceasta nu înseamnă altceva decât să ne luăm asupra noastră crucea şi ruşinea lui Hristos, de dragul Lui, ca semn al lepădării de păcatul lumii.

Dacă ne uităm în Vechiul Testament vedem că profeţii falşi nu erau martirizaţi, nu erau omorâţi. Aşa şi astăzi. Vedem că falşii păstori, falşii învăţători, falşii fraţi, aceia nu suferă prigoană. Aceia rămân în afara arenei martirice și de aceea nu pot rodi sfinţenia. De multe ori aceia folosesc un limbaj pacifist, având ca fundament o dragoste, dar o dragoste falsă, care nu este ancorată în adevăr şi în jertfă, pentru că dragostea este tot timpul răstignită, e jertfelnică. Aceşti falşi profeţi spun Pace, pace! şi numai pace nu este – cum zice, prin gura profetului Ieremia, Domnul. Părintele Stăniloae spune şi el că creştinii cei adevăraţi primesc crucea, iar hristoşii mincinoşi și aderenţii lorimpun [altora] crucea, nu o primesc sau râd de ea.

Hristos este pricina luptei în toată istoria. Şi tocmai pentru că prin primirea ei a învins Hristos moartea, prin ea vor învinge și credincioşii Lui. Acesta e paradoxul: pe de o parte slăbiciune, pe de alta puterea lui Dumnezeu.

Crucea a apărut atunci când s-a întâlnit dragostea lui Dumnezeu-făcut-om cu ura oamenilor. Aşa se întâmplă până la sfârşitul veacurilor. Crucea creştinilor apare atunci când se întâlneşte dragostea lor, izvorâtă din dragostea lui Hristos, cu răutatea celor din jur. Şi mai spune părintele că, atunci când Hristos S-a apropiat de patima Sa, a început să vestească despre aceste pătimiri, despre Cruce, dar şi despre unirea cu Tatăl – şi vă aduceţi aminte de rugăciunea arhierească – aşa şi creştinii de la sfârşitul istoriei, cu cât se apropie acest sfârşit, li se va mări crucea, dar vor fi şi mai uniţi cu El şi, prin El, cu Tatăl. Căci în suferinţele lor Însuşi Hristos Îşi retrăieşte patima Sa.

E nevoie, adică, să ne îmbrăcăm şî noi în haina de nuntă pe care a îmbrăcat-o Sf. Dimitrie: în credinţă şi în dragoste. Credinţa este izvorul virtuţilor, iar dragostea este apogeul tuturor virtuţilor. Credinţa fără dragoste nu se poate şi nici invers, dragostea fără credinţă. Fără credinţă iubirea nu are fundament. Fără Hristos iubirea degenerează, se perverteşte, devine doar o mască a egoismului uman. Numai prin credinţă dragostea îşi poate atinge plenitudinea până la iubirea de vrăjmaşi. De aceea, omul care nu-L iubeşte pe Dumnezeu fuge de durere şi se aruncă în braţele plăcerii. Dimpotrivă, cel care-L iubeşte pe Hristos, acela înfruntă durerea cu răbdare şi curaj, ca pe o mărturisire a iubirii lui. Cine desparte dragostea de cruce, acela pierde iubirea sau va ajunge la un surogat al iubirii,care nu va aduce decât tristeţe sau durere sau lipsă de sens, care sunt mai greu de suportat decât orice suferinţă.

Cum a îndurat Sf. Mare Mc. Dimitrie toate chinurile la care a fost supus? Putem înţelege lucrul acesta doar dacă ne dăm seama că bucuriile şi durerile nu vin din trup. Nu-şi au izvorul în trup, ci într-un loc mult mai adânc din fiinţa noastră: în relaţiile personale cu cei din jurul nostru. Din unirea lui cu Hristos, de acolo i-a venit putere Sfântului Dimitrie. Căci din adâncul sufletului vin puterile noastre. Bucuria, mai întâi, se simte în adânc. La fel şi durerea, este mai întâi izvorâtă din adânc şi apoi se manifestă prin trupDe aceea a putut să rabde Sf. Dimitrie durerile cele de suprafaţă ale trupului. Pentru că în inima lui avea o relaţie strânsă cu Hristos, izvorâtorul bucuriei. Și prin aceasta a reuşit să îmbrăţişeze şi să depăşească toate aceste dureri. Sf. Iustin Popovici spune că Hristos este repetat în fiecare sfânt. Și Hristos poate fi repetat în fiecare dintre noi, atunci când suntem uniţi cu El, când cu El împreună purtăm durerile, când cu El împreună iertăm, iubim, răbdăm, aşteptăm: Vie, Doamne, Împărăţia Ta!

A fi o persoană umană înseamnă a fi o persoană unică şi irepetabilă. Şi atunci ce valoare îi mai pot adăuga omului ideologiile lumii acesteia? Numai Hristos, prin fundamentarea vieţii în El, dă omului adevăratul sens, viaţa ca drum spre sfinţenie, ca drum spre Împărăţia Lui, o împărăţie a iertării, a dragostei, o împărăţie a Sfintei Treimi, a vieţii veşnice. Chiar dacă spun Sfinţii Părinţi că, în vremurile din urmă, creştinii nu vor mai face minuni cum au făcut în primele secole, totuşi va fi o minune. O minune care le va întrece pe toate: aceea de a răbda toate necazurile de dragul lui Hristos. Aceea de a răbda şi de a se împotrivi, de a rezista tăvălugului lumii acesteia.

O scrisoare din secolul 2 mărturiseşte despre viaţa creştinilor, care în vremea aceea, reţinem, erau prigoniţi, nu erau acceptaţi ca existenţă, se întâlneau pe ascuns, e rugau pe ascuns, aveau simbolurile lor prin care se recunoşteau și se păzeau, în felul acesta, de intruşi. Această epistolă, Epistola către Diognet, spune că martiriul creștinilor este viaţa. Şi spune aşa:

Ei, creştinii, îi iubesc pe toţi, dar de toţi sunt prigoniţi. Nu-i cunoaşte nimeni, dar sunt osândiţi. Sunt omorâţi, dar dobândesc viaţa. Sunt săraci, dar îmbogăţesc pe mulţi. Sunt lipsiţi de toate, dar în toate au de prisos. Sunt înjosiţi, dar sunt slăviţi în aceste înjosiri. Sunt huliţi, dar sunt îndreptăţiţi. Sunt ocărâţi, dar binecuvântează. Sunt insultaţi, dar cinstesc. Fac bine, dar sunt pedepsiţi ca răi. Sunt pedepsiţi, dar se bucură, ca şi cum li s-ar da viaţă. Creştinii sunt sufletul lumii. Aşa cum este sufletul pentru corp, aşa este creştinul pentru lumea aceasta“.

Cât de adevărate sunt aceste cuvinte şi cât de mult seamănă cu realitatea din ziua de astăzi! Pentru că aceasta este condiţia creştinilor dintotdeauna. Orice ideologie, orice filosofie, orice mod de viaţă, orice sistem cultural vor trece, îşi au încheierea lor în istorie. Însă modul de viaţă creştin rămâne permanent, până la sfârşitul veacurilor. Pentru că este modul de viaţă dumnezeiesc în lumea aceasta, este Biserica Dumnezeului Celui Viu în lumea aceasta, chipul Împărăţiei lui Dumnezeu în lumea aceasta. Şi Biserica porţile iadului nu o vor birui până la sfârşitul veacurilor. De aceea modul de viaţă creştin rămâne ca etalon, ca model, şi rămâne ca o mustrare pentru păcatul lumii, pentru moarte şi degradarea lumii, pentru aşezarea lumii pe alt fundament decât pe Dumnezeul Cel Viu: pe Hristos Domnul, pe Tatăl şi pe Duhul Sfânt.

Sfinţii mucenici erau vindecaţi de îngeri peste noapte de rănile lor, beau otravă şi nu mureau. Şi, prin asta, oamenii care-i vedeau, mai ales păgânii, se uimeau şi mulţi se îndreptau spre ei, mulţi îi urmau în credinţa lor. Se uimeau, adică, de puterea lui Hristos din ei. Noi să rezistăm, iubiţi credincioşi, urmând lui Hristos. Şi atunci se vor uimi şi alţii de noi şi vor spune: Cum rezistă aceştia în faţa tăvălugului acestei lumi, în faţa atâtor ispite, în faţa atâtor plăceri, în faţa propagandei ateiste sau idolatre, în faţa manipulării psihologice, economice, lingvistice sau a denigrării de orice fel? Vor înţelege lucrul acesta doar cei care-şi vor asuma crucea lui Hristos, stindardul Învierii Lui, puterea Dumnezeului Celui Viu. Amin”.

Sursa: Cuvântul Ortodox

 

07-11-2018
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu